Excepţia calităţii procesuale pasivă. Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune

Prin cererea adresată Judecătoriei Orşova şi înregistrata sub nr. X la data de 10.07.2014 reclamanta R.V. a chemat in judecata paratii  X.X. pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna sa dispuneţi ieşirea din indiviziune privind terenul in suprafaţa de 2327 mp situat in „Lunca Bratinii" înscris in CF 323 Coramnic (Orşova) nr. CF vechi 220, conform cotelor succesorale si a posesiei de fapt a pârtilor; să se constate că a dobândit în proprietate suprafaţa de 581 mp din terenul menţionat mai sus prin cumpărare de la parata C.E., respectiv cota sa parte din terenul in suprafaţa de 2327 mp situat in „X";să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare - cumpărare cu privire la suprafaţa de 581 mp; cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii a arătat că în anul 2010 a cumpărat de la pârâta C.E. suprafaţa de 581 mp teren din terenul in suprafaţa de 2327 mp, suprafaţa de teren cumpărata reprezentând cota parte de 3/12 a vânzătoarei din terenul in suprafaţa de 2327 mp situat in « X», teren transcris din fila CF 323 X si înscris în fila CF 220 a localităţii X.

Preţul acestei vânzări a fost convenit la suma de 1.500 lei, suma ce a fost achitata integral de reclamantă astfel: 1300 lei la momentul încheierii convenţiei de vânzare - cumpărare, iar diferenţa de 200 lei prin consemnare la CEC pe numele si la dispoziţia paratei C.E..

Mai arată că având in vedere faptul ca parata este verişoara tatălui său nu a fost încheiat un înscris cu privire la preţul vânzării însă, imediat după achitarea sumei de 1300 lei a intrat in posesia terenului cumpărat, teren care se afla şi în prezent în posesia şi folosinţa sa.

De altfel, la şedinţa de mediere din data de 18.03.2014, şedinţa la care a fost invitata si parata C.E. din conţinutul procesului-verbal de mediere nr. 18/19.03.2014 semnat de parata si de nora acesteia rezulta cu certitudine faptul ca a existat convenţia la care a făcut referire, ca s-au plătit cei 1300 lei, însă pârâta mai dorea o suma de bani în afara diferenţei de 200 lei ce a fost consemnata la CEC pe numele sau.

Precizează că terenul în cauză, asa cum a arătat este situat în punctul « X » şi este înscris în CF 323, nr. Top 110 si are următorii vecini: la Sud - moştenitorii lui C.I., la Nord – R.V. rest proprietate, la Vest - calea ferata, iar la est - râul C..

De asemenea învederează instanţei faptul ca parata C.E. a fost invitata si la BNP D.O. in vederea încheierii actului in forma autentica, însă aceasta nu a înţeles sa se prezinte.

 Menţionează că autorii pârâţilor au înţeles să partajeze în mod voluntar terenul dobândit de la părinţii lor, fiecare stăpânind o suprafaţa distincta de teren.

 În dovedire a depus in copie  extras CF , recipisa CEC, chitanta CEC, certificat de deces  I.P., proces verbal nr.18/2014, adresa nr.28/09.05.2014, confirmare de primire, incheiere de certificare nr.9/22.05.2014, adresa Primarier nr.4679/2014.

Cererea a fost legal timbrata cu 290 lei.

Pârâta C.E. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea  acţiunii ca neîntemeiată. Pe cale de excepţie a  invocat excepția lipsei interesului reclamantentei cu privire la  capătul de cerere având ca obiect  ieşirea din indiviziune.

Arată că în cauza de faţă, atâta timp cât reclamanta nu are calitatea de creditor al pârâtei, consideră că nu deţine dreptul ce este conferit de lege creditorilor pentru a putea cere partajarea bunurilor comune, căci la momentul introducerii acţiunii interesul reclamantei nu a fost unul actual, prin urmare, instanţa de judecată este cea care în baza probelor ce vor fi administrate în contradictoriu, urmează a stabili dacă reclamanta are sau nu un drept de creanţă împotriva sa.

Faţă de aceste aspecte, solicită în principal respingerea ca lipsit de interes a primului capăt de cerere privind ieşirea din indiviziune, iar în subsidiar, în ipoteza în care se va considera că reclamanta justifică un interes solicită a se dispune disjungerea acestui petit şi judecarea lui separat de prezentul dosar.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamanta solicită

instanţei constatarea dobândirii de către aceasta în proprietate a suprafeţei de

581 mp, prin cumpărare de la pârâtă, solicită a fi  respins ca neîntemeiat.

Învederează instanţei de judecată că între reclamantă şi pârâtă nu a existat nici o convenţie cu privire la vânzarea terenului în cauză, nu a fost încheiat nici un înscris în acest sens, iar din analiza documentelor depuse la dosarul cauzei de către reclamantă reies o serie de neconcordanţe în susţinerile acesteia. Cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, instanţa nu poate să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la suprafaţa de 581 mp, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege în această materie.

În acest sens, invocă excepţia prescripţiei extinctive, deoarece judecătorii înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat că promisiunea de vânzare - cumpărare, chiar dacă se referă la un bun imobil, nu are drept consecinţă transmiterea unui drept real asupra bunului, ci constituie o obligaţie de a face care conferă doar un drept de creanţă celui în favoarea căruia există. Prin urmare, acţiunea în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare - cumpărare reprezintă o modalitate de executare în natură a unei obligaţii de a face, acţiunea fiind personală, prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, stabilit de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 nepurtând asupra bunului, ci asupra promitentului.

Pe fondul cauzei, apreciază că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru ca instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic cu privire la terenul de 581 mp.

Mai arată că în prezenta cauză, lipseşte unul dintre elementele esenţiale prevăzute de lege, respectiv lipseşte existenţa unui antecontract valabil încheiat. Mai mult decât atât, în lipsa antecontractului de vânzare-cumpărare, nu se poate şti care a fost adevărata intenţie a părţilor, nu se cunoaşte termenul în care urma să se încheie contractul în formă autentică, astfel încât să se aprecieze cu privire la culpa pârâtei în nerealizarea convenţiei, nu se poate face apreciere cu privire la seriozitatea preţului.

În drept, îşi  întemeiază  întâmpinarea  pe dispoziţiile art. 1191, art.948, art. 1073-1077 Vechiul Cod civil, art. 5 alin. (2) din Titlul X din Legea nr. 247/2005, art. l si art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, art. 32-33, art. 201 alin. (1), art. 205 şi art. 817 Cod pr.civ.

În apărare a depus CI pârâta, adeverinţă, cupon pensie, bon miscare, proces verbal de verificare, bon de miscare, practica judiciara.

Reclamanta a depus răspuns la intampinare, la 15.09.2014.

La termenul din 16.10.2014 instanța a disjuns capătul de cerere având ca obiect ieşire din indiviziune; a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, interogatoriu şi proba testimonială, iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri, interogatoriu şi proba testimonială; prorogând discutarea excepţie extinctive invocată de pârâtă prin întâmpinare după audierea părţilor şi proba cu expertiză după administrarea probelor încuviinţate.

La termenul din 06.11.2014 s-a luat interogatoriu paratei (filele 72,73) si au fost audiati martorii M.N. (fila 75), C.V. (fila 76), S.S. (fila 77).

La termenul din 04.12.2014 a fost audiata martora F.F. (fila 82), iar instana a incuviintat reaudierea  paratei si audierea celorlalti parati.

La termenul din 15.01.2015 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor I.I., I.I. şi B.A.S., s-a luat declaraţie pârâtei (fila 91) şi audiat martorul I.I.(fila 92).

La termenul din 05.02.2015 au fost audiaţi martorii I.I. (fila 96) şi B.A.S. (fila 97).

Prin încheierea din 12.02.2015 instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol.

Analizând actele si lucrările dosarului instanţa retine următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă instanţa se va pronunţa asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a debitoarei, excepţie invocată din oficiu.

Faţă de excepţia prescripţiei dreptului  la acţiune, legea aplicabilă este dată de dispoziţiile art. 6 alin. 4 Cod civil care statuează ca prescripţiile începute si neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, astfel încât se apreciază că speţei deduse judecăţii îi sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 cu toate consecinţele fireşti ce decurg din acestea.

Astfel, potrivit art.1 alin. 1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege,  iar  odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii. Conform art. 7, din acelaşi act normativ, prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

În raport de obiectul cauzei, respectiv pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare privind un imobil, care priveşte obligaţia de „a face” ce conferă un drept de creanţă celui în favoarea căruia există, acţiunea reprezintă modalitatea de executare în natură a acestei obligaţii, fiind personală şi prescriptibilă în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 3, din  Decretul 167/1958 termenul prescripţiei este de 3 ani.

Momentul curgerii prescripţiei începe de la data prevăzută de părţi în antecontractul de vânzare cumpărare dacă nu a avut loc predarea anticipată terenului, iar părţile s-au înţeles să încheie contractul la o anumită dată.

Dacă însă reclamanta a intrat în posesia terenului de la momentul încheierii antecontractului are loc o întrerupere a cursului prescripţiei şi o nouă prescripţie curge de la data manifestării refuzului promitentului vânzător de a participa la încheierea contractului de vânzare cumpărare.

Examinând declaraţiile martorilor în raport de susţinerea reclamantei şi declaraţiile paratei instanţa reţine că reclamanta foloseşte terenul din 2006 dată la care aceasta susţine că s-a încheiat promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, fapt ce a determinat întreruperea cursului prescripţiei, iar pârâta s-a opus încheierii contractului în anul 2014 când a fost contactată de reclamantă în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare.

În raport de aceste considerente instanţa apreciază excepţia invocată ca nefondată motiv pentru care o va respinge.

Cu privire la fondul cauzei,

Prin cererea pendite reclamanta a solicitat instanţei să constate că a dobândit, prin cumpărare de la pârâta C.E. suprafaţa de 581 mp reprezentând cota parte de 3/12 a vânzătoarei din terenul în suprafaţă de 2.327 mp situat în punctul „X”, transcris din CF 323 X. în Cf 220 a localităţii X. şi drept urmare să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil.

Reclamanta invocă în apărare faptul că în anul 2006 a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare consensual cu pârâta, stabilind de comun acord să încheie în viitor un contract de vânzare cumpărare în formă autentică privind suprafaţa de 581 mp situat în punctul „X”, înscris în CF 323 nr. top 110 ce reprezintă cota parte de 3/12 aparţinând vânzătoarei.

Potrivit susţinerilor reclamantei aceasta a achitat suma de 1.300 lei la momentul  încheierii convenţiei, iar diferenţa de 200 prin consemnare la CEC pe numele pârâtei.

Conform extrasului de carte funciară nr. vechi 220 vol. V X (f.4) coproprietarii terenului în suprafaţă de 2327 mp ai terenului intravilan „X” cu nr. top.110 sunt C.I. cu o cotă de 3/12, pârâta C.E. cu o cotă de 3/12, I.P. cu o cotă de 2/12, I.I. cu o cotă de 2/12 şi reclamanta R.V. cu o cotă de 2/12.

Promisiune bilaterală de vânare este un antecontract prin care o ambele părţi se obligă să încheie în viitor, la preţul stabilit, contractul de vânzare cumpărare şi drept urmare  oricare dintre părţi poate cere ulterior încheierea contractului.

Potrivit art.5 alin.2  Titlul X din Legea nr.247/2005, în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuza ulterior sa încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competenta care poate pronunţa o hotărâre care sa tina loc de contract de vânzare-cumpărare.

Potrivit art.1073 C.civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Obiectul acţiunii este acela nu de a se constata in sine intrinsec dreptul de proprietate ci de a se constata valabilitatea conventiei de vanzare-cumparare incheiata intre părţi.

Instanţa, în aceasta situaţie, nu este chemată sa suplinească in speţă consimţământul părţilor ci pentru a face aplicabilitatea in concret a dispoziţiilor art. 969 Cod civil, care consacră principiul “pacta sunt servanda”-“convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţile contractante”, principiu ce se întemeiază în primul rând pe un interes general constând în a asigura stabilitatea raporturilor juridice născute din actele juridice civile, menite sa confere siguranţa circuitului civil.

Analizând probele administrate în cauză instanţa constată că reclamanta nu a făcut dovada încheierii unei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare cu pârâta, privind cota parte ce revine paratei din terenul ce face obiectul cauzei, respectiv nu a probat promisiunea paratei de a vinde bunul imobil.

Astfel, examinând răspunsul pârâtei la interogatoriu şi declaraţia suplimentară dată de aceasta în faţa instanţei (f.72,91), instanţa reţine că  în cursul anului 2007 fratele pârâtei numitul Ciuru Ilie, în prezent decedat, a contacta-o telefonic pe reclamantă, care locuia în Anglia, comunicându-i că pârâta, care este mătuşa reclamantei, nu are posibilitatea financiară de a achita o datorie, reprezentând contravaloare energiei electrice consumate, precum şi că aceasta intenţionează să vândă terenul ce face obiectul acţiunii.

Potrivit susţinerilor pârâtei fratele său a contactat-o pe reclamantă în ideea de a o ajuta pecuniar, solicitând practic un împrumut bănesc în numele său pentru ca aceasta să îşi achite debitul fără a exista o promisiune de vânzare a terenului din partea acesteia . Terenul ce îi revenea pârâtei a fost folosit de reclamantă din anul 2008 .

După discuţia telefonică fratele paratei i-a comunicat acesteia conţinutul convorbirii, iar ulterior au vizitat-o fratele reclamantei I.P. şi soţia sa I.G. pentru a se informa în legătură cu cuantumul debitului şi natura lui. Imediat după vizită cei doi au achitat datoria şi au remis chitanţa paratei. Verificând ulterior conţinutul chitanţei pârâta a observat că reclamanta, prin fratele său a plătit pentru ea suma de 700 lei şi nu 1.300 cât pretinde.

Conform declaraţiei pârâta aceasta nu a purtat nici o discuţie cu reclamanta cu privire la terenul ce face obiectul cauzei şi nici nu i-a promis acesteia că o să i-l vândă în viitor, în schimbul banilor împrumutaţi.

Prima discuţie pe care pârâta a avut-o cu reclamanta în legătură cu terenul a avut loc  anterior deplasării la mediator, ocazie cu care reclamanta i-a comunicat că înţelege să achiziţioneze cota parte din terenul său, iar pârâta i-a comunicat preţurile  terenurilor din zona în care este situat acesta.

Antecontractul de vânzare cumpărare se încheie ca orice convenţie prin consimţământul părţilor. Acordul de voinţă între părţi este totdeauna necesar şi suficient în vederea formării contractului, însă pentru că nu s-au înţeles asupra preţului contractul de vânzare cumpărare nu a fost încheiat.

Analizând declaraţiile martorului  M.N. (f.75) instanţa observă că deşi reclamanta locuieşte în chip statornic în străinătate, la solicitarea acesteia martorul îngrijeşte suprafaţa de teren  care a aparţinut pârâtei care are categoria de folosinţă fâneţe ,efectuând diverse activităţi agricole, fiind ajutat de numita F.F.. În primăvara anului trecut pe teren a fost montată o pancartă cu un semn care semnifica accesul interzis care a fost pus la solicitarea paratei care înţelegea să interzică accesul reclamantei pe terenul său.

Martorul a declarat că ştie de la reclamantă faptul că aceasta a cumpărat terenul de la pârâtă căreia i-a achitat preţul vânzării fără a putea specifica modalitatea de încheiere a convenţiei, precum şi faptul că reclamanta i-a achitat pârâtei un debit pe care îl avea ca urmare a neachitării energiei electrice ca şi preţ al vânzării. Potrivit aprecierii martorului pârâta şi-ar fi schimbat poziţia privind vânzarea terenului ca urmare a creşterii preţurilor terenurilor în zonă, fiind influenţată de rude.

Martora C.V. (f.75) confirmă susţinerile paratei în sensul că în primăvara anului 2014 a avut loc o discuţie între cele două părţi cu privire la achiziţionarea terenului de către reclamantă, cu condiţia ca din preţ să fie scăzută suma de 1.300 lei pe care aceasta i-a dat-o pârâtei să-şi achite datoria., însă pentru că cele două nu s-au înţeles asupra preţului vânzării contractul nu s-a încheiat.

Potrivit martorului I.I.-fratele reclamantei (f.92), acesta ştie de la reclamantă că în cursul anilor 2005-2006 s-a înţeles cu pârâta să-i dea suma de 1.300 lei pentru a-şi achita datoriile la energia electrică şi suma de 200 lei, în schimbul terenului ce face obiectul acţiunii. Suma de 1.300 lei ar fi fost plătită pârâtei, iar la venirea în ţară a reclamantei, în urmă cu doi ani, acesta i-a cerut pârâtei să i-o restituie, însă în lipsa posibilităţilor materiale pârâta nu şi-a achitat datoria.

Martorul susţine că nu a auzit-o pe pârâtă să declare că suma de 1.300 lei reprezintă preţul vânzării bunului, însă terenul este lucrat din 2006 de numitul M.N., la cererea reclamantei. Deşi reclamanta i-a solicitat în urmă cu 2 sau 3 ani pârâtei să se prezinte la notariat în vederea perfectării actelor, aceasta a refuzat, susţinând că nu o mai lasă copii să vândă. Reclamanta i-a solicitat paratei să-i returneze banii când şi-a dat seama că aceasta nu mai vrea să vândă.

În lipsa unui înscris sub semnătură privată care să consfinţească învoiala părţilor cu privire la vânzarea şi respectiv cumpărarea cotei parte din teren, singura posibilitate a instanţei de a verifica existenţa consimţământului părţilor la momentul încheierii promisiunii bilaterale consensuale este  analizarea declaraţiilor părţilor şi a martorilor.

Este de necontestat faptul că numitul C.I., fratele pârâtei a solicitat reclamatei acordarea unui ajutor pecuniar pârâtei,  în vederea achitării datoriei pe care aceasta o avea.

Este de asemenea real faptul că reclamanta a făcut demersuri în sensul achitării datoriei pârâtei, iar aceasta nici până în prezent nu i-a restituit suma de bani.

Însă aceste două fapte, respectiv achitarea debitului şi refuzul restituirii sumei de către pârâtă reclamantei nu sunt elemente suficiente care să creeze convingerea că suma datorată nu reprezintă un împrumut şi că pârâta s-a obligat să vândă în viitor cota sa parte din imobil, cu respectarea formelor legale.

Examinând actele depuse instanţa observă că suma de 200 lei, reprezentând diferenţa preţului vânzării a fost pusă la dispoziţia pârâtei la 08.05.2014 nefiind ridicată de aceasta, deşi potrivit susţinerii reclamantei promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare s-ar fi încheiat în anul 2006. De asemenea din cuprinsul chitanţei seria CV-CHMC nr. 90 0035283 din 13.08.2007 reiese că parata a achitat suma de 685,98 lei către SC CEZ VÂNZARE S.A..

Mai mult decât atât din cuprinsul procesului verbal nr. 18/10.03.2004 încheiat de mediator  instanţa reţine că pârâta este de acord cu vânzarea terenului la preţul de 4 euro/mp, însă nu este de acord ca suma de 1300 lei primită de la reclamantă în urmă cu 9 ani să se scadă din preţul terenului, în considerarea faptului că aceasta a folosit terenul său.

Atâta timp cât pârâta neagă faptul că ar fi promis reclamantei că îi va vinde cota sa parte din teren, susţinând că în anul 2007 a avut reprezentarea faptului că reclamanta, care avea o situaţie financiară mai prosperă i-a acordat un împrumut, chiar dacă în prezent şi-a arătat disponibilitatea de a-i înstrăina acesteia bunul, în schimbul unui preţ nou stabilit,  constatând că martorii audiaţi, care nu au fost prezenţi cu ocazia încheierii convenţiei, nu au putut să releve decât aspecte pe care le ştiau de la reclamantă, în lipsa depoziţiei numitului C.I.-singura persoană care a discutat cu reclamanta despre achitarea datoriei pârâtei, instanţa stabileşte că nu  s-a făcut dovada existenţei consimţământului pârâtei cu privire la încheierea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, motiv va da eficienţă depoziţiei acestei,  apreciind că părţile nu a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare ci o convenţie de împrumut.

În raport de aceste considerente acţiunea reclamantei este nefondată motiv pentru care va fi respinsă.

Având în vedere că prin încheierea din 15.01.2015 a fost admisă excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor I.I., I.I. şi B.A.S., instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamanta R.V. împotriva pârâţilor I.I., I.I. şi B.A.S,  ca fiind formulată împotriva unor persoane care nu au calitate procesuală pasivă.

În raport de faptul că reclamanta a pierdut procesul potrivit dispoziţiilor art. 453 Cod pr. civilă o va  obliga, în favoarea pârâtei, la plata sumei de 1.800 lei, cu titlul cheltuieli de judecată

Domenii speta

Spete similare