Casare cu trimitere spre rejudecare. Nerespectarea de către prima instanţă a deciziei de casare prin încălcarea flagrantă a acesteia. Ordine juridică. Inexistenţa unei judecăţi în prima instanţă. Casare ulterioară.

Prin adresa nr.11801/09.10.2012 Judecătoria Suceava a înaintat instanţei spre competentă soluţionare sesizarea inculpatului B.V. ce are ca obiect excepţie de nelegalitate a HCL a Municipiului B. nr.217/29.08.2005 şi HCL a municipiului  B. nr.2510/28.05.2009.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâtul consiliul Local B. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava.

Prin sentinţa nr. 6662/22.11.2012 Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava şi a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 16.01.2013, sub numărul de dosar 11801/86/2012, iar prin  sentinţa civilă nr.433/13.02.2013 instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat orice altă procedură şi a înaintat dosarul la ICCJ în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15.03.2013 sub numărul de dosar 11801/86/2012, iar prin încheierea camerei de consiliu din data de 13 iunie 2013 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava-secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de  11801/86/2012*, la data de 15.07.2013.

Prin sentinţa nr. 1643 din 20.03.2014, pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 11801/86/2012, a fost admisă excepţia lipsei de interes a acţiunii reclamatului B. V. şi a respins acţiunea ca fiind lipsită de interes..

Investită cu soluţionarea recursului declarat de reclamantul B. V. împotriva sentinţei nr. 1643/20.03.2014, Curtea de Apel Suceava - Secţia de Contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr.7030 din 23.09.2014, a admis recursul, a casat sentinţa nr. 1643/2014 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 16.10.2014, sub nr. 11801/86/2012**

Prin încheierea din 27 noiembrie 2014 Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 244 Cod pr.civ., motivat, în esenţă, de faptul că, între timp Curtea de Apel Suceava -  Secţia penală, a dispus judecarea acestei excepţii de către judecătorul care soluţionează fondul cauzei penale, acesta pronunţându-se de altfel, asupra excepţiei invocate.

Prin decizia nr. 647/9.02.2015,Curtea de Apel Suceava –Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, a casat încheierea recurată şi a dispus judecarea excepţiei pe fond.

Prin sentinţa nr. 2193 din 7 decembrie 2015, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea având ca obiect „excepţie nelegalitate”, formulată de reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului B, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în fapt,  într-un memoriu formulat în apărare, în dosarul penal nr.17458/180/2011, în care reclamantul din prezentul dosar figura în calitate de inculpat, acesta a invocat excepţiile de nelegalitate a H.C.L. B. nr. 217/29.08.2005 şi a H.C.L. B. nr. 2510/2009 şi a H.C.L. nr. 11/31.01.2011.

În esenţă, reclamantul a invocat excepţiile de nelegalitate amintite, motivat de faptul că, Poliţia Comunitară nu avea competenţă de a întocmi procese verbale de contravenţie, decât în ceea ce priveşte nereguli referitoare la comerţul stradal.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 al. 1 din Legea nr.554/2004, „Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia,  poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.”

Din cuprinsul acestui articol se desprind condiţiile cerute de legiuitor pentru ca excepţia să fie dată, în primul rând, excepţia trebuie să vizeze un act administrativ cu caracter individual, existenţa pe rol a unui proces, iar ultima condiţie este ca de actul administrativ care face obiectul excepţiei să depindă soluţionarea cauzei pe fond.

Tribunalul a reţinut aşadar că fondul procesului vizează infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 Cod penal, or, în mod evident, excepţia de nelegalitate invocată de reclamant nu are legătură cu soluţionarea fondului cauzei penale, motiv pentru care excepţia a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul  B. V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru judecarea fondului.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanţa de fond a interpretat eronat motivele de drept invocate în susţinerea excepţiilor de nelegalitate a H.C.L. nr. 217/2005, nr. 2510/2009 şi nr. 11/2011.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că fondul procesului vizează infracţiunea de ultraj, însă, în mod eronat a concluzionat că „excepţia de nelegalitate invocată de reclamant nu are legătură cu soluţionarea cauzei penale.

În realitate, dezlegarea pricinii penale (dosarul nr. 5588/314/2013 de pe rolul Judecătoriei Suceava) depindea de soluţia ce se pronunţa pe excepţia de nelegalitate, întrucât, dacă ar fi fost admisă nu mai exista infracţiunea e ultraj.

Mai mult decât atât, Judecătoria Suceava, care judeca pe fond ultrajul, a considerat că excepţiile de nelegalitate invocate au legătură cu fondul cauzei, motiv pentru care a dispus soluţionarea acestora de către instanţa competentă – Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ  şi fiscal.

Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, aplicând eronat temeiul invocat privind art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Intimatul Consiliul Local al Municipiului B. a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului promovat de reclamantul B. V., apreciind că instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu sunt întrunite condiţiile legale de analizare a excepţiei de nelegalitate, cât timp aceasta nu are legătură cu fondul procesului de ultraj.

Excepţia de nelegalitate este inadmisibilă, prin acest mijloc juridic putând fi verificate doar actele administrative cu caracter individual, aşa cum prevede alin. 1 al art. 4 din Legea contenciosului administrativ. În speţă, actele contestate sunt acte administrative cu caracter normativ, prin ele înfiinţându-se două autorităţi locale (Poliţia Primăriei şi Poliţia Locală).

Recursul formulat este întemeiat.

Prin decizia nr. 7030/2014, Curtea de Apel Suceava a stabilit, în drept, că  analizarea îndeplinirii condiţiilor de exercitare a controlului de legalitate a unui act administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate aparţine instanţei în faţa căreia s-a ridicat excepţia, instanţa de contencios administrativ urmând a soluţiona pe fond această excepţie.

Această dezlegare de drept era obligatorie pentru  instanţa de fond, aşa cum prevede art. 315 al.1 Cod procedură civilă - În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Cu încălcarea acestei dispoziţii legale, prima instanţă,  nu a judecat fondul cauzei

Astfel,, cu prilejul rejudecării, instanţa de fond a apreciat că excepţia de nelegalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea fondului cauzei penale, pronunţând o soluţie cu încălcarea flagrantă atât a legii cât si a dispoziţiilor instanţei de recurs. Deşi aceasta din urmă a statuat expres că aprecierea legăturii dintre excepţia de nelegalitate şi fondul cauzei revine instanţei care judecă acest fond, prima instanţă, încălcând nejustificat şi inexplicabil dezlegările de drept ale instanţei de recurs, a pronunţat o soluţie  care face inutil orice control judiciar, care bulversează orice idee de organizare judiciară şi care aduce o atingere serioasă drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor în special în ceea ce priveşte dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Mai mult, trebuie adăugat că prima instanţă nici măcar nu a motivat de ce excepţia de nelegalitate nu are legătură cu fondul cauzei.

Potrivit preambulului Legii nr. 304/2004, Organizarea judiciară se instituie având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale persoanei prevăzute, în principal, în următoarele documente: Carta internaţională a drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor copilului şi Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi pentru garantarea respectării Constituţiei şi a legilor ţării.

Organizarea judiciară are, de asemenea, ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe extranee.

În speţă, aceste obiective ale legii nu au fost avute în vedere de prima instanţă si nu li s-a dat eficienţă, demersul judiciar al petentului, respectiv declararea recursului, fiind inutil si lipsit de orice efect juridic. S-a încălcat astfel nu numai dreptul de acces la instanţă şi dreptul la un proces echitabil ci şi arhitectura constituţională a organizării judiciare ce are în componenţă instanţele de control judiciar, precum si încrederea legitimă a oricărui justiţiabil că statuările acestor instanţe vor fi respectate de instanţele inferioare, dându-se astfel si o previzibilitate  hotărârilor judecătoreşti,  previzibilitate  întemeiată pe o aşteptare legitimă că ceea ce a dispus instanţa superioară va fi respectat.

Date fiind aceste încălcări grave săvârşite de instanţa de fond, singura soluţie legală si rezonabilă este casarea si trimiterea spre rejudecare. Nu poate fi reţinută cauza pentru a fi judecată în fond şi a se da eficientă dispoziţiilor art. 20 al. 3 din Legea nr. 554/2004 întrucât, aşa cum s-a învederat, dispoziţiile legale au fost încălcate în mod flagrant, nejustificat, cu urmări extrem de serioase si severe si cu un potenţial de pericol pentru ordinea juridică.

Netrimiterea cauzei spre rejudecare a doua oară, a fost concepută de legiuitor ca o dispoziţie edictată în favoarea părţilor, urmărindu-se soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzelor, însă, în speţă, aplicarea acestei dispoziţii este în defavoarea recurentului, aplicarea ei producându-i daune mult mai mari decât trimiterea spre rejudecare. De altfel si recurentul a solicitat expres în cuprinsul cererii de recurs trimiterea cauzei primei instanţe. Nu este admisibil ca cererile părţilor să fie judecate pentru prima dată în calea de atac, cu pierderea unui grad de jurisdicţie. Se poate deroga de la un al doilea grad de jurisdicţie si judeca pe fond cauza direct în calea de atac în considerarea respectării unor alte principii cum ar fi soluţionarea intr-un termen rezonabil a cauzei (principiu în virtutea căruia  legiuitorul  a  optat pentru netrimiterea cauzei spre rejudecare a doua oară) însă aceasta numai în condiţiile în care instanţa de fond a respectat dispoziţiile instanţei de control judiciar si a pronunţat o soluţie rezonabilă, motivată, cu respectarea drepturilor procesuale fundamentale si a organizării judiciare. O altă soluţie decât aceea a trimiterii spre rejudecare ar echivala cu o validare si protejare a unor încălcări grave ale legii săvârşite de instanţa de fond si cu o periclitare a sistemului judiciar în ansamblu, întrucât, dacă modul de abordare al instanţei de fond ar fi însuşit si de alte instanţe s-ar ajunge la o inexistenţă de fapt a instanţelor de fond, la inutilitatea unei judecăţi în  primă instanţă şi, implicit, la o atingere severă adusă drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor

Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de reclamantul B.V., împotriva sentinţei civile nr. 2193 din 7 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 11801/86/2012**, intimat în cauză fiind pârâtul Consiliul Local al Municipiului B. A casat sentinţa civilă nr. 2193 din 7 decembrie 2015 a Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza spre rejudecare.

Domenii speta

Spete similare