Condiţii de sancţionare ale tentativei la infracţiunea de furt calificat; măsură educativă neprivativă de libertate

Sentinţă penală 35 din 09.02.2016


Astfel,. în noaptea de 06/07.11.2015, în jurul orei 0500, inculpatul a plecat de la locuinţa sa cu intenţia de a sustrage bunuri şi, aflat în cartierul Colonişti din Mangalia, pe strada …….., a escaladat gardul imobilului situat la nr. ….., proprietatea persoanei vătămate T.I. şi, după ce a verificat anexele locuinţei, inculpatul a intrat într-o magazie în care erau depozitate alimente, care nu era încuiată, însă nu a mai reuşit să finalizeze rezoluţia infracţională, întrucât a fost surprins de către persoana vătămată T.I., care l-a reţinut pe inculpat până la sosirea lucrătorilor de poliţie.

Din analiza fişei de cazier a inculpatului M.S. rezultă că faţă de acesta, la data de 23.07.2014, a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în cauza penală cu nr. ……/P/2014.

Având în vedere situaţia de fapt anterior reţinută, instanţa apreciază că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de furt calificat pentru care a fost cercetat în prezenta cauză.

Astfel, elementul material al laturii obiective al infracţiunii de tentativă de furt calificat reţinute în sarcina inculpatului M.S. s-a realizat prin activitatea desfăşurată de acesta care, în noaptea de 07.11.2015, a pătruns, prin escaladare, în curtea locuinţei persoanei vătămate T.I., pentru a lua bunuri, cu scopul de a şi le însuşi, pe nedrept, fiind însă surprins asupra faptei.

Urmarea imediată, ca element al laturii obiective a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului constă în prejudiciul produs de acesta în patrimoniul persoanei vătămate, iar legătura de cauzalitate dintre activitatea inculpatului şi pagubele produse rezultă din ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală şi din declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei de judecată.

Sub aspectul laturii subiective, se constată atât lipsa consimţământului persoanei vătămate, care nu a avut cunoştinţă despre conduita inculpatului, cât şi scopul însuşirii pe nedrept, intenţia inculpatului de a săvârşi fapta pentru care a fost cercetat în prezenta cauză rezultând din modul şi împrejurările în care a fost comisă, astfel cum a fost reţinută pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, dar şi din declaraţia dată de inculpat pe parcursul procesului penal.

Faţă de considerentele anterior expuse, instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta reţinută în sarcina inculpatului există, constituie infracţiune şi a fost săvârşite de inculpat, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul fiind răsturnată prin probe certe, astfel cum impun dispoziţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură penală.

De asemenea, din fişa de cazier judiciar anexată la dosarul de urmărire penală rezultă că, la data de 23.07.2014, a fost pusă în mişcare acţiunea penală în dosarul nr. …./P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoriei Mangalia,  inculpatul M.S. fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzute de art. 233 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 113 Cod penal, fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, care a  fost revocată la data de 13.02.2015, aspect care dovedeşte o perseverentă infracțională și o nesocotire vădită a regulilor de conviețuire.

Pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv tentativă de furt calificat, legea nu prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare, pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat în cauză fiind de 3 ani şi 6 luni, în conformitate cu art. 33 alin. 2, rap la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d și alin. 2 lit. b Cod penal.

Tentativa este o formă a infracţiunii, iar nu o cauză de reducere a pedepsei pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 187 Cod penal. Cauzele de reducere a pedepsei sunt expres reglementate de lege (art. 76 şi 411 Cod penal, art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală) şi nu pot fi extinse pe cale de interpretare la alte cazuri cum ar fi tentativa, de vreme ce legiuitorul nu o califică astfel.

Potrivit raportului de evaluare al inculpatului întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa se apreciază că inculpatul prezintă perspective medii de reintegrare socială şi, în consecinţă, având în vedere condiţiile concrete de săvârşire a faptelor şi perioada petrecută în stare de arest preventiv s-a propus aplicarea măsurii educative neprivative de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni, cu impunerea faţă de inculpat a următoarelor obligaţii: să urmeze un curs de pregătire şcolară şi să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa la datatele fixate de acesta. 

Cu referire la inculpat, instanţa va avea în vedere şi împrejurarea că inculpatul este minor şi nu are antecedente penale, chiar dacă, în prezent, este cercetat relativ la o faptă de tâlhărie, apreciind că restrângerea libertăţii sale de mişcare, la locul de domiciliu, pentru o perioadă determinată, cu impunerea respectării unor obligaţii, oferă premisele necesare unei corijări a comportamentului inculpatului.

La individualizarea măsurii educative ce va fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere şi împrejurarea că la data comiterii faptelor inculpatul M.S. nu împlinise vârsta majoratului, conduita manifestată de acesta pe parcursului procesului penal, respectiv împrejurarea că a recunoscut comiterea faptei atât în cuprinsul declaraţiilor date în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, dar şi recuperarea parţială a prejudiciului şi faptul că persoanele vătămate nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În consecinţă, instanţa se va orienta către o măsură educativă neprivativă de libertate a supravegherii, care a fost aleasă de instanţă pornind de la concluziile referatului de evaluare, unde se arată că inculpatul prezintă perspective medii de reintegrare socială, resursele individuale ale acestuia fiind reprezentate de dorinţa sa declarată de a-şi continua studiile, familia fiind disponibilă de a-l susţine prin oferirea de sprijin şi suport moral şi material în vederea reintegrării sociale şi de a-l supraveghea, resursele comunitare ale inculpatului fiind reprezentate de posibilităţile oferite de societate de a-şi continua studiile, de a căpăta competenţe profesionale cu care să poată fi prezent pe piaţa forţei de muncă în scopul de dobândi, în mod licit, resursele financiare necesare existenţei.

Având în vedere de considerentele anterior expuse, instanţa apreciază că măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii, conform art. 114 alin. 1 Cod penal art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. b şi art. 118 Cod penal, pe o perioadă de 6 luni, pentru inculpatul M.S., este suficientă şi de natură a-l reeduca şi de a-l determina ca pe viitor să se conformeze dispoziţiilor legii penale edictate în vederea protecţiei bunurilor, dar şi pentru atingerea celorlalte scopuri ale sancţiunilor de drept penal.

În baza dispoziţiilor art. 121 alin 1 lit. a şi e Cod penal, pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, instanţa va impune inculpatului următoarele obligaţii: să urmeze un curs de pregătire şcolară şi să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta.

În baza art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală, apreciind că măsura controlului judiciar este necesară în continuare pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, pentru prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni şi pentru înlăturarea în acest mod a stării de pericol pentru ordinea publică, stare care decurge din periculozitatea atât a faptei cât şi a inculpatului, acesta manifestând perseverenţă în comiterea de infracţiuni contra patrimoniului şi fiind predispus la comiterea de fapte similare, instanţa va menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul M.S., prin încheierea din data de 20.11.2015 a Judecătoriei Mangalia. 

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală instanţa va obliga pe inculpat la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză.

Domenii speta