Condiţiile admiterii excepţiei lipsei de interes

Sentinţă civilă 7600/2015 din 19.10.2016


CONDIŢIILE ADMITERII EXCEPŢIEI LIPSEI DE INTERES

Excepţia lipsei de interes este un mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia din cerinţele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile; este o excepţie de fond (se invocă încălcarea cerinţelor interesului – condiţie de exercitare a acţiunii civile), peremptorie (admiterea sa împiedică soluţionarea fondului cererii) şi absolută (se încalcă norme de ordine publică), care poate fi invocată de instanţă din oficiu sau de orice parte interesată, în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, faţă de prevederile art. 247 alin. 1 teza I Cod procedură civilă.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 7600/2015, pronunţată în dosarul nr. 8491/190/2015.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa la data de 22.09.2015, petentul N.C.V. a solicitat instanţei să dispună numirea de urgenţă a unui curator special al succesiunii defunctului S.H.G., dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească, până când va fi numit, în condiţiile legii, curatorul succesiunii.

În motivare arată că la data de 15.05.2014 a iniţiat demersul de executare silită în dosarul nr. 143/ex/2014 al SCPEJ AVD & ADM, în contradictoriu cu debitorii S.C. R S.R.L. şi S.H.G., în calitate de garanţi ipotecari, demers prin care a  solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat sub nr. 1.386/24.04.2012 de către BNP Asociaţi „B” – BDA, în consecinţă, executarea silita imobiliară, mobiliară şi prin poprire a debitorilor pentru suma de 124.000 euro, la cursul oficial al BNR din ziua emiterii somaţiei.

Învederează petentul că a solicitat expres executarea ipotecii de rang I instituită asupra imobilului situat în municipiul B. judeţul B-N înscris în CF nr. 54…-C1-U46 B., sub A+1, nr. cad. 54….-C1-U46, astfel cum este descris în cuprinsul titlului executoriu; şi asupra imobilului situat în municipiul B., judeţul B-N, înscris în CF nr. 57… Bistriţa, sub A1, nr. top. 339/1 şi 340/1, respectiv sub A1.1, nr. cad C1, nr. top. 339/1 şi 340/1, constând în casă şi teren grădină în suprafaţă totală de 840 m.p., astfel cum este descris în cuprinsul titlului executoriu.

Totodată, a solicitat obligarea debitorului la plata cheltuielilor de executare silită, reprezentând taxe judiciare de timbru, onorariu avocat şi onorariu executor judecătoresc.

Cererea de executare silită a fost întemeiată în drept prin raportare la prevederile art. 2.431 Cod civil, potrivit cărora „Contractele de ipotecă valabil încheiate sunt, în condiţiile legii, titluri executorii”. Astfel, potrivit art. 2.479 Cod civil, care face trimitere expresă la prevederile Codului de procedură civilă, sunt aplicabile în speţă art. 638 şi art. 639, potrivit cărora „Sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: 1. încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti care, potrivit legii, constituie titluri executorii; 2. înscrisurile autentice; 3. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie. Actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constituie titlu executoriu. În lipsa originalului, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public”.

Ulterior emiterii somaţiei, prin adresa comunicată de către numitul S.Tt. (în calitate de fiu al urmăritului S.H.G., prin avocat S.I.S.R., se învederează că debitorul garant ipotecar S.H.G. a decedat anterior sesizării executorului.

Faţă de acest aspect, petentul apreciază aplicabile prevederile art. 687 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Dacă debitorul moare înainte de începerea executării silite şi se constată că nu există niciun moştenitor acceptant şi nici nu este numit un curator al succesiunii, la cererea creditorului ori a executorului judecătoresc, instanţa de executare va numi da îndată un curator special, până când va fi numit în condiţiile legii, curatorul succesiunii, dispoziţiile art. 58 aplicându-se în mod corespunzător”.

În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În şedinţa publică din data de 05.10.2015 (fila 9 dosar), instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei de interes a petentului în formularea prezentei cereri, în raport de conţinutul încheierii civile nr. 6.316/2014 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 6…/190/2014, prin care a fost numit în calitate de curator special al succesiunii S.H.G. numitul T.I., până la numirea, în condiţiile legii, a curatorului succesiunii.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei invocate, instanţa reţine următoarele :

Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, cupă caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Instanţa reţine că, potrivit art. 32 alin. 1 Cod procedură civilă, care enumeră condiţiile de exercitare a acţiunii civile, „Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes”; iar potrivit art. 33 Cod procedură civilă, interesul de a acţiona trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

În baza art. 40 alin. 1 Cod procedură civilă, în cazul lipsei interesului, instanţa va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană lipsită de interes.

Excepţia lipsei de interes este un mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia din cerinţele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile; este o excepţie de fond (se invocă încălcarea cerinţelor interesului – condiţie de exercitare a acţiunii civile), peremptorie (admiterea sa împiedică soluţionarea fondului cererii) şi absolută (se încalcă norme de ordine publică), care poate fi invocată de instanţă din oficiu sau de orice parte interesată, în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, faţă de prevederile art. 247 alin. 1 teza I Cod procedură civilă.

În fapt, instanţa reţine că prin încheierea civilă nr. 6.316/31.07.2014 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 6…/190/2014 a fost admisă cererea formulată de petentul N.C.V. şi a fost numit în calitate de curator al succesiunii defunctului S.H.G., decedat la data de 04.08.2013, numitul T.I., până la numirea, în condiţiile legii, a curatorului succesiunii.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că la data de 15.05.2014 petentul N.C.V a demarat procedura de executare silită împotriva debitorilor S.C. R… S.R.L. şi S.H.G., în baza contractului de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat sub nr. 1.386/24.04.2012 de către BNP Asociaţi „B” – BDA, încheiat între petentul N.C.V. în calitate de împrumutător şi S.C. S.. & Co S.R.L. în calitate de împrumutat, respectiv S.C. R.. S.R.L. şi S.H.G. în calitate de garanţi ipotecari; demers ce face obiectul dosarului execuţional nr. 143/ex/2014 al SCPEJ AVD & ADM, având ca obiect recuperarea sumei de 124.000 euro, debit nerestituit.

Urmare a cererii creditorului, SCPEJ AVD & ADM a procedat la efectuarea executării silite imobiliare.

Ulterior emiterii somaţiei privind demararea procedurii de executare silită, numitul S.T., în calitate de fiul urmăritului S.H.G., a comunicat SCPEJ AVD & ADM o adresă prin care a adus la cunoştinţă faptul că debitorul garant ipotecar S.H.G. a decedat anterior sesizării executorului, mai exact la data de 04.08.2013.

Aşa fiind şi văzând că în cauză nu s-a probat existenţa unor demersuri concrete, consacrate de o autoritate competentă, privind acceptarea moştenirii defunctului, precum nici existenţa unui curator al succesiunii acestuia, raportat şi la solicitarea petentului de a fi numită o anumită persoană în această calitate, instanţa a constatat ca fiind îndeplinite prevederile art. 688 coroborate cu cele ale art. 58 Cod procedură civilă, motiv pentru a dispus admiterea cererii formulate de petentul Nagi Cristian Valer şi desemnarea numitului Tamaş Ioan în calitate de curator special al succesiunii defunctului Stern Hermann Georg, decedat la data de 04.08.2013, până la numirea, în condiţiile legii, a curatorului succesiunii.

Prin decizia civilă nr. 126/A/14.08.2015 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 6.331/190/2014, definitivă, a fost admisă excepţia tardivităţii apelului invocată de intimatul N.C.V., cu consecinţa respingerii ca tardiv a apelului formulat de S.C. R.. S.R.L. împotriva încheierii civile susmenţionate.

Aşa fiind, instanţa reţine că printr-o hotărâre judecătorească definitivă a fost numit T.I. în calitate de curator special al succesiunii defunctului S.H.G., până la numirea, în condiţiile legii, a curatorului succesiunii, în temeiul art. 688 alin. 1 coroborat cu art. 58 Cod procedură civilă – aspect faţă de care apreciază că petentul N.C.V. nu justifică interes (înţeles ca folos practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare) în formularea prezentei cereri, având ca finalitate desemnarea unui alt curator special al succesiunii aceluiaşi defunct, până la numirea curatorului succesiunii, în condiţiile art. 688 alin. 1 coroborat cu art. 58 Cod procedură civilă, de această dată dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou.

Pentru considerentele ce preced, instanţa va admite excepţia lipsei de interes a petentului, invocată din oficiu, şi în consecinţă va respinge ca fiind lipsită de interes cererea obiect al prezentului dosar.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat apel petentul, solicitând schimbarea în tot a încheierii civile şi numirea unui curator special al succesiunii până când va fi numit în condiţiile legii, curatorul succesiunii defunctului S.H.G., dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească.

Analizând hotărârea atacată tribunalul reţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, nesubzistând niciun motiv care să ducă la anularea sau schimbarea acesteia. În baza considerentelor relevate şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 480 C.proc.civ., tribunalul  va respinge ca nefondat apelul declarat.

Domenii speta