Constituire grup infracţional organizat

Sentinţă penală 19 din 19.05.2016


Prin încheierea penală nr. 19 din Camera de Consiliu a judecătorului de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Arad, s-a respins excepţia tardivităţii cererilor şi excepţiilor formulate în Camera Preliminară,  de inculpaţii:F, P şi C; ridicată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Timişoara.

În baza art. 345 alin. 1 Cod procedură penală, s-au respins cererile  şi excepţiile privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, formulate de inculpaţii: T, F, P, C.

S-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 19/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Timişoara şi s-a dispus începerea judecăţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul de Cameră Preliminară a reţinut că, prin rechizitoriul cadrul  Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, emis în dosarul 10/P/2015 înregistrat la această instanţă la data de 10.12.2015 au fost trimişi în  judecată inculpaţii: 1.P, trimis în judecată pentru infracțiunile prev. și ped. de art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.), art.367 alin.1 și 2 C.pen., art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002  (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.) și art.8 din Legea nr.241/2005, totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.; 2. PV. trimis în judecată, pentru infracțiunile prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.), art.367 alin.1 și 2 C.pen. și art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002  (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.), totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.; 3. C. trimis în judecată, pentru infracțiunile prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000 (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.), art.367 alin.1 și 2 C.pen. și art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002  (cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.), totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.; 4.F. trimis în judecată, pentru infracțiunile prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000; 5. T. trimis în judecată, pentru infracțiunile prev. și ped. de art.367 alin.1 C.pen., art.297 alin.1 C.pen. raportat la art.132 din Legea nr.78/2000 și art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2000, totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen; 6. SC B SRL trimis în judecată, pentru infracțiunea prev. și ped. de art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.; 7. SC J SRL trimis în judecată, pentru infracțiunea prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.; 8. SC PB SRL trimis în judecată, pentru infracțiunea prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.; 9. SC M SRL trimis în judecată, pentru infracțiunea prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.; 10. SC V SRL trimis în judecată, pentru infracțiunea prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000; 11. SC BN SRL trimis în judecată, pentru infracțiunea prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.; cu aplicarea art.5 C.pen. față de toți inculpații.

În esenţă,  prin actul de sesizare s-a reţinut că:

Faptele inculpatului P care, cu prilejul implementării a două proiecte de reconversie/restructurare a plantațiilor viticole, aferente campaniilor 2010-2011 (cererea de autorizare a plantării/replantării viței de vie nr.3348/09.06.2010 ) și 2011-2012 (cererea de sprijin pentru restructurarea reconversia plantațiilor viticole nr.11042/14.09.2011) a folosit și prezentat, cu rea credință, la APIA CJ Arad documente și declarații false și nereale (devize de lucrări, borderouri de achiziție, contracte de prestări servicii, etc.) cu privire la cheltuielile eligibile efectuate, în vederea accesării de sprijin financiar nerambursabil acordat din Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA), în cuantum de 13 666 917 lei (valoarea sprijinului financiar nerambursabil pentru cele două campanii) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000, text de lege care incriminează ”folosirea sau prezentarea, cu rea credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei...dacă faptele prevăzute la alin.1…au produs consecințe deosebit de grave”.

Întinderea în timp a activității infracționale, comiterea la anumite intervale de timp a unor acțiuni care, fiecare în parte, prezintă conținutul aceleași infracțiuni, dar în realizarea aceleași rezoluții infracționale (de fraudare a fondurilor europene), conferă infracțiunii prev. de art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000,  comise de inculpatul P, formă continuată, prev. de art.35 alin.1 C.pen.. Din cuprinsul stării de fapt rezultă că au fost identificate un număr de 109 acte materiale ale infracțiunii prev. de art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000 (aferente campaniei 2010-2011 au fost reținute ca acte materiale: cele 8 borderouri de achiziție gunoi de grajd, cele 4 facturi fiscale de achiziție a complexului-îngrășăminte chimice, devizul de lucrări nr.1/17.05.2011, factura fiscală nr.004/17.05.2011 emisă de SC V SRL, devizul de lucrări nr.2/07.06.2011, devizul de lucrări nr.3/07.06.2011, cele 30 file din Registrul de evidență a zilierilor aferente perioadei 19.05.2011-06.06.2011, centralizator privind costurile efectuate nr.7829/17.06.2011, devizul de lucrări nr.1/06.10.2011, factura fiscală nr.ARPF2012001/01.03.2012 emisă de SC PB SRL, factura proformă nr.007/17.10.2011 emisă de SC PB SRL, centralizator privind costurile efectuate nr.2759/05.03.2012, contract de prestări servicii nr.003/15.09.2011, deviz de lucrări în regie proprie pentru întreținerea plantației de viță de vie în suprafață de 49,43 ha nr.10078/13.09.2012, centralizator privind costurile efectuate nr.10078/13.09.2012→ un total de 54 acte materiale; aferente campaniei 2011-2012 au fost reținute ca acte materiale: cele 29 borderouri de achiziție gunoi de grajd, trei devize de lucrări nr.2/12.04.2012 emise de societățile comerciale SC PB SRL, SC J SRL și SC M SRL, contractul de prestări servicii nr.07/03.10.2011 încheiat de SC B SRL cu SC M SRL, contractul de prestări servicii nr.14/10.10.2011 încheiat de SC B SRL cu SC J SRL, contractul de prestări servicii nr.06/03.10.2011 încheiat de SC B SRL cu SC PB SRL, trei devize de lucrări nr.1/25.05.2012 emise de societățile comerciale SC PB SRL, SC J SRL și SC M SRL, trei devize de lucrări nr.4/15.06.2012 emise de societățile comerciale SC PB SRL, SC J SRL și SC M SRL, factura proformă nr.ARJF 2012001/12.06.2012 emisă de SC J SRL, factura proformă nr.ARPF2012001/14.06.2012 emisă de SC PB SRL, factura proformă nr.001/11.06.2012 emisă de SC M SRL, trei devize de lucrări nr.3/15.06.2012 emise de societățile comerciale SC PB SRL, SC J SRL și SC M SRL, borderourile de achiziție tutori din lemn nr.83 și nr.84/01.06.2012, centralizator privind costurile efectuate nr.8448/27.07.2012, contract de prestări servicii nr.1/25.07.2012 încheiat de SC B SRL cu SC BN  SRL, deviz de lucrări nr.1/30.07.2013, factura proformă nr.1/fără dată emisă de  SC BN SRL, proces verbal de recepție privind sistemul de susținere din 30.07.2013, centralizator privind costurile efectuate nr.16690/11.09.2013→un total de 55 acte materiale).

Faptele inculpatului P de a iniția și constitui un grup structurat, împreună cu inculpatul T, grup la care au aderat ulterior și l-au sprijinit inculpații C și PV, în vederea comiterii de infracțiuni prin care s-a adus atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, prin fraudarea fondurilor provenind din Fondul European de Garantare în Agricultură, fonduri destinate sprijinirii planurilor individuale de restructurare/reconversie viticolă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.367 alin.1,2 C.pen., text de lege care incriminează ”inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup…când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional  organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani…”.

Faptele inculpatului P de a ascunde sau disimula originea ilicită a sumelor de bani, provenite din comiterea de infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE, prin încheierea unor documente care să ateste efectuarea unor operațiuni comerciale artificiale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002, text de lege care incriminează ”schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri…”. În cauză urmează a fi reținute și dispozițiile art.35 alin.1 C.pen., fiind reținute în cuprinsul stării de fapt un număr de 8 acte materiale, prin care a fost spălată suma de 933 700  lei.

Faptele inculpatului P de a deduce, solicita și obține rambursarea taxei pe valoare adăugată (TVA), în sumă de 141.076,84 lei, aferentă operațiunilor comerciale, stabilite ca fiind nereale, finanțate cu fonduri nerambursabile, provenind din bugetele UE (operațiuni comerciale scutite de TVA), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.8 din Legea nr.241/2005, text de lege care incriminează ”…stabilirea cu rea credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat..”.

Infracțiunile sus arătate sunt comise în condițiile concursului real de infracțiuni reglementat de art.38 alin.1 C.pen.(teza I și teza II).

Faptele inculpatului ..de a întocmi și pune la dispoziția inculpatului P înscrisuri, care să ateste în mod nereal efectuarea unor cheltuieli eligibile referitoare la restructurarea/reconversia plantațiilor viticole, înscrisuri care au fost ulterior folosite de inculpatul P la APIA CJ Arad, în vederea accesării de sprijin financiar nerambursabil acordat din Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA), în cuantum de 7 092 060,68  lei (valoarea sprijinului financiar aferent primei măsuri-Măsura I din cadrul celei de a doua campanii 2011-2012), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000.

Întinderea în timp a activității infracționale, comiterea la anumite intervale de timp a unor acțiuni care, fiecare în parte, prezintă conținutul aceleași infracțiuni, dar în realizarea aceleași rezoluții infracționale (de fraudare a fondurilor europene), conferă infracțiunii prev. de art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000, comise de inculpatul …, formă continuată, prev. de art.35 alin.1 C.pen. Din cuprinsul stării de fapt rezultă că au fost identificate un număr de 6 acte materiale ale infracțiunii prev. de art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000 (devizul de lucrări nr.2/12.04.2012, contractul de prestări servicii nr.07/03.10.2011, devizul de lucrări nr.1/25.05.2012, devizul de lucrări nr.4/15.06.2012, factura proformă nr.001/11.06.2012, devizul de lucrări nr.3/15.06.2012).

Faptele inculpatului PV de a adera și sprijini grupul infracțional inițiat și constituit de inculpații P și T, în vederea comiterii de infracțiuni prin care s-a adus atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, prin fraudarea fondurilor provenind din Fondul European de Garantare în Agricultură, fonduri destinate sprijinirii planurilor individuale de restructurare/reconversie viticolă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.367 alin.1,2 C.pen.

Faptele inculpatului PV de a participa, alături de inculpatul P, la operațiunile de ascundere sau disimulare a originii ilicite a unei părți din sumele de bani provenite din comiterea de infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE, prin încheierea unor documente care să ateste efectuarea unor operațiuni comerciale artificiale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002, text de lege care incriminează ”schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri…”. În cauză urmează a fi reținute și dispozițiile art.35 alin.1 C.pen., fiind reținute în cuprinsul stării de fapt un număr de 2 acte materiale, prin care a fost spălată suma de 500 000 lei.

Infracțiunile sus arătate sunt comise în condițiile concursului real de infracțiuni reglementat de art.38 alin.1 C.pen.

Faptele inculpatului C de a întocmi și pune la dispoziția inculpatului P înscrisuri, care să ateste în mod nereal efectuarea unor cheltuieli eligibile referitoare la restructurarea/reconversia plantațiilor viticole, înscrisuri care au fost ulterior folosite de inculpatul P la APIA CJ Arad, în vederea accesării de sprijin financiar nerambursabil acordat din Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA), în cuantum de 8 162 882,54  lei (valoarea sprijinului financiar aferent măsurii II din prima campanie și măsura I din cea de a doua campanie), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000.

Întinderea în timp a activității infracționale, comiterea la anumite intervale de timp a unor acțiuni care, fiecare în parte, prezintă conținutul aceleași infracțiuni, dar în realizarea aceleași rezoluții infracționale (de fraudare a fondurilor europene), conferă infracțiunii prev. de art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000,  comise de inculpatul C, formă continuată, prev. de art.35 alin.1 C.pen.. Din cuprinsul stării de fapt rezultă că au fost identificate un număr de 15 acte materiale ale infracțiunii prev. de art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000 (factura fiscală nr.ARPF2012001/01.03.2012, factura proformă nr.007/17.10.2011, contract de prestări servicii nr.003/15.09.2011, două devize de lucrări nr.2/12.04.2012, contractul de prestări servicii nr.14/10.10.2011, contractul de prestări servicii nr.06/03.10.2011, două devize de lucrări nr.1/25.05.2012, două devize de lucrări nr.4/15.06.2012, factura proformă nr.ARJF 2012001/12.06.2012, factura proformă nr.ARPF 2012001/14.06.2012, două devize de lucrări nr.3/15.06.2012).

Faptele inculpatului C de a adera și sprijini grupul infracțional inițiat și constituit de inculpații P și T, în vederea comiterii de infracțiuni prin care s-a adus atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, prin fraudarea fondurilor provenind din Fondul European de Garantare în Agricultură, fonduri destinate sprijinirii planurilor individuale de restructurare/reconversie viticolă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.367 alin.1,2 C.pen.

Faptele inculpatului C de a ascunde sau disimula originea ilicită a sumelor de bani, provenite din comiterea de infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE, prin încheierea unor documente care să ateste efectuarea unor operațiuni comerciale artificiale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002, text de lege care incriminează ”schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri…”. În cauză urmează a fi reținute și dispozițiile art.35 alin.1 C.pen., fiind reținute în cuprinsul stării de fapt un număr de 5 acte materiale, prin care a fost spălată suma de 477 880 lei.

Infracțiunile sus arătate sunt comise în condițiile concursului real de infracțiuni reglementat de art.38 alin.1 C.pen.

Faptele inculpatului F de a participa la întocmirea de documente, pe care și le-a asumat, în calitatea sa de administrator la SC V SRL, documente care, ulterior, le-a pus la dispoziția inculpatului P, atestând în mod nereal efectuarea unor cheltuieli eligibile referitoare la restructurarea/reconversia plantațiilor viticole, înscrisuri care au fost ulterior folosite de inculpatul P la APIA CJ Arad, în vederea accesării de sprijin financiar nerambursabil acordat din Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA), în cuantum de 1 916 267,44 lei (valoarea sprijinului financiar aferent Măsurii I din prima campanie), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000.

Faptele inculpatului T care, în calitatea sa de primar al localității Z, jud. Arad, a întreprins demersuri în vederea punerii la dispoziția societății B SRL, a unei suprafețe de teren agricol de 229,52 ha., în mod gratuit, în condițiile în care societatea comercială solicitase concesionarea suprafeței, aspect care presupunea plata unei redevențe, și ulterior, prin convenții juridice succesive a dobândit pentru sine plantația viticolă aferentă suprafeței de 56 ha (parte din suprafața totală de 229,52 ha.), producând unității administrativ teritoriale Consiliul Local Z, un prejudiciu de 110 250 euro (aferent perioadei iunie 2010-decembrie 2015), conform raportului de evaluare întocmit, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.297 alin.1 C.pen. raportat la art.132 din Legea nr.78/2000, texte de lege care incriminează ”fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare  a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice…dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit…”.

Faptele inculpatului T de a iniția și constitui un grup structurat, împreună cu inculpatul P, grup la care au aderat ulterior și l-au sprijinit inculpații C și T, în vederea comiterii de infracțiuni prin care s-a adus atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, prin fraudarea fondurilor provenind din Fondul European de Garantare în Agricultură, fonduri destinate sprijinirii planurilor individuale de restructurare/reconversie viticolă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.367 alin.1 C.pen.

Faptele inculpatului T de a ascunde sau disimula originea ilicită a bunurilor dobândite prin comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, constând în plantația de viță de vie de pe o suprafață de 56 ha, pe raza localității Z, jud. Arad, prin încheierea unor convenții juridice succesive, în vederea realizării unei aparențe de legalitate a dobândirii acestor bunuri, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002, text de lege care incriminează ”ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni…”.

Infracțiunile sus arătate sunt comise în condițiile concursului real de infracțiuni reglementat de art.38 alin.1 C.pen.

Faptele comise de persoana juridică SC B SRL cu prilejul implementării celor două proiecte de restructurare/reconversie viticolă, care, în realizarea obiectului de activitate și în numele său, prin mijlocirea reprezentantului legal, inculpatul P, a folosit și prezentat, cu rea credință, la APIA CJ Arad documente și declarații false și nereale (devize de lucrări, borderouri de achiziție, contracte de prestări servicii, etc.) cu privire la cheltuielile eligibile efectuate, în vederea accesării de sprijin financiar nerambursabil acordat din Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA), în cuantum de 13 666 917 lei (valoarea sprijinului financiar nerambursabil pentru cele două campanii) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000. Vor fi reținute, și în privința SC B SRL, dispozițiile art.35 alin.1 C.pen., referitoare la infracțiunea continuată, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului P urmând a fi reținute și în privința societății comerciale, respectiv un număr de 109 acte materiale.

Faptele persoanei juridice SC M SRL care, în realizarea obiectului de activitate și în numele său, a întocmit și pus la dispoziția inculpatei SC B SRL, prin intermediul reprezentantului ei legal, inculpatul PV, înscrisuri care să ateste în mod nereal efectuarea unor cheltuieli eligibile referitoare la restructurarea/reconversia plantațiilor viticole, înscrisuri care au fost ulterior folosite de inculpatul P APIA CJ Arad, în vederea accesării de sprijin financiar nerambursabil acordat din Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA), în cuantum de 7 092 060,68  lei (valoarea sprijinului financiar aferent măsurii I din cadrul celei de a doua campanii), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000. Faptele persoanei juridice îmbracă forma continuată, prev. de art.35 alin.1 C.pen., fiind reținute un număr de 6 acte materiale (aceleași care au fost reținute în sarcina inculpatului PV).

Faptele comise de persoanele juridice SC P SRL și SC J SRL care, în realizarea obiectului de activitate și în numele lor, au întocmit și pus la dispoziția inculpatei SC B SRL, prin intermediul reprezentantului lor legal, inculpatul C, înscrisuri care să ateste în mod nereal efectuarea unor cheltuieli eligibile referitoare la restructurarea/reconversia plantațiilor viticole, înscrisuri care au fost ulterior folosite de inculpatul P la APIA CJ Arad, în vederea accesării de sprijin financiar nerambursabil acordat din Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA), în cuantum de 8 162 882,54  lei (valoarea sprijinului financiar aferent măsurii I din cadrul celei de a doua campanii, inclusiv valoarea sprijinului financiar pentru măsura II din prima campanie), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000. Faptele persoanelor juridice îmbracă forma continuată, prev. de art.35 alin.1 C.pen., fiind reținute un număr de 6 acte materiale, în ceea ce privește SC J SRL (contractul de prestări servicii nr.14/10.10.2011, devizele de lucrări nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4 emise de societate în perioada 2011-2012 în baza contractului menționat, factura fiscală proformă nr.ARJF 2012001/12.06.2012), respectiv un număr de 9 acte materiale în ce privește SC PB SRL (factura fiscală nr.ARPF2012001/01.03.2012, factura fiscală proformă nr.007/17.10.2011, contractul de prestări servicii nr.003/15.09.2011, contractul de prestări servicii nr.06/03.10.2011, devizele de lucrări nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4 emise de societate în perioada 2011-2012 în baza contractului de prestări servicii nr.06, factura fiscală proformă nr.ARPF2012001/14.06.2012).

Faptele persoanei juridice SC V SRL care, în realizarea obiectului de activitate și în numele său, a întocmit și pus la dispoziția inculpatei SC B SRL, prin intermediul reprezentantului ei legal, inculpatul F, înscrisuri care să ateste în mod nereal efectuarea unor cheltuieli eligibile referitoare la restructurarea/reconversia plantațiilor viticole, înscrisuri care au fost ulterior folosite de inculpatul P la APIA CJ Arad, în vederea accesării de sprijin financiar nerambursabil acordat din Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA), în cuantum de 1 916 267,44  lei (valoarea sprijinului financiar aferent primei măsuri din campania 2010-2011), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000.

Faptele persoanei juridice SC BNl SRL, care în realizarea obiectului de activitate și în numele său, prin inculpatul P, a întocmit înscrisuri care să ateste în mod nereal efectuarea unor cheltuieli eligibile referitoare la restructurarea/reconversia plantațiilor viticole, înscrisuri care au fost ulterior folosite de inculpata SC B SRL, prin inculpatul P, la APIA CJ Arad, în vederea accesării de sprijin financiar nerambursabil acordat din Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA), în cuantum de 3 587 767,08 lei (valoarea sprijinului financiar aferent măsurii II din cadrul celei de a doua campanii), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.48 alin.1 C.pen. raportat la art.181 alin.1,3 din Legea nr.78/2000. Faptele persoanei juridice îmbracă forma continuată, prev. de art.35 alin.1 C.pen., fiind reținute un număr de 4 acte materiale (contract de prestări servicii nr.1/25.07.2012 încheiat de SC B SRL cu SC BN SRL, deviz de lucrări nr.1/30.07.2013, factura proformă nr.1/fără dată și număr emisă de SC BN SRL, proces verbal de recepție privind sistemul de susținere din 30.07.2013).

În Camera preliminară fiind înregistrat dosarul s-a formulat de către inculpatul T excepţia inadmisibilităţii  exercitării în continuare a acţiunii penale, datorită existenţei unei cauze justificative în concurs cu o cauză de neimputabilitate; totodată s-a invocat că rechizitoriul nu precizează  clar care este valoarea care a rezultat din pretinsa operaţiune de spălarea banilor, împrejurare ce contravine art. 328 cod procedură penală.

Inculpatul F a formulat cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării administrării probelor  şi a efectuării actelor de urmărire penală. Prin cererile şi excepţiile formulate a arătat că apreciază Tribunalul Arad ca şi competent să judece cauza. Sub aspectul verificării legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului din 10.12.2015, se apreciază că, această operaţiune s-a realizat cu încălcarea art. 328 teza II-a Cod procedură penală coroborat cu art. 222  din OUG 43/2002, în contextul în care procurorul şef serviciu, al Serviciului Teritorial Timişoara,  care a verificat  rechizitoriul a efectuat şi acte de urmărire penală în  cauză, cu caracter de continuitate, se apreciază în această situaţie că există un caz de incompatibilitate a procurorului şef, situaţie în care verificarea rechizitoriului în discuţie trebuia să se realizeze de un procuror din structura centrală a DNA. Se mai critică rechizitoriul, sub aspectul nedescrierii faptelor reţinute în sarcina inculpatului în mod corespunzător precum şi neindicarea probelor pentru fiecare învinuire în parte, simpla înşiruire a probelor nefiind suficientă. Sub aspectul legalităţii efectuării actelor de urmărire şi a administrării unor mijloace de probă, s-a solicitat excluderea din categoria probelor a rapoartelor de constatare tehnico-ştinţiifică nr. 19/P/2015 din 23.09.2015; nr. 19/P/2015 din 08.12.2015;  nr. 19/P/2015 din 24.11.2015, întocmite  de specialistul H, pe considerentul că, probele  s-au administrat cu încălcarea prevederilor art. 172 alin.1 şi art. 172 alin.9 Cod procedură penală. Se arată în acest sens că specialistul  nu  are calitatea de expert independent fiind angajat al DNA –Serviciul Teritorial Timişoara şi totodată în cauză nu exista nici un pericol de dispariţie a mijloacelor de probă sau schimbarea unei situaţii de fapt care să necesite de urgenţă lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Această probă este nelegală şi este neurmată de o expertiză. S-a mai solicitat de către acelaşi inculpat excluderea de la dosarul cauzei ca fiind nelegal obţinute o serie de mijloace de probă/ acte de urmărire penală pe considerentul că urmărirea penală  în cauză în mod imperativ trebuie efectuată de către procuror. Art.324 alin.3 Cod procedură penală,  dă posibilitatea procurorului să dispună  prin ordonanţă ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de organele de Poliţie judiciară; acest text legal însă nu dă posibilitatea procurorului să deroge de la îndatoririle exprese. Delegarea poate fi parţială şi temporară, scopul fiind efectuarea de urgenţă a unor acte procesuale. Ori ce act efectuat de organul de poliţie judiciară, în lipsa unei dispoziţii exprese scrise, în condiţiile de mai sus, nu este efectuat în numele procurorului şi este nul fiind efectuat de un organ necompetent. Sub acest aspect se critică ordonanţa procurorului din 20 martie 2013, în care a fost delegat nominal ofiţerul de poliţie judiciară Comisar Şef Boştină Florin, în vederea îndeplinirii unei serii de acte. Delegarea din ordonanţa din cauză, a avut un caracter general, ofiţerul de poliţie efectuând actele de urmărire penală, în  proporţie covărşitoare. Sub acelaşi aspect se arată că ordonanţa procurorului în cauză,  a împuternicit o singură persoană, pentru  a efectua acte de urmărire penală. Pe cale de consecinţă toate actele de urmărire penală, efectuate de către alţi ofiţeri de poliţie, sunt nelegal obţinute şi se impun a fi înlăturate. În acest sens se indică o serie de declaraţii de martori şi procedee probatorii ce se impun a fi înlăturate din probaţiunea cauzei. Probatoriul mai este criticat şi sub aspectul că, inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, în contextul în care apărătorul inculpatului, nu a fost înştiinţat  de organele de urmărire penală de administrarea a o serie de probe în cauză. Se indică  în acest sens o serie de declaraţii de martorii din probatoriu care se cer  a fi înlăturate. Se afirmă că,  vătămarea inculpatului nu poate fi înlăturată prin readministrarea probelor cu ocazia cercetării judecătoreşti. Se invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi a altor instanţe naţionale.

Inculpatul C, în cererile şi excepţiile formulate a solicitat excluderea unor probe administrate care sunt afectate de nulitate; a solicitat restituirea cauzei la organul de urmărire penală, ca urmare a neregularităţii rechizitoriului  prin care s-a dispus trimiterea în judecată  a inculpatului pentru o faptă pentru care anterior  nu s-a început urmărirea penală. Se arată că Codul de procedură penală, obligă procurorul, să înceapă urmărirea penală în „ rem” mai întâi, neputând dispune începerea urmăririi penale, direct în „personam”; arată că, urmărirea penală in „ rem” a fost începută pentru un singur act material, iar apoi s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru aceiaşi infracţiune prevăzută de art. 181 alin.1 din Legea 78/2000,  cu aplicarea formei continuate ( art. 35 Cod penal). În opinia inculpatului pentru toate actele materiale din componenţa infracţiunii continuate cu excepţia unicului act pentru care în mod legal s-a început urmărirea penală, pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, atrage nelegala emitere a rechizitoriului. Se mai  invocă aceleaşi motive de nelegalitate  prin prisma aceleiaşi motivaţii ca şi inculpatul F, sub aspectul verificării rechizitoriului de către procurorul Şef Serviciu Teritorial Timişoara; lipsa descrierii faptei, nelegalitatea rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică, nelegalitatea  ordonanţei de delegare de atribuţii şi a probelor administrate  prin intermediul ofiţerilor de Poliţie; administrarea unor probe fără înştiinţarea avocatului ales. 

Inculpatul P, prin cererile şi excepţiile formulate  a  criticat rechizitoriul la fel ca ceilalţi doi inculpaţi, anterior menţionaţi pe considerentul că rechizitoriul a fost verificat de către procurorul Sef Serviciu al Serviciului Teritorial Timişoara, cu toate că acesta a efectuat în cauză, cu caracter de continuitate acte de urmărire penală. În rechizitoriu nu este descrisă fapta corespunzător; s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru o faptă pentru care anterior nu s-a început urmărirea penală, s-a solicitat excluderea din probatoriu a rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică. S-a solicitat excluderea din probatoriu a probelor administrate  în cauză de ofiţerii de Poliţie, inclusiv ordonanţa de delegare este viciată pentru că a acordat o delegare cu caracter general unui ofiţer de poliţie care a efectuat urmărirea penală în proporţie covărşitoare. În cauză s-a solicitat excluderea şi a altor probe administrate în cursul urmării penale fără încunoştinţarea apărătorului inculpatului, se solicită totodată înlăturarea din probatoriu a declaraţiei de suspect din 26 mai 2015, pe considerentul că nu este însuşită de inculpat.

În cauză s-a depus răspuns la cererile şi excepţiile ridicate de inculpaţi, de către DNA –Serviciul Teritorial Timişoara.

Vis-a-vis de către excepţiile ridicate de inculpatul T se arată că, în  camera preliminară  nu se verifică temeinicia acuzaţiei penale, a încadrării juridice  ori existenţa unui impediment din cele prevăzute la art. 16 Cod procedură penală şi ca urmare excepţiile ridicate de acest inculpat apar ca inadmisibile. Rechizitoriul îndeplineşte exigenţele disp. art. 328 Cod procedură penală, identificându-se clar valoarea care a rezultat din spălarea de bani, ca fiind plantaţia de vie de pe suprafaţa de 56 hectare.

Vis-a-vis de cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii F, P şi C, s-a arătat că aceste excepţii sunt tardive, fiind depăşit termenul de depunere al acestora.

S-a mai arătat că, procurorul şef, Serviciul Teritorial Timişoara nu a efectuat în cauză, acte de urmărire penală cu caracter de  continuitate, actele efectuate de către acesta au fost procedurale nu procesuale şi au avut un caracter izolat. Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor în rechizitoriu sunt descrise în mod corespunzător. Se arată că, este greşită susţinerea inculpaţilor că este imperativă efectuarea unui expertize, după întocmirea unui raport de constatare, aceasta se poate administra şi în timpul judecăţii. Raportul de constatare s-a efectuat ca urmare a aprecierii organului judiciar, că raportul în cauză este necesar şi a fost administrat în condiţii de legalitate. Delegarea unui ofiţer de Poliţie pentru efectuarea unor acte de urmărire penală,  s-a dispus în condiţii de legalitate, actele ce le-a putut efectua acesta fiind nominalizate în ordonanţa dedelegare. Legea nu spune că trebuie delegat unul sau mai mulţi lucrători de poliţie judiciară în cauză, ci doar delegarea organelor de cercetare penală. Este greşită afirmaţia că lucrătorul de poliţei judiciară a efectuat majoritatea actelor de urmărire penală, pentru că procurorul de caz, a participat la activităţile de ridicare a înscrisurilor,  a participat la percheziţii domiciliare, a audiat un număr de martori, suspecţi, inculpaţi, a emis ordonanţe, în domeniul măsurilor procesuale. Sub aspectul cererii de a se exclude anumite probe pe considerentul neîncunoştinţării avocaţilor inculpaţilor se arată că inculpatul F, nu a solicitat desemnarea unui apărător în cauză, după dobândirea calităţii de suspect şi nici avocatul nu a formulat cerere de participare la efectuarea actelor de urmărire penală; avocaţii care au solicitat  a fi încunoştinţaţi au fost înştiinţaţi despre efectuarea fiecărui act de urmărire penală. 

 Pe baza considerentelor de mai sus s-a solicitat respingerea cererilor şi excepţiilor formulate pe camera preliminară de către inculpaţi.

Judecătorul, faţă de excepţia tardivităţii formulării cererilor şi excepţiilor, ridicată de DNA –Serviciul Teritorial Timişoara, constată că se impune a fi respinsă. În acest sens instanţa apreciază că, legea se impune  a fi interpretată în sensul de a produce efecte juridice nu a  fi lipsită de ele. Instituţia Camerei preliminare, a suferit o serie de modificări faţă de voinţa legiuitorului în urma Deciziei Curţii Constituţionale 641/2014. Dacă iniţial această procedură s-a dorit a fi neorală şi lipsită de contradictorialitate după intervenirea deciziei în cauză, această procedură a devenit una contradictorie în esenţa sa  şi orală, impunându-se citarea şi discutarea în contradictoriu a tuturor chestiunilor ce privesc legalitatea actelor de urmărire penală, inclusiv a administrării probelor. În raport cu împrejurarea că, în camera preliminară se pot invoca o serie de cereri şi excepţii bazate inclusiv pe motive de nulitate absolută  în condiţiile art. 281 Cod procedură penală şi că judecătorul din oficiu, in camera preliminară poate invoca excepţii privind actele de urmărire penală şi probele administrate; pentru a înlătura orice îndoială privind previzibilitatea normelor legale care reglementează faza camerei preliminare; judecătorul va aprecia că termenul stabilit de către instanţă pentru formularea cererilor şi excepţiilor în camera preliminară, are un caracter de recomandare; respectiv nu are un caracter imperativ şi nu atrage decăderea celor care  au formulat cereri sau excepţii şi după expirarea termenului indicat de către judecător în vederea depunerii acestora. Aceste cereri şi excepţii în aprecierea judecătorului de cameră preliminară pot fi formulate şi depuse, inclusiv până în ziua dezbaterii acestora în contradictoriu; ca urmare excepţia se impune a fi respinsă.

Sub aspectul cererilor şi excepţiilor ridicate de către inculpaţi acesta apar ca neîntemeiate pe baza următoarelor considerente:

În condiţiile art. 342 şi art. 346 Cod procedură penală se impune ca după înregistrarea dosarului pe rolul instanţei să se verifice legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi în limita legalităţii acestora să se dispună începerea judecăţii; competent a se pronunţa este judecătorul de cameră preliminară care are atribuţiile prevăzute la art. 54 Cod procedură penală.

Faţă de excepţiile invocate de către inculpatul T prin avocat, se reţine că în Camera preliminară, legalitatea rechizitoriului poate fi verificată doar sub aspect formal, respectiv dacă, cuprinde elementele necesare de la art. 328 Cod procedură penală. În Camera preliminară nu se poate pune în discuţie, inadmisibilitatea acţiunii penale, urmare a unei cauze justificative în concurs cu o cauză de neimputabilitate, ca trăsături esenţiale pe lângă tipicitate ale infracţiunii. Aceste aspecte  vor putea fi lămurite numai în cursul judecăţii; judecătorul neputând în camera preliminară să constate incidenţa vreunei situaţii din cele de la art. 16 Cod procedură penală, fără a-şi depăşi competenţa funcţională.

Sub aspectul neprecizării valorii care a rezultat din pretinsa operaţiune de spălare a banilor  se reţine că în rechizitoriu, acuzarea indică  ca bun obţinut din infracţiunea de spălare a banilor, plantaţia viticolă, (f.147- rechizitoriu); ca urmare nici acest motiv nu este întemeiat pentru a constata neregularitatea actului de sesizare.

Sub aspectul cererilor şi excepţiilor formulate de inculpatul F se reţine că acestea sunt neîntemeiate în baza următoarelor considerente:

În cauză rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul şef DNA- Serviciul Teritorial Timişoara. Dosarul a fost instrumentat de un alt procuror din cadrul aceluiaşi serviciu. Împrejurarea că, procurorul şef serviciu, a îndeplinit sporadic anumite acte de urmărire penală, independent dacă acestea au fost procedurale sau procesuale din moment ce nu a efectuat în întregime urmărirea penală şi nici nu a întocmit rechizitoriul, nimic nu îl împiedică procurorul şef serviciu să procedeze la verificarea actului de sesizare al instanţei; a se vedea în acest sens şi decizia penală a Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 456/R/08.07.2011, de pe portal.just.ro..

Este de reţinut vis-a-vis, de procuror care reprezintă funcţia de acuzare şi care este în poziţie de cele de mai multe ori antagonică cu apărarea inculpatului, că incompatibilitatea acestuia  pe considerentul unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea acestuia ar fi afectată trebuie privită cu mult mai multă rigiditate decât acelaşi caz de incompatibilitate existent în sarcina unui judecător.  Ori în cazul unui judecător dacă acesta a participat într-un dosar pe parcursul judecăţii, fără însă a pronunţa hotărârea judecătorească care dezinvesteşte completul, acesta nu devine incompatibil în cauză, putând rejudeca cauza dacă este cazul; ca urmare cu atât mai puţin ar trebui admis ca şi caz de incompatibilitate activitatea răzleaţă a procurorului ierarhic superior într-un dosar de urmărire penală finalizat cu rechizitoriul ce-l confirmă în baza poziţiei ierarhice superioare celui ce a emis rechizitoriul supus confirmării.  Ca urmare această excepţie nu poate fi primită.

Contrar celor susţinute de acelaşi inculpat, judecătorul reţine că în rechizitoriu faptele sunt descrise în mod corespunzător, la fel şi probele,  pe care acuzarea se bazează. De altfel din punct de vedere formal rechizitoriul este legal întocmit sub aspectul datelor privitoare la faptele reţinute în sarcina inculpatului, a probelor şi mijloacelor de probă, atâta timp cât se fac referiri cel puţin pe scurt, la date privitoare la faptă şi la împrejurările în care a fost comisă cu indicarea probelor existente, descrierea faptelor trebuind să fie neechivoce.

În cazul de faţă în raport cu fiecare inculpat sunt examinate faptele în rechizitoriu cu indicarea probatoriului. Este de reţinut că, procurorul are o marjă în a prezenta starea de fapt şi probele pe care se bazează acuzarea, de a le expune pe larg până a le expune succint, dar până la limita în care judecătorul să poată deduce obiectul acuzării şi probele pe care se sprijină.

Sub aspectul excluderii rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică, se reţine că această cerere este neîntemeiată, deoarece în  condiţiile art. 172 alin.9 cod procedură penală, este atributul exclusiv al organului de urmărire penală, să aprecieze necesitatea şi să dispună efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice. Organul de urmărire penală este mai bine plasat în cazul de faţă în raport cu judecătorul pentru a aprecia asupra urgenţei în cauză. Judecătorul nu observă că procurorul ar fi săvârşit un exces de putere atunci când a dispus efectuarea raportului de constatare. Neefectuarea ulterioară după depunerea raportului de constatare a unei expertize, nu înlătură legalitatea raportului, pentru că nulitatea unui act de procedură nu se poate raporta la o cauză de nulitate viitoare ci numai la o cauză de nulitate subsecventă sau concomitentă întocmirii actului procedural. Împrejurarea că, s-a efectuat un raport de constatare nu înlătură dreptul celor interesaţi să solicite efectuarea  unei expertize în cauză. Atâta timp cât raportul de constatare s-a efectuat de personal abilitat în baza unei dispoziţii legale, mijlocul de probă nu poate fi exclus.

În raport cu împrejurarea că, în cauză urmărirea penală a fost din punct de vedere legal  o urmărire proprie a procurorului, dar că în cauză s-au efectuat acte de urmărire penală şi de către ofiţeri de poliţie, judecătorul reţine că, în condiţiile art. 324 Cod procedură penală, procurorul care efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală în cazurile prevăzute de lege, poate delega prin ordonanţă ca organele de cercetare penală să efectueze acte de urmărire penală. Delegarea trebuie să fie temporară şi cu obiect determinat sau determinabil. În cauză procurorul prin ordonanţa din 20 martie 2013, a delegat un ofiţer de poliţie judiciară, menţionând numele unei persoane în acest sens, să efectueze acte procedurale, nu procesuale.

Delegarea a avut un obiect determinabil, organele de cercetare în baza ordonanţei în cauză neputându-şi depăşi limitele atribuţiilor stabilite prin ordonanţă  şi nici nu se constată că s-au depăşit aceste limite. Actele de urmărire penală efectuate de organele de cercetare penală în baza delegării nu  au o pondere atât de semnificativă încât să se poată reţine că procurorul nu a fost cel ce a efectuat urmărirea penală în cauză. Faţă de complexitatea cauzei, la urmărire penală, nu se poate cere nominalizarea în mod determinat a fiecărui act procedural ci doar a tipurilor de acte procedurale ce se delegă a fi efectuate de organul de cercetare penală, (cum ar fi audieri martori, participarea la percheziţii domiciliare etc).

Sub aspectul împrejurării că în ordonanţa anterior menţionată apare o persoană determinată nominal din cadrul organelor de cercetare penală, ci nu generic organele de cercetare penală, chiar dacă, aceste mod de exprimare din ordonanţa de delegare este susceptibil de a comporta discuţii fiind mai preferabil ca de la început în ordonanţa de delegare să se facă referire la toţi ofiţerii de poliţie nominal ce urmează a efectua actele delegate fie să se facă o referire generică la organele de cercetare penală, determinându-se clar numai obiectul delegării; acest aspect  nu este de natură a atrage nulitatea absolută sau relativă a declaraţiilor  de martori sau a altor acte de urmărire penală, efectuate de procuror prin delegarea altor persoane decât a celui nominalizat expres prin ordonanţa de delegare; atâta timp cât textul art. 324 cod procedură penală se referă la delegarea organelor de cercetare penală, în mod generic. Ca urmare, chiar dacă,  în ordonanţa de delegare s-a nominalizat expres o persoană, ofiţer de poliţie- menţiune care din punct de vedere legal nu este necesară, este evident că, prin nominalizarea structurii din care face parte persoana în cauză şi alte persoane care fac parte din aceiaşi structură a organelor de cercetare penală, pot efectua acte de urmărire penală în baza ordonanţei de delegare fără ca acestea să fie viciate.

Împrejurarea că, inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare prin faptul că apărătorul acestuia nu a fost înştiinţat, de organele de urmărire penală, privind administrarea a o serie de probe şi pe cale de consecinţă se solicită excluderea acestora, se reţine că şi această excepţie este neîntemeiată deoarece  în condiţiile art. 92 Cod procedură penală, înştiinţarea despre efectuarea unui act de urmărire penală, nu se face din oficiu ci numai în urma cererii avocatului; ca urmare, în lipsa unei cereri exprese a  avocatului în acest sens, procurorul nu are obligaţia de a înştiinţa avocatul inculpatului despre efectuarea vreunui act de urmărire penală. Din actele de la urmărire penală rezultă că, au fost înştiinţaţi avocaţii despre efectuarea actelor de urmărire penală, care au solicitat acest lucru expres. Mai mult, neînştiinţarea despre efectuarea actelor de urmărire penală a avocatului inculpatului atrage nulitatea relativă, nu absolută a actului faţă de împrejurarea că, norma în cauză protejează un interes individual, nu public; nulitatea în cauză putând fi una relativă. În această situaţie în condiţiile art. 282 Cod procedură penală, nulitatea actului nu poate fi admisă, atâta timp cât nu se constată o vătămare a dreptului inculpatului de aşa manieră încât să impună desfiinţarea actului, respectiv excluderea probelor solicitate. Ori în acest caz nu se constată o astfel de împrejurare.

Vis-a-vis de cererile şi excepţiile inculpatului C, care au acelaşi corespondent  ca cele ale inculpatului F, nu vor mai fi reanalizate încă o dată şi se va face trimitere la analiza de mai sus, urmând a se răspunde numai la cele care nu au corespondent în cererile şi excepţiile inculpatului F.

Astfel, judecătorul reţine că, în condiţiile art.305 Cod procedură penală, urmărirea penală începe iniţial pentru faptă, apoi se dispune continuarea urmăririi penale prin ordonanţa procurorului faţă de persoana, faţă de care sunt date şi indicii temeinice că a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală.

Urmărirea penală pentru fapta penală începe iniţial la modul generic, urmând ca în cursul urmăririi penale să se administreze probatoriul necesar începerii urmăririi penale „in personam”. Începerea urmăririi penale faţă de persoană nu este condiţionată de aceeaşi încadrare juridică ca cea de la începerea urmăririi penale faţă de faptă; singura condiţie este acea de a fi vorba de aceeaşi faptă, chiar dacă iniţial în vedere se aveau mai puţine acte materiale ale faptei decât cele pentru care s-a început urmărirea penală „in personam”. Legea penală nu vorbeşte în acest caz de acte materiale ale unei fapte penale ci de „faptă” care poate avea unul sau mai multe acte materiale.

Prin adoptarea noului cod de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere fluidizarea actelor de urmărire penală, în nici un caz birocratizarea excesivă a acestei faze a procesului penal. Ca urmare în mod corect s-a procedat la începerea  urmăririi penale, faţă de inculpatul C.

Faţă de cererile şi excepţiile inculpatului P se va avea în vedere la soluţionarea cererilor şi excepţiilor acestuia, aceleaşi raţionamente expuse mai sus în cadrul analizei cererilor şi excepţiilor inculpaţilor F şi C. Suplimentar faţă de cererea inculpatului P,  de a se înlătura o declaraţie de suspect din data de 26 mai, pe considerentul că nu este însuşită de acesta; proba în cauză nu poate fi exclusă atâta timp cât nu s-au adus motivaţii rezonabile pentru admiterea unei astfel de cereri. Simplul fapt că nu mai este însuşită de inculpat, nu poate duce la înlăturarea ei, atâta timp cât proba nu este dovedit că ar fi fost administrată în mod nelegal cu încălcarea art. 101 şi art. 102 Cod procedură penală, privind loialitatea administrării probelor şi excluderea probelor obţinute nelegal.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie inculpaţii T, PV, P, F, C şi PA – în reprezentarea SC M SRL. În motivele formulate de inculpatul C s-a solicitat a se constata neregulamentara întocmire a  rechizitoriului, dat fiind faptul că s-a dispus trimiterea în judecată pentru o faptă pentru care anterior nu s-a început urmărirea penală.  Arată că iniţial  s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 18 ind.1 alin.1 din Legea 78/2000 in rem,  iar mai apoi la data de 22.05.2015 s-a dispus  începerea urmăririi penale in personam, de această dată pentru infracţiunea în formă continuată. De asemenea ordonanţele de începere a urmăririi penale şi cea de extindere , nu cuprind menţiunile obligatorii prev. de art. 286 alin.2 lit.c C.p.p, care impunea descrierea faptei cu toate actele materiale care să vizeze şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea în formă continuată. S-a mai solicitat excluderea de la dosarul cauzei ca fiind nelegal obţinute a mijloacelor de probă/acte de urmărire efectuate de către alte persoane decât de către procurorul de caz sau de ofiţerii de  poliţie judiciară anume delegaţi. În acest sens s-a arătat că prin ordonanţa procurorului de caz din data de 20 martie 2013  a fost delegat nominal, ofiţerul de poliţie judiciară Cms. Sef BF din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, în vederea îndeplinirii unei serii de acte de urmărire penală, printre care,  audierea persoanelor şi martorilor care au cunoştinţă de comiterea faptelor la care se face referire în cuprinsul procesului verbal de sesizare din oficiu;- participarea la efectuarea percheziţiei domiciliare, prin ordonanţa de delegare fiind împuternicită  în mod expres o singură persoană pentru a efectua actele de urmărire penală limitativ prevăzute în ordonanţa de delegare, emisă de către procuror, pe cale de consecinţă, toate actele de urmărire penală, altele decât cele efectuate de către procurorul de caz şi de către comisarul sef BF, se impune a fi înlăturate. Un alt aspect se referă la caracterul nelegal al activităţii de verificare a legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului din data de 10.12.2015, întrucât  verificarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei Rechizitoriului nr.10/P/2015 din data de 10.12.2015 a fost realizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 328 teza a  II – a Cod procedură penală coroborat cu art. 22² din O.U.G. nr. 43/2002 privind Departamentul Naţional Anticorupţie, în sensul că această activitate a fost realizată de către procurorul – şef serviciu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, în condiţiile în care aceasta a desfăşurat, cu caracter de continuitate, acte de urmărire penală în cauză.  S-a solicitat a se constata incompatibilitatea procurorului care a procedat la verificarea rechizitoriului, neregularitate ce presupune vizarea actului de sesizare de un procuror din cadrul DNA Structura Centrală. În acest sens s-a arătat că din actele dosarului de urmărire penală rezultă că procurorul ierarhic care a verificat legalitatea şi temeinicia rechizitoriului din 14 decembrie 2015 emis de DNA Serviciul Teritorial Timişoara,  procurorul șef-serviciu LM - a efectuat în cauză acte de urmărire penală (a se vedea proces-verbal  efectuare percheziţie, cu titlu exemplificativ procesul verbal din data de 26 mai 2015, percheziţie efectuată la adresa unde locuieşte coinculpatul C, filele 237-258-volumul 1 ).

În motivele formulate de  inculpatul P s-a solicitat în temeiul art. 346 alin. 3 lit. a) Cod procedură penală a se constata neregulamentara întocmire a rechizitoriului, dat fiind faptul că s-a dispus trimiterea în judecată pentru o faptă pentru care anterior nu s-a început urmărirea penală. În acest sens s-a arătat că  prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 13 februarie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie  - Serviciul Teritorial Timişoara, s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție, iar ulterior prin procesul-verbal din 19 martie 2015 s-a dispus completarea procesului-verbal din 13.02.2015 în baza unor noi informaţii primite .Ca urmare a celor două procese verbale de sesizare din oficiu mai sus-amintite, s-a dispus prin Ordonanţa din 20 martie 2015 începerea urmăririi penale în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. 1 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (r) şi folosirea sau prezentarea cu rea - credinţă de documente sau declaraţii false ori incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (r).După o scurtă dar productivă activitate de urmărire penală IN REM, s-a dispus prin Ordonanţa din 22 mai 2015 efectuarea urmăririi penale faţă de suspect (continuarea urmăririi penale/începerea urmăririi penale IN PERSONAM) pentru folosirea sau prezentarea cu rea - credinţă de documente sau declaraţii false ori incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta (în formă continuată), prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (r) (cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.)După începerea urmăririi penale in rem procurorul şi organele de cercetare penală au procedat la administrarea probatoriului pentru realizarea obiectului urmăririi penale. Prin legea de punere în aplicare a noului cod de procedură penală a fost prevăzută o nouă instituţie procesuală distinctă atât de începerea urmăririi penale, cât şi de punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect. Analizând Ordonanţele procurorului de caz, se constată faptul că, deşi urmărirea penală a fost începută pentru un singur act material (art. 18¹ alin. 1 din Legea nr. 78/2000), prin ordonanţa de continuare a urmăririi penale faţă de suspect, se dispune, în mod surprinzător, continuarea urmăririi penale pentru fapta prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea formei continuate (art. 35 Cod penal ) , aceasta în condiţiile în care nu a fost anterior începută urmărirea penală decât pentru un unic act material.Dată fiind această neregularitate, se poate constata că prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată pentru o faptă (art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 Cod penal) pentru care nu s-a început niciodată urmărirea penală.

S-a mai solicitat excluderea ca probă a rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 19/P/2015 din 23.09.2015, nr. 19/P/2015 din 08.12.2015, 19/P/2015 din 24.11.2015, toate întocmite de către  , Specialist în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţiei Naţionalei Anticorupţie -Serviciul Specialişti, probe administrate cu încălcarea prevederilor art. 172 alin. 1 Cod Procedură Penală şi art. 172 alin. 9 Cod procedură penală, motivat de faptul că această persoană nu îndeplineşte garanţiile unui expert independent, fiind angajat în cadrul DNA Serviciul Teritorial Timişoara în calitate de specialist, aspect care a împiedicat inculpatul  să îşi  poată exercita dreptul la apărare fiind vădit dezavantajat faţă de acuzare şi s-a aflat  în imposibilitatea de a-mi formula apărările şi mai mult, prejudiciul nu a fost stabilit printr-o expertiză ci prin simple rapoarte de constatare.

  Inculpatul P a  mai solicitat în temeiul dispoziţiilor art.342 şi urm. C. pr. pen. raportat la art. 282 C. pr. pen. şi art. 102 alin. 2 C. pr. pen., excluderea de la dosarul cauzei, ca fiind nelegal obţinute, a mijloacelor de probă/acte de urmărire penală, respectiv declaraţii de martori, procese verbale de percheziţie,  acte efectuate de ofiţeri de poliţie judiciară care nu au avut dispoziţie expresă în acest sens, astfel că sunt lovite de nulitate. S-a arătat că ordonanţa de delegare emisă de procuror, împuternicea în mod expres o singură persoană pentru a efectua actele de urmărire penală, respectiv cms şef Boştină  Florin.

Inculpatul a mai criticat faptul că organul de urmărire penală, după începerea urmăririi penale şi după înregistrarea cererii de încunoştinţare efectuare acte urmărire penală, respectiv data de 26.05.2015, a omis să încunoştinţeze apărătorul inculpatului cu privire la efectuarea  mai multor  acte de urmărire penală, în special declaraţii de martori, astfel că vătămarea produsă inculpatului, consecutivă nerespectării acestor dispoziţii este mai mult decât evidentă, având în vedere faptul că s-a încălcat unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal prevăzut de art. 10 C. pr. Pen, vătămare care nu poate fi înlăturată prin readministrarea acestor probe cu ocazia cercetării judecătoreşti, instanţa neputând complini obligaţia organului de urmărire penală de a administra toate mijloacele de probă cu respectarea efectivă a dreptului la apărare.

Referitor la caracterul nelegal al activităţii de verificare a legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului din data de 10.12.2015 s-a arătat că verificarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei a fost realizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 328 teza a  II – a Cod procedură penală coroborat cu art. 22² din O.U.G. nr. 43/2002 privind Departamentul Naţional Anticorupţie, în sensul că această activitate a fost realizată de către procurorul – şef serviciu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, în condiţiile în care aceasta a desfăşurat, cu caracter de continuitate, acte de urmărire penală în cauză. S-a solicitat a se constata incompatibilitatea procurorului care a procedat la verificarea rechizitoriului , neregularitate ce presupune vizarea actului de sesizare de un procuror din cadrul DNA Structura Centrală, întrucât din actele dosarului de urmărire penală, rezultă că procurorul ierarhic care a verificat legalitatea şi temeinicia rechizitoriului din 14 decembrie 2015 emis de DNA Serviciul Teritorial Timişoara , - procurorul șef-serviciu LM - a efectuat în cauză acte de urmărire penală ( proces verbal efectuare percheziţie, cu titlu exemplificativ procesul verbal din data de 26 mai 2015, percheziţie efectuată la adresa unde locuieşte coinculpatul C ).

În motivele contestaţiei formulată de inculpatul F se reiterează excepţiile susţinute  de inculpatul P, ca notă de particularitate fiind solicitarea de a se înlătura  în baza art. 118 C.p.p  declarația din data de 16.06.2015 dată la care Faur Simon a fost audiat în calitate de martor.  S-a arătat că organul de urmărire penală, avea obligația în timpul audierii inculpatului  în calitate de martor, de a opri audierea în momentul în care a constatat că acesta se autoincriminează, respectiv avea obligația de a –i aduce la cunoștință noua calitate precum și drepturile pe care  le conferă noua calitate de suspect.

În motivele de contestaţie formulate de inculpatul T s-a solicitat să se constate nelegalitatea formală a rechizitoriului, care constă în caracterul incomplet al acestuia, contrar prevederilor  art. 328 al.1 C.p.p,  în sensul că nu cuprinde datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, dispoziţia de  trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei. S-a mai solicitat înlăturarea probelor cu interceptările convorbirilor, având în vedere decizia Curţii Constituţionale nr.-51/16.02.2016.

În motivele formulate în contestaţia inculpatului PV s-a solicitat excluderea proceselor verbale întocmite ca urmare a supravegherii tehnice efectuate în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 282 C.p.p raportat la Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, apreciindu-se că potrivit  art. 282 al.4 lit.a C.p.p această încălcare  a dispoziţiilor legale poate fi invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară. Un al doilea motiv al contestaţiei vizează nelegala citare a unui inculpat în cauză, dispoziţiile art. 425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.b  fiind în sensul că, desfiinţarea unei hotărâri se realizează când nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea părţilor. Arată că în mod nelegal Tribunalul Arad a judecat cauza fără ca societatea M SRL  care se afla în insolvenţă,  să fi fost citată prin lichidator judiciar,  această neregulă regăsindu-se şi în faza de urmărire penală unde societatea  a fost citată în  aceiaşi variantă neconformă legii , adică prin reprezentantul PA, astfel că se impune trimiterea cauzei la procuror, pentru ca acesta să aducă la cunoştinţă  societăţii inculpate actele procesuale  efectuate.

Prin decizia penală nr.67/CO/CP din Camera de Consiliu din 22 aprilie 2016 a judecătorului de Cameră Preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara,  s-au respins contestaţiile formulate de inculpaţii PV, C, F şi  PA împotriva  încheierii penale nr. 19 din 04.02.2016 pronunţată  de Tribunalul Arad.

S-au admis contestaţiile formulate de inculpaţii  P şi T împotriva aceleiaşi încheieri penale.

S-a desfiinţa încheierea penală contestată şi rejudecând:

S-a înlăturat din materialul probator  administrat în cursul urmăririi penale interceptările şi înregistrările comunicaţiilor efectuate  de inculpaţii  P şi T în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise în baza încheierii nr. 58/ST/M din 30.03.2015, respectiv : mandatele  nr. 175/30.03.2016 – inculpat P; nr. 179/30.03.2016 – inculpat T, prelungite prin încheierea nr. 68/ST/M din 24.04.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş; şi  mandatul de  supraveghere nr. 180/30.03.2015 privind supravegherea video, audio sau prin fotografiere a activităţilor desfăşurate de inculpaţii P şi T, mandat prelungit prin încheierea din 24.04.2016.

S-a menţinut în rest  încheierea penală contestată în ceea ce priveşte constatarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor ( cu excepţia interceptărilor şi înregistrării comunicaţiilor menţionate anterior), efectuarea actelor de urmărire penală şi a dispunerii începerii cercetării  judecătoreşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele:

Potrivit art. 342 C.p.p.: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.” În raport cu aceste dispoziţii legale, judecătorul de cameră preliminară nu este abilitat să verifice temeinicia/aparenţa de temeinicie a probelor sau a trimiterii în judecată şi nici caracterul complet al urmăririi penale sau oportunitatea şi suficienţa probelor în acuzare. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 54 lit. a, b C.p.p. care limitează competenţa judecătorului de cameră preliminară la verificarea legalităţii trimiterii în judecată dispuse de procuror şi a legalităţii probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală. Pe de altă parte, trebuie observate ipotezele în care judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la procuror – art. 346 alin. 3 şi 4 C.p.p.: „(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii. (4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280 - 282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.” Din sintagma „neregulamentar întocmit” rezultă că urmează a se analiza dacă rechizitoriul a fost emis de organul competent, dacă a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior, dacă este descrisă fapta şi cuprinde toate menţiunile impuse de legiuitor.

1. Legalitatea sesizării instanţei de judecată

Analizând cuprinsul rechizitoriului nr. 134/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Timişoara, judecătorul de cameră preliminară constată faptul că acesta cuprinde menţiunile prevăzute de art. 328 alin. 1, 2 C.p.p.; că descrierea faptelor este suficient de detaliată, permiţând a se stabili limitele învestirii instanţei. În acest sens, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Arad a expus deja părţile din rechizitoriu care descriu faptele imputate şi încadrările juridice.

Una dintre criticile aduse actului de sesizare al instanţei de judecată de către inculpaţii P, C şi F se  referă la caracterul nelegal al activităţii de verificare a legalităţii şi temeiniciei acestuia din data de 10.12.2015 de către procurorul şef serviciu ML.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara constată că faţă de natura juridică a instituţiei verificării legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului, ca act de sesizare a instanţei, principiul instituit este acela reglementat de art. 59 alin.2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv principiul controlului ierarhic, scopul constituindu-l  identificarea, în condiţii de obiectivitate, a eventualelor neconformităţi ale rechizitoriului cu cerinţele de temeinicie şi legalitate. Respectarea principiului controlului ierarhic în activitatea de verificare a legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului este necesară în vederea asigurării caracterului obiectiv al acestei activităţi, motivat de necesitatea respectării altui principiu, cel al legalităţii activităţii Ministerului Public, pentru eliminarea eventualelor carenţe ale actului de sesizare. Separat de funcţia anterior menţionată, prin raportare la principiul legalităţii activităţii Ministerului Public, reglementat în aceiaşi dispoziţie normativă mai sus menţionată, instituţia verificării legalităţii şi temeinicie rechizitoriului constituie şi un element component al principiului legalităţii procesului penal, prev. de art. 2 C.p.p şi principiul dreptului la un proces echitabil, garantat de prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.  Sub aspectul modului de îndeplinire a procedurii de verificare a legalităţii şi temeiniciei, jurisprudenţa a reliefat faptul că această activitate nu trebuie să fie echivocă, întrucât semnătura de atestare a îndeplinirii procedurii nu are semnificaţia unei semnături administrative, aceasta atestând că rechizitoriul îndeplineşte exigenţele legale necesare realizării sesizării instanţei de judecată, în condiţii de validitate deplină.

Potrivit dispoziţiilor art. 328 C.pr.pen” rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile prevăzute la art.286 alin.2 C.p.p, datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331, dispoziţia de trimitere în judecată,m precum .şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim procurorul parchetului, sau după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul şef  de secţie, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul general al acestui parchet. În cauzele cu arestaţi verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive” .Transpunând regulile procesuale la speţa supusă analizei judecătorului de cameră preliminară, se constată că textul citat nu îngrădeşte participarea şefului structurii din care face parte procurorul care întocmeşte actul de sesizare al instanţei la efectuarea unor acte procesuale sau procedurale concrete, obligativitatea verificării legalităţii şi temeiniciei întocmirii actului de inculpare fiind în sarcina procurorului ierarhic superior „celui care a întocmit actul” . Prin urmare, dispoziţiile citate au fost respectate întocmai câtă vreme procurorul şef al DNA –Serviciul Teritorial Timişoara nu este procurorul care a dispus trimiterea în judecată în cauză, iar împrejurarea că acesta  a participat la efectuarea unei percheziţii domiciliare nu reprezintă o suspiciune de lipsă de imparţialitate a acestuia.

2. Legalitatea administrării probelor

S-a solicitat de către inculpaţii P şi F excluderea rapoartelor de constatare tehnico- ştiinţifică nr.19/P/2015 din 23.09.2015, 19/P/2015 din 08.12.2015, 19/P/2015 din 24.11.2015, toate întocmite  de către H, specialist în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Specialişti, probe administrate cu încălcarea prevederilor art. 172 alin.1 C.p.p şi art. 172 alin.9 C.p.p. S-a arătat că H nu îndeplinește garanţiile unui expert independent, fiind angajat în cadrul D.N.A Serviciul Teritorial Timişoara în calitate de specialist, aspect care a plasat inculpatul într-o poziţie în care să nu îşi poată exercita dreptul la apărare, fiind vădit dezavantajat faţă de acuzare, şi nu doar că s-a aflat  în imposibilitatea de a formula apărările, mai mult prejudiciul nu a fost stabilit printr-o expertiză, ci prin simple rapoarte de constatare.

S-a arătat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 172 alin. 9 Cpp, conform cărora, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări, la alineatul 10 ale articolului arătându-se că, constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în urma percheziţiilor efectuate în cauză, precum şi ca urmare a adreselor efectuate către autorităţile competente, care au răspuns în timp util dispoziţiilor procurorului de caz, se consideră că în cauză nu exista nici un pericol de dispariţie a mijloacelor de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi, de4 asemenea, nu era necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Se arată  totodată şi faptul că toate înscrisurile necesare efectuării unei expertize se aflau în posesia structurii specializate de parchet ca urmare a activităţilor specifice desfăşurate în cauză, documentele puse la dispoziţia specialiştilor în vederea întocmirii constatării tehnico-ştiinţifice fiind ridicate cu prilejul percheziţiilor domiciliare sau la sediul societăţilor, fiind astfel practic inexistent riscul dispariţiei unor mijloace de probă.

Se arată că potrivit Noului Cod de procedură penală, regula este ca atunci când organele judiciare au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte sau împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune, conform art. 172 al. 1 Cpp, efectuarea unei expertize, voinţa legiuitorului rezultând dincolo de dubiu din faptul că în situaţiile în care se constată incidenţa prevederilor art. 172 alin. 9 C.p.p., dacă după finalizarea raportului de constatare, atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune în mod obligatoriu efectuarea unei expertize, cea ce nu s-a întâmplat în prezentul dosar.În acest sens se invocă încheierea penală nr. 115/2015 din 26.02.2015 dată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 2374/2014/a13, prin care s-a decis excluderea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialiştii DIICOT, deoarece a fost efectuat cu nerespectarea art. 172 al. 12 Cpp.”

Potrivit art. 102 alin.2 C.p.p. probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. La baza formulării acestui text de lege, se află principiul legalităţii şi loialităţii în administrarea probelor, care presupune administrarea numai a mijloacelor de probă prevăzute de lege, în condiţiile stabilite de Codul de procedură penală, legislaţia specială şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Principiul loialităţii administrării probelor este reglementat în mod expres la art. 101  C.p.p., care prevede că este oprit a se întrebuinţa violenţa, ameninţări sau orice alt mijloc de constrângere precum şi  promisiuni  sau îndemnuri,  în scopul obţinerii de probe. Astfel, se reţine că nelegalitatea unei probe poate rezulta din condiţiile în care a fost administrată această probă; iar excluderea este o sancţiune procesuală specifică, aplicabilă în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalităţii, putând fi dispusă în cazul în care se constată o încălcare substanţială şi semnificativă a unei dispoziţii legale privind administrarea probatoriului care, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menţinerea probei astfel administrate să aducă atingere caracterului echitabil  al procesului penal. Cu privire la criticile vizând raportul de constatare din întocmit de specialistul DNA cu argumentul că nu se putea dispune decât în condiţiile art. 172 alin. 9 C.p.p., fiind obligatorie expertiza cu atât mai mult cu cât a fost contestat de inculpaţi, judecătorul de cameră preliminară reţine că administrarea probei a fost legală. Astfel, dispoziţiile art. 172 alin. 9 C.p.p. prevăd că se poate dispune constarea şi în situaţia în care „este necesară lămurirea urgentă a unor fapte şi împrejurări ale cauzei”, ceea ce rămâne la aprecierea organului de urmărire penală. Împrejurarea că inculpaţii contestă concluziile raportului de constatare vizează valoarea probatorie, valoare care va fi apreciată de instanţa de judecată, care va stabili şi dacă se impune efectuarea unei expertize.

3. Legalitatea actelor de urmărire penală

În contestaţiile depuse de inculpaţii Popa Radu Viorel, Cîrja Jean şi Faur Simon se invocă, în esenţă a se constata că s-a dispus trimiterea în judecată pentru o faptă pentru care anterior nu s-a început urmărirea penală.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara reţine că, prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 13.02.2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, iar ulterior prin procesul-verbal din 19.03.2015 s-a dispus completarea procesului-verbal din 13.02.2015 în baza unor noi informaţii primite.

Ca urmare a celor două procese verbale de sesizare din oficiu anterior amintite, s-a dispus prin Ordonanţa din 20.03.2015 începerea urmăririi penale în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev.de art. 297 al. 1 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false ori incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din b bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.

După o scurtă dar productivă activitate de urmărire penală IN REM, s-a dispus prin Ordonanţa din 22.05.2015 efectuarea urmăririi penale faţă de suspect (continuarea urmăririi penale/începerea urmăririi penale IN PERSONAM) pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false ori incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta (în formă continuată), prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal.

Potrivit art. 305 alin. 3 din Codul de procedură penală, când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect, astfel legiuitorul stabilind un moment procesual important care are semnificaţia formulării unei acuzaţii penale în sens autonom european împotriva unei persoane, când procurorul, evaluând datele şi probele existente în cauză, are o bănuială rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

S-a arătat că analizând ordonanţele procurorului de caz, s-a constatat faptul că, deşi urmărirea penală a fost începută pentru un singur act material (art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000), prin ordonanţa de continuare a urmăririi penale faţă de suspect, s-a dispus, în mod surprinzător, continuarea urmăririi penale pentru fapta prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea formei continuate (art. 35 cod penal), aceasta în condiţiile în care nu a fost anterior începută urmărirea penală decât pentru un unic act material.

Procurorul  ar fi putut dispune începerea urmăririi penale in rem pentru reţinerea formei continuate a infracţiunii simple pentru care anterior a început urmărirea penală şi doar ulterior să dispună continuarea urmăririi penale faţă de suspect, dar această neregularitate nu atrage neregularitatea punerii în mişcare a acţiunii penale şi ulterior a rechizitoriului. De altfel, o asemenea critică ar putea fi reţinută numai în cazul îndeplinirii condiţiilor art. 282 C.p.p. Astfel, potrivit art. 282 alin. 1 C.p.p. – „Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului”. Nu s-a invocat în contestaţiile depuse de inculpaţii P, C şi F în ce ar consta vătămarea produsă acestora decurgând din modalitatea în care a procedat procurorul de caz, sintagma „vătămarea drepturilor părţilor” referindu-se la drepturi prevăzute de legea procesual penală. Mai mult, aşa cum s-a arătat şi anterior calitatea de suspect a fost adusă la cunoştinţă inculpaţilor în modalitatea în care ulterior s-a dispus trimiterea în judecată a acestora, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.18/1 alin.1 din legea 78/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 din Codul penal, respectiv în formă continuată, sens nu este îndeplinită condiţia producerii unei vătămări inculpaţilor care au avut cunoştinţă de conţinutul actelor materiale reţinute în sarcina acestora, de activitatea pretins ilicită reţinută în sarcina lor, având posibilitatea legală de a-şi formula apărarea în deplină cunoştinţă. 

4. Referitor la legalitatea actelor de urmărire penală efectuate de altă persoană decât cea desemnată în ordonanţa de delegare

Art.56 alin.3 lit.d) C.pr.pen C.pr.pen prevede obligativitatea efectuării urmăririi penale de către procuror în cazurile infracţiunilor pentru care competenţa de efectuare a urmăririi penale aparţine Direcţiei naţionale Anticorupţie. Art.324 C.pr.pen dispune obligativitatea efectuării urmăririi penale de către procuror „ în cazurile prevăzute de lege”, în timp ce alineatul 3 al aceluiaşi articol prevede în mod expres că „ În cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanţă, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală.” Ultima prevedere legală constituie, aşadar, o excepţie de la obligativitatea efectuării urmăririi penale de către procuror care poate dispune ca anumite acte de urmărire penală să se efectueze de către poliţişti anume desemnaţi.  Numărul sau preponderenţă în activitatea de cercetare penală a unui dosar anume a actelor de urmărire penală ce pot fi efectuate prin delegare nu este precizat în textul incriminator, fiind lăsat la latitudinea procurorului stabilirea felului activităţii ce se doreşte a fi realizată de organele de cercetare penală. Din acest articol se desprinde concluzia potrivit căreia nefiind prevăzută expres preponderenţa actelor de urmărire penală obligatoriu a fi efectuate de către procurorul în cauzele care sunt în urmărirea penală proprie a acestuia, critica este nefondată.

Prin ordonanţa procurorului de caz s-a dispus delegarea efectuării anumitor activ de urmărire penală expres prevăzute de către comisarul şef BF din cadrul DNA Serviciul Teritorial Timişoara. Activităţile de urmărire penală menţionate în ordonanţa de delegare au fost întocmite  de către poliţistul desemnat în mod expres precum şi de către alţi colegi ai acestuia care activează în cadrul aceleiaşi structuri de parchet. Fără ca apărătorii inculpaţilor să invoce depăşirea limitelor atribuţiilor stabilite prin ordonanţă, în sensul că pe lângă actele de urmărire penală menţionate ar fi fost întocmite şi alte acte procedurale, s-a invocat nulitatea decurgând din participarea la activitatea de urmărire penală  a altor persoane din cadrul organelor de cercetare penală înafara poliţistului desemnat. Este adevărată susţinerea apărătorilor inculpaţilor în sensul că nu a  fost respectată ordonanţa de delegare în privinţa persoanei organului de cercetare penală ce urma a efectua acte procedurale în cauză, dar pentru a opera sancţiunea nulităţii este necesară producere a unei vătămări. Apărătorii inculpaţilor nu au făcut dovada vătămării cauzate clienţilor prin îndeplinirea actelor de urmărire  penală constând în audierea unor persoane care aveau cunoştinţă de comiterea faptelor menţionate în procesul verbal de sesizare din oficiu şi  a efectuării percheziţiilor domiciliare, de către organe de cercetare penală din cadrul aceleiaşi structuri din care făcea parte şi poliţistul desemnat, vătămare care trebuia să constea în încălcarea unui drept în mod iremediabil şi să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Judecătorul de cameră preliminară  din cadrul Curţii de Apel Timişoara constată că era de preferat menţionarea în cuprinsul ordonanţei a poliţiştilor care urmau a efectua acte de urmărire penală  în cauză pentru a elimina orice discuţii, dar omisiunea procurorului nu a cauzat nicio vătămare inculpaţilor câtă vreme poliţiştii care au îndeplinit în cauză acte de cercetare penală fac parte din aceiaşi structură, respectiv DNA Serviciul Teritorial Timişoara, au aceiaşi specializare şi işi desfăşoară activitatea sub directa supraveghere a procurorului, care a cenzurat legalitatea şi modul de administrare a probelor.

Cu privire la critica formulată de inculpatul P relativ la neanunţarea apărătorului ales la efectuarea actelor de procesuale deşi exista la dosarul cauzei cerere în acest sens, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara consideră neîntemeiată această afirmaţie, deoarece la dosarul de urmărire penală se găseşte dovada anunţării apărătorilor aleşi de desfăşurarea actelor de urmărire penală ce urmează a fi efectuate. Pe de altă parte, se reaminteşte că o asemenea critică ar putea fi reţinută numai în cazul îndeplinirii condiţiilor art. 282 C.p.p. Astfel, potrivit art. 282 alin. 1 C.p.p. – „Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului”. Nu s-a invocat în contestaţia depusă de inculpatul P în ce ar consta vătămarea produsă acestora decurgând din modalitatea în care ar procedat procurorul de caz, sintagma „vătămarea drepturilor părţilor” referindu-se la drepturi prevăzute de legea procesual penală. Mai mult decât atât, inculpatul are posibilitatea de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale şi de a uza de prevederile art. 374 alin.7 C.pr.pen ceea ce îi permite să asiste la audierea martorilor de către instanţa de judecată în condiţii de publicitate, contradictorialitate şi oralitate.

Cu privire la nelegala citare de către instanţa de fond a lichidatorului judiciar a SC V SRL.

S-a invocat nelegala citare a S.C.M S.R.L., societate aflată în faliment care putea fi citată doar prin intermediul lichidatorului judiciar numit în cauză, astfel că citarea acestei societăţi prin administrator, în procedura de Cameră preliminară este nelegală. Judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara consideră că potrivit informaţiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului, Popa Alin Valeriu, asociatul societăţii este împuternicit curator special. Deşi se invocă necesitatea citării societăţii inculpate prin lichidator judiciar, în speţă Expert S.R.L. Arad, apărătorul ales al societăţii nu a depus la dosar dovada stadiului procedurii, respectiv dacă societatea se află în perioada de observaţie, de reorganizare au de faliment, etape procesuale ce conţin reglementări diferite în materia îndeplinirii legale a procedurii de citare în funcţie de etapa procesuală în care se află procedura. Mai mult, asociatul curator special PA a fost audiat în cursul urmăririi penale de către procuror şi nu a adus la cunoştinţă organelor judiciare împrejurarea potrivit căreia nu are calitate de a reprezenta legal societatea, astfel că invocarea propriei culpe în omisiunea de a încunoştinţa procurorul dublată de menţiunile existente la Oficiul Registrului Comerţului constituie pentru judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara motive suficiente pentru a constata procedura de citare ca fiind îndeplinită legal.

În privinţa legalităţii probelor rezultate din supravegherea tehnică, judecătorul de cameră preliminară  constată următoarele:

Prin decizia nr. 51 din 16.02.2016, Curtea  Constituţională  a României a declarat ca neconstituţională sintagma „ ori de alte organe specializate  ale statului” din cuprinsul art. 142 alin.1 C.p.p. Este vorba despre acele dispoziţii legale care permiteau procurorului să dispună ca măsurile de supraveghere tehnică să fie puse în executare de serviciile de informaţii. Curtea a constatat că respectiva sintagmă legală încalcă - din cauza lipsei de precizie şi previzibilitate – prevederile art. 1 alin.3 şi pe cele ale art. 1 alin.5 din Constituţie. Odată cu publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial se ridică, în numeroase dosare penale, problema legalităţii probelor rezultate din supravegherea tehnică autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi efectuată, din dispoziţia procurorului,  de serviciile de informaţii.

Astfel, prin constatarea neconstituţionalităţii art. 142 alin.1 teza finală C.p.p, în mod evident, obiect de analiză îl constituie exclusiv metodele de supraveghere tehnică la care se referă norma menţionată. Aceasta rezultă de altfel din însăşi denumirea marginală a art. 142 C.p.p, care priveşte „ Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică”, nefiind avute în vedere prin decizia Curţii Constituţionale nr. 51/16.02.2016 alte metode speciale de supraveghere şi cercetare ( art. 147- 152 C.p.p).prin urmare, doar metodele de cercetare specială la care se referă art. 138 alin.1 lit.a - e C.p.p sunt vizate de excepţia de neconstituţionalitate admisă, respectiv: a) interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă; b) accesul la sistemul informativ; c) supravegherea audio, video sau prin fotografiere; d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice; e) obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane.

Prin urmare, Curtea constată că legea procesual penală delimitează conceptual cele trei noţiuni: probă, mijloc de probă şi procedeu probatoriu. Cu toate acestea, deseori, în limbajul juridic curent noţiunea de probă, în sens larg, include atât proba propriu - zisă, cât şi mijlocul de probă, sub aspect tehnic procesual, cele două noţiuni au conţinuturi şi sensuri distincte. Astfel, probele sunt elemente de fapt, în timp ce mijloacele de probă sunt modalităţi legale folosite pentru dovedirea elementelor de fapt. De asemenea, trebuie subliniată diferenţa între mijloacele de probă şi procedeele probatorii, noţiuni aflate într-o relaţie etiologică.

Astfel, Curtea constată că o probă nu poate fi obţinută nelegal decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu prin care  este obţinută este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei. Or, nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin.3 C.p.p, prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative. Aceasta deoarece nulităţile, aşa cum sunt ele reglementate la art. 280 – 282  C.p.p, privesc  doar actele procedurale şi procesuale, adică mijloacele de probă şi procedeele probatorii, şi nicidecum probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt. Prin urmare, este  firească aplicarea regimului nulităţilor, conform art. 102 alin.3 C.p.p, doar actelor prin care s-a dispus sau autorizat proba sau actelor prin care s-a administrat aceasta.  Doar aceste acte pot fi lovite de nulitate absolută sau relativă, aceasta din urmă presupunând o încălcare a drepturilor unui participant la procesul penal, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin  excluderea probei astfel obţinute din procesul penal.

Aşadar,Curtea apreciază că art. 102 alin.2 din C.p.p trebuie coroborat cu alin.3 al acestui text  legal, ceea ce înseamnă că probele obținute prin actele prevăzute la art. 102 alin.3 C.p.p nu pot fi folosite în procesul penal în condiţiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă. Cele două alineate nu reglementează instituţii diferite, ci presupun întotdeauna aplicarea regimului nulităţilor în materia probaţiunii, aşa cum este acesta reglementat la art. 280 – 282 C.p.p, iar rezultatul nulităţii actelor, respectiv a  mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii, determină imposibilitatea folosirii probelor în proces.

Raportând prevederile legale referitoare la procesul verbal întocmit în cadrul procedurii supravegherii tehnice la definiţiile  noţiunilor de probă, mijloc de probă şi procedeu probator, Curtea conchide că procesul verbal întocmit de procuror sau organul de cercetare penală conform art. 143 C.p.p, în care sunt consemnate rezultatele activităţilor de supraveghere tehnică efectuate constituie un mijloc de probă. Prin urmare, având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 383 din 27.05.2015 ( par.21), Curtea constată că nelegalitatea dispunerii, autorizării, consemnării sau administrării actului,  atrage sancţiunea nulităţii absolute sau relative, potrivit distincțiilor prevăzute la art. 281 şi 282 C.p.p. aşa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute la art. 136 – 146 C.p.p, inclusiv cele referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obținute, şi, în consecință, imposibilitatea folosirii lor în procesul penal, conform art. 102 alin.3 C.p.p.

În plus, nu trebuie uitat că instanţa de contencios  constituţional a constatat încălcarea drepturilor fundamentale prevăzute de art. 26 şi art. 28 din Constituţie, nu doar prin modalitatea de redactare a art. 142 alin.1 C.p.p ( paragraful 46 al Deciziei), dar şi prin calitatea organelor care pun efectiv în executare aceste metode speciale de cercetare penală( paragraful 49 al Deciziei).

Viciul de neconstituţionalitate  constatat priveşte însăşi modalitatea de executare a mandatului de supraveghere tehnică şi nu doar dispoziţia legală particulară constatat a fi contrară legii fundamentale.

Aşadar, cum în prezenta cauză punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică a fost realizată de SRI, fără ca acesta să fie inclus în categoria organelor de urmărire penală, potrivit art. 55 C.p.p se impune anularea  acelui proces – verbal ca mijloc de probă, întrucât la obţinerea sa a contribuit şi un organ care nu este abilitat de către lege şi care astfel nu poate efectua acte de cercetare penală, procesuale sau procedurale, cum este proba şi mijlocul de probă. O atare susţinere este urmare a faptului că SRI – ul nu este definit de lege ca organ de urmărire penală sau de cercetare penală, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 55 C.p.p, menţionat mai sus.

Deşi Curtea Constituţională nu are calitatea de legiuitor pozitiv, ci dimpotrivă cea de legiuitor negativ, prin redactarea paragrafului 52 al deciziei nr. 51/2016 aceasta precizează de o manieră contradictorie că „ pe toată perioada de activitate a unui act normativ aceasta se bucură de prezumţia de  neconstituţionalitate”, însă cu toate acestea, decizia se va aplica în mod corespunzător cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată.  Datorită trimiterii la paragraful 28 al Deciziei nr. 895/17.12.2015 privitoare la neconstituţionalitatea art. 666 C.p.civ, amintim că în privinţa acestei hotărâri, Curtea Constituţională a apreciat că efectele neconstituționalității se vor aplica în privinţa contestaţiilor la executare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, formulate împotriva încheierii de executare silită dată de executorul judecătoresc.

Prin sintagma „ în mod corespunzător” , întrebuinţată în paragraful 52 al Deciziei nr. 51/16.02.2016, Curtea  Constituţională nu a făcut altceva  decât să se refere la normale procesuale care reglementează desfăşurarea procesului penal, fiind incontestabil că hotărârea urmează a-şi produce efectele în cauzele penale individuale, potrivit Codului de procedură penală. Astfel, pentru a discerne care sunt consecinţele efectuării activităţilor de supraveghere tehnică de alte organe decât cele judiciare penale, de interes este în primul rând principiul legalităţii în procesul penal.

Principiul legalităţii procesului penal „ este o transpunere pe plan particular a principiului general al legalităţii consacrat în art. 51 din Constituţie unde se arată că : respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.  Este de observat că textul constituţional are o formulă aparte asupra căreia trebuie să ne aplecăm, cu consecinţe practice care vor fi analizate în cele ce urmează. Textul constituţional vorbeşte despre respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Iată că, între Constituţie şi legi, legiuitorul a înţeles să accentueze supremația textelor constituţionale. Această supremaţie este cea care trebuie să fie avută în vedere atunci când vorbim despre legalitatea procesului penal. Din această perspectivă, legalitatea procesului penal reprezintă un standard care se raportează la exigenţele supremaţiei textului constituţional asupra legilor. Pe de altă parte, principiul legalităţii procesului penal străbate toate ciclurile/etapele procesuale începând de la primul act şi până la punerea în executare a unei hotărâri de condamnare. În acest sens, legalitatea procesului penal nu poate fi limitată la o etapă procesuală. Legalitatea este un principiu care, din această perspectivă, transcende oricărei etape procesuale şi trebuie să se regăsească pe întreg parcursul procesului penal.  Aceasta rezultă şi din interpretarea deciziei Curţii Constituţionale care arată expres, la punctul 52, că urmează să fie utilizată în condiţiile art. 453 alin.1 lit.f C.p.p, ca motiv de revizuire. Prin aceasta, Curtea Constituţională consfinţeşte caracterul de nelegalitate constituţională ( prin încălcarea supremaţiei Constituţiei) a actului procesual al interceptărilor, pe întreg parcursul procesului penal.

Neconstituționalitatea dispoziţiilor art. 142 alin.1 teza finală C.p.p se referă exclusiv la neregularităţile aferente executării propriu - zise a supravegherii tehnice, respectiv procedeul probatoriu de obţinere a probelor, elemente de fapt surprinse prin metodele speciale prevăzute de art. 138 alin.1 lit. a - e C.p.p şi valorificate în procesul penal prin mijlocul de probă reprezentat de procesul verbal în care sunt consemnate rezultatele activităţilor de supraveghere tehnică ( art. 143 C.p.p). 

Ca atare, materia fiind cea a probelor, orice transgresare a normelor legale regăsite în Titlul IV al Părţii generale a Codului de procedură penală atrage în mod necesar şi sancţiunea legală aferentă, respectiv cea a nulităţii actelor făcute cu încălcarea dispoziţiilor legale ( art. 280 – 282 C.p.p).

Sancțiunea specifică a excluderii ( art. 102 C.p.p)  reprezintă doar un efect al nulităţii, fiind izvorâtă fie din neobservarea dispoziţiilor legale privind dispunerea, autorizarea sau administrarea probelor ( art. 102 alin.3 C.p.p), fie din încălcarea unor reguli fundamentale în materia probatoriului – întrebuinţarea torturii sau folosirea unor mijloace neloiale sau nelegale în obţinerea probelor ( art. 102 alibn.1 şi 2 C.p.p).

Ca atare, raportul dintre sancţiunea generică a nulităţii şi sancţiunea specifică  a excluderii, este de la cauză la efect, iar între nulitatea la care se referă art. 280- 282 C.p.p şi ipotezele specifice prevăzute de art. 102 C.p.p raportul este de la gen la specie.

Excluderea fiind doar o consecință a nulităţii, este esenţială identificarea sancţiunii primare a neregularităţii izvorâte din calitatea organului care a executat mandatul de supraveghere tehnică, şi determinarea ulterior a naturii acesteia de nulitate expresă sau virtuală, împreună cu toate consecinţele care decurs din aceasta. În consecinţă, în toate cazurile, nerespectarea principiilor şi dispoziţiilor legii fundamentale în activitatea de executare a mandatelor de supraveghere tehnică are drept urmare sancţiunea nulităţii, cu consecinţa excluderii probelor obţinute în această manieră nelegală.

În privinţa regimului neregularităţii provenite din calitatea organului care a executat metode de supraveghere tehnică, în mod neîndoielnic se înscrie în registrul nulităţilor virtuale şi relative ( art. 282 C.p.p), niciuna dintre nulităţile exprese, enumerate limitativ prin dispoziţiile art. 281 alin.1 lit. a-f C.p.p neregăsindu-se în ipoteza dată.

Revenind la planul sancţiunii procedurale specifice – excluderea probelor, în mod cert şi aceasta este subsumată aceloraşi condiţionalităţi, nu orice încălcări ale dispoziţiei legale în materia dispunerii, autorizării sau administrării probelor atrăgând automat excluderea acestora, în considerarea regulii proporţionalităţii, urmând a fi excluse doar acele probe în privinţa cărora fie a fost înfrânt principiul loialităţii în obţinerea acestora, fie au fost încălcate prevederi legale de ordine publică, precum este cazul mijloacelor de probă interzise de lege sau administrate cu încălcarea prevederilor legale care le reglementează autenticitatea. Nu trebuie uitat că, în conformitate cu art.13 din Legea nr. 14/1992, organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală. De asemenea, nu trebuie ignorat că executarea unui procedeu probatoriu în procesul penal de către organe ale statului care nu au calitatea de organe de cercetare sau urmărire penală echivalează cu necompetenţa funcţională a primelor, obiect de preocupare şi pentru Curtea Constituţională ( paragrafele 35 şi 37 ale Deciziei). Or, organul  necompetent funcţional, care nu are nici un fel de atribuţii în procesul penal, nu poate îndeplini acte procesuale şi procedurale, precum este şi cel care ţine de executarea mandatului de supraveghere tehnică. Fiind o realitate de fapt, absenţa calităţii cerute de lege pentru îndeplinirea actelor procedurale sau procesuale este sancţionată cu inexistenţa actului întocmit de către un organ sau o persoană neîndrituită funcţional.

Nulitatea generată de încălcarea dispoziţiilor legale privind realizarea procedeului probatoriu a supravegherii tehnice este relativă, deoarece nu poate fi încadrată în ipotezele limitativ stabilite în cuprinsul art. 281 alin.1 C.p.p, astfel că devin incidente prevederile art. 282 C.p.p. Potrivit art. 282 alin.1 C.p.p : „ Încălcarea oricăror dispoziţii legale înafara celor prevăzute la art. 281 C.p.p determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului”.

Dacă în ceea ce priveşte condiţia încălcării unei dispoziţii legale, îndeplinirea acesteia este în mod evident realizată, în privinţa celorlalte condiţii, respectiv existenţa unei vătămări a drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principiali şi imposibilitatea înlăturării vătămării altfel decât prin desfiinţarea actului” şi aceasta este îndeplinită.

Probele obţinute  prin supravegherea tehnică, efectuate de un organ necompetent, au legătură cu persoana inculpaţilor care, prin interceptările convorbirilor şi comunicaţiilor, au suferit o imixtiune în  viaţa privată, date relevante despre viaţa socială, profesională şi familială a acestora fiind cunoscute de persoane neautorizate şi care nu erau îndreptăţite la a efectua acte de cercetare penală, aşa cum sunt şi datele rezultate din transcrierile convorbirilor telefonice. Prin urmare, inculpaţii au suferit o vătămare în dreptul acestora la un proces echitabil precum şi la viaţa intimă familială şi privată şi secretul corespondenţei, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin înlăturarea probei obţinute în condiţii nelegale.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara nu împărtășește punctul de vedere al D.N.A în sensul că interceptările convorbirilor şi comunicaţiilor inculpaţilor s-au realizat în temeiul unei dispoziţii legale  care se bucură de prezumţia de neconstituţionalitate, pentru considerentele mai sus prezentate, apreciindu-se că principiul tempus regit actum şi art. 147 din Constituţia României care prevăd că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor urmează a li se da interpretarea ce rezultă în mod explicit din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.

Considerăm că  prin decizia Curţii Constituţionale nr. 126/2016, această discuţie a fost clarificată, Curtea subliniind „ Curtea reţine că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte – facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte şi, în mod excepţional, acele situaţii care au devenit facta praeterita”.

Este adevărat că legea de procedură penală se supune principiului tempus regit actum ( art. 13 alin.1 C.p.p), fără a retroactiva sau ultraactiva, ceea ce presupune că o activitate procesuală este şi rămâne valabilă dacă a fost realizată conform legii în vigoare la momentul efectuării sale, neputând fi anulată dacă legea se modifică sau se abrogă ulterior. Însă, în opinia judecătorului de cameră preliminară, dacă limităm  discuţia  doar la acest principiu decizia Curţii Constituţionale nr. 51/16.02.2016 rămâne fără efecte practice concrete în cauzele pe rol şi chiar în dosarul în care a fost invocată. Excepţia de neconstituţionalitate, fiind, în principiu, o chestiune prejudiciată, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii, nu poate constitui doar un instrument de drept abstract care să presupună aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci a unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât  şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret; totodată, neconstituţionalitatea nu are numai o funcţie de prevenţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată şi doar apoi dreptul pozitiv, în ansamblul său, astfel încât are, în mod evident, şi o funcţie sancţionatorie. De aceea, aplicarea pentru viitor a deciziilor Curţii  vizează, în mod primordial, situaţiile juridice pendinte, deci cele care nu au devenit facta praeterita ca urmare a necontestării lor. De asemenea, ar însemna ca toate probele obţinute prin supravegherea tehnică efectuată de serviciile de informaţii să fie automat valide, ceea ce ar conduce doar la un efect teoretic al deciziei Curţii. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituţională a statuat : „ Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret. Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale  nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată „ ( Decizia nr. 886/10.12.2015, par. 30)

Mai mult, în ziua publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 51/2016, Guvernul României  a intervenit prin Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 şi astfel, a modificat art. 13 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii. Prin această modificare, organul executiv al ţării a prevăzut :” Organele Serviciului Român de Informaţii pot fi desemnate organe de cercetare penală conform art. 55 alin.5 şi 6 din Codul de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform art. 57 alin.2 teza finală din Codul de procedură penală”.

Prin interpretarea dată în concluziile scrise ale D.N.A, s-ar lăsa fără efect decizia Curţii Constituţionale, ceea ce nu este permis de lege.

În acelaşi timp, judecătorul de cameră preliminară reaminteşte aşa cum s-a arătat mai sus, că neconstituționalitatea unei dispoziţii legale are o dublă funcţie – de prevenţie şi de reparaţie – dar cea de a doua este pe primul plan, întrucât vizează situaţia concretă a persoanei lezate în drepturile sale prin norma contrară Constituţiei.

Puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care aceste se sprijină. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin.4 din Constituţie şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. este un considerent de principiu din ce în ce mai des folosit de instanţa constituţională, pentru a reaminti autorităţilor publice că au obligaţia aplicării conform a deciziilor sale, inclusiv a efectelor stabilite prin aceasta. Curtea  Constituţională  pentru a preveni fie o practică neunitară, fie încălcarea  drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau, in extremis, pentru a evita nesocotirea deciziilor sale, are îndatorirea ca în cuprinsul deciziei să arate efectele pe care aceasta urmează a le produce ( astfel cum a făcut-o în Decizia nr.665 din 5 iulie 2007 şi Decizia nr. 1615 din 20 decembrie 2011). Mai mult, Curtea Constituţională fiind unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România în domeniul controlului de constituţionalitate, are plenitudine de jurisdicţie în acest domeniu. A accepta ca efectele deciziilor sale să fie interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituţii ale statului, ar echivala cu o ştirbire a competenţei Curţii. Opozabilitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale implică obligaţia constituţională a tuturor autorităţilor de a aplica întocmai deciziile Curţii la situaţiile concrete în care normele declarate neconstituţionale au incidenţă. Astfel, instanţa de judecată nu mai trebuie să  interpreteze efectul deciziei, ci să aplice decizia într-un mod conform considerentelor acesteia la cazul dedus judecăţii sale. Aceste efecte rezultă din interpretarea Constituţiei de către instanţa constituţională, care are obligaţia de a-şi explicita, în mod complet şi coerent, raţionamentul său juridic de interpretare şi aplicare a normelor de rang constituţional. O atare operaţie implică, în mod evident, şi precizarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale din perspectiva conceptelor constituţionale pe care instanţa le utilizează şi care fundamentează soluţia pronunţată. Asemenea precizări se constituie într-o componentă firească a raţionamentului pe care se întemeiază controlul de constituţionalitate, instanţa constituţională fiind cea mai în măsură să stabilească efectele actelor sale, în acord cu prevederile Legii fundamentale.

Caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale care priveşte nu doar dispozitivul acestora ci şi considerentele a fost recunoscut şi de Î.C.C.J prin decizia nr. 29 din 12.12.2012, pronunţată în urma formulării unui recurs în  interesul legii, unde Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în sensul celor de mai sus, arătând că „  având în vedere cele anterior stabilite cu privire la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituţionalitate, Înalta Curte reţine că  instanţele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituţionalitate”.

Aceste precizări au fost efectuate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara pentru a răspunde criticilor formulate de D.N.A cu privire la interpretarea  dispozitivului Deciziei nr. 51 a Curţii Constituţionale în sensul excluderii de la beneficiul  efectelor acesteia a prezentei cauze printr-o interpretare eronată doar a dispozitivului cu ignorarea considerentelor deciziei care cuprinde precizări importante ale instanţei de contencios constituţional şi care nu pot fi ignorate.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara va înlătura din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale interceptările şi înregistrările comunicaţiilor efectuate de inculpaţii P şi  T, urmând a se constata că  ceilalţi inculpaţi nu au formulat o cerere în faţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat încheierea atacată, solicitare care ar fiu trebuit  formulată urmare  Deciziei nr. 51/2016 a  Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte unii nici nu au fost supuşi măsurilor de supraveghere tehnică.

Domenii speta