Ucidere din culpă

Pentru azi fiind amânată pronunţarea hotărârii în cauza penală privind  pe inculpatul PTI, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 al.1 și 2 Cp..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, nu se prezintă părţile .

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Dezbaterile şi susţinerile părţilor pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică de la data de 10.09.2014 , fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 12.09.2014, când a hotărât următoarele:

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15.02.2012, sub nr.2084/306/2012, petenta GA a solicitat, în contradictoriu cu intimatul PTI, infirmarea rezoluţiei din data de 09.12.2011 din dosar nr. 2787/P/2010 şi a rezoluţiei din data de 06.02.2012 din dosar nr. 33/II/2/P/20112 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.1 şi 2 Cod penal cu motivarea că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, întrucât accidentul de circulaţie a fost produs din culpa exclusivă a conducătorului motocicletei prin încălcarea art.41, art.48, art.49 din OUG nr.195/2002, art.121 alin.1 din HG 1391/2006.

În motivarea plângerii formulate, petenta a arătat, în esenţă, că soluţia dată de procuror este netemeinică şi nelegală, întrucât procurorul care a instrumentat cauza a reţinut că „în cauză s-au efectuat 2 expertize tehnice auto, concluziile experţilor fiind în sensul că pericolul de accident a fost creat de victima GW, care a rulat cu o viteză excesivă, cu mult peste limita legală admisă în zonă, care nu-i putea permite oprirea în limita câmpului său de vizibilitate, date de configuraţia sectorului de drum. Accidentul nu se producea dacă victima GW, circula cu viteza maximă admisă în zonă, ceea ce i-ar fi permis oprirea motocicletei în deplină siguranţă în limita câmpului său de vizibilitate... prin urmare în condiţiile date, învinuitul PTI nu putea evita accidentul de circulaţie”.

 Totodată s-a reţinut că victima GW este singurul care a încălcat dispoziţiile legale, respectiv cele prevăzute de art. 41, art. 48, art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 precum şi art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, dispoziţii referitoare la obligaţia vehiculelor de a circula pe partea dreaptă în sensul de circulaţie, la respectarea regimului legal de viteză, şi a limitei maxime de viteză în localităţi.

 S-a mai arătat în plângere că soluţia pronunţată de procuror este esenţial nelegală şi netemeinică deoarece a preluat fără niciun fel de cenzură concluziile celor două rapoarte de expertiză care sunt greşite, nu a analizat susţinerile din plângerea subsemnatei privind contradicţiile dintre cele două rapoarte de expertiză, referitoare la stabilirea locului impactului şi a distanţelor de la care învinuitul putea să observe autovehiculul condus de defunct, nu a analizat în profunzime întregul material probatoriu, mai precis nu a avut în vedere depoziţia martorului ocular SA din data de 13.01.2011 şi nici nu a motivat înlăturarea acesteia în vreun mod, nu a analizat obiecţiunile expertului consultant DV şi nici nu a motivat înlăturarea acestora, deşi prin plângerea adresată procurorului am solicitat în mod expres acest lucru.

 S-a mai arătat că din actele şi lucrările dosarului, respectiv din procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile numitului PTI, precum şi din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, rezultă fără urmă de îndoială că în zona în care era parcat autoturismul Dacia Logan, era indicatorul „Oprirea interzisă”, fiind aplicabile prevederile art.142 alin.1 lit.a, art.143, art.126 din HG 1391/2006.

Prin încheierea de şedinţă din 2.07.2012, în baza art.2781 alin.8 lit.c din C.proc.pen din 1968, instanţa a admis plângerea petentei GA, împotriva rezoluţiei procurorului din data de 09.12.2011 dată în dosar nr.2787/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi a rezoluţiei prim procurorului adjunct din data de 06.02.2012 din dosar nr.33/II/2/2012.

Au fost desfiinţate soluţiile procurorului privind scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului PTI pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art.178 alin.1 şi 2 Cod penal.

 A fost reţinută cauza spre judecare.

 În baza art. art.2781 alin.9 Cpp s-a constatat că actul de sesizare al instanţei îl constituie plângerea petentei GA.

S-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul PTI, fără antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin.1 şi 2 din C.pen. din 1969.

În motivarea încheierii menţionate s-a reţinut că prin rezoluţia din data de 19.09.2011 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, după efectuarea în cauză a două rapoarte de expertiză tehnică auto, s-a dispus scoaterea de sub urmărire a intimatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.178 alin.2 Cod penal, şi neînceperea urmăririi penale faţă de aceeaşi persoană pentru comiterea faptei prevăzute de art.184 alin.1, 3 Cod penal în baza art.11 pct.1 lit.b Cpp rap la art.10 alin.1 lit.e şi f Cpp, motivat de faptul că în cauză este vorba despre prezenţa cazului fortuit (art.47 CP), şi respectiv lipsa plângerii prealabile a părţii vătămate CID.

S-a mai reţinut că în urma admiterii plângerii împotriva acestei soluţii formulată de către petenta, prin ordonanţa din 04.11.2011 prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, a fost infirmată soluţia procurorului, şi s-a dispus redeschiderea urmăririi penale şi completarea acesteia conform ordonanţei de admitere a plângerii, iar prin rezoluţia din 09.12.2011 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, s-a apreciat că în momentul inițierii manevrei de întoarcere a autoturismului, de către învinuit-intimat, motocicleta nu se afla în câmpul vizual al acestuia, iar starea de pericol a fost creată de victima GW, care în momentele premergătoare impactului, rula cu motocicleta cu cel puţin 80 km/h, cu mult peste limita legală admisă în zonă. În concluzie, s-a apreciat că accidentul de circulaţie a fost produs din culpa exclusivă a conducătorul motocicletei - GW, prin încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 41, art. 48 şi art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, precum şi dispoziţiile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

S-a mai arătat că în cauză s-au efectuat două expertize tehnice auto, concluziile experţilor fiind în sensul că pericolul de accident a fost creat de victima GW, care a rulat cu o viteză excesivă, cu mult peste limita legală admisă în zonă, care nu îi putea permite oprirea în limita câmpului său de vizibilitate, dat de configuraţia sectorului de drum, iar accidentul nu se producea dacă victima GW, circula cu viteza maximă admisă în zonă, ceea ce i-ar fi permis oprirea motocicletei în deplină siguranţă, în limita câmpului său de vizibilitate. S-a mai reţinut că s-a stabilit că, în momentul iniţierii manevrei de întoarcere a autoturismului, motocicleta nu se afla în câmpul său vizual al intimatului, iar în momentul pătrunderii pe partea carosabilă a autoturismului, câmpul de vizibilitate al învinuitului-intimatului s-a redus, datorită obturării vizibilităţii de către stâlpul spate şi poziţiei înclinate a autoturismului pe partea carosabilă faţă de axul drumului. La un moment dat învinuitul-intimatul ar fi putut observa prezenţa motocicletei, dacă privirea acestuia era îndreptată către locul unde se deplasa motocicleta – făcând abstracţie de faptul că învinuitul-intimat trebuia să se asigure că din sens opus nu circulă alte autovehicule şi că poate efectua manevra fără a-i incomoda pe eventualii participanţi la trafic, care circulau din sens opus. Prin urmare în condiţiile date, s-a apreciat în expertize că învinuitul-intimat PTI nu putea evita accidentul de circulaţie.

 Instanţa care a admis plângerea a reţinut pe baza probelor administrate următoarea situaţie de fapt: în dimineaţa zilei de 07.06.2010, în jurul orei 0830, victima GWse deplasa cu motocicleta marca Aprilia cu numărul de înmatriculare SB-09-YAN, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Sibiu din direcţia străzii Revoluţiei către strada Moldoveanu, pe un carosabil uscat. Locul din spate al motocicletei era ocupat de martorul CID – coleg de serviciu cu victima GW. Pe partea dreaptă a sensului de mers a motocicletei (din direcţia străzii Revoluţiei, către strada Negoiu), a străzii Ştefan cel Mare, pe trotuar, se afla parcat în întregime autoturismul marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare SB-07-KIA, cu faţa orientat către strada Negoiu, iar la volan se afla intimatul PTI. La un moment dat, intimatul a iniţiat manevra de întoarcere a autoturismului, prin virare stânga şi a pătruns astfel pe partea carosabilă. Partea laterală stânga a autoturismului, zona stâlpului mijloc stânga, a ajuns în zona marcajului longitudinal discontinuu ce separă sensurile de mers a părţii carosabile. În acelaşi timp, după ce motociclistul a intrat într-o curbă uşoară la dreapta, a observat autoturismul marca Dacia Logan angajat în viraj stânga cu intenţia de a întoarce autoturismul pe strada Ştefan cel Mare. Conducătorul motocicletei nu a putut evita impactul şi a lovit partea lateral stânga a autoturismului condus de către intimat. Impactul dintre motocicletă şi autoturism s-a produs în zona marcajului longitudinal ce separă sensurile de mers, autoturismul fiind poziţionat perpendicular pe axa drumului şi la mijlocul lui (în dreptul porţii de acces, în curtea imobilului nr. 2 sau 4, lucru încă nestabilit cu certitudine din expertizele efectuate în cauză). Primele părţi care au intrat în contact au fost roata din faţă a motocicletei cu pragul lateral stânga, în zona de mijloc şi uşa stânga spate a autoturismului, iar pe carosabil au început să cadă cioburi de sticlă şi resturi materiale. Motocicleta şi autoturismul au avut o scurtă deplasare comună, materializată de o urmă de destratificare identificată la faţa locului pe carosabil, precum şi o urmă de târâre, care provine de la anvelopa dreapta spate a autoturismului. Apoi, autoturismul s-a răsturnat în sensul acelor de ceasornic, ajungând în poziţia finală descrisă în procesul verbal de cercetare la faţa locului (foto nr. 15-36 din planşa fotografică de la fila 24-34 dosar). Motociclistul şi pasagerul care se aflau pe motocicletă au fost proiectaţi peste autoturism în direcţia forţei de inerţie – direcţia de deplasare a motocicletei şi aruncaţi pe carosabil. În urma impactului a rezultat decesul motociclistului GW şi vătămarea corporală a pasagerului CID, precum şi avarierea celor două vehicule implicate în accidentul rutier.

S-a mai reţinut că procurorul a reţinut în motivarea rezoluţiei sale că raportat la întregul material probator administrat, în cauză accidentul de circulaţie a fost produs din culpa exclusivă a conducătorul motocicletei - GW, prin încălcarea dispoziţiilor legale ale art. 41, art. 48 şi art. 49 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, precum şi dispoziţiile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi că cel care a creat obstacolul a fost doar victima GW, care în momentele premergătoare impactului, conducea motocicleta cu cel puţin 80 km/h, respectiv „Vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea dreaptă a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie”, „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă”, „Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h”, „Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare”. S-a mai arătat că procurorul nu a reţinut vreo culpă în sarcina intimatului PTI deoarece acesta a respectat dispoziţiile art. 54 din O.U.G.nr. 195/2002, republicată care prevăd: „Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. Semnalizarea schimbării direcţiei de mers trebuie să fie menţinută pe întreaga durată a manevrei”.

Instanţa care a admis plângerea a apreciat că motivarea soluţiei procurorului în sensul că nu poate fi reţinută, arătând că procurorul a făcut o coroborare a probelor administrate pro intimat, fără să analizeze premisele producerii accidentului raportat la prevederile legale incidente în cauză şi mulţumindu-se doar să aprecieze că intimatul nu are nici o culpă în producerea accidentului, fără însă a analiza toate textele legale aplicabile speţei.

Instanţa care a admis plângerea a mai reţinut că în cursul urmăririi penale s-au efectuat două expertize tehnice, care, în mare parte, concluzionează că starea de pericol a fost produsă de către motociclist, care rula cu o viteză cu mult peste limita legală, diferenţa între concluziile acestora fiind cu privire la locul impactului, în sensul că în timp ce expertul C. susţine că locul impactului a fost în dreptul imobilului cu nr. 2 din str. Ştefan cel Mare, pe sensul de mers str. Revoluţiei – str. Moldoveanu, în apropiere de axul drumului (fără a preciza cu exactitate la ce distanţă de acest ax), cei 3 experţi susţin că impactul a avut loc „în zona marcajului longitudinal, discontinuu ce separă sensurile de mers”şi cu privire la distanţa de la care conducătorul autoturismului putea să observe motocicleta în mişcare (expertiza C. stabileşte 70 m respectiv 50 m în cazul existenţei autovehiculelor parcate pe carosabil – fila 16; expertiza cu 3 experţi stabileşte 38 respectiv 48 m - fila 15; expertul consultant distanţele de 60, 50 şi respectiv 32 m după cum motocicleta circula la axa drumului la mijlocul benzii sau la o distanţă de aproximativ 32 m). S-a mai reţinut că toţi experţii, fără excepţie, indică faptul că nerespectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii auto reprezintă cauzele producerii accidentului, indicând încălcarea de către victimă a unor texte legale.

Legat de stabilirea unei culpe a intimatului în producerea accidentului instanţa care a admis plângerea a reţinut că, din propriile declaraţii ale intimatului (f.256) coroborate şi cu alte probe (declaraţii de martori) a rezultat fără dubiu că autoturismul intimatului era parcat integral pe trotuarul din faţa imobilului cu nr. 2 de pe str. Ştefan cel Mare pe sensul de mers către str. Negoiu, iar adresa nr.30359/12.05.2011 emisa de Primăria municipiului Sibiu (f.221 dos u.p.) atestă faptul că la data de 7.06.2010, data producerii accidentului pe strada Ştefan cel Mare, se circula pe ambele sensuri de mers, iar pe sensul de mers dinspre strada Revoluției spre strada Negoi era amplasat un indicator de „OPRIRE INTERZISA” în dreptul unităţii militare, iar pe sensul invers era amplasat indicator de parcare, fiind marcate parcări laterale.

 Raportat la acestea, şi la starea de fapt, instanţa care a admis plângerea a constatat că în speţă sunt aplicabile prevederile din HG 1391/2006 cu privire la „oprire voluntară”, art142 din Regulament enumerând limitativ la lit. a – p situaţiile în care este interzisă oprirea voluntară. Supuse analizei sunt lit.a şi n respectiv: a) în zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisa", n) pe trotuar, daca nu se asigura spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor.

S-a mai reţinut că textul legal (lit.n) prevede ca oprirea voluntară este permisă şi legală dacă sunt îndeplinite două condiţii cumulative, respectiv să fie oprit autoturismul pe trotuar şi să se asigure un spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor. Instanţa a reţinut că trotuarul pe care autoturismul intimatul staţiona are o lăţime de 2,50 m (arătând că acest aspect care reiese fără dubiu din rapoartele de expertiză şi din măsurătorile de la faţa locului efectuate de organele de urmărire penală (f.13-15, f.62), iar certificatul de înmatriculare al autoturismului intimatului aflat la dosar (f.65 dos u.p.) atestă faptul că lăţimea Daciei Logan cu nr. de înmatriculare SB 07 KIA implicată în accident este de 1,740 m, astfel că diferenţa între 2500 m şi 1740 m este de 760 m, adică mai mică de 1m.

Constatând că nu sunt îndeplinite cele două condiţii cumulativ, instanţa a reţinut că intimatul era parcat neregulamentar pe trotuar, iar de aici rezultau şi celelalte consecinţe, printre care şi cea prevăzută de art. 126 lit.a din HG 1391/2006, potrivit căruia întoarcerea vehiculului este interzisă „în locurile unde este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor”. Intimatul a încălcat şi prevederile locale privind parcarea pe trotuar respectiv art. 22 h din HCL 210/ 2001 actualizată, care prevede că circulația şi staționarea autovehiculelor pe trotuare, împiedicând circulația pietonilor sau degradând trotuarul, constituie încălcări ale normelor legale şi se sancționează conform prevederilor prezentei hotărâri.

 Pe cale de consecinţă, instanţa care a admis plângerea a apreciat că intimatul a parcat neregulamentar pe trotuar şi a efectuat nelegal manevra de întoarcere, ceea ce s-a arătat că duce la concluzia că intimatul a avut o culpă în producerea accidentului, acesta creând, de fapt, obstacolul în punctul de conflict, şi nu conducătorul motocicletei. S-a arătat că încălcarea dispozițiilor menționate de către intimat a determinat crearea stării de pericol şi a avut ca efect obturarea parții carosabile pe care se deplasa motocicleta condusa de numitul GW, iar în acest context faptic, existenta unui obstacol în zona de conflict, precum şi viteza de deplasare peste limita legală a motocicletei au contribuit la crearea rezultatului socialmente periculos - accidentul cu urmările imediate - atrag răspunderea penala a intimatului, în forma unei culpe concurente cu a victimei.

Instanţa care a admis plângerea a mai reţinut că intimatul, în momentul în care a început manevra de întoarcere şi-a pierdut prioritatea faţă de toate vehiculele aflate în mers pe drumul public, indiferent din ce parte veneau.

 Instanţa a mai reţinut şi că victima - conducătorul motocicletei - a avut o vină în producerea accidentului, încălcând dispoziţiile referitoare la respectarea regimului legal de viteză, şi limita maximă de viteză în localităţi, conducând cu viteza cu mult peste limita legală permisă pe acel sector de drum, însă, raportat la starea de fapt şi prevederile legale incidente, instanţa a constatat o culpă comună a celor doi conducători auto.

 Faţă de acestea, instanţa a apreciat că situaţia de fapt şi vinovăţia intimatului sub forma culpei au fost reţinute pe baza probelor deja administrate în cauză, respectiv înscrisuri, proba testimonială, expertize, iar din interpretarea logică şi coroborată a tuturor acestor probe rezultă concluzia rezonabilă este că acuzaţiile aduse intimatului sunt întemeiate, fiind suficiente probe în acest sens, apreciind că trimiterea dosarului din nou la procuror apare ca neutilă. S-a mai arătat că administrarea probelor solicitate de către intimată se poate realiza în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate pe care le conferă şedinţa de judecată şi, mai mult, se asigură premisele aflării adevărului şi a formării unei opinii juste a judecătorului asupra cauzei, prin audieri nemijlocite sau efectuarea oricăror alte probe necesare şi utile cauzei. Instanţa a mai avut în vedere şi faptul că accidentul s-a produs în 07 mai 2010, şi până la soluţionarea plângerii a parcurs doar faza de urmărire penală.

Considerând că erau suficiente probe administrate şi că urmărirea penală este completă, pentru a se contura săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev de art. 178 alin.1 şi 2 din C.pen. din 1969 (cu vinovăție în forma culpei prin imprudenţă), reţinând că intimatul - în calitate de conducător auto, nu a respectat dispoziţiile art.142 lit.n şi art.126 lit.a din Hg 1391/2006 (obligaţie de rezultat), instanţa a admis plângerea formulată de petenta GA, a infirmat soluţiile atacate şi, constatând că urmărirea penală este completă, a reţinut cauza spre judecare.

După admiterea plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în judecată şi reținerea cauzei spre judecare, au fost administrate următoarele probe:

- înscrisuri (facturi fiscale, chitanţe, copii ale actelor de identitate şi de stare civilă) depuse de părţile civile GA, GW, VA şi GO (filele 22-48, 65-67, 72-74, 79-81);

- declaraţiile inculpatului (filele 93-94), ale martorilor CID, BCC, SC, BI şi SA, propuşi de reprezentanta Ministerului Public (filele 106-107, 117-119, 127-128), ale martorilor RL, GI şi GM propuşi de părţile civile (filele 108, 264-265, 267-268);

- fotografii depuse de părţile civile (filele 269-273);

- o expertiză criminalistică, la solicitarea părţilor civile, cu obiective propuse şi de inculpat, de partea responsabilă civilmente şi de asiguratorul-parte responsabilă civilmente, efectuată de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj (filele 167-184), precum şi un supliment la acest raport (filele 235-242).

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:

În dimineaţa zilei de 7.06.2010, în jurul orei 8.30, inculpatul PTI,  a plecat de la sediul acestei instituţii, situat pe str.Ştefan cel Mare nr.4 din Municipiul Sibiu, intenționând să ajungă la sediul Primăriei Municipiului Sibiu unde urma să participe la o şedinţă. În acest scop, s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare SB-07-KIA (proprietatea Serviciului Public menţionat), parcat în întregime pe trotuarul situat pe partea dreaptă a părţii carosabile (din direcţia străzii Revoluţiei către strada Moldoveanu), orientat cu faţa către str.Moldoveanu.

Inculpatul s-a asigurat că din cele două sensuri de mers nu venea niciun autovehicul şi a început să efectueze o manevră de întoarcere a autoturismului, pe partea carosabilă (prin viraj spre stânga), intenţionând să se deplaseze spre str.Revoluţiei, deşi o astfel de manevră era interzisă conform art.126 lit.a şi art.142 lit.a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, în zonă acţionând indicatorul „Oprirea interzisă”, montat în apropierea porţii de acces în incinta  unităţii militare nr.01512.

În acest timp, pe str.Ştefan cel Mare, dinspre str.Revoluţiei spre str.Moldoveanu, circula cu viteză peste limita legală de 50km/h motocicleta marca Aprilia cu numărul de înmatriculare SB-09-YAN, condusă de victima GW, locul din spate al motocicletei fiind ocupat de martorul CID – coleg de serviciu cu victima.

În timp ce inculpatul efectua manevra de întoarcere, acesta nu s-a mai asigurat dacă circulă şi alte autovehicule pe carosabil (având obligaţia de a se asigura conform art.54 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 şi art.125 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002), deşi era obligat să le acorde prioritate acestora, conform art. 135 lit.f din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, astfel că nu a observat motocicleta condusă de victimă. În momentul când autoturismul condus de inculpat a ajuns în zona marcajului longitudinal ce separa sensurile de mers, fiind perpendicular pe acesta, iar motocicleta condusă de victimă ieşise din curba uşoară la dreapta, a avut loc impactul dintre cele două autovehicule, impact pe care victima, dată fiind viteza excesivă cu care circula, nu l-a putut evita (în momentul impactului vitezometrul motocicletei s-a oprit indicând o viteză de 80 km/h, peste limita legală de 50 km/h prevăzută de art.49 din O.U.G. nr.195/2002).

Impactul iniţial a avut loc între roata din faţă a motocicletei şi pragul lateral stânga al autoturismului, motocicleta şi autoturismul au avut o scurtă deplasare comună, după care, autoturismul s-a răsturnat, iar victima şi martorul CID au fost proiectaţi peste autoturism şi aruncaţi pe carosabil, martorul ajungând sub autoturismul răsturnat şi fiind scos de acolo de martorii oculari.

Victima GW a suferit un politraumatism toracic cu ruptură de aortă, fiind transportat la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu cu o ambulanţă, acesta fiind internat apoi la Secţia Clinică Chirurgie Generală II a acestui spital, unde însă, în urma şocului hemoragic, a decedat la ora 14.00 a aceleiaşi zile.

În raportul de autopsie (filele 79-82 dosar de urmărire penală) sunt descrise leziunile suferite de victima GW şi localizarea acestora, raportul concluzionând că moartea victimei a fost violentă, datorându-se şocului hemoragic consecutiv unei rupturi de aortă în cadrul unui politraumatism, iar leziunile constatate (inclusiv cea tanatogeneratoare) s-au putut produce prin proiectare pe un plan dur neregulat, în condiţiile unui accident rutier.

Inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul menţionat şi că a efectuat manevra de întoarcere a autoturismului care era parcat pe trotuar, susţinând că a respectat toate dispoziţiile legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice şi că nu se face vinovat de moartea victimei. (filele 256-259 dosar de urmărire penală, filele 93-94).

Modul de producere a accidentului a fost perceput doar de martorii oculari SA, care stătea în autoturismul său parcat la câţiva metri spatele autoturismului condus de inculpat, a auzit şi văzut motocicleta circulând cu viteză, după care a observat impactul într-una din oglinzile retrovizoare ale autoturismului (filele 113-115 dosar de urmărire penală, filele 127-128) şi BI, care se deplasa ca pieton pe trotuarul situat vizavi de cel pe care fusese parcat autoturismul condus de inculpat, a auzit zgomotul produs de motocicleta care venea cu viteză foarte mare din spatele lui şi a observat şi el impactul (fila 119 dosar de urmărire penală, fila 119). Martorul SC, care se deplasa cu autoturismul din direcţia opusă motocicletei, a văzut doar cum autoturismul condus de inculpat s-a răsturnat în timp ce efectua manevra de întoarcere, fără să poată vedea motocicleta, autoturismul inculpatului obturându-i vizibilitatea (filele 117-118 dosar de urmărire penală, fila 118).

Martorul CID (filele 107-109 dosar de urmărire penală, filele 106-107), aflat pe motocicleta condusă de victimă, a declarat că stătea cu capul pe spatele victimei şi avea ochii închişi, astfel că nu şi-a dat seama cum s-a produs accidentul, precizând însă că şi-a dat seama că victima a circulat cu viteză crescândă pe str.Ştefan cel Mare (după ce acesta încetinise aproape de tot la intersecţia acestei străzi cu str.Revoluţiei) şi că nu a simţit ca victima să fi frânat înainte de impact.

Martorul BC a asistat doar la efectuarea cercetării la faţa locului (fila 116 dosar de urmărire penală, fila 117).

Având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanţa constată că inculpatul şi victima au încălcat mai multe prevederi legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice:

I. În privinţa inculpatului:

- art.126 lit.a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 (aprobat prin H.G.1391/2006) – „Se interzice întoarcerea vehiculului în locurile în care este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 142 lit.f”;

- art.142 lit.a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 – „Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acţiune a indicatorului "Oprirea interzisă"”; conform art.63 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 „Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staţionare”; conform art.66 alin.6 din  Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 „Semnificaţia indicatoarelor de interzicere sau de restricţie începe din dreptul acestora. În lipsa unei semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică reglementarea ori a unor indicatoare care să anunţe sfârşitul interdicţiei sau al restricţiei, semnificaţia acestor indicatoare încetează în intersecţia cea mai apropiată”; în cauza de faţă, aşa cum s-a comunicat prin adresa nr.30359/12.05.2011 emisă de Poliţia Municipiului Sibiu (fila 221 dosar de urmărire penală), la data accidentului pe str.Ştefan cel Mare circulaţia era deschisă în ambele sensuri, iar pe sensul de  mers dinspre str.Revoluţiei către str.Negoi era amplasat un indicator de oprire interzisă în dreptul unităţii militare, indicator care acţiona şi în zona unde se afla autoturismul condus de inculpat; şi în fotografiile efectuate la scurt timp după data accidentului se observă indicatorul „Oprirea Interzisă” montat în dreptul unităţii militare (filele 277-279 vol.II);

- art.54 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 „ Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic”;

- art.125 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 – „Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celălalt prin manevrare înainte şi înapoi sau prin viraj, conducătorul acestuia este obligat să semnalizeze şi să se asigure că din faţă, din spate sau din lateral nu circulă în acel moment niciun vehicul”.

- art.135 lit.f din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002: „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi când se pune în mişcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia faţă de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcţia de deplasare”; conform art.6 pct.1 din O.U.G. nr.195/2002, prin acordare a priorităţii se înţelege obligaţia oricărui participant la trafic de a nu îşi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalţi participanţi la trafic care au prioritate de trecere să îşi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească; conform art.6 pct.26 din aceeaşi ordonanţă, prin prioritate de trecere se înţelege „dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalţi participanţi la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice”.

II. În privinţa victimei GW:

- art. 48 din O.U.G. nr.195/2002 „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă”;

- art.49 din O.U.G. nr.195/2002 „Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h”;

- art.121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002: „Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare”;

- art.41 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 „Vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie”.

Cât priveşte prevederile legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice încălcate de către inculpat, se impun a fi făcute câteva precizări.

Inculpatul, prin apărător, a susţinut în mod constant că efectuarea manevrei de întoarcere nu era interzisă, pentru următoarele considerente:

- organele poliţiei rutiere, care s-au deplasat la fata locului şi au întocmit procesul verbal de cercetare, nu au constatat săvârşirea unei contravenţii imputabile inculpatului, nu au încheiat proces verbal de sancţionare a abaterii contravenţionale şi nu au dispus reţinerea permisului de conducere;

- indicatorul „Oprirea interzisa”, amplasat în dreptul unităţii militare, acţiona doar asupra părţii carosabile; în acest context, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art.63 din OUG 195/2002 care definesc în mod expres noţiunile de "oprire", "staţionare " şi "parcare";

- art.66 alin.1 din H.G.nr.1391/2006 prevede că „Semnificaţia unui indicator este valabila pe întreaga lăţime a părţii carosabile deschise circulaţiei conducătorilor cărora li se adresează”, astfel că semnificaţia indicatorului „Oprirea interzisă” nu se putea extinde şi la spaţiul adiacent părţii carosabile, precum trotuarul unde era amplasat autovehiculul condus de inculpat;

 - art.78 din H.G.nr.1391/2006 prevede că „marcajul longitudinal format dintr-o linie discontinua simpla sau dubla permite trecerea peste acesta, daca manevra sau reglementările instituite impun acest lucru”, iar marcajul care delimita cele doua sensuri de mers ale străzii Ştefan cel Mare, era format la momentul respectiv dintr-o linie discontinua simpla;

- dispoziţiile art.126 lit.a din OUG 195/2002 se refera la interdicţia de a întoarce vehiculul în locurile în care este interzisa „oprirea voluntara a vehiculelor”, iar în art. 142 se prevede: se interzice oprirea voluntara a vehiculelor (adică ipoteza prevăzuta de Art. 126 litera a din OUG 195/2002 - în zona de acţiune a indicatorului "oprirea interzisa”); s-a mai arătat că legiuitorul a făcut distincție între „oprirea voluntara” în zona de acţiune a indicatorului „oprire interzisa” şi „oprirea voluntara” pe trotuar, „oprirea interzisa” referindu-se la partea carosabila, situaţie diferita de oprirea voluntara pe trotuar, care este interzisa doar în măsura în care nu se asigura spaţiu de cel puţin un metru pentru circulaţia pietonilor. S-a apreciat că interpretarea sistematica a dispoziţiilor legale şi modul în care legiuitorul a prevăzut în aliniate distincte, situaţii de fapt distincte indica faptul ca se aplica un tratament juridic diferit în ceea ce priveşte oprirea voluntara a vehiculelor, existând o demarcaţie expresa intre cele două noţiuni;

-  din probele administrate în cauza faptul ca la acel moment autovehiculul unităţii la care era angajat inculpatul nu se afla oprit pe carosabil în zona de interdicţie a indicatorului „oprire interzisa”, deoarece autovehiculul se afla parcat integral pe trotuar, iar trotuarul avea o lățime variabila de la 3,00 m pana la 3,6 m, fapt care permitea parcarea în condiţii de legalitate, conform art.142 lit.n din Regulament;

Cât priveşte aceste susţineri ale inculpatului, instanţa urmează a le înlătura pentru următoarele considerente:

În primul rând, faptul că în zonă acţiona indicatorul „oprirea interzisă” determina, prin prisma prevederilor art.142 lit.a şi art.126 lit.a din Regulament, interdicţia efectuării manevrei de întoarcere în zona de acţiune a indicatorului menţionat, atât în privinţa autovehiculelor parcate pe carosabil, cât şi în privinţa autovehiculelor parcate pe trotuar. Nu se poate considera că o manevră de întoarcere interzisă pentru autovehiculele parcate pe carosabil este permisă pentru autovehiculele parcate pe aceeaşi stradă pe trotuar. Mai mult, efectuarea manevrei de întoarcere are loc pe carosabil, astfel că raţiunea interzicerii efectuării manevrei de întoarcere este aceeaşi şi pentru autovehiculele parcate pe trotuar. În acest context, trebuie menţionat că simpla existenţă a unui marcaj discontinuu ce separă sensurile de mers nu dă dreptul la efectuarea manevrei de întoarcere câtă vreme aceasta este interzisă de alte indicatoare sau marcaje, în temeiul legii.

În al doilea rând, în privinţa cazului de interzicere a opririi voluntare a autovehiculelor prevăzut de art.142 lit.n din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 (care determina interzicerea manevrei de întoarcere) -„pe trotuar, dacă nu se asigură spaţiu de cel puţin 1 m pentru circulaţia pietonilor”-, reţinut ca fiind incident de către instanţa care a admis plângerea împotriva soluţiei procurorului şi contestat de inculpat, instanţa constată, pe de o parte, că, atâta vreme cât era interzisă oprirea voluntară, era interzisă şi manevra de întoarcere (conform art.142 lit.a şi art.126 lit.a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, menţionate mai sus), astfel că reţinerea acestui caz este nerelevantă. Pe de altă parte, inculpatul a susţinut că autoturismul era parcat integral pe trotuar într-o zonă în care rămânea un spaţiu de peste 1m liber pentru pietoni, iar prin celelalte probe administrate nu s-a putut determina cu precizie poziţia iniţială de pe trotuar a autoturismului condus de inculpat şi, dată fiind lăţimea variabilă a trotuarului (de la 2,5 m la 3,6 m), instanţa constată că nu se poate considera, dincolo de orice dubiu, că autoturismul condus de inculpat (având o lăţime de 1,74 m) era oprit neregulamentar pe trotuar (fiind deci interzisă oprirea în acel loc). Chiar dacă autoturismul condus de inculpat ar fi fost parcat regulamentar pe trotuar, acesta nu avea voie, prin prisma textelor legale menţionate mai sus, să efectueze manevra de întoarcere.

În al treilea rând, instanţa constată că este lipsit de relevanţă aspectul invocat de inculpat cu privire la faptul că organele de poliţie rutieră nu au constatat săvârşirea vreunei contravenţii constând în oprirea neregulamentară a autoturismului de către acesta, pe de o parte, pentru că instanţa investită cu judecarea unei infracţiuni de ucidere din culpă profesională (art.178 alin.2 din C.pen. din 1969) este cea chemată să aprecieze cu privire la respectarea sau nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice, iar neconstatarea săvârşirii unei contravenţii de către organele de poliţie rutieră nu echivalează cu inexistenţa unei încălcări a  normelor de circulaţie pe drumurile publice.

Legat de nerespectarea de către inculpat a obligaţiei legale de a se asigura la efectuarea manevrei de întoarcere (art.54 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 şi art.125 din Regulament), instanţa constată că acesta avea obligaţia de a se asigura că nu pune în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic pe parcursul întregii perioade în care a efectuat această manevră, însă inculpatul nu a observat, aşa cum el însuși a declarat, motocicleta condusă de victimă, el simţind doar șocul impactului dintre motocicletă şi autoturism (fila 94).

În fine, în corelaţie cu neasigurarea inculpatului la efectuarea manevrei de întoarcere este şi neacordarea priorităţii de trecere motocicletei condusă de victimă pe drumul public, în condiţiile în care autoturismul condus de inculpat a fost vehiculul care s-a pus în mişcare şi a pătruns pe drumul public (art.135 lit.f din Regulament).

Un aspect se mai impune a fi menţionat în acest context: inculpatul a susţinut că, în spatele autoturismului său, în ciuda faptului că oprirea era interzisă, erau parcate mai multe autoturisme, atât pe carosabil, cât şi pe trotuar, pe o distanţă de aproximativ 300 m (fila 94), şi că distanţa de vizibilitate era de aprox.50 m în direcţia din care venea motocicleta, distanţă redusă datorită maşinilor parcate pe trotuar, distanţa crescând la 60-70m după pătrunderea pe carosabil, existând şi o uşoară curbă în câmpul vizual al inculpatului. Existenţa autoturismelor parcate pe trotuar este confirmată şi de declaraţiile martorului ocular SA (filele 113-115 dosar de urmărire penală, filele 127-128). În acest context instanţa constată că, în condiţiile în care vizibilitatea în direcţia străzii Revoluţiei era destul de redusă, efectuarea manevrei de întoarcere (care oricum era interzisă) trebuia să fie apreciată de inculpat ca fiind relativ riscantă şi trebuia să reclame un plus de vigilenţă din partea acestuia. Mai mult, martorul SA a declarat că a auzit zgomotul puternic produs de motocicleta aflată în mişcare şi că acest zgomot putea fi auzit şi de inculpatul care efectua în acele momente manevra de întoarcere. În fine, se impune a se preciza că inculpatul, având locul de muncă într-un imobil situat pe strada pe care a avut loc accidentul, cunoştea configuraţia drumului (existenţa curbei care îi limita vizibilitatea), având în mod evident şi reprezentarea faptului că era posibil în orice moment să circule autovehicule venind dinspre str.Revoluţiei, astfel că apariţia motocicletei nu era imprevizibilă pentru acesta.

Legat de viteza de deplasare a motocicletei condusă de victima GW instanţa constată că, la momentul impactului aceasta era de 80 km/h (în dreptul acestei viteze oprindu-se acul vitezometrului în momentul impactului), neputându-se stabili pe baza probelor administrate dacă anterior acestui moment motocicleta circula cu o viteză superioară, deoarece, aşa cum rezultă şi din procesul - verbal de cercetare la faţa locului (filele 13-62 dosar de urmărire penală) şi din toate expertizele efectuate în cauză, nu au fost identificate urme de frânare produse de motocicletă, iar din declaraţiile martorului SA şi ale martorului CID rezultă că nu a fost acţionat sistemul de frânare de către conducătorul motocicletei, primul martorul declarând că victima a încercat, în timp ce rula în zona axului drumului, să evite impactul printr-o manevră de virare, manevră care însă nu a avut succes, motocicleta ciocnindu-se violent de partea din spate a autoturismului. Şi expertizele efectuate în cauză au stabilit că impactul a avut loc în zona axului drumului.

Inculpatul a relatat doar aspecte legate de efectuarea de către el a manevrei de întoarcere (filele 256-259 dosar de urmărire penală, filele 93-94), fără a putea oferi vreo informaţie legată de deplasarea motocicletei şi de modul concret de producere a impactului, el neobservând motocicleta şi simţind, aşa cum s-a reţinut mai sus, doar impactul dintre cele două autovehicule.

Cât priveşte expertizele efectuate în cauză, instanţa constată următoarele:

1. Prima expertiză tehnică auto, efectuată în cursul urmăririi penale de un expert (filele 126-145 cu suplimentul de la filele 150-153) a stabilit următoarele:

- impactul a avut loc în dreptul porţii de acces în imobilul situat pe str.Ştefan cel Mare la nr.2, pe sensul de mers str.Revoluţiei-str.Moldoveanu, în apropiere de axul drumului;

- viteza de deplasare a motocicletei în momentele premergătoare impactului a fost de 80-85 km/h, iar a autoturismului a fost de cca.10-15 km/h;

- accidentul nu a putut fi evitat de conducătorul motocicletei, dată fiind viteza acesteia, dar dacă ar fi respectat limita legală de viteză putea opri şi evita accidentul;

-  pentru inculpat nu a existat un moment de apariţie a stării de pericol, astfel că analiza posibilităților sale de evitare a accidentului nu are suport faptic;

- cauza producerii accidentului o constituie nerespectarea vitezei legale de către victimă (art.48 alin.1 O.U.G. nr.195/2002) şi circularea fără lumina de întâlnire a farurilor (art.44 alin.3 O.U.G. nr.195/2002);

- în privinţa inculpatului s-ar putea reţine faptul că nu a acordat prioritate de trecere motocicletei, dar, dat fiind faptul că în momentul asigurării, înaintea pătrunderii pe carosabil, motocicleta se afla la cca.75 m distanţă, fără a fi în câmpul de vizibilitate al conducătorului autoturismului, nu se poate reţine în sarcina inculpatului nerespectarea prevederilor art.52 din O.U.G. nr.195/2002.

2. Noua expertiză tehnică auto, efectuată de trei experţi (filele 164-190), a stabilit următoarele:

- impactul a avut loc în zona marcajului longitudinal ce separă sensurile de mers, unde ajunsese partea laterală stânga spate a autoturismului;

- motocicleta putea fi oprită de motociclist, în deplină siguranţă, în limita câmpului său de vizibilitate, fie dacă acesta circula cu viteza maximă admisă, fie prin frânare, fie prin reducerea vitezei şi păstrarea sensului de mers (deoarece autoturismul ar fi degajat sensul de mers al acesteia);

- cauza accidentului a fost viteza de deplasare a motocicletei;

- în momentul iniţierii manevrei de întoarcere de către inculpat, motocicleta nu se afla în câmpul său vizual;

- pericolul de accident a fost creat de motociclist, care a rulat cu viteză excesivă, cu mult peste limita legală admisă în zonă, care nu îi putea permite oprirea în limite câmpului său de vizibilitate, dat de configuraţia sectorului de drum;

- viteza maximă pe care o putea avea autoturismul în momentul impactului era de 10-15 km/h, iar viteza motocicletei la acest moment era de cca 80km/h; în momentele premergătoare impactului motocicleta rula cu cel puţin 80 km/h;

- distanţa de vizibilitate a conducătorului auto la plecarea de pe loc de pe trotuar, către locul unde se deplasa motocicleta, era de cca.38m, iar la pătrunderea pe partea carosabilă către locul unde se deplasa motocicleta, era de 45m;

3. Expertiza criminalistică efectuată de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj (filele 236-242) a stabilit următoarele:

- în planul transversal al drumului, impactul a avut loc în zona axului longitudinal al acestuia (la 3 m în raport cu marginea din dreapta a carosabilului având în vedere sensul de mers strada Revoluţiei - strada Moldoveanu), iar în planul longitudinal, la o distanţă de aproximativ 8 m în raport cu colţul intrării în imobilul cu nr. 29, ales ca reper în cadrul cercetării la faţa locului;

- viteza probabilă a autoturismului Dacia, din momentul impactului, a fost de 18 km/h;

- viteza probabilă a motocicletei, din momentul impactului, a fost de 80 km/h;

în lipsa unor urme de frânare, anterioare impactului, imprimate de pneurile motocicletei, nu se poate stabili viteza iniţială de deplasare a acesteia;

- în condiţiile date, evenimentul rutier nu putea fi evitat de către cei doi

conducători auto;

- numitul GW putea preveni producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat cu o viteză care să se încadreze în limita maximă admisă pe acel sector de drum;

- numitul PTI putea preveni producerea evenimentului rutier dacă, înainte de a iniţia manevra de întoarcere prin viraj spre stânga, cât şi, permanent, în timpul acesteia, s-ar fi asigurat că, în acel moment, nu circulă niciun vehicul, astfel încât această manevră să nu prezinte un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic;

- accidentul s-a produs atât din cauza neacordării priorităţii de trecere, cu ocazia manevrei de întoarcere, pe un segment de drum pe care această manevră era interzisă, de către numitul PTI, cât şi din cauza deplasării motocicletei, condusă de către numitul GW, cu o viteză superioară celei maxime admise pe acel segment de drum.

Prin suplimentul la raportul de expertiză criminalistică  s-au stabilit, în principal, următoarele:

- spaţiul total teoretic necesar opririi motocicletei de la viteza de 50 km/h este de aproximativ 27,5 m;

- valorile de 0,2 s pentru timpul întârzierilor mecanice ale mecanismului de frânare şi pentru durata atingerii intensităţii maxime de frânare se încadrează în intervalele de valori recomandate în literatura de specialitate pentru frâne mecanice şi hidraulice; introducerea în analiză a valorilor de 0,1 s pentru timpul întârzierilor mecanice ale mecanismului de frânare şi pentru durata atingerii intensităţii maxime de frânare nu schimbă concluziile în ceea ce priveşte posibilităţile de evitare şi de prevenire a accidentului de către cei doi conducători auto;

- din analiza imaginilor realizate cu ocazia cercetării la faţa locului, a procesului verbal, a schiţei realizate de către organele de poliţie şi a configuraţiei segmentului de drum, s-a reţinut faptul că nu existau, la data accidentului, obiecte (vehicule) de natură a obtura vizibilitatea conducătorului auto în aşa fel încât acesta să nu poată observa, la o distanţă de 46 m, prezenţa motocicletei;

- manevra de întoarcere nu era permisă deoarece segmentul de drum pe care a avut loc impactul se afla sub incidenţa indicatorului de restricţie cu semnificaţia "Oprirea interzisă", iar punerea în mişcare a autoturismului impunea acordarea priorităţii de trecere oricărui vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcţia de deplasare; cât timp conducătorul motocicletei este obligat să ia măsuri de evitare prin frânare sau ocolire pentru a evita coliziunea, obligaţia de acordarea a priorităţii nu este îndeplinită;

- în lipsa unor urme de frânare, anterioare impactului, imprimate de pneurile motocicletei, nu se poate stabili viteza iniţială de deplasare a acesteia;

- concluzia expertizei în sensul că numitul PTI nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere a avut în vedere faptul că acesta a pătruns pe carosabil într-un moment în care motocicleta se afla la o distanţă de aproximativ 46 m în raport cu locul impactului, într-o poziţie în care aceasta putea fi observată.

Examinând aceste expertize se constată cu uşurinţă că toate stabilesc locul accidentului aproape de axul drumului, o viteză a motocicletei la impact de aproximativ 80 km/h (în nicio lucrare nefiind determinată viteza anterioară momentului impactului, din lipsa datelor) şi o viteză a autoturismului la acelaşi moment variind într-o plajă foarte redusă şi aproximată într-un interval de la 10 la 18 km/h, precum şi faptul că accidentul putea fi evitat de către victimă dacă respecta regimul legal de viteză şi că viteza excesivă a motocicletei reprezintă cauza accidentului.

Şi între distanţele până la care avea vizibilitate inculpatul în momentul pătrunderii pe carosabil, stabilite prin cele trei expertize, nu există diferenţe foarte mari, acestea fiind de 50m (filele 141-142), 45m (fila 178) şi respectiv 46m şi determinate pe baza configuraţiei drumului şi a vitezei de 80km/h avută la momentul impactului de motocicletă. Trebuie însă menţionat că, în concluziile primei expertize tehnice, în mod nejustificat, se reţine o distanţă de 75 m (fila 143), în contradicţie cu distanţa de 50 m determinată argumentat în cuprinsul aceleiaşi lucrări la fila precedentă.

Diferenţele între cele trei expertize privesc în principal culpa inculpatului în producerea accidentului şi posibilităţile acestuia de evitare a evenimentului rutier.

Instanţa constată că primele două expertize (cele tehnice), în mod eronat nu au reţinut încălcarea de către inculpat a prevederilor referitoare la interzicerea efectuării manevrei de întoarcere (prin raportare la prevederile art.126 lit.a, art.142 lit.a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, expuse pe larg mai sus), câtă vreme în zonă acţiona indicatorul „Oprirea interzisă”, fiind interzisă, pe cale de consecinţă, şi întoarcerea. Nereţinând existenţa acestei interdicţii, cele două expertize tehnice nu au avut în vedere faptul că efectuarea manevrei de întoarcere reprezintă o cauză (prima sub aspect temporal) a accidentului rutier.

În timp ce prima expertiză tehnică, pornind  de la reţinerea distanţei de vizibilitate de 75m a concluzionat că inculpatul nu a încălcat prevederile art.52 din O.U.G. nr.195/2002, în cea de-a doua expertiză tehnică se arată că „este posibil că, la un moment dat, conducătorul auto să fi putut observa prezenţa motocicletei, dacă acesta ar fi avut privirea îndreptată către locul unde se deplasa motocicleta”, însă se apreciază că, datorită timpului minim de reacție al conducătorului autoturismului, dar şi timpului necesar opririi autoturismului, autoturismul s-ar fi oprit tot perpendicular pe partea carosabilă, iar inculpatul nu putea evita accidentul (fila 180). Expertiza criminalistică a stabilit că inculpatul, dacă se asigura corespunzător în timpul efectuării manevrei de întoarcere, putea observa motocicleta, însă, neasigurându-se şi neobservând din acest motiv prezenţa motociclistului pe carosabil, respectiv nesesizând starea de pericol determinată de pătrunderea autoturismului pe carosabil, în condiţiile date, numitul PTI nu putea evita producerea accidentului.

În concluziile formulate cu ocazia dezbaterilor, dar şi în concluziile scrise, inculpatul, prin apărător, a adus şi alte critici raportului de expertiză criminalistică şi suplimentului la acest raport, referitoare la modul de determinare a punctului de impact între autoturism şi motocicletă, a lăţimii trotuarului, a masei celor două autovehicule, însă instanţa constată că primele două aspecte menţionate, prin prisma modului de  producere a accidentului, nu prezintă relevanţă, iar masa autovehiculelor a fost corect determinată de expertul criminalist prin luarea în considerare şi a pasagerilor, neputându-se face abstracţie de masa acestora în determinarea forţelor de impact.

În final, instanţa apreciază că sunt lipsite de relevanţă susţinerile inculpatului în sensul că victima nu purta cască (leziunea tanatogeneratoare nedatorându-se nepurtării căştii) şi că motocicleta nu era asigurată.

Sintetizând cele expuse mai sus, instanţa constată că inculpatul PTI, în data de 7.06.2010, urmare a încălcării mai multor prevederi referitoare la circulaţia pe drumurile publice (art.126 lit.a, art.142 lit.a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 referitoare la interdicţia efectuării manevrei de întoarcere, art.54 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 şi art.125 din Regulament referitoare la obligaţia conducătorului care efectuează o manevră de întoarcere de a se asigura, art.137 lit.f  din Regulament referitoare la obligaţia de acordare a priorităţii de trecere), a produs, din culpă cu neprevedere, un accident de circulaţie în urma căruia a decedat victima GW.

Ţinând seama de faptul că şi victima GW a încălcat mai multe prevederi referitoare la circulația pe drumurile publice (art. 48, art.49 din O.U.G. nr.195/2002, art.121 alin.1 din Regulament referitoare la regimul legal de viteză şi la viteza maximă admisă de 50km/h în localități şi art.41 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 referitoare la obligaţia de a conduce vehiculele cât mai aproape de marginea părţii carosabile), instanţa va reţine culpa concurentă a victimei în producerea evenimentului rutier.

Având în vedere atât faptul că ambii conducători auto au încălcat mai multe prevederi legale, cât şi, mai ales, faptul că accidentul nu s-ar fi produs dacă inculpatul nu efectua manevra interzisă de întoarcere şi se asigura corespunzător şi nici dacă victima ar fi respectat regimul legal de viteză, instanţa, constatând că atât acţiunea inculpatului, cât şi acţiunea victimei au valoare cauzală în producerea accidentului, va reţine în sarcina fiecăruia o culpă de 50%.

Forma de vinovăție a culpei fără prevedere a fost reţinută de instanţa de judecată ţinând seama de faptul că inculpatul nu a revăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă (art.19, alin.1 pct.2 lit.b din C.pen. din 1969).

Fapta inculpatului care, în data de 7.06.2010, urmare a încălcării mai multor prevederi referitoare la circulaţia pe drumurile publice (menţionate mai sus), a produs, din culpă cu neprevedere, un accident de circulaţie în urma căruia a decedat victima GW, întrunea, la data comiterii, elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.1, 2 din C.pen. din 1969, infracţiune pentru care era prevăzută pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

La data de 1.02.2014 a intrat în vigoare noul C.pen., care incriminează infracţiunea comisă de inculpat în prevederile art.192 alin.1, 2, limitele de pedeapsă fiind aceleaşi, respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani.

Conform art.5 NC.pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Pentru determinarea legii penale mai favorabile, dincolo de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, trebuie avute în vedere şi celelalte dispoziţii legale referitoare la individualizarea pedepsei şi la individualizarea executării pedepsei, instanţa constatând că potrivit NCP, în cazul reţinerii de circumstanţe atenuante nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special (aşa cum prevedea art.76 din C.pen. din 1969), operând doar, conform art.76 alin.1 NCP o reducere cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. De asemenea, în cazul infracţiunii de ucidere din culpă se poate dispune potrivit NC.pen., date fiind limitele de pedeapsă, doar suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în temeiul art.91 şi urm., neputându-se dispune amânarea aplicării pedepsei, pe când conform C.pen. din 1969, se pot dispune atât suspendarea condiţionată a executării pedepsei (în temeiul art.81 şi urm), cât şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (în temeiul art.86 ind.1 şi urm.), acestea fiind, prin prisma conținutului şi a efectelor lor, mai favorabile decât suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform NC.pen.

Prin urmare, instanţa, ţinând seama şi de Decizia nr.265/2014 pronunţată de Curtea Constituţională a României, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art.5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, constată că în cauză, legea penală mai favorabilă este C.pen. din 1969.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a o aplica inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 din C.pen. din 1969, şi anume: dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pedeapsa pentru infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.1, 2 din C.pen. din 1969 este închisoarea de la 2 la 7 ani. Infracţiunea prezintă un grad mediu de pericol social, fiind comisă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice atât de către inculpat, cât şi de către victimă, cu reţinerea unei culpe concurente a victimei în proporţie de 50%. Inculpatul a încălcat mai multe reguli de circulaţie referitoare la interdicţia efectuării manevrei de întoarcere, la obligaţia de a se asigura şi la obligaţia de acordare a priorităţii de trecere. Inculpatul nu are antecedente penale, s-a considerat nevinovat de producerea accidentului, apreciind că a condus autoturismul cu respectarea prevederilor legale.

Conform art.74 alin.2 din C.pen. din 1969, instanţa poate reţine în favoarea inculpatului ca circumstanţe atenuante judiciare şi alte împrejurări decât cele prevăzute de art.74 alin.1 lit.a-c din C.pen. din 1969.

Ţinând cont de împrejurările producerii accidentului, de gradul ridicat de culpă reţinut de instanţă în sarcina victimei – 50% -, de împrejurarea că victima, dacă ar fi circulat cu viteza legală, putea evita accidentul, instanţa apreciază că o pedeapsă la limita specială minimă prevăzută de art.178 alin.2 din C.pen. din 1969 (2 ani închisoare) ar fi excesivă, astfel că va reţine în favoarea inculpatului circumstanţă atenuantă prevăzută de art.74 alin.2 din C.pen. din 1969, urmând a da eficienţă prevederilor art.76 alin.1 lit.d din C.pen. din 1969.

Prin urmare, instanţa apreciază că prin aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare se realizează scopul educativ şi preventiv al pedepsei

În baza art.71 din C.pen. din 1969 C.pen. se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art.81 alin.1 din C.pen. din 1969 cu aplic.art.5 C.pen. se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei (implicit şi a pedepsei accesorii conform art. art.71 alin.5 C.pen.) pe o durată de 3 ani, termen de încercare calculat potrivit art.82 alin.1 din C.pen. din 1969, pentru următoarele motive:

- pedeapsa aplicata este închisoarea mai mică de 3 ani;

- inculpatul nu a mai fost condamnat anterior;

- instanţa apreciază că, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, reţinute mai sus, şi faţă de conduita sa în cursul procesului penal, scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 se va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83, art.84 din C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

GA şi GW (părinţii victimei) s-au constituit părţi civile solicitând obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente şi asiguratorul la plata următoarelor sume: daune materiale în sumă de 24.444,7 lei actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală până la data plăţii, cheltuieli judiciare în sumă de 16.093,20 lei (precizând că aceste cheltuieli au fost suportate de ambele părţile civile), precum şi de daune morale în sumă de 70.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii (partea civilă GA) şi de 70.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii (partea civilă GW) – potrivit constituirilor de parte civilă depuse la filele 21, 62 şi precizării depuse la filele 213-214.

În privinţa daunelor materiale, părţile civile GA şi GW au arătat că se compun din:

a. Cheltuieli de înmormântare:

- sicriu, cruce lemn, prosoape, lumânări = 1675 lei, FF nr. 1534 /08.06.2010;

- taxă de înmormântare =110 lei, chit. nr. 182/09.06.2010;

- loc de veci, (teren) = 500 lei, chit. nr. 28/29.06.2010;

- pomana de înmormântare =,3.900 lei, FF nr. 116/10.06.2010 şi chit. nr. 142/10.06.2010;

- „parastas" pentru preot, colaci, japoneze = 428,33 lei, FF nr. 4555969/10.06.2010 chit. nr. 828820/10.06.2010;

b. parastas, pomană la 6 săptămâni = 1606 lei FF nr. 141/10.07.2010, chit. nr.

151/10.07.2010;

c. Parastas de 6 luni - 4.370 lei, FF şi chit. Nr. 195/23.12.2010;

d. Pomană de 1 an -817 lei, FF nr. 228 /30.05.2011;

- parastas pentru preot şi japoneze = 131,44 lei, FF nr. 4471602/27.05.2011 şi chit. nr. 836051/27.05.2011;

- taxă biserică pentru slujbă = 35 lei, chit. nr. 101/28.05.2011;

e. Cheltuieli amenajare mormânt:

-materiale de contracţie pentru fundaţie=1364 lei, FF nr.9190484/26.08.2010 şi bonuri fiscale;

-materiale şi manoperă pentru ridicarea părţii superioare şi a crucii mormântului=8.926lei FF nr.100900056/30.09.2010 şi chit.nr.100900064/30.09.2010;

f. Taxă raport de constatare medico-legală şi autopsie=582 lei chit.012908/06.01.2011

Instanţa constată că prin înscrisurile depuse la filele 22-23, 25-39 părţile civile GA şi GW au făcut dovada achitării sumei de 23.862,77 lei cu ocazia înmormântării, a parastaselor şi meselor de pomenire organizate la 6 săptămâni, 6 luni şi respectiv 1 an de la decesul victimei, precum şi cu amenajarea mormântului (aşa cum au fost descrise la pct.1 lit.a-f. din constituirea de parte civilă). Declaraţiile martorilor RL, GI şi GM (filele 108, 264-265, 267-268) se coroborează cu înscrisurile de puse, martorii relatând că la înmormântarea victimei au participat aproximativ 200 persoane, la parastasul de 6 săptămâni în jude de 60 persoane, iar la parastasele de 6 luni şi 1 an câte 20-30 persoane, că mormântul funerar a fost amenajat de părinții victimei.

Cât priveşte suma de 582 lei reprezentând taxa pentru raportul de constatare medico-legală şi autopsie (pct.1 lit.g din constituirea de parte civilă), instanţa constată că reprezintă de fapt cheltuieli judiciare şi urmează a o avea în vedere la acordarea acestor cheltuieli.

Deşi partea civilă GA a depus la dosar şi o serie de bonuri fiscale (fila 48), instanţa constată că sumele înscrise pe acestea nu au fost solicitate cu titlu de despăgubiri civile, astfel că, dat fiind principiul disponibilităţii acţiunii civile, nu va putea acorda aceste despăgubiri.

VA şi GO (sora şi fratele victimei) s-au constituit părţi civile solicitând obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente şi asiguratorul la plata a câte 40.000 euro în echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de daune morale (filele 69, 76, 213). Chiar dacă aceste două părți civile nu au acceptat succesiunea după victimă (fila 100 dosar de urmărire penală) –aspect invocat de inculpat prin apărător , acest lucru nu constituie un impediment în exercitarea acţiunii civile de către acestea, obiectul acţiunii civile fiind repararea prejudiciului nepatrimonial pe care aceste două părţi civile l-au încercat prin pierderea vieţii fratelui lor, fără legătură cu neeaceptarea succesiunii.

Instanţa constată că celor patru părţi civile – părinţii şi respectiv sora şi fratele victimei - le-au fost cauzate prejudicii nepatrimoniale constând în durerea încercată prin moartea victimei.

La evaluarea acestor prejudicii instanţa va ţine seama de faptul că victima avea 22 de ani la data accidentului şi că, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor  RL, GI şi GM (filele 108, 264-265, 267-268), părinţii şi fraţii victimei au fost profund afectaţi de decesul acesteia, că părinţii merg în fiecare zi la cimitir, iar viaţa socială a acestora a fost afectată în urma acestui tragic eveniment. Prin urmare, instanţa apreciază că prin acordarea unei sume de 40.000 lei cu titlu de daune morale pentru fiecare din părinţii victimei – părţile civile GA şi GW – şi a unei sume de 20.000 lei cu titlu de daune morale pentru fiecare din părţile civile VA şi GO se asigură repararea prejudiciilor nepatrimoniale suferite de acestea.

Dat fiind însă faptul că instanţa a reţinut culpa victimei GW de 50% în producerea accidentului, va acorda părţilor civile GA şi GW jumătate din daunele materiale constatate ca dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, iar părţilor civile GA, GW, GO şi VA jumătate din sumele apreciate de instanţa ca acoperind prejudiciul moral încercat de cele patru părţi civile.

Cât priveşte Serviciul Public pentru Administrarea Fondului Locativ Sibiu, instanţa constată că sunt incidente prevederile art.1000 alin.3 C.civ. referitoare la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului – „Stăpânii şi comitenţii sunt răspunzători de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat”.

Astfel, inculpatul deţinea la data accidentului funcţia de director al Serviciului Public pentru Administrarea Fondului Locativ Sibiu, iar deplasarea au autoturismul a făcut-o, aşa cum rezultă din chiar declaraţia inculpatului (fila 93), în interes de serviciu, deplasându-se de la sediul Serviciului Public pentru Administrarea Fondului Locativ Sibiu la sediul Primăriei Municipiului Sibiu unde urma să participe la o şedinţă.

Pe cale de consecinţă, instanţa va constata că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a Serviciului Public pentru Administrarea Fondului Locativ Sibiu în calitate de comitent pentru fapta prepusului – inculpatul PTI.

În privinţa asiguratorului de răspundere civilă, instanţa constată următoarele:

Potrivit art.42 alin.1, 2 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România (aşa cum era în vigoare la data accidentului) drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, iar asiguratorul poate fi chemat în judecata de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.

Art.43 din aceeaşi lege (aşa cum era în vigoare la data accidentului) prevede că despăgubirea se stabileşte şi se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului, conform dispoziţiilor art. 49, fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba, ori prin hotărâre judecătorească.

Art.44 din acelaşi act normativ (aşa cum era în vigoare la data accidentului) statuează că asiguratorul plăteşte despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului.

În fine, art.54 alin.1 din lege prevede că despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.

Prin Legea nr.71/2011 a fost abrogat Capitolul al II-lea din Legea nr.136/1995 (art.9-47), dar şi în forma actuală, redactarea este similară, art. 55 din lege prevăzând că despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite, că acestea nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului şi că despăgubirile se plătesc asiguraţilor dacă aceştia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite şi despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58.

Deşi prin decizia nr.1/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4 şi ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările ulterioare, a stabilit că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, în prezent, art.86 C.proc.pen. prevede că persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente.

Potrivit art.26 alin.1 din Ordinul nr.5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (în vigoare la data accidentului), asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

b) pagube materiale;

c) pagube consecinţă a lipsei de folosinţă a vehiculului avariat;

d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.

Prin urmare, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente Serviciul Public pentru Administrarea Fondului Locativ Sibiu, dar şi condiţiile de antrenare a răspunderii civile a asiguratorului – parte responsabilă civilmente, instanţa, în baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.999, 1000 alin.3 C.civ. din 1864 va admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile GA şi GW şi va obliga în solidar inculpatul, partea responsabilă civilmente Serviciul Public pentru Administrarea Fondului Locativ Sibiu şi asiguratorul - parte responsabilă civilmente S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE Group S.A. Bucureşti la plata sumei de 11.931,39 lei daune materiale, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală către părţile civile şi a câte 20.000 lei cu titlu de daune morale către fiecare parte civilă. Se vor respinge celelalte pretenţii.

Pentru aceleaşi considerente instanţa, în baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.999, 1000 alin.3 C.civ. din 1864 va admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile GO şi VA şi va obliga în solidar inculpatul, partea responsabilă civilmente Serviciul Public pentru Administrarea Fondului Locativ Sibiu şi asiguratorul - parte responsabilă civilmente S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE Group S.A. Bucureşti la plata a câte 10.000 lei cu titlu de daune morale către fiecare parte civilă. Se vor respinge celelalte pretenţii.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu s-a constituit parte civilă în cauză solicitând acordarea sumei de 404,96 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei plus dobânda legală până la data plăţii (fila 326).

Potrivit art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată, iar sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Deoarece prin probele administrate s-a dovedit că inculpatul a fost cel care a provocat accidentul de circulaţie a cărui victimă a fost GW, acestuia din urmă fiindu-i acordată asistenţă medicală în Unitatea Primiri Urgenţe şi în Secţia Clinică Chirurgie Generală II a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, cuantumul total al cheltuielilor ocazionate de asistenţa medicală acordată acesteia fiind de 404,96 lei, conform înscrisului depus la fila 326, instanţa, ţinând seama şi de culpa concurentă a victimei de 50% în producerea evenimentului rutier, în baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.999, 1000 alin.3 C.civ. din 1864, art.313 din Legea nr.95/2006 va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente şi cu asiguratorul – parte responsabilă civilmente la plata sumei de 202,48 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se va adăuga dobânda legală până la data plăţii efective. Se vor respinge celelalte pretenţii.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu s-a constituit parte civilă în cauză solicitând acordarea sumei de 73 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei plus dobânda legală până la data plăţii (fila 73 dosar de urmărire penală).

Potrivit art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată, iar sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.

Deoarece prin probele administrate s-a dovedit că inculpatul a fost cel care a provocat accidentul de circulaţie a cărui victimă a fost GW, acestuia din urmă fiindu-i acordată asistenţă medicală de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu, cuantumul total al cheltuielilor ocazionate de asistenţa medicală acordată acesteia fiind de 380 lei, conform înscrisului depus la fila 73, instanţa, ţinând seama şi de culpa concurentă a victimei de 50% în producerea evenimentului rutier, în baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.999, 1000 alin.3 C.civ. din 1864, art.313 din Legea nr.95/2006 va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu şi va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente şi cu asiguratorul - parte responsabilă civilmente la plata sumei de 190 lei, la care se va adăuga dobânda legală până la data plăţii efective. Se vor respinge celelalte pretenţii.

În baza art.274 alin.1, 3 C.proc.pen. rap.la art.272 alin.1 C.proc.pen. va fi obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Serviciul Public pentru Administrarea Fondului Locativ Sibiu la plata sumei de 650 lei titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Părţile civile GA şi GW au solicitat acordarea sumei de 16.093,20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În privinţa acestor cheltuieli s-a arătat că se compun din:

a. onorarii, expertize tehnice auto:

-chitanţa nr. 4206309/02.06.2011 = 2407,20 lei;

-chitanţa nr. 4130787/15.04.201.1.-2006 lei:

b. onorariu expert consultant = 3.000 lei FF şi chit nr. 250/20.06.2011;

c. onorarii avocaţiale:

- dos.nr.2084/306/2012 - 2.480lei, chit.nr.423/21.09.2012 FF nr.590/21.09.2011

- redactare plângere art. 278 indice l C.p.p., chit nr. 395/28.02.2012 şi 557/28.02.2012= 1.240 lei;

-plângere împotriva rezoluţiei procurorului art. 275 C.p.p chit. nr. 382/06.02.201. nr. 494/12.01.2012 = 2.480 lei;

-plângere împotriva rezoluţiei procurorului nr. 278 C.p.p. chit. nr. 362/27.09.2011 nr. 471/27.09.2011 = 2.480 lei

Instanţa constată că prin chitanţele depuse la filele40-46 din dosar cele două părţi civile au făcut dovada achitării integrale a acestor cheltuieli, iar, aşa cum s-a arătat mai sus, la acestea se va adăuga şi suma de 582 lei reprezentând taxa pentru raportul de constatare medico-legală şi autopsie (fila 24).

Conform art.276 alin.1, 2 C.proc.pen. în caz de condamnare, când acţiunea civilă este admisă numai în parte, instanţa îl poate obliga pe inculpat la plata totală sau parţială a cheltuielilor judiciare.

Având în vedere faptul că instanţa a reţinut culpa victimei de 50%, în temeiul prevederii legale menţionate va acorda părţilor civile GA şi GW jumătate din cheltuielile dovedite, urmând a obliga la plata acestora, în solidar cu inculpatul, şi partea responsabilă civilmente şi asiguratorul.

Prin urmare, în baza art.276 alin.1, 2, 4 C.proc.pen. instanţa va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente şi cu asiguratorul - parte responsabilă civilmente la plata sumei de 8.337,60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către părţile civile GA şi GW.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art.178 alin.1, 2 din C.pen. din 1969, cu aplic.art.74 alin.2 din C.pen. din 1969, art.76 alin.1 lit.d din C.pen. din 1969 şi art.5 C.pen. condamnă inculpatul PTI, la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b din C.pen. din 1969.

În baza art.81 alin.1 din C.pen. din 1969 cu aplic.art.5 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare calculat potrivit art.82 alin.1 din C.pen. din 1969.

În baza art.71 alin.5 din C.pen. din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83, art.84 din C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. 

În baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.999, 1000 alin.3 C.civ. din 1864 admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile  GA şi GW, şi obligă în solidar inculpatul, partea responsabilă civilmente Serviciul Public pentru Administrarea Fondului Locativ Sibiu, şi asiguratorul - parte responsabilă civilmente S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE Group S.A. Bucureşti la plata sumei de 11.931,39 lei daune materiale, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală către părţile civile şi a câte 20.000 lei cu titlu de daune morale către fiecare parte civilă. Respinge celelalte pretenţii.

În baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.999, 1000 alin.3 C.civ. din 1864 admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile  GO şi VA şi obligă în solidar inculpatul, partea responsabilă civilmente Serviciul Public pentru Administrarea Fondului Locativ Sibiu şi asiguratorul - parte responsabilă civilmente S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE Group S.A. Bucureşti la plata a câte 10.000 lei cu titlu de daune morale către fiecare parte civilă. Respinge celelalte pretenţii.

În baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.999, 1000 alin.3 C.civ. din 1864, art.313 din Legea nr.95/2006 admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente şi cu asiguratorul – parte responsabilă civilmente la plata sumei de 202,48 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii.

În baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.999, 1000 alin.3 C.civ. din 1864, art.313 din Legea nr.95/2006 admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu şi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente şi cu asiguratorul - parte responsabilă civilmente la plata sumei de 190 lei, la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii.

În baza art.274 alin.1, 3 C.proc.pen. rap.la art.272 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Serviciul Public pentru Administrarea Fondului Locativ Sibiu la plata sumei de 650 lei titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.276 alin.1, 2, 4 C.proc.pen. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente şi cu asiguratorul - parte responsabilă civilmente la plata sumei de 8.337,60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către părţile civile GA şi GW.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.09.2014.

Domenii speta

Spete similare