2. Abuz de încredere. Reziliere unilaterală a contractului de leasing ca urmare a nerespectării obligatiilor contractuale de către societatea utilizatoare a autoturismului. Comiterea infractiunii exclusiv în modalitatea dispunerii pe nedrept de bun.

Infracţiunea de abuz de încredere implică existenţa unui raport juridic patrimonial netranslativ de proprietate, în baza căruia o persoană care deţine un bun mobil al altuia are obligaţia de a-l restitui acestuia, în condiţiile prevăzute de convenţia părţilor. Esenţial pentru existenţa situaţiei premiză este că prin raportul juridic patrimonial să fie transmisă doar detenţia asupra bunului mobil, iar nu dreptul de proprietate.

În mod greşit s-a reţinut de prima instanţă că infracţiunea de abuz de încredere a fost comisă în două modalităţi: prin dispunerea pe nedrept de bun în luna august 2013, respectiv prin refuzul de restituire în luna martie 2014, urmând a se reţine că infracţiunea s-a comis exclusiv în modalitatea dispunerii pe nedrept de bun şi s-a consumat în luna august 2013.

Nu este întemeiată critica procurorului care a susţinut că nu trebuia analizată incidenţa art. 5 Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, întrucât instanţa de apel a reconfigurat conţinutul infracţiunii, pe care l-a redus la fapta din luna august 2013.

În cazul în care s-ar fi reţinut că infracţiunea de abuz de încredere includea şi actul material constând în refuzul de restituire a autoturismului, din luna martie 2014, cum a procedat prima instanţă, atunci era greşită analizarea incidenţei art. 5 Cod penal, dar reaprecierea realizată de instanţa de apel face ca aplicarea art. 5 Cod penal să fie corectă.

Art. 213 alin. 1 din Codul penal 1969

Art. 5 Cod penal

Prin sentinţa penală nr. 59/16.01.20917 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. …/212/2015 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 c.p.p., art. 5 Cod penal, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpatului [...], din infracţiunea prev. de art. 238 alin. 1 din Codul penal, în infracţiunea prev. de art. 213 alin. 1 din Codul penal 1969.

În baza art. 213 alin. 1 din Codul penal 1969, condamnă pe inculpatul [...] la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.

În baza art. 81 Cod penal 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicate prin prezenta pentru inculpat, pe o durată, reprezentând termen de încercare, de 2 ani şi 3 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 Cod penal 1969.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnat, prin care i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 12 alin. 1 din legea nr. 187/2012, art. 71 Cod penal 1969, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi de art. 64 alin. 1 lit. b  Cod penal 1969.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 397 alin. 1 cproc.pen. rap. la art.19 alin. 1 c.proc.pen, art. 25 alin.1 c.proc.pen. coroborat cu art. 1357 alin. 1 c. civ., obligă pe inculpatul [...] la plata către partea civilă S.C. [...] S.A a sumei de 28628 lei, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că la data de 14.04.2014, S.C. [...] S.A. a formulat plângere penală împotriva inculpatului [...], în calitate de administrator al S.C. [...] S.R.L. Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, întrucât urmare rezilierii contractului de leasing nr. [...]/26.10.2011 având ca obiect autoturismul marca Audi A6, cu numărul de înmatriculare [...], având seria de şasiu [...], inculpatul nu a restituit autoturismul finanţatorului conform clauzelor contractuale.

Astfel, între S.C. [...] S.A., în calitate de finanţator şi S.C. [...] S.R.L., prin administrator [...], în calitate de utilizator a fost încheiat contractul de leasing nr. [...]/26.10.2011 având ca obiect autoturismul marca Audi A6, cu numărul de înmatriculare [...], având seria de şasiu [...], contract ce a fost reziliat unilateral la data de 27.02.2014 de către finanţator urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale de către societatea utilizatoare.

Urmare a rezilierii contractului de leasing încheiat, S.C. [...] S.A. a înaintat către S.C. [...] S.R.L., actul unilateral de reziliere nr. 401/27.02.2014, care a fost comunicat la data de 06.03.2014.

La data de 10.05.2014, la punctul de trecere a frontierei Nădlac a fost identificat numitul [...], care conducea autoturismul marca Audi A6, cu numărul de înmatriculare [...], având seria de şasiu [...], pe sensul de ieşire din ţară.

Ulterior, autoturismul a fost indisponibilizat şi predat către reprezentanţii S.C. [...] S.A.

Cu ocazia audierii numitului [...], acesta a declarat că a achiziţionat autoturismul susmenţionat de la inculpatul [...] la sfârşitul lunii august 2013, prin intermediul numitului [...], contra sumei de 6 000 euro şi plata în continuare a ratelor de leasing.

Totodată, din declaraţia numitului [...] a rezultat faptul că în luna februarie 2013 a primit de la inculpatul [...] autoturismul marca Audi A6 cu numărul de înmatriculare [...], având seria de şasiu [...] în contul unei datorii, cu obligaţia de a achita ratele de leasing, iar în luna iulie 2013 i-a dat autoturismul în cauză numitului [...] să-1 utilizeze.

În cauză, deşi se reţine faptul că cele două declaraţii nu sunt în concordanţă, este cert faptul că inculpatul [...] a înstrăinat fară drept autoturismul marca Audi A6 cu numărul de înmatriculare [...], având seria de şasiu [...], deşi îi fusese comunicat la data de 06.03.2014 actul unilateral de reziliere nr. …/27.02.2014 de către societatea finanţatoare, având astfel obligaţia de a restitui autoturismul în cauză, neavând dreptul de a dispune de acesta fără acordul prealabil al finanţatorului.

Cu atât mai mult, la data de 15.10.2012, prin sentinţa civilă nr. 3109 a Tribunalului Constanţa - Secţia a Il-a Civilă, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de S.C. [...] S.R.L., ridicându-se debitoarei dreptul de administrare, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, împrejurare de care inculpatul avea cunoştinţă, aspect care rezultă din declaraţia martorului [...], în calitate de administrator judiciar al S.C. [...] S.R.L.

S-a apreciat că faptele inculpatului [...], care, în calitate de administrator al S.C. [...] S.R.L., deşi a fost notificat în acest sens la data de 06.03.2014 de către persoana vătămată S.C. [...] S.A., a refuzat restituirea autoturismului marca Audi A6, cu numărul de înmatriculare [...], având seria de şasiu [...] şi a dispus pe nedrept de acesta, autoturism care a făcut obiectul contractului de leasing nr. … încheiat între S.C. [...] S.A., în calitate de finanţator şi S.C. [...] S.R.L., în calitate de utilizator, contract ce a fost reziliat unilateral la data de 27.02.2014 de către finanţator ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale de către societatea utilizatoare, cauzând un prejudiciu în cuantum de 28.628 lei, prejudiciu nerecuperat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 213 alin. 1 din c.p. 1969.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa a avut in vedere criteriile prev. de art. 72 C.pen., si anume: dispoziţiile din partea generala a Codului Penal privind infracţiunea consumată; limitele de pedeapsă prevăzute în partea speciala, persoana şi conduita inculpatului – are vârsta de 37 ani, este căsătorit, nu are studii, ocupaţia administrator, fără antecedente penale.

Cu privire la pretenţiile civile formulate cu titlu de daune materiale de S.C. [...] S.A, instanţa a constatat că acestea au fost dovedite, în condiţiile în care acestea sunt reprezentate de capitalul şi dobânzile restante, neachitate de inculpat, potrivit contractului de leasing nr. [...]/26.10.2011.

Probaţiunea dosarului a dovedit, de asemenea, legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită şi prejudiciul produs, precum şi vinovăţia inculpatului.

Împotriva sentinţei penale nr. 59/16.01.20917 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. …/212/2015 au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi inculpatul [...].

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a susţinut că unul dintre actele materiale ce intră în compunerea infracţiunii de abuz de încredere a fost săvârşit după intrarea în vigoare a Noului Cod penal, ceea ce impunea schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 238 alin. 1 Cod penal, fără a se putea analiza în aceste condiţii incidenţa legii penale mai favorabile; s-a mai criticat individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, susţinându-se că se impune majorarea pedepsei, faţă de modalitatea de săvârşire a faptei,urmarea produsă, circumstanţele personale ale inculpatului.

Inculpatul [...] a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 ain. 1 lit. B teza a II-a Cod procedură penală, cu motivarea că nu acţionat cu intenţie directă; a mai solicitat reducerea daunelor materiale acordate părţii civile la suma precizată în apel de partea civilă, respectiv 13.903,15 lei.

Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanţi, precum şi din oficiu, conform art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Prima instanţă a reţinut că inculpatul [...], în calitate de administrator al S.C. [...] S.R.L., deşi a fost notificat în acest sens la data de 06.03.2014 de către persoana vătămată S.C. [...] S.A., a refuzat restituirea autoturismului marca Audi A6, cu numărul de înmatriculare [...], având seria de şasiu [...] şi a dispus pe nedrept de acesta, autoturism care a făcut obiectul contractului de leasing nr. [...] încheiat între S.C. [...] S.A., în calitate de finanţator şi S.C. [...] S.R.L., în calitate de utilizator, contract ce a fost reziliat unilateral la data de 27.02.2014 de către finanţator ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale de către societatea utilizatoare.

Se observă că, atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea primei instanţe, se reţine că infracţiunea de abuz de încredere a fost comisă în două modalităţi distincte: prin dispunerea de autoturismul marca Audi A6, cu numărul de înmatriculare [...], având seria de şasiu [...], respectiv prin refuzul inculpatului de a restitui autoturismul.

Cu referire la acţiunea de dispunere de autoturismul marca Audi A6, s-a reţinut corect faptul că în luna august 2013 inculpatul [...] a înstrăinat acest autoturism către martorul [...], prin intermediul martorului [...], primind suma de 6.000 euro, iar martorul [...] urma să achite în continuare ratele aferente contractului de leasing.

S-a mai reţinut că la data de 06.03.2014 inculpatul a fost notificat de S.C. [...] S.A. pentru a restitui autoturismul marca Audi A6, însă a refuzat să des curs acestei notificări.

Curtea reţine că infracţiunea de abuz de încredere implică existenţa unui raport juridic patrimonial netranslativ de proprietate, în baza căruia o persoană care deţine un bun mobil al altuia are obligaţia de a-l restitui acestuia, în condiţiile prevăzute de convenţia părţilor. Esenţial pentru existenţa situaţiei premiză este că prin raportul juridic patrimonial să fie transmisă doar detenţia asupra bunului mobil, iar nu dreptul de proprietate.

Elementul material al infracţiunii este alternativ şi se realizează prin una din următoarele acţiuni: însuşirea bunului, dispunerea pe nedrept de acel bun sau refuzul de a-l restitui. Dispunerea pe nedrept implică efectuarea de acte de dispoziţie pe care deţinătorul nu avea dreptul să îl facă, aşa cum corect s-a reţinut în cazul inculpatului [...], căruia contractul de leasing nu îi permitea să înstrăineze bunul altei persoane. Refuzul de restituire implică manifestarea de voinţă a făptuitorului de  a nu înapoia bunul şi a-l păstra pentru sine. Astfel cum se reţine în doctrina juridică, dar şi în jurisprudenţă, infracţiunea de abuz de încredere este o infracţiune instantanee, consumarea ei având loc odată cu executarea integrală a oricăreia dintre acţiunile care realizează elementul material al infracţiunii.

Drept urmare, în cazul în care se reţine că infracţiunea de abuz de încredere s-a comis în modalitatea dispunerii pe nedrept de bun, consumarea infracţiunii are loc după ce acţiunea de dispunere este integral realizată, în cazul de faţă atunci când s-a realizat înstrăinarea bunului către martorul [...], în luna august 2013. După această dată inculpatul [...] nu mai deţinea bunul, care fusese transmis către martorul [...].

Având în vedere că probele administrate confirmă această stare de fapt, nu se mai poate reţine şi a doua modalitate alternativă de realizare a elementului material al infracţiunii de abuz de încredere, respectiv prin refuzul de restituire a autoturismului, urmare notificării din luna martie 2014. Aşa cum am arătat, situaţia premisă a infracţiunii de abuz de încredere o constituie raportul juridic patrimonial netranslativ de proprietate, în baza căruia o persoană care deţine un bun mobil al altuia are obligaţia de a-l restitui acestuia. Urmare primei acţiuni de dispunere de autoturism, inculpatul [...] nu mai deţinea autoturismul în luna martie 2014, astfel că nu mai putea exista un refuz de restituire pentru un bun ce nu se mai afla în detenţia inculpatului, lipsind chiar situaţia premisă, ca efect al primei acţiuni a inculpatului. Infracţiunea de abuz de încredere s-a consumat în luna august 2013, în modalitatea dispunerii de bun, de aceea nu mai putea exista ulterior un refuz de restituire pentru acelaşi bun care nu mai era deţinut de inculpat. Cu alte cuvinte, săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere în modalitatea dispunerii pe nedrept de bun exclude posibilitatea comiterii ulterioare a infracţiunii şi în modalitatea refuzului de restituire a aceluiaşi bun, deţinut  în temeiul aceluiaşi raport juridic, exceptând cazul în care bunul s-ar reîntoarce în detenţia inculpatului.

Aşa fiind, Curtea constată că în mod greşit s-a reţinut de prima instanţă că infracţiunea de abuz de încredere a fost comisă  în două modalităţi: prin dispunerea pe nedrept de bun în luna august 2013, respectiv prin refuzul de restituire în luna martie 2014, urmând a se reţine de Curte că infracţiunea s-a comis exclusiv în modalitatea dispunerii pe nedrept de bun şi s-a consumat în luna august 2013.

De altfel, prima instanţă, preluând aprecierea din actul de sesizare, a reţinut ambele modalităţi de realizare a elementului material al infracţiunii de abuz de încredere, dar nu a reţinut forma continuată a infracţiunii, deşi a reţinut două acte materiale distincte, ceea ce indică o inconsecvenţă între starea de fapt reţinută şi încadrarea juridică a faptei.

În acest context, constatând că infracţiunea s-a comis în luna august 2013, anterior intrării în vigoare a Noului Cod penal, la 01.02.2014, se impunea analizarea legii penale mai favorabile, în condiţiile art. 5 Cod penal.

Având în vedere că prima instanţă s-a orientat către minimul special prevăzut de lege, identic în ambele legi penale succesive, dar a optat pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în condiţiile art. 81 Cod penal din 1968,  modalitate de individualizare a executării pedepsei mai favorabilă decât cele prevăzute în Noul Cod penal, este corectă aprecierea că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1968.

Luând în considerare argumentele expuse, nu este întemeiată critica procurorului, care a susţinut că nu trebuia analizată incidenţa art. 5 Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, întrucât instanţa de apel a reconfigurat conţinutul infracţiunii, pe care l-a redus la fapta din luna august 2013. În cazul în care s-ar fi reţinut că infracţiunea de abuz de încredere includea şi actul material constând în refuzul de restituire a autoturismului, din luna martie 2014, cum a procedat prima instanţă, atunci era greşită analizarea incidenţei art. 5 Cod penal, dar reaprecierea realizată de instanţa de apel face ca aplicarea art. 5 Cod penal să fie corectă.

Inculpatul a susţinut că nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege – intenţia  directă, necesară pentru realizarea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii.

Contrar susţinerii inculpatului [...], elementul subiectiv al infracţiunii de abuz de încredere include atât intenţia directă, cât şi intenţia indirectă, astfel că şi în ipoteza indicată de inculpat, săvârşirea faptei cu intenţie indirectă, sunt realizate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, din perspectiva laturii subiective.

Aşa cum a arătat şi prima instanţă, acţiunile inculpatului arată însă că a acţionat cu intenţie directă, deoarece a prevăzut rezultatul faptei şi a urmărit producerea lui. Inculpatul cunoştea că, potrivit clauzelor contractului de leasing, nu putea înstrăina autoturismul, decât în condiţiile unei cesiuni de creanţă.

Cesiunea de creanţă a unui contract de leasing presupune cedarea de către persoana fizică sau juridică, numită în contractul de cesiune utilizator, a dreptului de uzufruct asupra bunului care face obiectul contractului de leasing, către o terţă persoană, numită noul utilizator al contractului de leasing cesionat. Aceasta presupune că noul utilizator îşi asumă toate drepturile ?i obligaţiile izvorâte din contractul de leasing pe care îl preia, fiind însă necesar acordul finanţatorului pentru realizarea cesiunii.

Inculpatul nu a urmat această procedură, nu a încunoştiinţat finanţatorul, nu a răspuns notificărilor ce i-au fost adresate, cel puţin pentru a facilita recuperarea autoturismului, ascunzând modul în care a procedat, aspecte de natură a releva reaua sa credinţă, dar şi reprezentarea reală a situaţiei juridice în care se afla, aşa încât Curtea reţine că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, cum corect a motivat şi prima instanţă, motiv pentru care este întemeiată soluţia de condamnare.

Asupra individualizării pedepsei, Curtea constată că nu se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului, aşa cum solicită procurorul, pedeapsa de 3 luni închisoare reflectând gravitatea faptei şi persoana inculpatului.

Din perspectiva individualizării pedepsei, curtea constată că, potrivit art. 72 Cod penal din 1968, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanţele reale de comitere a faptei, urmările produse, circumstanţele personale ale inculpatului. Din analiza tuturor acestor elemente care circumstanţiază periculozitatea faptei şi a inculpatului, Curtea apreciază că este justificată aplicarea pedepsei de 3 luni  închisoare.

Deşi inculpatul a produs un prejudiciu relativ mare, de 13.903,15 lei, care nu a fost recuperat, iar inculpatul nu a cooperat cu organele judiciare, trebuie observat că se află la primul conflict cu legea penală, a desfăşurat activităţi lucrative, de la comiterea faptei a trecut un interval de peste 4 ani în care nu sunt date că a mai comis alte fapte, ceea ce indică faptul că intrarea în conflict cu legea penală a fost accidentală.

Din analiza coroborată a tuturor acestor date, Curtea reţine că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea pedepsei de 3 luni închisoare, în condiţiile art. 81 Cod penal din 1968, aşa încât inculpatul să nu mai comită pe viitor alte infracţiuni.

În soluţionarea acţiunii civile, Curtea constată că prima instanţă a acordat integral suma solicitată de partea civilă S.C. [...] S.A., respectiv sunma de 28.628 lei. Deşi prima instanţă a apreciat că acest prejudiciu este dovedit, din analizarea mijloacelor de probă, dar şi a constituirii de parte civilă, se constată că partea civilă a indicat un prejudiciu total, fără a aduce probe în susţinerea cererii şi fără măcar a explica modalitatea de producere a prejudiciului, conţinutul concret al prejudiciului pretins.

În apel, au fost solicitate precizări părţii civile S.C. [...] S.A. (prin administratorul judiciar [...] Cluj Napoca, având în vedere că societatea se află în prezent în procedura insolvenţei), cu referire la prejudiciul cauzat prin fapta ilicită a inculpatului, iar din răspunsul primit rezultă că prejudiciul este în cuntum de 13.903.15 lei (din care 4.340 lei reprezentând folosinţa bunului, nefacturată, pentru perioada anterioară rezilieri contractului, 881,56 lei reprezentând factura aferentă lunii octombrie 2013, 901,93 lei reprezentând factura aferentă lunii noiembrie 2013, 62 lei conturi expediere notificare, 7.717,26 lei reprezentând debit datorat pentru perioada de folosinţă a bunului între data rezilierii şi preluarea bunului ); a fost ataşată situaţia financiară a contractului de leasing.

Inculpatul [...] nu a contestat acest nou cuantum al prejudiciului, precizat în apel de partea civilă.

Având în vedere precizările formulate de partea civilă şi explicaţiile date relativ la cuantumul prejudiciului, Curtea constată că prejudiciul cauzat de inculpat prin fapta dedusă judecăţii este în cuantum de 13.903,15 lei, acesta datorând sumele reprezentând folosinţă bunului şi cheltuielile impuse de recuperarea autoturismului.

Se constată, aşadar, că prima instanţă a acordat în mod nejustificat suma de 28.628 lei, cu titlu de daune materiale, din chiar precizările părţii civile rezultând că prejudicul total este în cuntum de 13.903,15 lei.

În concluzie, dintre toate criticile formulate în apel, este întemeiată doar cea a inculpatului, relativ la reducerea despăgubirilor civile acordate părţii civile la suma de 13.903,15 lei, numai sub acest aspect urmând a fi admis apelul inculpatului, în timp ce criticile procurorului sunt integral neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 59/16.01.20917 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. …/212/2015.

În baza art. 421 pct.2 lit. a Cod procedură penală va fi admis apelul declarat de inculpatul [...] împotriva sentinţei penale nr. 59/16.01.20917 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. …/212/2015.

În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală se va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând, se va reduce cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul [...] către  partea civilă S.C. [...] S.A. (prin administratorul judiciar [...] Cluj Napoca) de la suma de 28.628 lei la suma de 13.903,15 lei.

Se vor înlătura din cuprinsul sentin?ei penale apelate dispozi?iile contrare deciziei penale de fa?ă ?i se vor men?ine celelalte dispozitii.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare