Obligaţia de a obţine autorizaţia de contruire înaintea demarării lucrărilor de execuţie propriu-zisă

OBLIGAŢIA DE A OBŢINE AUTORIZAŢIA DE CONTRUIRE ÎNAINTEA DEMARĂRII LUCRĂRILOR DE EXECUŢIE PROPRIU-ZISĂ

Obligaţia de a obţine autorizaţia de construire este una de rezultat, sub acest aspect, dispoziţiile legale sunt cât se poate de clare: potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă în condiţiile prezentei legi; art. 2 alin. 1 din acelaşi act normativ dispune că autorizaţia de construire constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 2865/2015, pronunţată în dosarul nr. 3372/190/2014.

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, la data de 03.04.2014, petentul B.D. în contradictoriu cu intimatul  MUN. B. – PRIN PRIMAR, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să anuleze procesul-verbal de contravenţie nr. X ca fiind netemeinic, şi în subsidiar, să dispună înlocuirea sancţiunii aplicată cu cea a avertismentului.

În motivare s-a arătat că prin procesul verbal atacat, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amenda în sumă de 2.000 lei, reţinându-se că acesta ar fi comis fapta prevăzută la art. 26 lit. a din Legea 50/1991, constatându-se că a executat o împrejmuire şi o poartă metalică confecţionată din plasă de sârmă zincată pe stâlpi prefabricaţi pe domeniul public fără a deţine autorizaţie de construire emisă de Prim. Mun. B.

Petentul a învederat instanţei că este real faptul că a executat o astfel de lucrare, însă neavând reprezentarea că este pe domeniul public, acesta aliniindu-se cu celelalte împrejmuiri efectuate de ceilalţi vecini.

De asemenea, împrejmuirea având caracter provizoriu, petentul nu a cunoscut faptul că ar fi imperios să deţină autorizaţie în acest sens, arătând că a executat gardul temporar deoarece în faţa proprietăţii se află două containere unde vecinii aruncă gunoiul haotic constituind un focar de infecţie, astfel încercând să îşi protejeze nepotul bolnav.

Mai precizează petentul că a procedat la desfiinţarea lucrărilor executate.

În drept, petentul a invocat prevederile art. 31 din OG 2/2001.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea cercetării la faţa locului şi proba cu înscrisuri (f.5-6).

La dosarul cauzei a fost anexată chitanţa 03043314497 prin care s-a arătat că a fost achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei (f.4).

Prin întâmpinarea formulată de intimat şi depusă la dosarul cauzei la data de 14.05.2014 (f.11-12) acesta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Mun. B., arătând că nu are legătură cu procesul verbal care face obiectul plângerii.

În fapt, petentul a fost sancţionat contravenţional prin procesul verbal nr. X emis de Pol. Loc. a Mun. B., având ca temei legal art. 26, lit. a din Legea 50/1991.

În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea 50/1991, Mun. B. nu ar avea vreo competenţă cu privire la emiterea procesului verbal de contravenţie contestat de petent, astfel că nu justifică calitate procesuală pasivă în speţă.

În drept, s-au invocat art. 205 alin. 2 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, art. 1, art. 26 lit. a şi art. 27 din Legea 50/1991, OG 2/2001. 

La termenul de judecată din data de 16.10.2014, instanţa în deliberare cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Mun. B., invocată de către intimat prin întâmpinarea depusă la dosar, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă apreciază întemeiată excepţia invocată, plângerea contravenţională judecându-se în contradictoriu cu persoana care a întocmit procesul verbal şi care a aplicat sancţiune, astfel că  admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Mun. B.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a pus în discuţia părţilor, necesitatea introducerii în cauză a Pol. Loc. a Mun. B. şi a Prim. Mun. B., în calitate de intimaţi, având în vedere şi prevederile art. 33 alin 1 din OG 2/2001, astfel reprezentanta intimatei arată că este de acord cu citarea în cauză a Pol. Loc. a Mun. B. şi a Prim. Mun. B. în calitate de intimaţi.

Prin întâmpinarea comună formulată de Prim. Mun. B. şi Pol. loc. a Mun. B., depusă la dosarul cauzei împreună cu anexe la data de 28.11.2014 (f.25-31), aceştia au solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenţională formulată de petent şi menţinerea ca temeinic şi legal a procesului verbal de contravenţie nr. X.

În motivare s-a arătat că prin procesul verbal atacat, petentul a fost sancţionat cu amenda în cuantum de 2.000 lei, iar complementar s-a dispus desfiinţarea lucrărilor executate fără autorizaţie de construire pe domeniul public. Astfel, în concret, la data de 04.04.2014 ora 10:53, Pol. Loc. prin Biroul Disciplină în construcţii a efectuat un control pe strada V.J. din B., în urmă căruia a constatat realizarea, pe domeniul public, a unei împrejmuiri şi a unei porţi metalice, confecţionată din sârmă zincată, pe stâlpi prefabricaţi fără a deţine autorizaţie de construire eliberată de Prim. Mun. B., sens în care s-au efectuat fotografii.

Intimaţii arată că petentul nu contestă starea de fapt, iar aspectele învederate de acesta prin acţiunea introductivă nefiind de natură să afecteze legalitatea sau temeinicia procesului verbal, nici să îl exonereze de răspundere.

Apreciază intimaţii că invocarea necunoaşterii obligaţiei legale de a obţine în prealabil autorizaţia de construire, nu poate fi primită ca argument pentru anularea procesului verbal.

În ceea ce priveşte menţiunea petentului că a procedat la desfiinţarea lucrărilor, intimaţii arată că aceasta este conformă cu realitatea, aspect constatat prin actul de control întocmit la data de 04.04.2014 de Bir. de disciplină în Construcţii al Pol. loc.

În drept, s-au invocat prevederile art. 205 Noul cod de procedură civilă, legea 50/1991, legea 350/2001.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu fotografiile realizate de agentul constatator la data efectuării controlului (f.28-29).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei X  încheiat de intimaţii Pol. Loc. a mun. B. şi Prim. mun. B., B.D. a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 2000 lei şi cu obligarea la desfiinţarea lucrărilor efectuate pe domeniul public, reţinându-se în sarcina sa că, în urma controlului efectuat în data de 21.03 2014, s-a constatat faptul că a executat o împrejmuire şi o poartă metalică ,confecţionată din plasă de sârmă zincată pe stâlpi prefabricaţi  pe domeniul public, fără a deţine autorizaţie de construire eliberată de Primăria mun. Bistriţa, faptă prevăzută şi sancţionată de prevederile art. 26 alin. 1 lit. a) şi alin. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Procesul-verbal a fost întocmit în lipsa reprezentantului societăţii petente, fiind semnat de martorul asistent P.C.

Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor este supus controlului de legalitate şi temeinicie al instanţei.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 şi care pot fi reţinute de instanţă de judecată din oficiu. Procesul-verbal de contravenţie conţine menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, denumirea şi sediul contravenientului, descrierea faptei săvârşite, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator. 

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).

De asemenea, potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 183/2003, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie, care are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară. În măsura în care procesul-verbal de contravenţie cuprinde constatările personale ale agentului constatator, acesta are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional. 

Prin urmare, instanţa constată că, fiind vorba de un act juridic legal întocmit de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor stabilite expres în acest sens de lege, procesul-verbal de constatare a contravenţiei este un act autentic, faţă de dispoziţiile art. 269 şi 270 Cod proc. civ. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei, fiind un act autentic, până la dovada contrară, se bucură de o prezumţie de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumţie nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei sunt neadevărate.

În cauza de faţă, apărările petentului sunt lipsite de un suport probator apt să facă dovada contrară celor reţinute în sarcina sa de către agentul constatator şi care să ducă la concluzia netemeiniciei procesului-verbal întocmit. Simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumţia simplă de fapt născută împotriva sa. Prin urmare, inversarea prezumţiei nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul trebuie să ceară instanţei încuviinţarea şi administrarea unor probe din care să rezulte contrariul. Împrejmuirea executată nu a fost una provizorie aşa cum rezultă şi din fotocopiile aflate la fila 28-29 din dosar ,astfel că nu se poate reţine susţinerea petentului .

Obligaţia de a obţine autorizaţia de construire este una de rezultat, sub acest aspect, dispoziţiile legale sunt cât se poate de clare: potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă în condiţiile prezentei legi; art. 2 alin. 1 din acelaşi act normativ dispune că autorizaţia de construire constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor.

În drept, potrivit art. 26 alin. 1 lit. a şi alin. 2 din Legea nr. 50/1991, în forma în vigoare la data constatării şi sancţionării faptei, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 la 100000 lei, executarea sau desfiinţarea, totală sau parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor menţionate la lit. b), de către investitor şi executant.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. Astfel, în temeiul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În acest sens, instanţa reţine faptul că sancţiunea a fost aplicată în limitele prevăzut de lege, însă având în vedere circumstanţe, faptul că petentul a procedat la desfiinţarea lucrărilor executate, instanţa dispune reducerea cuantumului amenzii aplicate petentului prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr.29461/28.03.2014 de la 2000 lei la 1000 lei ,considerând că această sancţiune este suficientă pentru îndreptarea petentului şi pentru atenţionarea acestuia asupra conduitei sale viitoare.

Potrivit art. 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991, în condiţiile acestui act normativ nu se aplică sancţiunea avertisment, reglementare cu caracter special şi derogatorie de la prevederile de drept comun ale O.G. nr. 2/2001. Aşadar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului nu doar că nu se justifică, dar nu este nici legal posibilă.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că procesul-verbal nr. 60537 din data de 26.07.2013 este legal şi temeinic, dispunând doar reducerea cuantumului amenzii aplicate petentului prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr.29461/28.03.2014 de la 2000 lei la 1000 lei.

Faţă de prevederile art. 453 Cod proc. civ şi în respectarea principiului disponibilităţii, cheltuieli de judecată nu se vor acorda, acestea nefiind solicitate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelanţii Prim. M. B. şi Pol. Loc. a mun. B. solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinţei atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată a plângerii contravenţionale formulate de petentul B.D. împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei nr. X.

În consecinţă, având în vedere că sancţiunea stabilită prin sentinţă este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, fiind astfel respectat principiul stabilit de art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, în baza art. art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, tribunalul urmează să respingă apelul declarat de apelanţii Prim. Mun. B. şi Pol. Loc. a mun. B. împotriva sentinţei civile nr. 2865/2015 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 3372/190/2014, pe care o menţine în întregime.

Domenii speta

Spete similare