Revendicare granituire

Publicat la data de 02.11.2022

Prin Sentinta civila nr. …. din data de … pronuntata de Judecatoria …. s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul V. C. cu domiciliul în ..., în contradictoriu cu pârâta N. D., cu domiciliul în ..., ca întemeiată.

Admite în parte cererea conexă formulată de pârâta N. D., în contradictoriu cu reclamantul V. C., ca întemeiată. 

Omologhează raportul de expertiză întocmit de dl. expert C. A. şi stabileşte linia de hotar dintre proprietatea reclamantului şi proprietatea pârâtei pe aliniamentul individualizat pe schiţa anexa 2 la raportul de expertiză, ce face corp comun cu prezenta hotărâre, între punctele A-B pe o lungime de 28,44 m.

 Obligă reclamantul să taie până la înălţimea de 2 m cei 5 arbori situaţi în apropierea liniei de hotar cu proprietatea pârâtei.

Respinge capetele de cerere privind revendicarea, ca neîntemeiate.

Compensează cheltuielile de judecată şi, după compensare, obligă pârâta către reclamant la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat proporţional cu cererile admise.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de ... sub nr. ....şi precizată la data de ..., reclamanţii V. C. şi V. M. M. au chemat în judecată pe pârâta N. D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 82,5 m2 teren situat în intravilanul localităţii Slatina...

 Au mai solicitat stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăţi, motivat de faptul că pârâta le încalcă proprietatea şi cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii suprafeţei de 3.587 m2, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. ... din ... şi se învecinează pe latura de vest cu proprietatea pârâtei. Au mai arătat că au construit un gard despărţitor provizoriu din scândură pe care l-au amplasat mai departe de linia de hotar în interiorul proprietăţii lor cu scopul ca, ulterior, să construiască gardul pe linia de hotar, însă pârâta a profitat de această situaţie şi a construit un gard din beton intrând pe proprietatea lor.

În drept şi-au întemeiat cererea pe dispoz. art. 563 Cod civil.

În scop probator, au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi expertiza.

Au depus un set de înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

La data de 04.11.2020, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, menţionând că a construit gardul în urma măsurătorilor cadastrale; astfel că nu le ocupă reclamanţilor nici o suprafaţă de teren.

 A mai solicitat obligarea reclamanţilor să taie/scoată arborii de pe linia de hotar şi cheltuieli de judecată.

A invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei semnăturii, cererea fiind semnată de o singură persoană, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei V. M. M. şi excepţia conexităţii având în vedere că pe rolul instanţei există dosarul nr. ... între aceleaşi părţi şi având acelaşi obiect.

 Totodată, prin cererea depusă în dosarul nr. ... la data de ... şi precizată la data de ... , reclamanta N.D. a chemat în judecată pe pârâţii V. C. şi V. M. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se stabilească linia de hotar dintre cele 2 proprietăţi şi, pe cale de consecinţă, să fie obligaţi pârâţii să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 3 m2 teren.

 A mai solicitat obligarea pârâţilor să taie/scoată arborii de pe linia de hotar şi cheltuieli de judecată.

 Prin încheierea din ... , instanţa a dispus conexarea dosarului nr. ... la dosarul ... fiind îndeplinite condiţiile art. 139 Cod proc. civ.

 Prin încheierea din ..., instanţa a respins excepţia netimbrării şi excepţia lipsei semnăturii, invocate de pârâtă şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei V. M. M. pentru considerentele reţinute în respectiva încheiere.

 În scop probator, a fost încuviinţată proba testimonială, fiind audiat martorul G. G. M., propusă de reclamant, - pârâta nesolicitând proba testimonială, - declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Tot în scop probatoriu, a fost încuviinţată expertiza topografică întocmită de dl. expert C.A. , raportul fiind depus la dosar.

Analizând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, instanţa va reţine următoarele:

 Pe revendicare:

 Potrivit art. 555 Cod civil proprietatea este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.

 Iar potrivit art. 563 Cod civil, proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept.

Acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie, punând în discuţie însăşi existenţa dreptului de proprietate, astfel că ce-l care revendică trebuie să facă dovada că este titularul dreptului de proprietate.

Ceea ce este important a se pune în discuţie este modalitatea dovedirii dreptului de proprietate, iar principiul actori incumbit probatio, înscris în art. 249 Cod proc. civ., se aplică şi în această materie, existând însă anumite reguli.

Dovada dreptului de proprietate se poate face cu titlu, care poate fi orice act juridic prin care se recunoaşte existenţa dreptului de proprietate, fiind opozabil erga omnes, datorită caracterului de opozabilitate generală (absolută) a dreptului, fiind însă necesar a se ţine seama de posesia cea mai bine caracterizată.

În speţă, instanţa a avut de comparat situaţia titlu contra titlu; deoarece când o parte opune adversarului său un titlu de proprietate, ea nu invocă, de fapt, caracterul absolut al titlului, ci o prezumţie de proprietate în favoarea sa.

Conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. ... din ..., reclamantul deţine suprafaţa de 3.587 m2, teren intravilan, iar pârâta deţine suprafaţa de 450 m2, conform acontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. ... din ..., ambele părţi având posesia terenului şi bucurându-se astfel de toate atributele dreptului de proprietate (folosinţă, posesie, dispoziţie).

Din confruntarea celor două titluri, instanţa reţine că ambele părţi şi-au înscris dreptul în cartea funciară, ambele titluri provenind de la autori diferiţi.

 În atare situaţie, practica judiciară este unanim de acord că soluţia cea mai raţională este aceea ca instanţa să compare titlurile urmând a da câştig de cauză părţii al cărei titlu este mai bine caracterizat şi al cărei drept este preferabil.

 Instanţa reţine că ambele părţi deţin în fapt o suprafaţă mai mică decât în acte.

Potrivit concluziilor expertului C. A. între cele două proprietăţi există o suprapunere reală pe o suprafaţă de 16 m2. Aşadar, nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului de către pârâtă, dar nici invers, având în vedere că măsurătorile anterioare, mai vechi, nu au fost precise şi nu au observat diferenţa în minus de teren. De altfel, este de neînţeles cum au fost efectuate măsurătorile cadastrale şi înscrise terenurile în cartea funciară fără a se observa o lipsă de 16 m2 de teren.

Instanţa are în vedere şi articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie prevede ca orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Astfel, în cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că masurile ce au ca efect privarea de proprietate,  în sensul celei de-a doua teze din primul paragraf al art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, este permisă dacă se demonstrează, că aceasta a intervenit pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege, urmăreşte un scop legitim şi păstrează un echilibru just între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, care nu trebuie să suporte o sarcină specială şi exorbitantă, în sensul Convenţiei.

 În speţă, instanţa apreciază că privarea de proprietate a uneia dintre părţi în folosul celeilalte nu urmăreşte un scop legitim, nu se poate considera ca intervenită pentru cauză de utilitate publică şi nici nu păstrează un echilibru just între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, motiv pentru care va respinge cererea de revendicare formulată de reclamant ca neîntemeiată, dar şi cererea de revendicare formulată de pârâtă ca neîntemeiată.

Cu privire la grăniţuire: 

Potrivit disp. art. 560 Cod civ., orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa, grăniţuirea constituind o operaţiune de determinare prin semne exterioare vizibile a limitelor dintre două proprietăţi limitrofe.

Grăniţuirea poate avea loc atât în situaţia în care nu există semne vizibile ale limitei de hotar cât şi în situaţia în care există între proprietăţile învecinate semne exterioare de delimitare, totuşi acestea sunt contestate de părţi, practica judiciară fiind în sensul pronunţării instanţei asupra liniei de hotar, chiar dacă aceasta nu este modificată fiind necesar să se consacre juridic aliniamentul de fapt, astfel cum rezultă acesta din probatoriul administrat, având în vedere caracterul real al acțiunii în grănițuire, care impune ca stabilirea unei anumite situații de fapt să nu rămână fără consecințe în plan juridic; în absența unei statuări judecătorești, linia de hotar ar putea fi din nou contestată în cazul înstrăinării fondurilor.

Astfel, instanţa se va pronunţa asupra formei terenului fixând linia hotarului despărţitor conform propunerii expertului topo pe vechile semne de hotar pe care se află gardul construit de reclamant; urmând sa admită, aşadar, acest capăt al cererii principale şi, respectiv, al cererii reconvenţionale.

Nu vor fi reţinute afirmaţiile reclamantului în sensul că a construit gardul în interiorul proprietăţii deoarece intenţiona să construiască ulterior altul la adevărata linie de hotar; construcţia unui gard necesită autorizaţie şi este destul de costisitoare, fiind greu de crezut că o persoană ar investi timp şi bani pentru a construi un gard pe proprietatea sa pentru ca, ulterior, la un moment dat, să construiască unul nou pe linia de hotar.

Pe cale de consecinţă şi în considerarea celor retinuţe supra, instanţa va omologa raportul de expertiză întocmit de dl. expert C.A. şi stabileşte linia de hotar dintre proprietatea reclamantului şi proprietatea pârâtei pe aliniamentul individualizat pe schiţa anexa 2 la raportul de expertiză, ce face corp comun cu prezenta hotărâre, între punctele A-B pe o lungime de 28,44 m, instanţa reţinând că această variantă de grăniţuire propusă de expert este pe linia de hotar găsită la faţa locului şi prejudiciază cel mai puţin părţile, reclamantul având o suprafaţă cu 10 m2 mai mică, ia r pârâta cu 6 m2 mai mică.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite ca întemeiate capetele de cerere referitoare la grăniţuirea celor două proprietăţi.

Pe capătul cererii conexe referitor la obligarea reclamantului să taie/scoată arborii de pe linia de hotar:

Potrivit art. 612 Cod civil, orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin acordul părţilor exprimat printr-un înscris autentic.

 Iar art. 613 alin. 1 Cod civil prevede că, în lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar (nu 3 m cum eronat considră pârâta), cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantațiilor şi a gardurilor vii.

 Per a contrario, în situaţia în care arborii sau plantaţiile sunt mai mici de 2 m, sunt aplicabile limitele prevăzute de art. 612 Cod civil (60 cm faţă de linia de hotar).

 În speţă, conform raportului de expertiză, expertul Catrinoiu a identificat un număr de 5 arbori pe proprietatea reclamantului la o distanţă variabilă de linia de hotar cu proprietatea pârâtei, respectiv între 1,09 m (cel mai aproape de linia de hotar) şi 1,51 m (cel mai departe de linia de hotar).

Pentru aceste motive, reţinând că nu există un acord al pârâtei exprimat printr-un înscris autentic cu privire la amplasarea celor 5 arbori, instanţa va admite în parte acest capăt de cerere şi va obliga reclamantul să taie aceşti arbori până la înălţimea de 2 m; pentru ca arborii să poată fi consideraţi ca plantaţi la o distanţă legală (60 cm faţă de linia de hotar), aceştia trebuie să aibă o înălţime de 1,99 m, instanţa stabilind această obligaţie în sarcina reclamantului pentru a nu se ajunge la scoaterea arborilor.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în baza art. 453 alin. 2 Cod proc. civ., instanţa va compensa cheltuielile de judecată şi, după compensare, va obliga pârâta către reclamant la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat proporţional cu cererile admise, reţinând că ambele cereri au fost admise în parte, dar şi faptul că grăniţuirea este o operațiune comună proprietăţilor învecinate.

Domenii speta

Spete similare