Nelegalitate process verbal de contravenţie; dubiu cu privire la identitatea contravenientului

Sentinţă civilă 153 din 02.02.2016


Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PLC nr. ….. întocmit la data de 20.07.2015 de P.M.M.D.P.L., petentul S.V. a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 195 lei, în temeiul art. 142 lit. e din Regulamantul de aplicare a O.U.G. 195/2005, reţinându-se în sarcina acestuia că, în data de 27.03.2015, ora 0912, pe str. Ştefan cel Mare din Mangalia, a oprit voluntar autoturismul marca Mercedes de culoare negru având numărul de înmatriculare ….. în faţa magazinului G., la mai puţin de 25 metri faţă de trecerea de pietoni.

Procesul verbal de contravenţie a fost întocmit în lipsa petentului, în cuprinsul acestuia fiind menţionat procesul verbal a fost întocmit la sediu, constatarea s-a făcut cu aparatul foto marca ….. model ….. serid ……….

În baza art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa va analiza legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat prin prisma criticilor şi apărărilor formulate, verificând şi sancţiunea aplicată.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiei nr. 88/04.03.2014 a Primarului municipiului Mangalia, agentul constatator M.L. care a întocmit procesul-verbal contestat avea calitatea de agent constatator în sensul art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, iar actul contestat conţine toate menţiunile obligatorii sub sancţiunea nulităţii exprese prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Încadrarea juridică a faptei contravenţionale reţinute în sarcina petentului, astfel cum aceasta a fost descrisă în cuprinsul procesului verbal de contravenţie, a fost efectuată în mod corespunzător, prin reţinerea dispoziţiilor art. 142 lit. e din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002, rep., potrivit cărora „Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor.. e) pe trecerile de pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte de acestea,” şi ale art. 99 alin. 2 potrivit cu care „Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a)”.

Pentru fapta contravenţională săvârşită, agentul constatator a aplicat petentului amendă contravenţională stabilită potrivit cu sistemul claselor de sancţiuni instituit de art. 98 din OUG nr. 195/2002 rep., respectiv 2 puncte amendă în cuantum de 195 lei, potrivit art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

Petentul a susţinut că nu are calitatea de contravenient, întrucât la data săvârşirii faptei înstrăinase autoturismul numitului G.I..

Din analiza planşei foto depusă la dosar (fila 28), rezultă că persoana contravenientului era de faţă la momentul constatării faptei (stopurile autoturismului sunt aprinse, iar agentul de poliţie pare că poartă o discuţie cu persoana aflată în autoturism), însă agentul constatator nu i-a solicitat acestuia actul de identitate sau un document în baza căruia să stabilească identitatea contravenientului, aşa cum impun dispoziţiile art. 18 din O.G. 2/2001, mulţumindu-se să încheie procesul verbal de constatare după aproximativ 4 luni de la data săvârşirii faptei la sediul P.L.M., în lipsa contravenientului, după efectuarea verificărilor în evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa (filele 29, 30). 

Procesul verbal de constatare se încheie la momentul constatării faptei de către agentul constatator, aspect ce rezultă din interpretarea art. 15 şi urm. din O.G. 2/2001, tocmai pentru a putea legitima contravenientul şi a-i da acestuia posibilitatea de a face obiecţiuni cu privire la actul de constatare aşa cum prevăd dispoziţiile art. 16 alin. 7 din acelaşi act normativ. Încălcarea de către agentul constatator a obligaţiei de a aduce la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni şi neconsemnarea acestora distinct în procesul verbal de constatare, se sancţionează cu nulitatea actului astfel întocmit.

În situaţia în care, aşa cum pretinde intimata prin întâmpinare, contravenientul nu era de faţă, agentul constatator trebuia să încheie procesul verbal de constatare în lipsa acestuia şi să facă menţiune în procesul verbal despre această împrejurare, care trebuia confirmată de cel puţin un martor.

De la această regulă, în cazul contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, legiuitorul român a prevăzut o singură excepţie când constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, situaţie în care procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori (art. 102 alin. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată).

Or, în speţă, deşi s-ar putea aprecia că fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat (deşi dovada certificării acestuia nu a fost depusă la dosarul cauzei), tocmai această probă relevă faptul că persoana contravenientului era de faţă la momentul constatării faptei şi în consecinţă agentul constatator trebuia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 18 şi art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, respectiv să legitimeze contravenientul şi să-i dea acestuia posibilitatea de a face obiecţiuni cu privire la actul de constatare.

Având în vedere că au fost încălcate prevederile menţionate, instanţa apreciază că procesul verbal contestat a fost nelegal întocmit.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că petentul a depus la dosarul cauzei un înscris sub semnătură privată, respectiv contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit întocmit la data de 05.08.2014, aflat la fila 7 din dosar, prin care acesta a înstrăinat numitului G.I. autoturismul marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare ……..

Potrivit art. 278 alin. 1 din Codul de procedură civilă „data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât cele care l-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una din modalităţile prevăzute de lege, respectiv: 1. din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcţionar competent în această privinţă; 2. din ziua când au fost înfăţişate la o autoritate sau instituţie publică, făcându-se despre aceasta menţiune pe înscrisuri;. 3. din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public; 4. din ziua morţii ori din ziua când a survenit neputinţa fizică de a scrie a celui care l-a întocmit sau a unuia dintre cei care l-au subscris, după caz; 5. din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar şi pe scurt, în înscrisuri autentice întocmite în condiţiile art. 269, precum încheieri, procese-verbale pentru punerea de sigilii sau pentru facere de inventar; 6. din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeaşi natură care dovedeşte în chip neîndoielnic anterioritatea înscrisului”.

În speţă, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit întocmit la data de 05.08.2014, exhibat de petent, nu a dobândit dată certă în niciuna din modalităţile prevăzute de art. 278 din Codul de procedură civilă, astfel că data menţionată în înscrisul sub semnătură privată depus de petent la dosarul cauzei nu poate fi opozabilă instanţei de judecată. Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază că petentul nu a reuşit să facă dovada înstrăinării autoturismului marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare ……, anterior încheierii procesului verbal de contravenţie seria PLC nr. …… întocmit la data de 20.07.2015.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, constatând nelegalitatea procesului verbal de contravenţie, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa va admite plângerea contravenţională şi va anula procesul verbal de contravenţie seria PLC nr. …… din 20.07.2015 întocmit de P.M.M.P.L..