Incidenţa nulităţii relative a procesului verbal contravenţional pentru consemnarea eronată a numelui contravenientului

INCIDENŢA NULITĂŢII RELATIVE A PROCESULUI VERBAL CONTRAVENŢIONAL PENTRU CONSEMNAREA ERONATĂ A NUMELUI CONTRAVENIENTULUI

Cât priveşte numele contravenientului, instanţa apreciază că indicarea unui nume greşit în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în sensul modificării unei litere, nu este de natură să atragă, de plano, nulitatea procesului-verbal. Articolul 17 din O.G. nr. 2/2001 sancţionează cu nulitatea absolută numai lipsa completă a numelui din procesul-verbal, nu şi indicarea eronată a acestuia, care poate atrage sancţiunea nulităţii în funcţie de poziţia subiectivă a agentului constatator şi de vătămarea adusă contravenientului. Astfel, dacă agentul constatator a indicat, cu ştiinţă, un nume greşit, sancţiunea va fi întotdeauna cea a nulităţii absolute, întrucât nu este de conceput menţinerea unui proces-verbal care a fost încheiat cu scopul de a vătăma persoana contravenientului. Totuşi, în această ipoteză este necesar să se facă dovada manoperelor dolosive ale agentului constatator, probă care, în speţă, nu a fost făcută. În schimb, dacă menţiunea greşită este rezultatul culpei agentului constatator, atunci ne aflăm în prezenţa unei simple erori materiale, care poate atrage sancţiunea nulităţii relative a procesului-verbal, în funcţie de caracterul esenţial sau neesenţial al erorii săvârşite, determinat prin raportare la posibilitatea instanţei de a stabili pe baza elementelor intrinseci ale procesului-verbal identitatea contravenientului. Or, în cuprinsul procesului-verbal seria PBNX, nr. 0….. agentul constatator a indicat seria şi numărul de buletin, codul numeric personal şi domiciliul petentului, astfel încât, instanţa este în măsură să stabilească, dincolo de orice dubiu rezonabil, identitatea contravenientului în persoana petentului S.I. În acest sens, reţine în primul rând, faptul că aceste elemente de identificare corespund cu datele din cartea de identitate a petentului. În al doilea rând, petentul a semnat procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi nu a contestat ulterior semnătura din cuprinsul acestuia, astfel încât, nu se poate reţine vreo vătămare în dauna petentului .

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 4568/2015, pronunţată în dosarul nr. 2874/190/2015.

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa la data de 25.03.2015, sub nr. 2874/190/2015, petentul S.I. a solicitat, în principal, anularea Procesului-verbal seria PBNX, nr. 0…. încheiat la data de 20.03.2015 de către intimatul IPJ BN, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.

În fapt, petentul a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate întrucât agentul constatator nu a indicat datele sale personale din actul de identitate, inclusiv, codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă şi nici nu a realizat o descriere corespunzătoare a faptei contravenţionale, omiţând să arate ora, data, locul şi toate celelalte împrejurări în care a fost săvârşită fapta. De asemenea, în cuprinsul procesului-verbal nu au fost indicate marca, tipul şi numărul aparatului radar cu care a fost înregistrată viteza sa de circulaţie. Totodată, intimata a indicat greşit numele său, respectiv S. în loc de S. În fine, petentul a invocat că procesul-verbal trebuia să fie întocmit potrivit formularului din Anexa 1D a R.A. şi nu conform modelului din Anexa nr. 1A a R.A. şi mai mult odată cu comunicarea acestuia trebuia să îi fie comunicată şi înştiinţarea de plată

Petentul a mai arătat faptul că viteza înregistrată cu aparatul radar este eronată întrucât autoturismul poliţiei pe care era montat se afla în mişcare. Nu în ultimul rând a invocat faptul că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, Regulamentului pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, Ordinului nr. 48/2010, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 29-40, art 148, art. 194  şi urm. C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 15).

La dosar au fost depuse înscrisuri: Proces – verbal de constatare a contravenţiei (f. 7), Carte de identitate (f. 6), Dovada de circulaţie (f. 8), Chitanţă (f. 9).

La dosar a depus întâmpinare intimatul I.PJ. BN  prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca fiind neîntemeiată. În acest sens a arătat că din înregistrarea video şi din fotogramele ataşate rezultă în mod clar viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent. De asemenea, în cuprinsul procesului-verbal au fost menţionate datele de identificare ale mijlocului tehnic utilizat şi autoturismul pe care acesta era montat. Mai mult, aparatul radar este omologat şi verificat metrologic astfel cum rezultă din buletin de verificare metrologică seria 0038533.

Intimatul a mai arătat că indicarea eronată a numelui petentului poate să atragă doar nulitatea relativă a procesului-verbal, însă această sancţiune nu este incidentă în speţă întrucât petentul poate fi identificat facil pe baza celorlalte elemente indicate în cuprinsul procesului-verbal. Mai mult, eroarea este imputabilă petentului întrucât în lipsa cărţii de identitate agentul constatator a completat procesul-verbal pe baza precizărilor petentului. În ceea ce priveşte locul săvârşirii faptei, intimata a arătat că agentul constatator a indicat inclusiv numărul imobilului în dreptul căreia a fost constatată săvârşirea acesteia. De asemenea, având în vedere faptul că petentul a fost prezent la momentul încheierii procesului-verbal, în mod corect agentul constatator a completat formularul din Anexa nr. 1A, dându-i astfel posibilitatea de a formula obiecţiuni. Cât priveşte înştiinţarea de plată, intimata a arătat că eventualele nereguli care o  afectează nu intră sub incidenţa cazurilor de nulitate ale procesului-verbal prevăzute de lege.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 102 alin. (1) lit. e) pct. 18 din O.U.G. 195/2002, art. 181 din Regulamentul pentru aplicare O.U.G. nr. 195/2002, art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001, art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 şi art. 223 alin. (3) Cod procedură civilă.

La întâmpinare au fost anexate înscrisuri: Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (f. 16), Raport (f. 17) Buletinul de verificare metrologică a cinemometrului radar (f. 18), Certificatul de aprobare de model (f. 19), Istoric sancţiuni (f. 20) şi mijloace materiale de probă: Fotograme (f. 21), Înregistrare video (f. 22).

La dosar a depus răspuns la întâmpinare petentul, prin care a arătat că a depăşit viteza maxim admisă pe sectorul de drum respectiv doar cu 2 km/h care se încadrează eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei este de +/- 4km/h pentru viteze mai mari sau egale cu 100 km/h prevăzute de art. 3.1.1. lit. c) din NML 021/2005. Totodată, a invocat faptul că viteza de 102 km/h este surprinsă doar un interval scurt de timp, respectiv o secundă.

Nu în ultimul rând, petentul a arătat că aparatul radar nu avea finalizată autotestarea, astfel încât măsurătorile efectuate nu pot fi luate în considerare.

La termenul de judecată din data de 09.06.2015, instanţa a încuviinţat petentului şi a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar intimatului proba cu înscrisurile depuse la dosar şi mijloacele materiale de probă constând în fotografii şi înregistrare video.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

În fapt, prin Procesul-verbal seria PBNX, nr. 0…. încheiat la data de 20.03.2015 de către intimatul IPJ BN, petentului S.I. i s-a aplicat sancţiunea principală a amenzii în cuantum de 877,5 lei şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (3), lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, şi sancţiunea avertismentului pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 101 alin. (1), pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 (f. 7).

În sarcina petentului s-a reţinut faptul că la data de 20.03.2015, ora 12:21 a condus autoturismul cu număr de înmatriculare X, pe str. Drumul Clujului, pe raza localităţii B., în zona imobilului cu nr. … B, cu viteza de 102 km/h înregistrată pe aparatul radar montat pe autospeciala cu număr de înmatriculare MAI 34907, pe un sector de drum unde limita de viteză maxim admisă era de 50 km/h. Totodată, s-a reţinut că petentul nu avea asupra sa actul de identitate (f. 7).

În drept, potrivit art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

În conformitate cu art. 101 alin. (1), pct. 18 din acelaşi act normativ, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).

În speţă, verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Instanţa nu poate primi susţinerea potrivit căreia agentul constatator nu a indicat data săvârşirii faptei, câtă vreme în descrierea faptei contravenţionale se arată că petentul a fost surprins circulând cu viteza de 102 km/h la data de 20.03.2015.

Cât priveşte numele contravenientului, instanţa apreciază că indicarea unui nume greşit în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în sensul modificării unei litere, nu este de natură să atragă, de plano, nulitatea procesului-verbal. Articolul 17 din O.G. nr. 2/2001 sancţionează cu nulitatea absolută numai lipsa completă a numelui din procesul-verbal, nu şi indicarea eronată a acestuia, care poate atrage sancţiunea nulităţii în funcţie de poziţia subiectivă a agentului constatator şi de vătămarea adusă contravenientului. Astfel, dacă agentul constatator a indicat, cu ştiinţă, un nume greşit, sancţiunea va fi întotdeauna cea a nulităţii absolute, întrucât nu este de conceput menţinerea unui proces-verbal care a fost încheiat cu scopul de a vătăma persoana contravenientului. Totuşi, în această ipoteză este necesar să se facă dovada manoperelor dolosive ale agentului constatator, probă care, în speţă, nu a fost făcută. În schimb, dacă menţiunea greşită este rezultatul culpei agentului constatator, atunci ne aflăm în prezenţa unei simple erori materiale, care poate atrage sancţiunea nulităţii relative a procesului-verbal, în funcţie de caracterul esenţial sau neesenţial al erorii săvârşite, determinat prin raportare la posibilitatea instanţei de a stabili pe baza elementelor intrinseci ale procesului-verbal identitatea contravenientului. Or, în cuprinsul procesului-verbal seria PBNX, nr. 0….. agentul constatator a indicat seria şi numărul de buletin, codul numeric personal şi domiciliul petentului, astfel încât, instanţa este în măsură să stabilească, dincolo de orice dubiu rezonabil, identitatea contravenientului în persoana petentului S.I. În acest sens, reţine în primul rând, faptul că aceste elemente de identificare corespund cu datele din cartea de identitate a petentului. În al doilea rând, petentul a semnat procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi nu a contestat ulterior semnătura din cuprinsul acestuia, astfel încât, nu se poate reţine vreo vătămare în dauna petentului .

Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la susţinerea petentului potrivit căreia procesul-verbal este lovit de nulitate absolută pentru lipsa menţiunii referitoare la fapta săvârşită. Articolul 17 din O.G. nr. 2/2001 sancţionează cu nulitatea expresă doar lipsa completă a descrierii faptei din cuprinsul procesului-verbal, or, din înscrisurile depuse la dosar reiese faptul că agentul constatator a menţionat data, locul concret al săvârşirii faptei şi latura obiectivă a acesteia. Astfel, s-a reţinut că la data de 20.03.2015, ora 12:21 petentul a condus autoturismul cu număr de înmatriculare X, pe str. Drumul Clujului, pe raza localităţii B., în zona imobilului cu nr. … B, cu viteza de 102 km/h înregistrată pe aparatul radar montat pe autospeciala cu număr de înmatriculare MAI 34907, pe un sector de drum unde limita de viteză maxim admisă era de 50 km/h. Totodată, petentul nu a avut asupra sa actele de identitate.

În consecinţă, lipsa altor împrejurări în care a fost săvârşită fapta poate atrage cel mult nulitatea relativă a procesului-verbal, în măsura în care aceasta a cauzat petentului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului sancţionat, dovadă care în speţă, nu a fost efectuată. În acest sens reţine că, descrierea faptei în cuprinsul procesului-verbal este necesară din perspectiva  respectării dreptului la apărare al contravenientului din două considerente. În primul rând,  numai în acest fel  instanţa este în măsură să  verifice încadrarea corectă a faptei în textul normei care reglementează şi sancţionează  contravenţia, putând astfel sa verifice daca sancţiunea a fost dozată în mod corespunzător. În al doilea rând, numai aşa va putea contravenientul să verifice realitatea menţiunilor consemnate de agentul constatator în procesul-verbal, putând face, dacă este cazul obiecţiuni la aceasta, iar mai apoi, în faţa instanţei, să poată face proba contrară

În ceea ce priveşte primul aspect, din descrierea realizată în procesul-verbal, se pot identifica cu certitudine faptele pentru care petentul a fost sancţionat şi încadrarea lor juridică în normele legale care le prevăd şi le sancţionează. Iar cât priveşte posibilitatea contestării efective a stării de fapt reţinute în cuprinsul procesului-verbal, instanţa apreciază că, raportat la motivele de netemeinicie invocate în plângerea contravenţională, petentul a avut reprezentarea faptelor pentru care a fost sancţionat astfel încât să îşi poată realiza o apărare efectivă.

Mai mult decât atât, având în vedere faptul că prin intermediul plângerii contravenţionale petentul a avut posibilitatea de a invoca orice aspect care ţine de nelegalitatea, netemeinicia procesului-verbal sau de individualizarea sancţiunii contravenţionale, orice vătămare pe care petentul ar fi suferit-o prin nearătarea în cuprinsul procesului-verbal a tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta, a fost înlăturată.

Totodată, analizând celelalte motive de nulitate relativă invocate prin prisma condiţiilor prevăzute de Decizia nr. 22 din data de 27 martie 2007 pronunţată într-un Recurs în Interesul Legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie instanţa apreciază că acestea nu sunt de natură să atragă anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei atacat.

În primul rând, niciunul dintre actele normative incidente în speţă, nu impun obligaţia menţionării aspectelor privitoare la tipul, seria şi numărul aparatului radar în cuprinsul procesului-verbal. Articolul 109 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002  şi  art. 121 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a ordonanţei prevăd doar faptul că constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. În plus, lipsa acestor menţiuni nu a cauzat petentului nicio vătămare, câtă vreme agentul constatator a indicat numărul de înmatriculare pe care era montat aparatul radar, astfel încât este posibilă identificarea aparatului tehnic utilizat şi verificarea acestuia din punct de vedere metrologic. Împrejurarea că cinemometrul radar este montat pe o singură autospecială rezultă din Buletinul de verificare metrologică (f. 18) în care este indicat numărul de înmatriculare nr. înmatriculare MAI 349107 al autoturismului pe care era amplasat aparatul radar, şi care face astfel dovada faptului că verificarea metrologică este valabilă doar pentru aparatul radar instalat pe un anumit autoturism.

În al doilea rând, lipsa menţiunilor referitoare la ocupaţia şi locul de muncă ale petentului, nu poate să atragă anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, câtă vreme petentul nu a făcut dovada vreunei vătămări.

Cât priveşte formularul utilizat la încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, instanţa constată că, în mod corect, agentul constatator a completat formularul prevăzut în Anexa nr. 1A din Regulamentul privind aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 astfel cum prevede art. 180 din acest act normativ în ipoteza în care contravenientul este de faţă la încheierea actului sancţionator şi nu cel prevăzut în Anexa nr. 1D care potrivit art. 181 din Regulament se completează atunci când contravenientul nu este de faţă.

Nu în ultimul rând, aspectele referitoare la înştiinţarea de plată nu au nicio relevanţă cu privire la valabilitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei având în vedere că înştiinţarea este un act subsecvent, iar condiţiile de fond şi de formă ale actului sancţionator se analizează la momentul încheierii lui.

Întrucât, în speţă, nu se poate reţine existenţa vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, instanţa constată că forţa probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Cu toate că, datorită scopului pur punitiv al amenzii aplicabile, precum şi a caracterului general al normei de incriminare faptele contravenţionale intră în sfera „acuzaţiei în materie penală” astfel cum este definită în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, totuşi, prezumţia de temeinicie a procesului-verbal reglementată de art. 34 din O.G. nr. 2/2001 nu încalcă de plano art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Escoubet împotriva Belgiei [GC], nr. 26780/95, pct. 32, CEDO 1999-VII). Astfel, în Cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, Curtea a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut. În acest sens, articolul 6 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu interzice statelor ca sistemele lor naţionale să conţină prezumţii de fapt sau de drept în măsura în care acestea sunt reglementate în limite rezonabile prin luarea în considerare a gravităţii situaţiilor în care operează şi protejând dreptul la apărare.

Aşadar, Curtea Europeană lasă la latitudinea fiecărui sistem de drept forţa probantă a rapoartelor şi a proceselor-verbale, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, cu obligaţia de a respecta însă caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (Cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999). Altfel spus, atâta timp cât prezumţia de responsabilitate care operează în sarcina contravenientului nu se transformă într-o prezumţie irefragabilă, în sensul că persoana sancţionată are posibilitatea de a utiliza în cadrul procesului de orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, prezumţia de legalitate şi de temeinicie a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu încalcă prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte prima fată contravenţională reţinută în sarcina petentului, având în vedere faptul că, în cazul contravenţiilor privind nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, contravenientul se află în imposibilitatea absolută şi obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal de contravenţie, instanţa reţine că revine organului constatator sarcina de a proba, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârşirea contravenţiei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent a fost constatată cu un mijloc tehnic, identificat în cuprinsul procesului-verbal prin numărul de înmatriculare al autoturismul MAI 34907 pe care era montat şi este dovedită prin planşa fotogramă şi înregistrarea video  din care rezultă cu certitudine data şi ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului şi numărul de înmatriculare al acestuia (f. 21-22).

Mai mult decât atât, la data constatării contravenţiei aparatul radar utilizat era omologat şi verificat metrologic, astfel cum rezultă din Buletinul de verificare metrologică nr. 0038533 emis de Laboratorul de Metrologie la data de 24.04.2014 pe o perioadă de valabilitate de 1 ani (f. 18).

Instanţa nu poate primi susţinerea petentului potrivit căreia viteza de deplasare a autovehiculului înregistrată de cinemometrul radar este viciată.

În primul rând, astfel cum rezultă din Buletinul de verificare metrologică, cinemometrul de control rutier instalat pe autoturismul tip Dacia Logan, MCV, nr. înm. MAI 34907 este destinat a fi utilizat şi în regim de deplasare, astfel încât viteza de deplasare a autovehiculului pe care era instalat nu este de natură să influenţeze viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent. În acest sens sunt şi prevederile art. 3.3.2. din N.M.L. nr. 021-05, potrivit cărora logica procesului de măsurare al cinemometrului trebuie să fie astfel concepută  încât să nu poată fi atribuită o măsurare de viteză când cinemometrul este utilizat în regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat. Or, câtă vreme cinemometrul radar utilizat pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculului condus de petent a fost atestat din punct de vedere metrologic şi tehnic, măsurările efectuate cu respectivul cinemometru nu sunt afectate de nici un factor de influenţă, respectiv, de viteza de deplasare a autovehiculului de patrulare.

În al doilea rând, faptul că în înregistrarea video petentul a fost surprins de aparatul radar conducând cu viteza de 102 km/h pentru un interval de timp foarte scurt nu este de natură să ridice dubii cu privire la valabilitatea înregistrării efectuate. Articolul 3.5.1. din NML nr. 021-05 prevede faptul că înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin valoarea vitezei măsurate fără a se preciza durata în care această viteză trebuie înregistrată. În consecinţă, este suficientă înregistrarea vitezei chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp în măsura în care există certitudinea că aceasta este înregistrată corespunzător, precum în speţă.

Totodată, în ceea ce priveşte funcţia de autotestare a aparatului radar, susţinerea petentului potrivit căreia cinemometrul utilizat pentru înregistrarea vitezei sale de deplasare nu avea finalizată autotestarea nu are suport faptic şi probator. În conformitate cu prevederile pct. 3.2.6. din NML 021-05, cinemometrul trebuie să fie prevăzut cu o funcţie de autotestare, care să poată pune în evidenţă orice defect sau dereglare funcţională, ce pot avea influenţă asupra exactităţii de măsurare. Această funcţie se activează însă automat la fiecare punere în funcţiune a cinemometrului, având şi posibilitatea de a fi activată manual de către operator, ori de câte ori se consideră necesar. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcţionale, acestea vor fi semnalate iar funcţionarea cinemometrului va fi blocată. Rezultatul autotestului nu este evidenţiat în înregistrare, dat fiind faptul că autotestarea se face automat şi aparatul se blochează în cazul vreunei probleme. În acest sens instanţa reţine că litera „T” care apare în partea stângă a înregistrării nu are legătură cu funcţia de autotestare ci indică viteza de deplasare a „vehiculului ţintă”, în opoziţie litera „P” din partea dreaptă-sus care are rolul de a arăta cu viteza de deplasare a „autovehiculului de patrulare”, astfel cum prevede art. 3.3.4. din N.M.L. nr. 021-05.

De asemenea, se dovedeşte a fi neîntemeiată susţinerea petentului potrivit căreia din viteza de deplasare înregistrată cu aparatul radar ar trebui scăzută valoarea de 4 km/h care reprezintă eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei.

Este adevărat că potrivit art. 3.1.1. din N.M.L. 021/05, cinemometrele care funcţionează în regim de deplasare al autovehiculului pe care sunt instalate, pot avea o eroare maxim tolerată de +/- 4\% la viteze constatate peste valoarea de 100 km/h. Această eroare se stabileşte în raport de diferite criterii şi poate acţiona atât în sens pozitiv cât şi în sens negativ, fiind deci posibil ca viteza de deplasare reală a petentului să fi fost mai mică, dar şi mai mare decât cea reţinută de agentul constatator. Or, câtă vreme marja maximă de eroare are dublă semnificaţie, pozitivă şi negativă, nu se poate reţine automat că viteza de deplasare era mai mică decât cea înregistrată şi că procesul-verbal este netemeinic, ci numai coroborat cu alte mijloace de probă în acest sens.

Totodată, singurul criteriu prevăzut de legiuitor în raport de care se apreciază existenţa faptei contravenţionale este viteza stabilită pe baza înregistrării video, fără a se face nicio menţiune cu privire la necesitatea recalculării vitezei în funcţie de toleranţa aparatului radar. În consecinţă, legiuitorul, atunci când a stabilit limitele de viteză admise, dar şi gradul de depăşire a vitezelor legale ce constituie diferitele contravenţii, a avut în vedere marjele de eroare ale cinemometrelor şi, în considerarea acestor marje şi a efectele acestora.

În plus, toleranţa admisă de lege nu reprezintă altceva decât marja în care trebuie să se încadreze un aparat din punct de vedere tehnic pentru a putea fi utilizat scopului pentru care a fost construit. Dacă acesta se încadrează în toleranţele legale, se consideră că înregistrările acestuia sunt corecte. În conformitate cu prevederile pct. 5.1 din NML 021-05, atestarea legalităţii unui cinemometru se realizează numai după demonstrarea conformităţii acestuia cu cerinţele metrologice şi tehnice indicate în tabelul 1, pentru fiecare modalitate de control aplicabilă pentru introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune, respectiv pentru utilizare. Potrivit art. 5.2. din aceleaşi norme, atestarea legalităţii se realizează prin aplicarea marcajelor metrologice şi eliberarea unor documente specifice, în conformitate cu prevederile instrucţiunilor de metrologie legală în vigoare (în speţă, buletinul de verificare metrologică). Aşadar, în urma verificării cinemometrului, după analiza rezultatelor obţinute conform procedurii de verificare metrologică, s-a eliberat buletinul de verificare cu menţiunea ADMIS, fapt ce înseamnă că eroarea de măsurare a cinemometrului respectiv s-a încadrat în limitele admise de NML şi funcţionează corect. Măsurările efectuate cu acest cinemometru, după verificarea metrologică, sunt legale şi asupra lor nu se poate interveni, nu se adaugă şi nu se scade nicio eroare.

Nu în ultimul rând, înregistrarea video nu trebuia efectuată de către un agent constatator aflat în misiune cu scopul de a efectua măsurători ale vitezei de circulaţie a automobilelor, având în vedere faptul că agentul constatator constatată săvârşirea faptelor contravenţională şi aplică sancţiunile prevăzute de lege în baza atribuţiile sale de serviciu, neavând nevoie de o delegaţie specială în acest sens.

În consecinţă, instanţa apreciază că nu există vicii care să afecteze valabilitatea înregistrării vitezei de deplasare a autoturismului condus de petentul S.I. astfel încât, prin probele administrate agentul constatator a reuşit să facă dovada săvârşirii contravenţiei, răsturnând prezumţia de nevinovăţie de care se bucura petentul.

În ceea ce priveşte cea de-a doua faptă contravenţională reţinută în sarcina petentului, instanţa reţine că aceasta a fost constată prin propriile simţuri ale organului constatator, astfel încât procesul-verbal beneficiază sub acest aspect de prezumţia de temeinicie instituită de lege în favoarea sa. În consecinţă,revenea petentului sarcina de a face dovada contrară celor reţinute în cuprinsul procesului-verbal, ceea ce nu a înţeles să facă.

Cât priveşte individualizarea sancţiunii, potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

Sub aspectul cuantumului amenzii, respectiv 877,5 lei şi sancţiunii avertismentului, instanţa apreciază că acestea a fost aplicate în limitele stabilite de art. 102 alin. (3), lit. e) şi art. 101 alin. (1), pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001. Totodată, sancţiunile aplicate sunt proporţionale cu faptele săvârşite şi cu starea de pericol a faptelor pe care petentul a creat-o pentru participanţii la traficul rutier. În acest sens, instanţa a avut în vedere, în primul rând, faptul că viteza excesivă este una dintre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere soldate cu uciderea sau vătămarea corporală a persoanelor. În al doilea rând, instanţa a ţinut cont de numărul de fapte contravenţionale reţinute în sarcina petentului, de cuantumul minim al amenzii aplicate pentru prima fapta şi sancţiunea avertismentului pentru cea de-a doua faptă, cât şi de istoricul sancţiunilor aplicate petentului (f. 20) din care rezultă că acesta a mai fost sancţionat pentru încălcarea unor norme la regimul circulaţiei

În consecinţă, instanţa apreciază că, în speţă, nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 34 şi următoarele din O.G. nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul S.I. Iustin împotriva Procesului-verbal seria PBNX, nr. 0…./20.03.2015.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelantul S.I. solicitând admiterea apelului schimbarea hotărârii atacată, respectiv admiterea plângerii contravenţionale şi să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria PBNX nr. 0……, încheiat la data de 20.03.2015.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 477 Cod procedură civilă hotărârea atacată, constată că apelul declarat de apelant este nefondat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, realizând o corectă interpretare a probelor administrate şi o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale în materie, motiv pentru care va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul IPJ Bistriţa-Năsăud.

Domenii speta

Spete similare