Contestatie la executare

Prin decizia civilă nr. 305/07.04.2016, tribunalul a admis apelul declarat de  apelanta – contestatoare DM; a schimbat în tot sentinţa atacată; a admis contestaţia la executare; a anulat actele de executare silită.

A dispus restituirea  cauţiunii către apelantă în cuantum  de 1119 lei consemnată prin recipisa nr. 580618/1.

A dispus restituirea taxei judiciare de timbru  în cuantum de 744 lei şi 387 lei (apel).

A obligat intimata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 3370/08.10.2015, Judecătoria A a respins ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită.

A respins contestația formulată de contestatoarea DM, în contradictoriu cu intimata AJFP T, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:

„Prin cererea formulată, contestatoarea DM a contestat executarea silită declanşată împotriva sa sub forma înfiinţării măsurii popririi, potrivit înştiinţării emise la data de 23.09.2014, în baza titlurilor executorii nr:343010003953714/04.12.2008, nr. 343010010967930/24.08.2010, nr. 343010012241856/16.11.2011, nr. 343010012727074/08, sub aspectul plăţii  debitului total de 12 380 lei.

Prin somaţiile  de executare, respectiv prin  înştiinţările de poprire şi adresele de înfiinţare a popririi, emise de intimata ANAF-DGRFP P-AJFP T, contestatoarea a fost înştiinţată că datorează suma de 12 380 lei şi că s-a declanşat procedura de executare silită împotriva sa, în vederea recuperării acestei sume. În cuprinsul somaţiilor au fost menţionate natura obligaţiilor fiscale ce incumbă contestatoarei, respectiv  titlurile executorii emise de intimată.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, contestatoarea  a invocat motive de nelegalitate a executării silite şi a arătat că nu este de acord cu plata sumelor de bani menţionate în cuprinsul titlurilor  executorii, întrucât, până în prezent, intimata nu a întreprins vreun demers, comunicat debitoarei,  în a recupera suma ce i se reţine acesteia din urmă şi că este executată silit în mod abuziv, în baza unor documente al căror drept de executare s-a prescris şi pentru care în mod nelegal se calculează aceste diferenţe de impozit anulat regularizat în sumă de 12 380 lei.

În privinţa excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului de a cere executarea silită, excepţie de fond, absolută şi peremptorie, instanţa urmează a o respinge ca neîntemeiată, în condiţiile reglementării art. 133 C. proc. fiscală corob. cu art. 131 alin. 1 C. proc. fiscală/O.G. 92/2003 repub., potrivit cărora dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie  a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, or cum în cauză executarea silită derulată împotriva debitorului a început în anul 2008, prin somaţiile/actele de executare  emise în perioada 2008-2014 a fost întrerupt acest termen de prescripţie de 5 ani, astfel încât de fiecare dată a început să curgă un nou termen de prescripţie pentru creanţa de recuperat.

În plus, nu ar putea fi primit argumentul contestatoarei conform căruia titlurile executorii contestate au la bază acte administrative fiscale, respectiv decizii de impunere din anii 2008, 2010, 2011, 2012, 2013 şi 2014, care nu i-au fost comunicate pentru a le contesta potrivit Legii nr. 554/2004, deoarece actele în baza cărora s-a început executarea silită, faţă de prev. art. 145 C. proc. fiscală, au fost comunicate debitorului raportat la prev. art. 44 alin. 3 O.G. nr. 92/2003.

Instanţa reţine că diferenţele de impozit anual de regularizat au fost stabilite în sarcina contestatoarei prin deciziile de impunere anuală, respectiv prin deciziile de calcul accesorii-acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, conf. art. 88 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare şi care constituie acte administrativ fiscale, în conformitate cu disp. art. 41 din OG nr. 92/2003, legiuitorul instituind pentru verificarea legalităţii acestor acte două proceduri distincte.

Mai mult decât atât, se poate constata că documentele prin care s-au evidenţiat sumele de plată sunt decizii de calcul accesorii, calculate de organul fiscal pentru plata cu întârziere a diferenţelor de impozit anual de regularizat în baza declaraţiilor de venit global depuse la instituţie de contestatoare (deci cu excluderea veniturilor obţinute de către debitoare din activitatea de expertiză tehnică judiciară pentru care impozitul reprezentând plăţi anticipate pentru venituri din activităţi independente se reţine la sursă), declaraţii pentru care au fost emise decizii de impunere anuală pentru veniturile obţinute din salarii, iar contestatoarea nu numai că nu a contestat aceste acte,  dar nici nu a procedat la achitarea acestora, organele de executare din cadrul AJFP T procedând la emiterea titlurilor executorii aferente acestor decizii.

Faţă de cele anterior expuse, analizând legalitatea executării silite declanşate împotriva debitorului, respectiv înştiinţarea de înfiinţare a popririi  emise la data de 23.09.2014, în baza  titlurilor executorii nr.: 343010003953714/04.12.2008, nr. 343010010967930/24.08.2010, nr. 343010012241856/16.11.2011, nr. 343010012727074/08, instanţa are în vedere că, în cauză, executarea silită are la bază  titluri executorii valabile, derivând din neîndeplinirea obligaţiei de achitare a diferenţei de impozit anual (de regularizat).

De asemenea, instanţa reţine că executarea silită a fost începută, în mod legal, prin emiterea unor somaţii de executare, în conformitate cu art. 145 din Codul de procedură fiscală.

În consecinţă, în lipsa unor mijloace de probă concludente care să indice o situaţie de fapt contrară celei reţinute în actele de executare silită derulate împotriva contestatoarei, instanţa urmează să respingă contestaţia la executare formulată de aceasta ca fiind neîntemeiată.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal apelanta-contestatoare DM prin care a solicitat admiterea apelului şi modificarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea contestaţiei.

În motivare contestatoarea a arătat că atât în cererea principală cât şi în concluziile scrise a susţinut că nu i-au fost comunicate deciziile de impunere cu sumele considerate debite şi accesoriile respective şi nici modul de calcul al acestora. În motivarea instanţei de fond se invocă prevederile unor articole din Codul de procedură fiscală dar nu se face legătură directă cu conţinutul concret al înscrisurilor trimise de AJFP T. Acele prevederi ale Codului de procedură fiscală au fost invocate şi de contestatoare dar cu altă interpretare, aceea bazată efectiv pe lipsa comunicării deciziilor de impunere.

Contestatoarea a arătat că anumite inadvertenţe pot fi sesizate din tabelul cu titluri executorii din înştiinţarea de poprire în care sunt prezentate diferenţele de impozit anual de regularizat, adică se porneşte de la titlul executoriu din 2008 sărindu-se peste 2009 şi se ajunge la 2014, fără a se arăta şi documentele de comunicare.

A mai susţinut contestatoarea că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă că deciziile de impunere şi somaţiile au i-au fost comunicate.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 470 şi urm. C.pr.civ.

La data de 29 decembrie 2015, intimata AJFP T a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică.

În motivare a arătat, în esenţă, că  deciziile de impunere nu au fost contestate de contestatoare, deşi a fost încunoştinţată despre accesoriile datorate – deciziile de impunere anuală au fost comunicate în strictă concordanţă cu prevederile art. 44 alin.3 din OG 92/2003 prin publicitate iar organele de executare au emis titlurile executorii aferente deciziilor de impunere.

Executarea silită s-a concretizat în actele de executare emise de organul fiscal în condiţiile legii, neexistând procedura scăderii din evidenţa analitică pe plătitor în baza unei prezumţii cu privire la prescrierea dreptului de a cere executarea silită. În cauză, debitele nu sunt prescrise, cursul acestei proceduri fiind întrerupt prin emiterea de titluri şi somaţii, condiţii în care sunt incidente prevederile art. 133 lit. c din OG 92/2003.

Verificând legalitatea și temeinicia Sentinței apelate, prin prisma motivelor invocate, instanța reține că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Conform  dispoziţiilor art. 141 C. proc. fiscală executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Titlul executoriu  este reprezentat de titlul de creanţă ajuns la scadenţă  prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Potrivit art. 44 alin. 2 Cod procedură fiscală actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Conform art. 45 alin. 2 Cod procedură fiscală actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic.

Aşadar, tribunalul consideră că pentru ca un titlul de creanţă să devină titlu executoriu este necesar ca respectând ordinea prev. de art. 44 C. proc. fiscală, titlurile de creanţă (reprezentat în cauză de deciziile de impunere) să fie comunicate debitorului.

Raportat la dispoziţiile art. 205-206 C. proc. fiscală, debitorul avea posibilitatea să conteste titlul de creanţă mai întâi la instituţia emitentă iar mai apoi la instanţa competentă de contencios-administrativ şi fiscal, urmând ca pe această cale să-şi valorifice toate criticile cu privire la cuantumul debitului, calitatea de contribuabil etc.

Din toate înscrisurile depuse de intimată la dosar tribunalul nu a putut identifica nicio dovadă certă a comunicării titlurilor de creanţă către contestator sub dovadă de primire sau confirmare de primire potrivit art. 44 alin. 2 C.pr.fisc..

În dezacord cu instanţa de fond, tribunalul reţine că nu poate fi considerată ca fiind legală procedura de comunicare prin publicitate a titlurilor de creanţă  întrucât, potrivit art. 44 alin. 4 C pr. fisc. o asemenea modalitate de comunicare este una excepţională, subsidiară comunicărilor cu confirmare de primire.

Într-adevăr, art. 44 alin. 4 C pr. fisc. prevede în mod clar : „în cazul în care comunicarea potrivit alin. 2 (comunicare pe suport de hârtie cu confirmare de primire s.n.) sau 3 (comunicare în formă electronică s.n.), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.”

La dosar nu există nicio dovadă din care să reiasă că încercarea de comunicare pe suport de hârtie cu confirmare de primire (art.44 alin. 2 C.pr.fisc.) a rămas fără nici un rezultat astfel încât s-a impus comunicarea excepţională prin publicitate.

De asemenea, prin întâmpinare intimata a susţinut că deciziile de impunere au fost comunicate în strictă concordanţă cu prevederile art. 44 alin. 3 din OG 92/2003, această dispoziţie legală referindu-se la comunicarea actelor administrative fiscale prin mijloace electronice.

O asemenea susţinere nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, comunicarea prin mijloace electronice se face numai dacă contribuabilul a optat pentru această modalitate (nu există nicio dovadă în acest sens), iar pe de altă parte, nu există nicio dovadă de că actele administrative fiscale au fost comunicate prin mijloace electronice, înscrisurile  de la f.66, 68, 70, 72, 74, 76 dosar fond vol.I fiind simple capturi de ecran (printscreen-uri) ale evidenţei computerizate ale intimatei care nu conţin nicio referire la comunicarea electronică sau prin publicitate a vreunei decizii de impunere.

Având în vedere că nu există dovezi din care să reiasă că titlurile de creanţă au fost comunicate debitorului, nu poate fi vorba de un titlu executoriu în cauză, întrucât art. 45 alin. 2 Cod procedură fiscală actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic. Neexistând un titlu executoriu, executarea silită nu poate începe sau nu poate continua.

Având în vedere cele expuse, tribunalul apreciază ca fiind inutilă cercetarea aspectelor legate de prescripţie invocate de contestatoare.

În aceste condiții, tribunalul apreciază că sentința atacată este netemeinică și nelegală, urmând a admite apelul şi schimbând în tot sentinţa instanţei de fond în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anulării tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1653017/23.09.2014. 

 În temeiul art. 1064 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul a dispus restituirea cauţiunii către apelanta contestatoare în cuantum de 1.119 lei achitată prin recipisa de consemnare CEC BANK nr. 580618/1.

În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013, tribunalul a dispus restituirea către apelanta-contestatoarea a taxelor judiciare în cuantum de 744 lei şi 387 lei.

În baza art. 453 C.pr.civ., fiind căzută în pretenţii, intimata a fost obligată către apelanta-contestatoare la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare