Imposibilitatea executării de către creditorul obligaţiei de a face prestaţia debitorului

Sentinţă civilă 4038/2015 din 19.10.2016


IMPOSIBILITATEA EXECUTĂRII DE CĂTRE CREDITORUL OBLIGAŢIEI DE A FACE PRESTAŢIA DEBITORULUI

Prin reglementarea de ansamblu privind executarea silita a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face, cuprinsa in art. 580^2-580^5 din Codul de procedura civila, este instituita procedura ce permite ca debitorul unei obligaţii de a face sau de a nu face, la care se refera un titlu judecătoresc, sa fie constrâns să îndeplinească acea obligaţie fie el însuşi, fie alte persoane pe cheltuiala sa. În cadrul acestei proceduri, prin art. 580^3 alin. 1 din Codul de procedura civila s-a prevăzut că, daca obligaţia de a face nu poate fi îndeplinita prin alta persoana decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile, menţionându-se în continuare ca instanţa sesizata de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabila, data cu citarea părţilor, sa plătească, în favoarea statului, o amenda civila, stabilita pe zi de întârziere pana la executarea obligaţiei prevăzute in titlul executoriu.

Interpretând teleologic dispoziţiile  art. 580^3 alin.2,rezultă că ,instanţa care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile ,va fixa suma datorată statului cu acest titlu prin încheiere irevocabilă ,astfel că încheierea de stabilire şi aplicare a amenzii ,nu determină o creanţă certă şi lichidă, ci instanţa ulterior printr-o ală încheiere stabileşte suma ce urmează a fi executată,organele de executare ne având competenţa de a stabili această sumă finală, care se calculează la sesizarea şi la ieşirea din pasivitate a creditorului.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 4038/2015, pronunţată în dosarul nr. 4796/190/2014.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bistriţa, cu numărul de dosar din antet, la data de 14.05.2014, contestatoarea I.P. B-N-, a solicitat instanţei, ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea executării silite începute în cadrul dosarului de executare nr. ……98/6/30/1/2014/49310 al intimatei ANAF – AJFP B-N-, Titlului executoriu nr. ..din data de 22.04.2014 şi Somaţiei nr. ./30/1/2014/94310 din 22.04.2014 şi să desfiinţeze în întregime actele administrative fiscale atacate.

În motivarea cererii  contestatoarea arată că la data de 28.04.2014 a fost înregistrată la I.P. B-N sub nr. IC/8620/2014 Somaţia nr. ..0/1/2014/94310 din 22.04.2014 emisă de AJFP B-N şi Titlul executoriu nr. ..din data de 22.04.2014 ambele în Dosarul de executare al intimatei nr. ……../6/30/1/2014/94310 prin care aceasta din urmă a dispus plata unei amenzi în cuantum de 2800 lei pentru neexecutarea de către I.P. B-N a obligaţiilor stabilite în Sentinţa civila nr. 3375/2012.

Prin această încheiere instanţa a dispus aplicarea unei amenzi civile I.P. B-N în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei de încheiere a contractului individual de munca cu numitul T.D.J., stabilită în sarcina instituţiei contestatoare prin Sentinţa civila nr. 4734/F/2010, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 4736/112/2010.

Contestatoarea arată faptul că obligaţia ce decurge din Sentinţa civilă nr. 4734/F/2010, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 4736/112/2010 a fost executată prin încheierea cu numitul T.D.J. a contractului de muncă în formă scrisă nr. ../08.09.2011 începând cu data de 14.10.2010.

Contractul de muncă nr. ../08.09.2011, are în opinia contestatoarei, toate cerinţele prevăzute în Sentinţa Civilă nr. 4734/F/2010, respectiv, la capitolul salarizare să prevadă un salariu de bază lunar de 1739 lei, suma de 435 lei indemnizaţie de dispozitiv în procent de 25%, suma de 435 lei spor de vechime în procent de 25%, suma de 174 lei spor pentru condiţii vătămătoare, în procent de 10%, şi suma de 18,00 lei/zi norma de hrana nr. 1.

Perioada pentru care nu exista contract de munca în forma scrisa este 15 ianuarie 2009-13 octombrie 2010.

Contractul individual de munca nr. ../08.09.2011 a încetat ca urmare a demisiei înaintată de angajat în data de 28.09.2011.

Contestatoarea învederează instanţei faptul că încă de la pronunţarea Sentinţei Civile nr. 4734/F/2010, în Dosarul nr. 4736/112/2010, a efectuat nenumărate demersuri de a încheia un contract de munca în forma scrisa cu numitul T.D.J. şi pentru perioada 15 ianuarie 2009- 13 octombrie 2010 atât înainte de încheierea contractului de munca nr. ../08.09.2011, cât şi după încheierea acestuia, însă angajatul a refuzat semnarea oricăror forme de contract.

Referitor la situaţia actuală existentă, contestatoarea opinează că numitul T.D.J. nu mai este angajatul instituţiei contestatoare deoarece Contractul de muncă nr. ../08.09.2011 semnat de ambele părţi a încetat prin demisia susnumitului, fiind emis în acest sens Ordinul prefectului nr. 192/05.10.2011 privind încetarea contractului individual de muncă nr. ../2011 al domnului T.D.J., în cadrul Instituţiei prefectului, începând cu data de 29 septembrie 2011, astfel că acesta nu mai are niciun interes să mai semneze un contract de muncă în formă scrisă întocmit de instituţia contestatoare.

Având în vedere faptul că întocmirea unui contract de muncă în forma scrisă între două părţi presupune semnarea înscrisului atât de către angajator, cât şi de către angajat, altfel acesta se consideră că nu există, instituţia contestatoare arată că este în imposibilitatea juridică de a încheia o altă formă scrisă de contract de muncă, având în vedere refuzul sistematic al numitului T.D.J. de a semna formele de contract prezentate, cât şi faptul că acesta nu mai are calitatea de angajat al instituţiei contestatoare.

Mai învederează contestatoarea că I.P. a promovat o acţiune în Dosarul nr. 569/190/2014, împotriva titlului executoriu emis în luna decembrie în Dosarul de executare nr. …./6/30/1/2013/63115 al acesteia, împotriva Titlului executoriu nr. 81 din data de 23.12.2013 şi a Somaţiei nr. ./30/1/2013/63115 din 23.12.2013, formulând în cadrul aceleiaşi acţiuni şi o contestaţie la titlul executoriu Sentinţa civilă nr. 3375/2012, motiv pentru care solicită conexarea prezentului dosar la Dosarul nr. 569/190/2014.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 172 -174 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 coroborate cu cele ale art. 711 - art. 715 Cod procedură civilă şi prevederile art. art. 223 alin.3 din Codul de procedură civilă.

În probaţiune contestatoarea solicită acvirarea Dosarului execuţional nr. …/6/30/1/2014/66652. De asemenea, la dosarul cauzei au fost anexate înscrisuri (filele 6-24).

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare pe care a depus-o la dosarul cauzei la data de 18.06.2014 (filele 36-37) prin care a solicitat instanţei de judecată să dispună respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată şi, în consecinţă, să menţină actele de executare siliă contestate ca fiind legal şi temeinic întocmite.

În motivare se arată că în baza Sentinţei Civile nr. 3375/21.03.2012 transmisă de către Judecătoria Bistriţa, instituţia intimată a debitat suma de 2.800 lei reprezentând amenda judiciară stabilită în sarcina contestatoarei.

Având în vedere faptul că această suma nu a fost achitată până la data scadenţei s-a început executarea silită împotriva debitoarei prin emiterea şi comunicarea somaţiei nr. ./30/1/2014/94310, somaţie ce a fost comunicată împreuna cu Titlul executoriu nr. ./22.04.2014 în conformitate cu art. 44 al.2 din OG 92/2003 privind codul de procedura fiscala - prin poştă cu confirmare de primire.

 Potrivit prevederilor art. 141 alin (1) şi (2) din O.G.nr.92/2003 şi pct.136 din H.G. nr.1.050/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr.92/2003 modificată, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul fiscal competent sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar titlul de creanţa devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege, în cazul din speţa, în baza Sentinţei Civile nr. 3375/21.03.2012 a Judecătoriei Bistriţa.

Potrivit art. 172 al. 3 din O.G. nr.92/2003® contestaţia la executare poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o procedură care să prevadă posibilitatea ca instanţa competentă să se pronunţe asupra acestuia.

Ca modalitate de individualizare a obligaţiei bugetare, titlul de creanţă bugetară reprezintă actul juridic prin care se stabileşte întinderea obligaţiei de plată ce revine contribuabilului, el fiind un act de constatare şi individualizare a sumelor de bani datorate ca impozite şi taxe. Potrivit art. 141 al O.G.92/2003 - Codul de procedura fiscala titlul de creanţă devine titlu executoriu la data când creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.

Astfel, creanţa pentru care instituţia intimată a demarat procedura executării silite are, în opinia acesteia, un caracter cert, lichid şi exigibil având în vedere faptul că această creanţă către bugetul de stat este stabilită printr-un titlu executoriu, respectiv hotărâre judecătorească.

Intimata consideră legală şi temeinică executarea silită începută de organele de executare fiscale.

În drept s-au invocat prevederile 205 şi următoarele din Codul de procedura civila şi art. 110, 141, al.2 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

În probaţiune la dosarul cauzei au fost anexate înscrisuri (filele 38-41).

Prin răspunsul la întâmpinare  formulat de contestatoare şi depus la dosarul cauzei la data de 28.08.2014 (filele 45-46) aceasta a învederat instanţei faptul că în Dosarul nr. 569/190/2014, a formulat o contestaţie la titlul executoriu Sentinţa civilă nr. 3375/2012, motiv pentru care solicită conexarea dosarului 4796/190/2014 la Dosarul nr. 569/190/2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 3375/2012 instanţa a dispus aplicarea unei amenzi civile I.P. B-N. în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei de încheiere a contractului individual de muncă cu numitul T.D.J., stabilită  în sarcina instituţiei contestatoare prin Sentinţa civilă nr. 4734/F/2010, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 4736/112/2010.

Contestatoarea arată faptul că obligaţia ce decurge din Sentinţa civila nr. 4734/F/2010, pronunţata de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 4736/112/2010 a fost executată prin încheierea cu numitul T.D.J. a contractului de muncă în formă scrisă nr. ../08.09.2011 începând cu data de 14.10.2010.

În opinia contestatoarei contractul de muncă nr. ../08.09.2011 are toate cerinţele prevăzute în Sentinţa Civilă nr. 4734/F/2010, iar perioada pentru care nu există contract de muncă în forma scrisă este 15 ianuarie 2009 -13 octombrie 2010.

Contractul individual de munca nr. ../08.09.2011 a încetat ca urmare a demisiei înaintata de angajat în data de 28.09.2011.

Contestatoarea învederează instanţei faptul că încă de la pronunţarea Sentinţei Civile nr. 4734/F/2010, în Dosarul nr. 4736/112/2010, instituţia contestatoarea a depus diligenţele necesare pentru a încheia un contract de muncă în forma scrisă cu numitul T.D.J. şi pentru perioada 15 ianuarie 2009 - 13 octombrie 2010, însă angajatul a refuzat semnarea oricăror forme de contract.

În drept, s-au invocat prevederile art. 201, alin. 2 C pr. civ.

La termenul de judecată din data de 12 martie 2015, instanţa a respins excepţia conexităţii având în vedere că dosarul civil nr. 569/190/2014 este un dosar suspendat şi pentru care nu s-a solicitat repunerea pe rol.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr.3375/2012 pronunţată în Dosarul 11408/190/2010  instanţa a dispus aplicarea unei amenzi civile I.P. B-N în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei de încheiere a contractului individual de munca cu numitul T.D.J., stabilită în sarcina instituţiei contestatoare prin Sentinţa civila nr. 4734/F/2010, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 4736/112/2010.

S-a reţinut de instanţă că prin sentinţa civilă nr. 4734/F/2010 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dos. nr. 4736/112/2010 contestatoarea a fost obligată să încheie cu petentul un contract individual de muncă în formă scrisă care să aibă la bază Ordinul nr. 23/2009 şi Ordinul nr. 66/2009 şi care la capitolul salarizare să prevadă un salariu de bază lunar de 1739 lei în loc de 1054 lei, suma de 435 lei îndemnizaţie de dispozitiv în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 435 lei spor de vechime în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 174 lei spor pentru condiţii vătămătoare în procent de 10% în loc de 105 lei şi suma de 18,00 lei/zi norma de hrană nr. 1.

Întrucât nu a executat de bunăvoie obligaţia stabilită prin hotărârea mai sus menţionată, petentul a demarat procedura executării silite, formându-se astfel dosarul de executare nr. …/21.10.2010 al SCPEJ A.V.D. & A.D.M. La data de 04.11.2010 executorul judecătoresc a comunicat intimatei somaţia de executare a obligaţiei de a încheia un contract individual de muncă în condiţiile menţionate în sentinţa civilă nr. 4734/F/2010 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dos. nr. 4736/112/2010.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a avut în vedere ca temei de drept ,dispoziţiile art. 580 ind. 3 alin. 1 din Codul de pr. Civ. care stipulează că ,, dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Prin adresa întocmită la data de 13.09.2013 şi comunicată intimatei A.F.P. B. la data de 17.09.2013,în temeiul art. 5803 alin.4 , o copie a acestei încheierii a fost înaintată organului financiar local.

Într-adevăr,  prin reglementarea de ansamblu privind executarea silita a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face, cuprinsa in art. 580^2-580^5 din Codul de procedura civila, este instituita procedura ce permite ca debitorul unei obligaţii de a face sau de a nu face, la care se refera un titlu judecătoresc, sa fie constrâns să îndeplinească acea obligaţie fie el însuşi, fie alte persoane pe cheltuiala sa. În cadrul acestei proceduri, prin art. 580^3 alin. 1 din Codul de procedura civila s-a prevăzut că, daca obligaţia de a face nu poate fi îndeplinita prin alta persoana decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile, menţionându-se în continuare ca instanţa sesizata de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabila, data cu citarea părţilor, sa plătească, în favoarea statului, o amenda civila de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilita pe zi de întârziere pana la executarea obligaţiei prevăzute in titlul executoriu.

Interpretând teleologic dispoziţiile  art. 580^3 alin.2,rezultă că ,instanţa care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile ,va fixa suma datorată statului cu acest titlu prin încheiere irevocabilă ,astfel că încheierea de stabilire şi aplicare a amenzii ,nu determină o creanţă certă şi lichidă, ci instanţa ulterior printr-o ală încheiere stabileşte suma ce urmează a fi executată,organele de executare ne având competenţa de a stabili această sumă finală, care se calculează la sesizarea şi la ieşirea din pasivitate a creditorului. De astfel, în dosarul 11408/190/2010 al Judecătoriei Bistriţa nu este dată o asemenea încheiere .

Cum nu există un titlu executoriu prin care instanţa să stabilească suma finală ce urmează a fi executată, Instanţa va admite  contestaţia la executare formulată de contestatoarea I.P. B-N în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. –A.J.F.P. B-N şi în consecinţă va dispune anularea executării silite începute de intimată în Dos. de executare nr. ../6/30/1/2014/49310.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.J.F.P. B-N, a declarat apel,  solicitând admiterea acestuia cu consecinţa schimbării hotărârii atacate în sensul respingerii contestaţiei la executare formulate şi menţinerii în întregime a actelor de executare silită ca fiind legal şi temeinic întocmite.

Tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul formulat de intimata A.J.F.P. B-N.