Revendicare imobiliară

Sentinţă civilă 387 din 07.08.2012


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 52/174/2012, astfel cum a fost ulterior precizată (f. 105), reclamanta … a chemat în judecată pe pârâţii STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI şi COMUNA IACOBENI, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa:

1.să se constate că imobilul situat în com. … nr. top 64-66/1 a trecut în proprietatea Statului Român Fără titlu valabil,

2.să fie obligaţi pârâţii să îi recunoască reclamantei dreptul de proprietate, posesie şi paşnică folosinţă a imobilului menţionat,

3.revenirea la situaţia de carte funciară anterioară preluării imobilului de către stat.

În motivare, reclamanta au arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea tatălui său Schuff Petru şi a fost preluat de către Statul Român fără titlu valabil în baza Decretului nr. 223/1974.

Prin certificatul de moştenitor din 23.02.2011 s-a dezbătut succesiunea după .. şi cu aceeaşi ocazie s-a dezbătut şi succesiunea după soţia acestuia, mama reclamantei, ….

Reclamanta consideră că titlul statului asupra imobilului nu este valabil întrucât nu a existat o cauză de utilitate publică pentru preluarea imobilului iar despăgubirile stabilite au avut un cuantum derizoriu.

S-a mai argumentat că imobilul în discuţie constituie un bun în înţelesul art. 1 din Protocolul 1 la CEDO iar negarea dreptului de a promova o acţiune în revendicare de drept comun echivalează cu restrângerea accesului la justiţie. Legea specială limitează formularea cererilor de revendicare la o perioadă de 18 luni în timp ce CEDO prevede imprescriptibilitatea, acceptă situaţiile în care dreptul de proprietate a fost transmis către stat fără ca adevăratul proprietar să primească o justă şi prealabilă despăgubire.

A mai susţinut reclamanta că admiterea acţiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.

Art. 555, 563 Noul Cod Civil, art. 44 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, art. 6 din CEDO.

Cererea este scutită de obligaţia de timbraj în baza art. 5 lit. r) din Legea 146/1997.

În dovedire, s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: extrase CF , acte de stare civilă, certificate de moştenitor, practică judiciară, actualizare despăgubire (f. 9-70, 94-99, 107-108). S-a solicitat efectuarea de adrese către …..

STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin DGFP Sibiu a depus întâmpinare (f. 78) prin care a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii formulate.

În motivare, s-a arătat că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamantei a început să curgă la data la care a încetat cauza care i-a împiedicat să contesta măsura considerată ilegală, respectiv la 22.12.1989. Totodată, reclamanta nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă impusă de Legea specială 10/2001, sens în care acţiunea în revendicare de drept comun formulată este inadmisibilă.

În drept s-au invocat prevederile Legii 213/1998, Legii 247/2005, OUG 94/2000.

În probaţiune, s-a depus practică judiciară (f. 84-89)

Pârâta ….. nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat înaintea instanţei pentru a propune probe sau a formula apărări.

Prin încheierea din data de 10.04.2012 (f. 110), instanţa a a respins excepţia tardivităţii şi a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Instanţa a admis pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei precum şi efectuarea adreselor solicitate de reclamantă.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamanta …. (născută ….) este succesoare a defunctului …. (f. 13, 18) .

… decedat la data de 21.11.2000 (f. 14), a fost proprietar tabular al imobilului situat în .. (fostă 23 August), nr. 39, înscris în CF…. (fosta 1355) …. nr. top 64-66/1 (f. 9-11,).

Prin Decizia nr. 592/15.04.1989, imobilul a fost preluat de stat, în baza Legii 59/1974 (f. 92, 153). Despăgubirea stabilită în favoarea defunctului în cuantum de 23.641 lei a fost achitată acestuia (f. 146).

În prezent, imobilul este închiriat de Consiliul Local … cu destinaţia de locuinţă (f. 124-128).

Reclamanta nu a formulat notificare cu privire la retrocedarea imobilului în discuţie în conformitate cu prevederile Legii 10/2001 (f. 130)

Motivaţia invocată de reclamantă pentru această pasivitate se referă la experienţa traumatizantă a plecării din ţară, la încercările de integrare în societatea din Germania şi la întreruperea legăturilor cu România, factori ce au condus la aflarea despre prevederile legislaţiei reparatorii după expirarea termenului legal de exercitare a drepturilor (f. 118). S-a mai invocat obţinerea certificatului de moştenitor la o dată mult ulterioară expirării termenului prevăzut de Legea 10/2001 pentru formularea notificării.

În drept, conform Deciziei de îndrumare nr. 33/2008 pronunţată de ÎCCJ în cadrul unui recurs în interesul legii relativ la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare la Legii nr.10/2001 şi soluţionate neunitar de instanţele judecătoreşti, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Doar în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001, şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.

În cauza Atanasiu şi alţii c. României  (Hotărârea din 12 octombrie 2010, par. 118) Curtea EDO a constatat că respingerea acţiunii in revendicare de drept comun, având în vedere necesitatea asigurării unei coerente aplicări a legilor cu caracter reparator, nu relevă în sine o problemă prin prisma dreptului de acces la instanţă, cu condiţia ca procedura prevăzuta de Legea nr. 10/2001 sa se dovedească a fi o cale efectivă în cazul concret.

În aceste condiţii, instanţa va analiza în ce măsură, în cazul reclamantei, procedura specială reglementata de Legea 10/2001 este una eficientă în speţa concretă, în sensul jurisprudenţei CEDO, precum şi dacă reclamanta are fie un bun actual, fie o speranţă legitimă de a dobândi un bun, în sensul în sensul aceleiaşi jurisprudenţe CEDO.

Cu privire la cel dintâi aspect analizat, instanţa constată, având în vedere circumstanţele particulare ale reclamantei, că aceasta a avut posibilitatea concretă de a uza de prevederile Legii 10/2001. Necunoaşterea legii, invocată de reclamantă, nu poate fi reţinută ca un motiv întemeiat de pasivitate, chiar în condiţiile realităţii dificultăţilor de natură personală invocate de aceasta. Faţă de prevederile Legii 10/2001, reclamanta ar fi avut posibilitatea de a obţine măsuri reparatorii pentru imobil (inclusiv restituirea în natură, ca măsură prevalentă consacrată de legea specială), dacă ar fi formulat notificare în termen legal, fiind în măsură să dovedească atât dreptul de proprietate împreună cu calitatea de moştenitor cât şi preluarea abuzivă de către stat.

Obţinerea certificatului de moştenitor la o dată mult ulterioară expirării termenului prevăzut de art. 22 din Legea 10/2001 pentru formularea notificării, este irelevantă sub aspectul analizat, întrucât, pe de o parte, calitatea de persoană îndreptăţită, în contextul Legii 10/2001, se poate dovedi în cadrul procedurii administrative, chiar în absenţa unui certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor, iar pe de altă parte, nimic nu se opunea ca reclamanta să fi procedat la obţinerea certificatului înăuntrul termenului de 1 an de la intrarea în vigoare a legii, de vreme ce autorul său a decedat anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001.

În plus, certificatul de moştenitor nu constituie dovada dreptului de proprietate pretins, dovada dreptului fiind actul juridic translativ sau constitutiv al autorului lor, după cum legea specială conţine norme ce reglementează, în privinţa dreptului de proprietate, importante facilităţi de probaţiune, cu referire la dispoziţiile art. 24.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că nu există motive întemeiate pentru a considera că, în cazul concret al reclamantei,  procedura specială reglementata de Legea 10/2001 nu ar fi fost una eficientă dacă aceasta ar fi recurs la ea.

Cu privire la cel de-al doilea aspect analizat,  instanţa constată că, în condiţiile în care reclamanta nici nu a probat şi nici nu a invocat efectuarea unor eventuale demersuri anterioare administrativ-jurisdicţionale pentru recuperarea imobilului în litigiu, aceasta nu poate invoca nici un bun actual (neexistând vreo hotărâre irevocabilă ce ar recunoaşte caracterul nelegal al naţionalizării şi ar dispune restituirea imobilului), nici o speranţă legitimă (neexistând constatări făcute de instanţe sau de administraţie cu privire la calitatea de moştenitor, legalitatea naţionalizării sau dreptul de a primi despăgubiri).

Pentru toate aceste considerente, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin DGFP Sibiu şi va respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de reclamantă.