Revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii pentru admiterea cererii de revizuire

Chiar dacă printro hotărâre CEDO s-a luat act de soluţionarea amiabilă a litigiului dintre stat şi reclamant, cererea de revizuire nu poate fi admisă  în situaţia în care consecinţele grave ale încălcării Convenţiei şi a protocoalelor adiţionale la aceasta nu mai continuă să se producă şi în prezent, ca urmare a reabilitării de drept a petentului.

Art. 465 alin. 1, 9, 10 C. pr. pen.

Prin decizia penală nr. 505/11.04.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dos. nr. 276/1/2016, a fost trimisă Curţii de Apel Târgu Mureş cererea de revizuire formulată de revizuienta XX împotriva deciziei penale nr. 677/26.02.2013 a ÎCCJ – Secţia penală, pronunţată în dos. nr. 2976/95/2009, spre competentă soluţionare.

În motivarea hotărârii, Înalta Curte a constata că cererea de revizuire cu care a fost investită, a fost greşit îndreptată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor  art.465 alin.1 Cod procedură penală, hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.465 alin.3 din Codul de procedură penală, cererea de revizuire se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza XXX contra României, din 29 septembrie 2015, s-a luat act de înţelegerea amiabilă intervenită între părţi şi, pe cale de consecinţă, s-a stabilit acordarea sumei de 2.400 euro cu titlu de compensaţie către revizuenta din prezenta cauză. S-a convenit că soluţionarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, după cum sunt definite în Convenţie şi Protocoalele acesteia, nefiind identificat niciun motiv care să justifice continuarea examinării cererii.

Cum, în cauză, hotărârea a cărei revizuire se cere este cea pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie – la instanţa de fond s-a dispus achitarea inculpatei, în calea de atac a apelului pronunţându-se o hotărâre de condamnare, menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr.677 din data de 26 februarie 2013, pronunţată în dosarul nr.xxx – în faţa căreia s-a constatat o încălcare a dreptului inculpatei XX, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire aparţine instanţei de apel, respectiv Curţii de Apel Târgu Mureş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de 28.04.2016 sub nr. xxx.

Petenta a depus un memoriu prin care precizează că cererea de revizuire este formulată împotriva deciziei penale nr. 49/A/08.06.2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dos. nr. xxx (fila 12).

A fost asigurată asistenţa juridică prin apărător desemnat din oficiu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel reţine următoarea situaţie de fapt: 

Prin sentinţa penală nr.366 din 16.12.2011, pronunţată de Tribunalul Harghita, Secţia Penală, s-au dispus următoarele:

- în baza art.334 din Codul de procedură penală anterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii XXX, XX şi XX din infracţiunea prevăzută de art.254 alin. 1 şi 2 din Codul penal anterior în infracţiunea prev. de art.254 alin. 1 din acelaşi cod.

1) În baza art.254 alin.1 din Codul penal anterior a fost condamnat inculpatul XXX, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b şi c din Codul penal anterior, pe doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art.254 alin.1 din Codul penal anterior a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b şi c din acelaşi cod, pe doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art.254 alin.1 din Codul penal anterior a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b şi c din acelaşi cod, pe doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Conform art.33 lit.a, art.34 lit.b din Codul penal anterior, s-a dispus că  inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b şi c din acelaşi cod, pe doi ani.

În temeiul art.861 alin.2 din Codul penal anterior s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit art.863 din Codul penal anterior a fost obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere şi să respecte obligaţiile prevăzute de alin.1, respectiv să se prezinte o dată la 3 luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 din Codul penal anterior.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 05.03.2009 şi până la 24.07.2009.

În conformitate cu art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală anterior a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 din Codul penal anterior.

2) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală anterior a fost achitată inculpata XX  pentru infracţiunea de luare de mită, prev.254 alin.1 din Codul penal anterior.

În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală anterior a fost achitată inculpata pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prev. de art.256 din Codul penal anterior.

3) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul de procedură penală anterior a fost achitată inculpata XXX  pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prev. de art.256 din Codul penal anterior.

 4) În baza art. 26 raportat la art.254 alin.1 din Codul penal anterior, cu aplicarea art.74 lit.a şi c şi art.76 lit.c din acelaşi cod, a fost condamnată inculpata XX, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită. 

În temeiul art.81 din Codul penal anterior s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani.

S-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art.83 din Codul penal anterior.

S-a dispus confiscarea în favoarea statului de la inculpatul XXX a sumei de 1.500 lei, rezultaţi din infracţiunile comise.

S-a făcut aplicarea art.191 alin.1 din Codul de procedură penală anterior  referitor la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 03.07.2009, s-a înregistrat la Tribunalul Harghita rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii XXX pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de luare de mită, prev. de art.254 alin.1 şi 2 din Codul penal anterior şi o infracţiune de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 din Codul penal anterior, XX pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, prev. de art.254 alin.1 şi 2 din Codul penal anterior şi o infracţiune de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 din Codul penal anterior, XX pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art.26 raportat la art. 254 alin.1 şi 2 din Codul penal anterior şi XX pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art.256 din Codul penal anterior.

Potrivit actului de sesizare a instanţei, faptele au constat în următoarele:

La nivelul organelor de cercetare penală existau de mai multă vreme informaţii privitoare la împrejurarea că anumiţi funcţionari din cadrul Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj obişnuiau să primească diferite sume de bani de la pacienţii care se prezentau pentru obţinerea certificatului de încadrare în grad de handicap, în scopul arătat de dispoziţiile art.254 alin.1 şi 2 din Codul penal anterior; în ideea celor menţionate, în ziua de 4.03.2009, la sediul I.P.J. Gorj, s-a prezentat martora XX din Tg.Jiu, care a denunţat împrejurări legate de pretinderea unor sume de bani de către inculpatul XXX, preşedintele Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, aceasta susţinând că, în luna iulie 2008, în urma unor investigaţii medicale, a fost diagnosticată cu leucemie granulocitară cronică, fapt pentru care urma să fie inclusă într-un program social, respectiv să primească un ajutor bănesc. Pentru a beneficia de acest program, era necesară întocmirea unui dosar şi examinarea de către o comisie medicală.

La nivelul judeţului Gorj, Comisia de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap funcţionează în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, desfăşurându-şi activitatea, până în luna ianuarie 2009, în clădirea Policlinicii Spitalului 700 Tg-Jiu, iar ulterior, într-un imobil din cadrul Spitalului Judeţean Pasarelă. Comisia a fost condusă până în ziua de 5.03.2009 de inculpatul XXX, medic specialist, în calitate de preşedinte.

Pacienţii care solicitau comisiei încadrarea într-un grad de handicap urmau să parcurgă un anumit circuit până la obţinerea certificatului de handicap, respectiv:

- după ce dosarul era înregistrat la secretariatul unităţii în registrul general de intrări - ieşiri, persoanele se prezentau la Biroul de asistenţă socială unde dosarul era analizat de martorii XX – psiholog, XXXX – asistent social specialist I. Aici dosarul era analizat din punct de vedere social şi administrativ, respectiv ce statut social are persoana, ce venituri realizează, dacă este angajată în muncă. În această etapă, pacientul putea fi amânat, cele două funcţionare transmiţându-i ce acte urmează a fi depuse când constatau că dosarul nu este complet. Dacă dosarul era complet, se întocmea un raport de evaluare, obligatoriu în analiza cererii de stabilire şi încadrarea persoanei în grad de handicap.

În sfârşit, cea de a treia etapă impunea prezenţa pacienţilor la Comisia medicală condusă de inculpatul XXX (în calitate de medic specialist) din care făceau parte şi inculpatele XX (inspector clasa I-a, grad profesional asistent) - conform fişei postului secretarul comisiei, respectiv XX (inspector clasa I-as, grad profesional asistent). Aici inculpatul XXX analiza documentele medicale depuse de solicitanţi şi, dacă considera că persoana respectivă se încadrează într-un grad de handicap, făcea propunere de încadrare către Comisia de evaluare complexă (stabilea gradul de handicap şi aviza prin semnătură şi parafare) ce se întrunea zilnic, de luni până vineri, în jurul orelor 12,00 pentru stabilirea gradului de handicap, admiterea sau respingerea solicitării. Comisia de evaluare, întrunită în plen pentru analiza propunerilor făcute de inculpat la comisia medicală, era condusă de acesta în calitate de preşedinte, având ca membrii martorii XX - medic specialist, XX – asistent social, XXXX – asistent social, XX – preşedinte al Asociaţiei Surdo-Muţilor – Filiala Gorj şi inculpata XX, în calitate de secretar.

Din declaraţiile martorilor XX, XX, Mănescu Constantin şi XXXX, s-a reţinut că întrunirea Comisiei de evaluare în plen era formală, pentru că inculpatul, în calitatea avută – preşedinte şi principalul factor de decizie, stabilea de unul singur încadrarea solicitantului în grad de handicap, după analiza dosarului la comisia medicală spunându-i pacientului să se prezinte, în vederea ridicării certificatului de handicap, fără a mai aştepta întrunirea comisiei. Certificatele de handicap erau redactate, la cererea inculpatului, de inculpatele XX şi XX, care erau prezente în permanenţă în cabinetul folosit de inculpatul XXX.

XX s-a prezentat în faţa comisiei medicale condusă de inculpatul XXX care, după ce a analizat dosarul, a  respins-o motivând că acesta nu este complet, fără a preciza ce acte medicale lipsesc, menţionând că trebuie să revină după o săptămână. Aceasta s-a prezentat în săptămâna următoare, însă nu a mai reuşit să intre la comisie, una dintre funcţionarele de aici susţinând că în ziua respectivă nu se soluţionează cazuri noi cum era situaţia sa. Vineri, 27 februarie 2009, martora s-a prezentat din nou la comisie şi, conform celor auzite anterior, între actele dosarului, într-un plic, a aşezat suma de 300 lei. A fost primită la comisia medicală de inculpatul XXX care, după ce a analizat actele dosarului şi plicul, i-a spus martorei să revină în ziua de 5.03.2009, fără a spune dacă lipseşte vreun act medical sau care este motivarea pentru care nu primeşte un răspuns în ziua în care se prezentase.

În ziua de 5.03.2009, orele 10,00, martora XX, însoţită de fiica sa, XXX, s-a prezentat la comisia medicală, după ce, în prealabil, a înregistrat dosarul la secretariat sub nr.1555/5.03.2009, aşteptând să-i vină rândul pentru a fi analizat.

Însoţită de fiica sa, martora a intrat în cabinet, aici aflându-se inculpatul şi inculpatele XX, respectiv XX, postându-se în apropierea biroului acestuia şi înmânându-i dosarul, cu actele medicale, apoi din buzunarul din interior al gecii pe care o purta a scos un plic în care se afla suma de 600 lei. Inculpatul l-a prins cu mâna stângă aşezându-l pe birou în partea dreaptă, fiind uşor de observat bancnotele de 100 lei, deoarece capacul era introdus în interior sub acestea, ulterior acoperindu-l pentru camuflare cu acte scoase din dosar.

Între martoră şi inculpat s-a derulat o conversaţie al cărei conţinut a fost în totalitate înregistrat şi filmat în baza autorizaţiei emise de Tribunalul Gorj, prin încheierea nr.38 din 9.03.2009, pronunţată în dosarul nr.39/S/2009, cuprinsul acesteia fiind redat în scris, în procesul-verbal încheiat la 6.03.2009.

În cursul discuţiilor dintre inculpat şi martoră, primul şi-a exprimat disponibilitatea de a rezolva favorabil cererea acesteia, primind confirmarea că urmează să se prezinte în cursul aceleiaşi zile pentru ridicarea certificatului de încadrare în gradul de handicap II.

După ce martora şi fiica sa au părăsit cabinetul medical, aici au pătruns membrii echipei ce a participat la organizarea şi constatarea flagrantului, însoţiţi de martorii asistenţi, ocazie cu care s-au constatat următoarele:

După declinarea calităţii, în cabinet au fost identificate 3 persoane care constituiau comisia medicală, respectiv inculpatul XXX – preşedinte al Comisiei de evaluare, care ocupa unul din cele trei birouri dispuse în forma literei „L” (biroul din faţa uşii de acces), inculpatele XX şi XX, care ocupau birourile din partea dreaptă a intrării.

La întrebarea adresată de procuror inculpatului XXX, câţi bani are în sertarul de la birou, sertar care era deschis, acesta a menţionat că are aproximativ suma de 400 lei, spunând că-i aparţin.

S-a trecut la identificarea conţinutului sertarului şi, într-un plic de culoare albă, format mic, a fost găsită suma de 600 lei, inculpatul susţinând că-i aparţin.

Trecând la o analiză atentă asupra plicului, s-a constatat că acesta avea capacul introdus în interior (cum fusese aranjat anterior de echipa ce a participat la organizarea flagrantului) pentru a fi observate cele 6 bancnote de 100 lei înseriate.

Tot în sertarul de la biroul inculpatului au fost găsite mai multe bancnote aruncate neregulat, respectiv 2 bancnote de 100 lei seriile 088D394780 şi 076B2644616, 8 bancnote de câte 50 lei seriile 053A1580669, 072C4073272, 068D2917828, 071B4076449, 055E0464045, 055A1808852, 068E2080781, 063E209448, 1 bancnotă de 10 lei seria 078D486989 şi 29 bancnote de câte 1 leu, ale căror serii au fost menţionate în anexa 1 a procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante.

De asemenea, tot în sertarul biroului folosit de către inculpat a fost găsită o folie de plastic în care se afla o cerere adresată preşedintelui Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj de numitul XX din Tismana, datată 5.03.2009, însoţită de documente medicale şi sociale, iar între acestea un plic de culoare albă, format mic, sigilat, în interiorul căruia se afla suma de 500 lei, respectiv 2 bancnote de 200 lei şi 1 bancnotă de 100 lei.

Cu ocazia flagrantului organizat la Comisia medicală din cadrul Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, într-un fişet situat în partea dreaptă a cabinetului folosit de inculpatul XXX şi de inculpatele XX şi XX, au fost descoperite mai multe bunuri, respectiv:

-xxxxx

-xxx,

bunuri menţionate în Anexa 1 a procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi care, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că provin de la diverşi pacienţi care se prezentaseră în ultimele 2 săptămâni în vederea obţinerii sau revizuirii certificatului de handicap la membrii comisiei medicale, respectiv inculpatul XXX, în calitate de preşedinte, inculpata XX, inspector gradul I asistent şi inculpata XX - inspector gradul I asistent, dar având calitatea de secretar.

Din declaraţiile martorilor XX, XXXX, XX şi XX, s-a reţinut că aceste bunuri au fost primite de cei trei membrii ai comisiei medicale, aceştia fiind singurii care foloseau fişetul din cabinetul medical, că pacienţii nu aveau tangenţă cu ceilalţi membrii ai comisiei de evaluare complexă în momentul în care aceasta se întrunea în plen.

S-a menţionat că, în cursul urmăririi penale, inculpatul XXX şi inculpatele XX, respectiv XX, au recunoscut primirea acestor bunuri de la pacienţi, menţionând că le-au considerat „mici atenţii” şi că au folosit din acestea.

Nu s-a putut stabili cu certitudine ce bunuri au fost primite de fiecare dintre cei trei membri ai comisiei medicale întrucât activitatea acestora nu se desfăşoară separat, bunurile fiind date de pacienţi în momentul în care veneau la comisia medicală pentru a fi evaluaţi medical fiind folosite în comun.

Urmare a flagrantului organizat la Comisia medicală din cadrul Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, în sertarul biroului folosit de inculpatul XXX a fost găsită o folie din plastic transparentă în care erau mai multe acte medicale pe numele XX din Tismana, însoţite de o cerere prin care se solicita reevaluarea gradului II de handicap, datată 5.03.2009 şi înregistrată sub nr. 1570/5.03.2009 şi un plic de culoare albă, format mic, sigilat cu suma de 500 lei, în bancnote de 200 lei (2 bucăţi) seriile 073A03262003 şi 075E0667234, 1 bancnotă de 100 lei seria 087C3906733, inculpatul susţinând că nu cunoaşte persoana respectivă şi cum a ajuns folia în sertarul biroului său.

În ziua de 5.03.2009, în faţa organelor de cercetare penală s-a prezentat XXX din oraşul Tismana, care s-a autodenunţat cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, arătând că, în cursul lunilor ianuarie - februarie 2009, a dat sume de bani inculpatului XXX, prin intermediul inculpatei XX, pentru reevaluarea certificatului de handicap de care dispune cumnatul său XX, din gradul II în gradul I cu însoţitor.

Fiind efectuate cercetări, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Martora XXX a cunoscut-o pe inculpata XX, infirmieră la Policlinica Spitalului 700 Tg-Jiu, în cursul anului 2007 - constatând că aceasta este din aceeaşi localitate cu tatăl său, respectiv comuna Padeş.

În discuţiile purtate între cele două, martora i-a spus că are un cumnat în vârstă de peste 50 ani, bolnav psihic, care beneficiază de certificat gradul II handicap, dar părinţii acestuia sunt bătrâni, nu-l mai pot supraveghea şi ar dori să-i facă o reevaluare privind obţinerea gradului I cu însoţitor.

În aceste împrejurări, inculpata XX a afirmat că are cunoştinţe în rândul membrilor comisiei de evaluare, respectiv medicul XXX şi va discuta cu acesta pentru a fi ajutată, urmând a ţine legătura.

În luna octombrie 2008, martora XXX s-a prezentat la Comisia medicală din cadrul Comisiei de evaluare complexă ce funcţiona la acea vreme în Policlinica Spitalului 700 Tg-Jiu, cu dosarul cumnatului său XXX, obţinând tot gradul II nerevizuibil.

În cursul lunii ianuarie 2009, data nu a putut fi stabilită, din declaraţiile inculpatei XX reţinându-se ca fiind în prima jumătate a lunii ianuarie, martora XXX a venit la Tg-Jiu pentru a discuta cu inculpata legat de promisiunea făcută anterior, în sensul obţinerii gradului I de handicap cu însoţitor pentru cumnatul său, mai ales că îi murise soacra şi nu mai avea cine să-l supravegheze.

În Policlinica Tg.Jiu, martora s-a întâlnit cu inculpata XX şi însoţită de aceasta, a mers la cabinetul medicului XXX, fiind prezentată de aceasta inculpatului, din discuţiile purtate în sensul de a fi obţinut pe viitor gradul I de handicap cu însoţitor pentru cumnatul său, primind promisiunea că se va rezolva, dar costă.

La sugestia martorei, inculpata XX l-a întrebat pe inculpat cât, iar acesta a spus că pentru gradul I de handicap costă 2.000 lei.

După câteva zile de la această discuţie, XXX a revenit la Tg-Jiu, având asupra sa suma de 2.000 lei, pusă într-un plic Romtelecom (primit la locuinţă cu factura telefonului fix).

S-a întâlnit cu inculpata XX în Policlinică unde aceasta îşi desfăşoară activitatea zilnică, i-a dat banii şi actele medicale ale cumnatului său XX puse într-o folie transparentă, urmând să ţină legătura.

Inculpata XX s-a deplasat la biroul medicului XXX unde i-a dat plicul, retrăgându-se în baia situată vis a vis unde efectua curăţenia, după câteva momente inculpatul venind şi el, reproşându-i că i-a făcut o farsă, că i-a dat plicul gol.

Din declaraţiile inculpatei, coroborate cu declaraţiile martorei XXX, s-a reţinut că XX a alergat în direcţia în care plecase martora, găsind-o în apropierea policlinicii lângă un magazin Plafar, spunându-i ce s-a întâmplat, iar aceasta privind în plasa unde avusese plicul, a constatat că suma de 2.000 lei căzuse aici.

I-a dat banii, iar inculpata i-a remis inculpatului XXX, în biroul comisiei medicale.

La sfârşitul lunii februarie 2009, martora XXX a venit la Tg-Jiu pentru a discuta legat de dosarul medical al cumnatului său, s-a întâlnit din nou în policlinică cu inculpata Luca, întrebând-o ce răspuns îi dă, iar aceasta i-a transmis că dosarul este la ea, că lipseşte ancheta socială ce trebuie încheiată la Primăria Tismana şi să-i mai aducă suma de 500 lei, întrucât i-a fost solicitată de inculpatul XXX pentru obţinerea gradului I cu însoţitor.

Martora a revenit în oraşul Tismana, a efectuat ancheta socială, a doua zi deplasându-se la Tg-Jiu unde i-a dat inculpatei XX la locul său de muncă suma de 500 lei şi o pasăre tăiată (o curcă – sugerându-i să o folosească pentru ea).

În baza discuţiilor avute cu inculpatul XXX, una dintre acestea purtându-se pe scările Policlinicii Tg-Jiu, spre sfârşitul lunii februarie 2009, când i-a atras atenţia să rezolve cazul X, mai ales că membrii comisiei se mutaseră în altă locaţie, respectiv Spitalul Pasarelă Tg-Jiu, întrucât i-a dat bani, inculpata XX a sunat-o în ziua de 4.03.2009 pe inculpata XX, secretara comisiei de expertizare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj şi una dintre apropiatele inculpatului XXX, solicitându-i să vină la locul său de muncă, să discute o problemă.

Aceasta a amânat-o pentru moment, spunând că se vor întâlni a doua zi la prima oră, respectiv 5.03.2009. La orele 7,30 (5.03.2009), inculpata XX s-a prezentat la Policlinica Spitalului 700 Tg-Jiu, la locul de muncă al inculpatei XX şi a primit de la aceasta folia în care se aflau actele medicale pe numele XX, precum şi suma de 500 lei, care nu erau puşi într-un plic, bani pe care inculpata i-a numărat, transmiţând că se va ocupa personal de completarea cererii aferente, înregistrarea acesteia, dosarul şi banii urmând a ajunge la medicul XXX.

Inculpata XX a completat cererea pe numele XX, adresată preşedintelui Comisiei de evaluare a persoanelor, datând-o 05.03.2009 şi semnând în numele acestuia, a înregistrat-o sub nr.1570/05.03.2009 în registrul de intrări - ieşiri al instituţiei respective, a completat parţial raportul de evaluare complexă (nume, prenume şi localitatea solicitantului), după care a pus suma de 500 lei în 2 bancnote de 200 lei şi 1 bancnotă de 100 lei (seriile sus-menţionate) între actele medicale din folie, aşezând-o pe biroul inculpatului XXX.

Nu s-a făcut dovada că inculpata XX a primit de la inculpata XX suma de 1.000 lei, declaraţiile date de martora XXX demonstrând că acestea au fost date în două tranşe, respectiv 2.000 lei şi 500 lei, niciodată 1.500 lei, respectiv 1.000 lei.

Conform înţelegerii anterioare cu inculpata XX şi martora XXX, inculpatul observând cererea completată de inculpata XX şi actele medicale pe numele XX, a luat folia şi a pus-o în sertarul de la biroul propriu, fără a întreba ce-i cu actele medicale respective.

În declaraţiile date, inculpatul XXX a recunoscut că a găsit pe biroul său o folie transparentă în care se afla cererea prin care se solicita reevaluarea deoarece boala s-a agravat, însă a considerat că acesta trebuia să se prezinte în altă zi la comisie şi, neavând timp să studieze actele medicale, a pus folia cu acte în sertar.

A mai menţionat inculpatul că una dintre colegele de birou, fără a preciza dacă XX sau XX, i-a spus că ar fi dosarul unei persoane cu schizofrenie.

Toate aceste împrejurări au demonstrat că inculpatul XXX a pretins şi primit suma de 2.500 lei de la martora XXX, în sensul de a elibera un act care intra în atribuţiile sale de serviciu, motiv pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală fiind trimis în judecată pentru infracţiunea prev. de art.254 alin.1 şi 2 din Codul penal anterior.

Nici inculpata XX nu a recunoscut că a primit de la inculpata XX folia în care se aflau actele medicale ale numitului XX şi suma de 500 lei, recunoscând însă că a fost sunată de XX în ziua de 4.03.2009 şi au hotărât să se întâlnească în dimineaţa zilei de 5.03.2009 în Policlinica Tg-Jiu, pe considerentul că îi solicitase anterior să-i facă rost de cloramină.

Inculpata XX a declarat că în activitatea pe care o prestează în Policlinica Tg-Jiu nu a mai lucrat de ani buni cu cloramină şi nici nu a discutat niciodată cu XX despre acest aspect, scopul pentru care aceasta a venit fiind să-i dea dosarul X şi suma de 500 lei, promiţând că va completa şi înregistra cererea aferentă şi se va ocupa de celelalte acte anterioare prezentării la comisia medicală.

Prezenţa inculpatei în Policlinica Tg-Jiu şi primirea foliei în care se aflau actele medicale pe numele X a fost confirmată şi de martorul Luca Ilie care a transportat-o pe aceasta cu autoturismul propriu, observând că avea asupra sa geanta personală, iar în mână o folie făcută sul în care se aflau mai multe acte.

Apărarea inculpatei, în sensul că a completat cererea pe numele X la solicitarea unei bătrâne aflată pe holul instituţiei şi că folia cu actele medicale a fost pusă pe biroul inculpatului XXX de un bărbat cu părul neîngrijit, a fost înlăturată prin actele materiale pe care le-a desfăşurat, în sensul discuţiilor pe care le avusese anterior cu inculpata XX, respectiv completarea cererii, datarea şi semnarea în locul numitului X, înregistrarea acesteia în registrul de intrări - ieşiri sub nr. 1570/5.03.2009 şi completarea referatului de evaluare complexă.

Martora XXX, referent în cadrul comisiei, a menţionat că inculpata XX a înregistrat cererea între orele 09,00 - 10,00 şi că existau situaţii repetate în care, atât XX , cât şi XX, veneau şi înregistrau cereri pe care le luau apoi la comisia medicală unde-şi desfăşurau activitatea, ocolind celelalte etape obligatoriu a fi parcurse până la comisia medicală.

Inculpata nu a putut să explice de ce a semnat în locul numitului XX dacă nu ar fi existat o înţelegere anterioară şi nici alte semnalmente ale persoanelor care i-au solicitat să înregistreze cererea sau au depus folia cu acte medicale pe biroul inculpatului XXX, mulţumindu-se să declare că ajuta persoanele care se prezentau la comisie să completeze cererile la solicitarea directorului adjunct XXX. Fiind audiată, aceasta a menţionat că niciodată nu a dat o dispoziţie scrisă sau verbală funcţionarelor de la comisia respectivă în acest sens.

În ziua de 9.03.2009, XX din xxx, s-a autodenunţat, susţinând în faţa organelor de poliţie că, la sfârşitul lunii februarie 2009, prezentându-se la comisia medicală din cadrul Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, a dat suma de 400 lei inculpatului XXX, preşedintele comisiei, care refuzase să-i prelungească certificatul gradul II de handicap pe care-l obţinuse anterior.

Efectuându-se cercetări, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Martorul XX a fost diagnosticat în urma unui control efectuat în anul 2000 cu retinopatie diabetică, boală ce i-a conferit dreptul să se înscrie într-un program de ajutor financiar din partea statului pentru persoanele cu handicap.

În cursul lunii februarie 2009, martorul s-a prezentat la Comisia de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj şi a obţinut certificatul 992/21.02.2009.

Întrucât boala i s-a agravat, fiind aproape lipsit de simţul văzului, în cursul lunii februarie 2009, prin intermediul familiei, a întocmit dosarul cu acte medicale şi sociale, urmând a-l prezenta comisiei.

Pe considerentul că actele de care dispunea erau suficiente pentru a convinge comisia de reevaluare a certificatului, în ziua de 25.02.2009, martorul l-a trimis la Tg-Jiu pe fiul său, XX – Gabriel, pentru a prezenta dosarul medical pentru revizuire.

Din declaraţia martorului XX Gabriel s-a reţinut că s-a deplasat la comisie, înregistrând cererea la secretariat sub nr. 1257/25.02.2009 şi aşteptând apoi să fie primit de comisia medicală condusă de inculpatul XXX, în vederea analizării acesteia.

După ce a analizat dosarul răsfoind actele medicale de mai multe ori, inculpatul, pe un ton superior, după ce i-a aruncat dosarul pe birou, i-a spus martorului că tatăl său nu se mai încadra pentru a primi ajutor special şi ar fi bine să se pensioneze.

Făcând legătura cu ce constatase anterior, când aştepta pe hol intrarea la comisia medicală, martorul observând când unei persoane i-au căzut bani din dosarul pe care-l avea asupra sa şi faţă de comportamentul inculpatului care-i respinsese cererea, deşi actele medicale dovedeau fără reţinere că tatăl său întruneşte condiţiile pentru a primi un ajutor social, şi-a dat seama că, dacă nu se dau bani, nu va rezolva problema prelungirii certificatului.

Aceste aspecte au fost prezentate la locuinţa tatălui său, acesta hotărând ca împreună, a doua zi, să revină la comisie.

În ziua de 26.02.2009, XX şi fiul său s-au deplasat la Tg-Jiu la Comisia de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, primul aşteptând la rând intrarea la comisia medicală.

Fiind ultima zi când putea să se adreseze comisiei şi, pornind de la ideea că putea fi respins, existând pericolul pierderii ajutorului social, martorul a aşezat între actele medicale ale dosarului ce urma să-l prezinte inculpatului suma de 400 lei, în bancnote de câte 100 lei.

La intrarea în cabinetul inculpatului, în care se mai aflau inculpatele XX şi XX, acesta a analizat actele, iar în momentul în care a observat banii, i-a luat din dosar, prinşi între două coli de hârtie şi i-a aşezat în sertarul biroului, după care a dat dosarul uneia dintre cele două învinuite, pentru redactarea certificatului, spunându-i martorului să se prezinte în jurul orelor 12,30 pentru ridicarea certificatului.

Cu privire la aceste aspecte, inculpatul a menţionat că nu cunoştea nimic, că nu a primit sume de bani şi nu ştie ce avea în vedere martorul când a declarat aceste aspecte.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a stabilit următoarele:

Cauza a fost strămutată la Tribunalul Harghita prin încheierea nr. 1264 din data de 23 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin încheiere au fost menţinute actele îndeplinite de Tribunalul Gorj.

Inculpatul XXX a condus, până la data de 05.03.2009, în calitate de preşedinte, Comisia de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Gorj. S-a arătat că, în această calitate, nu exercita atribuţii de control, neavând calitatea de funcţionar public cu atribuţii de control, aspect dovedit prin fişa postului, adresa nr.8275 din 01.09.2009 (f. 194), Hotărârea Guvernului României nr.430/2008, Legea nr.448/2006, coroborate cu disp. art.13 alin.1 lit.b din OUG nr.43/2002.

Văzând aceste dispoziţii legale, instanţa de fond, în baza art.334 din Codul de procedură penală anterior, a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor de luare de mită, respectiv de complicitate la luare de mită, din fapta prev. de art.254 alin.1 şi 2 din Codul penal anterior, în cea prevăzută de art.254 alin.1 din acelaşi cod.

S-a mai reţinut că, la data de 5 martie 2009, în urma denunţului făcut de martora XX, a fost organizat un flagrant la comisia condusă de inculpat. Cu această ocazie, martora (fiind respinsă înainte) însoţită de fiica sa a intrat în cabinet cu dosarul medical înregistrat şi a înmânat dosarul cu acte medicale şi un plic cu suma de 600 lei. Primind dosarul, inculpatul şi-a exprimat disponibilitatea de a rezolva favorabil cererea, urmând ca martora să se prezinte în aceeaşi zi pentru ridicarea certificatului de încadrare în gradul de handicap II. După ce martora şi fiica sa au părăsit cabinetul medical, au pătruns membrii echipei ce a participat la organizarea şi constatarea flagrantului.

În cabinetul medical, pe lângă inculpat, s-au mai aflat inculpatele XX şi XX. În sertarul deschis de la biroul inculpatului s-a găsit într-un plic alb suma de 600 lei, inculpatul susţinând că îi aparţin. Bancnotele din plic erau aceleaşi cu cele 6 bancnote de 100 lei înserate anterior. Tot în sertarul biroului folosit de către inculpat s-au găsit mai multe bancnote aruncate neregulat şi o folie de plastic în care se afla o cerere adresată preşedintelui comisiei de către XX, datată 05.03.2009, însoţită de documente medicale şi sociale şi un plic de culoare albă, sigilat, în care se afla suma de 500 lei.

În data de 5.03.2009, martora XXX s-a autodenunţat, arătând că, în cursul lunilor ianuarie - februarie 2009, a dat sume de bani inculpatului, prin intermediul inculpatei XX, pentru reevaluarea certificatului de handicap de care dispunea cumnatul său XX, din gradul II în gradul I cu însoţitor.

Prin declaraţia dată în faţa instanţei, martora XXX (f.283) a arătat că a fost dusă la inculpat de inculpata XX pentru a rezolva situaţia cumnatului pentru a fi trecut în gradul de handicap I. Inculpatul i-a spus că o să o coste şi se rezolvă, iar inculpata i-a spus că o să o coste 2.500 lei.

Prima dată i-a înmânat inculpatei suma de 2.000 lei, iar după câteva zile s-a întors cu ancheta socială şi 500 lei.

Martorul XXX (f.544) a arătat că ştia că tatăl său a dat 400 lei inculpatului pentru a fi încadrat în gradul de handicap I.

Instanţa de fond a mai reţinut că inculpatul XXX nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Inculpatele XX şi XX nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care au fost trimise în judecată. Inculpata XX a recunoscut săvârşirea infracţiunii, arătând că a înmânat plicul cu banii aduşi de XXX, dar nu a fost prezentă la discuţia între inculpat şi martoră.

Cu privire la faptele imputate inculpatului XXX, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cele trei infracţiuni de luare de mită au fost dovedite prin  procesul-verbal încheiat cu ocazia organizării flagrantului, declaraţiile martorilor XX, XXX, XXX, XX şi XX X.

Martorii au declarat că au dat inculpatului diferite sume de bani pentru a obţine certificate de încadrare în diferite grade de handicap. Banii oferiţi de XX şi XX au fost găsiţi în biroul inculpatului la efectuarea flagrantului. Martora X a apelat la inculpata XX care lucra ca femeie de serviciu la policlinică să intermedieze darea mitei pentru inculpat. S-a reţinut că probatoriul administrat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, este legal şi a dovedit vinovăţia inculpatului.

Cu privire la infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 din Codul penal anterior, reţinută în sarcina inculpaţilor XXX, XXX şi XX, instanţa de fond a stabilit că, cu ocazia flagrantului, în dulapul cabinetului medical au fost găsite mai multe bunuri. Cele două inculpate îşi desfăşurau activitatea în calitate de inspector de specialitate, respectiv de secretară în comisia condusă de inculpat. S-a considerat că nu există nicio dovadă a provenienţei bunurilor găsite în cabinet, că nu s-a dovedit cu ce scop au fost date şi de cine şi cui i-au fost date, astfel că simpla înşirare a acestor bunuri - de mică valoare de altfel (ciocolată, cafea, etc.) - fără alte probe, nu a putut conduce instanţa de fond la concluzia că inculpaţii au săvârşit această infracţiune. În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prev. de art.256 din Codul penal anterior.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că inculpata XX a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. S-a arătat că acuzaţia adusă acestei inculpate prin declaraţia inculpatei XX nu a putut constitui o probă în dovedirea vinovăţiei acesteia, fiind fără dubiu că plicul care se afla în dosarul X era pentru inculpatul XXX. În opinia instanţei de fond, împrejurarea că mai mulţi martori au văzut-o pe inculpată completând cereri pentru persoane în vârstă şi ducând dosare, nu constituie infracţiunea de luare de mită. Astfel, nu s-a putut reţine că inculpata a săvârşit infracţiunea de luare de mită, prev. de art.254 alin. 1 din Codul penal anterior.

În consecinţă, faţă de cele de mai sus, instanţa de fond a reţinut că s-a dovedit săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită de către inculpatul XXX şi a unei infracţiuni de complicitate la luare de mită de către inculpata XX.

La individualizarea pedepsei pentru inculpatul XXX, instanţa de fond a reţinut că acesta este la primul conflict cu legea penală şi, după cum rezultă şi din declaraţiile martorilor audiaţi de instanţă, era cunoscut ca un om cu reputaţie bună în societate. De asemenea, s-a reţinut că inculpata XX a avut o atitudine sinceră şi era la primul conflict cu legea penală.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, precum şi inculpaţii XXX şi XX.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a solicitat condamnarea inculpaţilor XXX, XX şi XXX pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, confiscarea specială a sumei de bani obţinută din valorificarea bunurilor care au făcut obiectul ordonanţei de instituire a sechestrului asigurător, condamnarea inculpatei XX pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor XXX şi XX şi stabilirea termenului de încercare pentru inculpatul XXX conform art.862 din Codul penal anterior.

Inculpatul XXX a solicitat achitarea sa pentru toate acuzaţiile aduse, motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor art.81 din Codul penal anterior.

Inculpata XX, în apel, a solicitat aplicarea disp. art.3201 din Codul de procedură penală anterior, solicitând reducerea pedepsei, respectiv aplicarea dispoziţiilor art.181 din Codul penal anterior.

Prin decizia penală nr.49A din 08.06.2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi de către inculpaţii XXX şi XX împotriva sentinţei penale nr. 366 din 16.12.2011 a Tribunalului Harghita, a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi, în rejudecare:

În baza art. 334 din Codul de procedură penală anterior a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului XXX din trei infracţiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior, într-o singură infracţiune de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din acelaşi cod.

În baza art. 334 din Codul de procedură penală anterior a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor XXX, XX şi XXX din infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 din Codul penal anterior, în aceeaşi infracţiune, dar în formă continuată, prev. de art. 256 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din acelaşi cod.

1) În baza art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din acelaşi cod, cu reţinerea art. 74 lit. a şi art. 76 lit. c din Codul penal anterior, a condamnat pe inculpatul XXX la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, fără aplicarea pedepsei complementare.

În baza art. 256 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din acelaşi cod, cu reţinerea art. 74 lit. a şi art. 76 lit. e din Codul penal anterior, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b din Codul penal anterior, a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul XXX să execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. 

În baza art. 71 din Codul penal anterior s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c din acelaşi cod, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 din Codul penal anterior a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului XXX pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit potrivit art.82 din acelaşi cod. 

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 din Codul penal anterior cu privire la condiţiile revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal anterior s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

2) În baza art. 256 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din acelaşi cod, cu reţinerea art. 74 lit. a şi art. 76 lit. e din Codul penal anterior,  a condamnat pe inculpata XX la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată.

În baza art. 71 din Codul penal anterior s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c din acelaşi cod, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 din Codul penal anterior s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei XX pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni stabilit potrivit art. 82 din acelaşi cod.

S-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 din Codul penal anterior cu privire la condiţiile revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal anterior s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

3) În baza art. 256 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din acelaşi cod, cu reţinerea art. 74 lit. a şi art. 76 lit. e din Codul penal anterior,  a fost condamnată inculpata XXX  la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată.

În baza art.71 din Codul penal anterior s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c din acelaşi cod, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 din Codul penal anterior s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei XXX pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni, stabilit potrivit art. 82 din acelaşi cod.

S-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 din Codul penal anterior cu privire la condiţiile revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art.71 alin.5 din Codul penal anterior s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

4) În baza art.26 raportat la art.254 alin.1 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală anterior şi art. 74 lit. a şi c, art.76 lit. d din Codul penal anterior, a fost condamnată inculpata XX  la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art.71 din Codul penal anterior s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c din acelaşi cod, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 din Codul penal anterior s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei XX pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni stabilit potrivit art. 82 din acelaşi cod.

S-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 din Codul penal anterior cu privire la condiţiile revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art.71 alin.5 din Codul penal anterior s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art.118 alin.1 lit. e şi alin. 4 din Codul penal anterior s-a dispus confiscarea specială de la fiecare dintre inculpaţii XXX, XX şi XXX a sumei de câte de 51,33 lei.

Au fost obligate inculpatele XX şi XXX la plata sumei de câte de 250 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din hotărârea atacată.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Inculpatul XXX, în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, a pretins şi primit de la numiţii XX, XXX şi XXX diferite sume de bani pentru a le elibera certificate de încadrare în diferite grade de handicap. Astfel, în urma denunţului făcut de martora XX, s-a organizat un flagrant la comisia condusă de inculpat, ocazie cu care martora i-a înmânat inculpatului, pe lângă actele medicale, şi un plic care conţinea suma de 600 lei, bani care au fost găsiţi asupra inculpatului, sens în care s-a încheiat un proces-verbal de constatare a flagrantului.

Cu aceeaşi ocazie, a mai fost găsită, în biroul inculpatului, şi suma de 500 lei, sumă remisă cu acelaşi scop inculpatului de către XXX pentru rezolvarea favorabilă a cererii de obţinere a certificatului de handicap privind pe XX. În legătură cu aceeaşi persoană, martora XXX s-a autodenunţat şi a arătat că a mai înmânat inculpatului, prin intermediul inculpatei XX, care confirmă susţinerile martorei, suma de 2000 lei.

În aceeaşi perioadă de timp, martorul XXX a arătat că tatăl său i-a dat inculpatului XXX suma de 400 lei pentru obţinerea unui certificat de handicap gradul I.

Dat fiind faptul că inculpatul a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, faptele de pretindere a unor diferite sume de bani pentru a elibera certificate de handicap, s-a reţinut că  aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art.254 alin.1 din Codul penal anterior cu aplic. art.41 alin.2 din acelaşi cod, respectiv în formă continuată. A fost avut în vedere că, aşa cum corect s-a reţinut de către prima instanţă, faptele de luare de mită săvârşite de inculpatul XXX sunt dovedite cu procesul-verbal încheiat cu ocazia organizării flagrantului şi declaraţiile martorilor XX, XXX, XXX, XXX, XXX şi inculpata XX care, în faţa instanţei de apel, a uzat de disp. art.3201 din Codul de procedură penală anterior, recunoscând fără rezerve faptele comise şi probele pe care se bazează acestea.

Cu ocazia organizării flagrantului menţionat mai sus, într-un fişet aflat în cabinetul unde îşi desfăşurau activitatea inculpaţii XXX, XX şi XXX au fost găsite mai multe bunuri precum cafea, ciocolată, bomboane, vin, lichior şi ţigări. Din cercetările efectuate, respectiv declaraţiile martorilor XX, XXX, XX şi XX, precum şi din însăşi declaraţiile inculpaţilor menţionaţi, a rezultat că cei trei inculpaţi au primit aceste bunuri de la diverşi pacienţi, de-a lungul timpului, bunuri pe care le considerau „mici atenţii”, bunuri pe care le şi foloseau. Din cercetările efectuate a rezultat, aşadar, că aceste bunuri erau date celor trei inculpaţi menţionaţi care alcătuiau membrii comisiei de evaluare, bunuri care, de altfel, erau folosite de inculpaţii XXX, XX şi XXX în interes propriu.

Or, în opinia instanţei de apel, fapta celor trei inculpaţi de a primi diverse bunuri - cafea, ciocolată, băuturi, ţigări, etc. -, în mod direct de la solicitanţii certificatului de handicap, acte ce intră în virtutea atribuţiilor de serviciu şi care erau obligaţi să le efectueze, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.256 din Codul penal anterior. Cum aceste fapte au fost săvârşite la diferite intervale de timp,  dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii  infracţionale,  instanţa de control judiciar a făcut aplicarea art.334 din Codul de procedură penală anterior, în sensul că a schimbat încadrarea juridică în cea prev. de art.256 din Codul penal anterior cu aplic.art.41 alin.1 din acelaşi cod. 

În opinia instanţei de apel, cu referire la acuzaţia adusă inculpatei XX de luare de mită, hotărârea de achitare a primei instanţe este legală şi temeinică. Astfel, inculpata XX a arătat, de la bun început, că suma de 2500 lei a fost pretinsă de inculpatul XXX pentru a rezolva cazul X, iar aceşti bani au ajuns la acest inculpat. Astfel, prima tranşă de 2000 lei a fost înmânată inculpatului XXX de însăşi inculpata XX, iar diferenţa de 500 lei a fost găsită cu ocazia efectuării flagrantului în sertarul biroului folosit de inculpatul XXX. Chiar dacă inculpata XX a afirmat că cei 500 lei au fost daţi inculpatei XX împreună cu nişte acte medicale, s-a apreciat că actele înfăptuite de inculpata XX nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, atâta vreme cât martora XXX a arătat în mod explicit că suma a fost pretinsă de inculpatul XXX, că această sumă a fost de 1500 lei, iar această sumă a fost înmânată inculpatului XXX, în două tranşe, mai întâi 2000 lei, iar apoi 500 lei. Este adevărat, a menţionat instanţa de apel, că inculpata XX a purtat unele discuţii cu inculpata XX şi că a transportat acele acte medicale privind pe numitul XX, dar nu există nicio dovadă, în afara declaraţiei martorei XX, că suma de 500 lei a fost pusă în acea mapă cu acte, sau chiar dacă a fost pusă în acea mapă, există un dubiu că inculpata XX ştia de acei bani, pe care nu şi i-a însuşit, aceştia fiind găsiţi, aşa cum s-a dovedit prin procesul-verbal de constatare a flagrantului, la inculpatul XXX.

În ceea ce priveşte fapta inculpatei XX de complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, instanţa de apel a constatat că această inculpată a depus în cursul judecării apelului o declaraţie autentică prin care a arătat că recunoaşte faptele reţinute în actul de sesizare şi probele pe care se bazează acestea, sens în care doreşte să beneficieze de disp. art.3201 din Codul de procedură penală anterior.

Astfel, a menţionat instanţa de apel că din declaraţiile martorei XXX şi ale inculpatei XX rezultă că inculpata XX l-a întrebat pe inculpatul XXX cât ar costa obţinerea unui certificat de handicap gradul I, iar după ce a aflat suma, a fost cea care a luat suma de 2000 lei de la martora XXX şi a înmânat-o inculpatului menţionat, trecând prin acea „păţanie”, cel puţin hazlie.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului XXX s-au avut în vedere criteriile prev. de art.72 din Codul penal anterior, privind gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, împrejurările în care acestea au fost săvârşite, dar şi persoana inculpatului, care nu a recunoscut comiterea faptelor, dar a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunilor, fiind cunoscut ca un membru marcant al comunităţii din care provine, reţinându-se în favoarea acestuia disp. art.74 alin.1 lit.a din Codul penal anterior. De asemenea, s-a apreciat că reeducarea inculpatului XXX poate avea loc şi fără ca acesta să execute pedeapsa în regim de detenţie, acesta întrunind condiţiile aplicării disp. art. 81 din Codul penal anterior privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În ceea ce le priveşte pe inculpatele XX şi XXX, s-a apreciat că acestea se fac vinovate de săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată, prev. de art.256 din Codul penal anterior cu aplic. art.41 alin.2 din acelaşi cod. La individualizarea pedepselor aplicate celor două inculpate s-au avut în vedere disp. art.72 din Codul penal anterior relativ la gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările în care acestea au fost săvârşite, dar şi persoana fiecărei inculpate, care nu au recunoscut comiterea faptelor. Având în vedere că acestea sunt la primul conflict cu legea penală şi au avut o bună comportare înainte de comiterea faptelor, a fost reţinută în favoarea lor circumstanţa atenuantă prev. de art.74 lit.a din Codul penal anterior.

De asemenea, s-a apreciat că reeducarea inculpatelor XX şi XXX poate avea loc fără ca pedepsele să fie executate în regim de detenţie, fiind întrunite condiţiile aplicării disp. art.81 din Codul penal anterior privind suspendarea condiţionată a executării acestor pedepse.

Instanţa de apel a apreciat că în mod greşit prima instanţă a omis să dispună confiscarea specială de la fiecare dintre cei trei inculpaţi menţionaţi a sumei de câte 51,33 lei, sume care reprezintă contra-echivalentul bunurilor (cafea, dulciuri, ţigări, etc) care au făcut obiectul infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prev. de art.256 din Codul penal anterior, procedând astfel la aplicarea alineatului 2 al articolului menţionat.

În final, instanţa de apel a menţionat că, în ceea ce o priveşte pe inculpata XX, prima instanţă a stabilit o încadrare juridică corectă. Întrucât această inculpată poate beneficia de disp. art.3201 din Codul de procedură penală anterior, instanţa de control judiciar a avut în vedere limitele de pedeapsă reduse potrivit art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală anterior. De asemenea, s-au reţinut în beneficiul acestei inculpate circumstanţele atenuante prev. de art.74 lit. a şi c din Codul penal anterior, respectiv că inculpata XX nu a mai intrat în conflict cu legea penală,  a avut o bună comportare înainte de comiterea faptei din prezentul dosar şi este singura care a avut un comportament sincer în cursul procesului. De asemenea, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără ca aceasta să fie executată în regim de detenţie, fiind astfel aplicabile disp. art.81, 82, 83 şi 71 alin.5 din Codul penal anterior.

Instanţa de apel a apreciat că pericolul social al infracţiunii săvârşite de inculpata XX este unul mare, astfel că cererea acesteia de aplicare a disp. art.181 din Codul penal anterior nu este temeinică.

Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi inculpatele XX, XX şi XXX, motivele de apel şi cazurile de casare fiind menţionate în încheierea de dezbateri şi amânare a pronunţării hotărârii din data de 15.01.2013.

Prin decizia penală nr.677 din 26 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr.xxx, cu majoritate: s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi de inculpatele XX, XX şi XXX împotriva deciziei penale nr.49/A din 08 iunie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei XX şi inculpatei XX durata reţinerii de 24 ore din data de 09 martie 2009.

Au fost obligate recurentele intimate inculpate XX, XX şi XXX la plata sumelor de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial, în sumă de 100 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat XXX, s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

În fundamentarea acestei soluţii, s-au reţinut următoarele:

I. Asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş:

Cazurile de casare invocate au fost cele prevăzute de art.385/9 pct.14, 17, 17/2 şi 18 din Codul de procedură penală anterior, motivele de recurs vizând individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, greşita achitare a inculpatei XX, greşita încadrare juridică a faptelor cu referire la bunurile găsite în biroul inculpaţilor (apreciindu-se că încadrarea juridică corectă ar fi în infracţiunea prevăzută de art.254 alin.1 din Codul penal anterior cu aplicarea art.41 alin.2 din acelaşi cod) şi, în sfârşit, omisiunea deducerii duratei reţinerii de 24 de ore pentru inculpatele XX şi XX.

Recursul a fost respins ca nefondat, pentru motivele ce se vor arăta, cu precizarea că deducerea duratei reţinerii se poate dispune fără casarea hotărârilor atacate, deoarece, potrivit art.385/17 alin.4 cu referire la art.383 alin.2 din Codul de procedură penală anterior, în expunere şi dispozitiv trebuie să se arate timpul care urmează a se deduce din pedeapsă.

Examinând probatoriul administrat, Înalta Curte a apreciat că este neîntemeiată critica vizând achitarea inculpatei XX, această soluţie nefiind consecinţa unei „grave erori de fapt”comise de cele două instanţe.

Aşa cum corect au reţinut ambele instanţe, inculpata XX a arătat, de la bun început, că suma de 2500 lei a fost pretinsă de inculpatul XXX pentru a rezolva cazul X, iar aceşti bani au ajuns la acest inculpat. Astfel, prima tranşă de 2000 lei a fost înmânată inculpatului XXX de însăşi inculpata XX, iar diferenţa de 500 lei a fost găsită cu ocazia efectuării flagrantului în sertarul biroului folosit de inculpatul XXX. Chiar dacă inculpata XX a afirmat că cei 500 lei au fost daţi inculpatei XX, împreună cu nişte acte medicale, s-a concluzionat corect că actele săvârşite de inculpata XX nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită deoarece martora XXX a arătat, în mod explicit, că suma a fost pretinsă de inculpatul XXX, că această sumă a fost înmânată inculpatului XXX, în două tranşe, mai întâi, 2000 lei, iar apoi 500 lei. Este adevărat că inculpata XX a purtat unele discuţii cu inculpata XX şi că a transportat acele acte medicale privind pe numitul XX, dar, pe de o parte, nu există nicio probă, în afara declaraţiei martorei XX, că suma de 500 lei a fost pusă în acea mapă cu acte, iar pe de altă parte, chiar dacă suma a fost pusă în acea mapă, există un dubiu rezonabil că inculpata XX ştia de acei bani, pe care nu şi i-a însuşit, aceştia fiind găsiţi, aşa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a flagrantului, la inculpatul XXX.

Argumentele pentru susţinerea cazului de casare prevăzut de art.385/9 pct.18 din Codul de procedură penală anterior au fost aceleaşi cu cele expuse la instanţa de apel şi – chiar în motivele scrise de recurs – s-a menţionat că „soluţia dispusă este rezultatul unei greşite interpretări a probelor administrate” (pag.7 motive scrise), iar nu consecinţa unei „grave erori de fapt” comisă de cele două instanţe. Înalta Curte a constatat că ambele instanţe, dispunând soluţia criticată, nici nu au comis o „gravă eroare de fapt” şi nici nu au „interpretat greşit probele administrate”, făcând însă o corectă aplicare a regulii „in dubio pro reo”, constatând că probatoriul administrat nu a fost de natură să înlăture, cu privire la această acuzaţie, dubiul rezonabil, ca o consecinţă a respectării principiului prezumţiei de nevinovăţie.

Neîntemeiată s-a apreciat a fi şi critica referitoare la încadrarea juridică dată faptelor inculpaţilor cu referire la bunurile găsite în biroul acestora, mai precis în fişetul comun aflat în acest birou.

Pentru reţinerea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art.254 alin.1 din Codul penal anterior cu aplicarea art.41 alin.2 din acelaşi cod, ar fi fost obligatoriu, printre altele, să se facă dovada – prin probatoriul administrat – că respectivele bunuri ar fi fost pretinse, acceptate, oferite, primite anterior îndeplinirii îndatoririlor de serviciu şi în legătură cu aceste îndatoriri.

Or, în condiţiile nedovedirii acestei condiţii, instanţa de apel corect a reţinut, în temeiul aceleiaşi reguli „in dubio pro reo”, ca întemeiată, apărarea inculpaţilor, apărare constând în aceea că bunurile „ne-au fost lăsate de pacienţi la plecarea din cabinet, spunând că sunt mici atenţii”.

De altfel, varietatea sortimentală şi valoarea fiecărui produs (pungi de cafea, ciocolate, cutii de bomboane, sticle de vin, pachet de ţigări, etc.) sugerează în mod rezonabil temeinicia apărării inculpaţilor în sensul că le-au considerat „mici atenţii”.

Cu toate acestea, mai ales din perspectiva naturii speciale a activităţii de serviciu a comisiei respective (Comisia de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap, pacienţii prezentându-se pentru obţinerea certificatului de încadrare în grad de handicap), s-a apreciat că inculpaţilor le era interzis să accepte, chiar şi ulterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, primirea acestor bunuri, cu titlul de „mici atenţii”, chiar dacă valoarea individuală a fiecăruia era relativ redusă.

Acesta a fost motivul pentru care, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art.256 din Codul penal anterior cu aplicarea art.41 alin.2 din acelaşi cod, iar nu infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art.254 alin.1 din Codul penal anterior cu aplicarea art.41 alin.2 din acelaşi cod, iar pe de altă parte, a individualizat judiciar în modul arătat pedepsele aplicate (cuantum şi modalitate de executare fără privare de libertate).

În sfârşit, Înalta Curte a apreciat că reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de textul incriminator (art.256 din Codul penal anterior), prin reţinerea unor circumstanţe atenuante, este justificată şi din perspectiva împrejurării că inculpaţii au recunoscut, încă de la primele declaraţii, primirea respectivelor bunuri, fiecare cu o valoare redusă, precum şi condiţiile în care au făcut această primire.

II. Asupra recursului declarat de inculpata XX:

Aşa cum s-a arătat anterior, în baza art. 26 raportat la art. 254 alin. 1 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală anterior şi art. 74 lit. a şi c, art. 76 lit. d din Codul penal anterior, instanţa de apel a condamnat inculpata XX la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Conform art. 71 din Codul penal anterior s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c din acelaşi cod, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 din Codul penal anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei XX pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni stabilit potrivit art. 82 din acelaşi cod.

Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a aplicat două dispoziţii legale (art.320/1 alin.7 din Codul de procedură penală şi, respectiv, art.74 alin.1 lit.a şi c din Codul penal anterior) care au avut ca efect juridic aplicarea unei pedepse de 8 luni închisoare – în modalitatea de executare fără privare de libertate –pentru săvârşirea unei infracţiuni cu grad ridicat de pericol social.

Critica inculpatei – care în recurs a susţinut că se putea dispune achitarea sa în temeiul art.10 lit. b/1 din Codul de procedură penală anterior cu referire la art. 18/1 din Codul penal anterior – a fost, astfel, vădit neîntemeiată comparând faptele săvârşite – şi pentru care a fost condamnată (fapte recunoscute necondiţionat ca urmare a solicitării aplicării dispoziţiilor art.320/1 din Codul de procedură penală anterior) – cu dispoziţiile art. 18/1 din Codul penal anterior, care prevăd criteriile pe baza cărora organele judiciare pot reţine că „fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii”.

Astfel, conform art.18/1 din Codul penal anterior, „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut”.

De asemenea, aşa cum s-a menţionat, deducerea duratei reţinerii se poate dispune fără casarea hotărârilor atacate, deoarece, potrivit art.385/17 alin.4 cu referire la art.383 alin.2 din Codul de procedură penală anterior, în expunere şi dispozitiv trebuie să se arate timpul care se deduce din pedeapsă.

III. Asupra recursurilor declarate de inculpatele XX şi XXX:

În recurs, inculpata XXX a criticat decizia atacată pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art.334 din Codul de procedură penală anterior, greşita neaudiere în raport cu soluţia de achitare dispusă la fond şi în raport cu soluţia de schimbare a încadrării juridice; de asemenea, a susţinut că nu au fost indicate probele care dovedesc fapta pentru care a fost condamnată (fil.38-39, concluzii scrise).

Inculpata XX, în recurs, a criticat decizia atacată pentru greşita neaudiere în raport cu soluţia de achitare dispusă la fond, greşita condamnare pe fondul lipsei probelor care dovedesc fapta respectivă, dar şi pe fondul sarcinilor de serviciu avute (lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii), greşita dispoziţie de confiscare a sumei de 51,53 lei cu privire la ea (fil.41-45, 60-64, concluzii scrise).

Aşa cum s-a arătat, instanţa de apel, în baza art. 256 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 din acelaşi cod, cu reţinerea art. 74 lit. a şi art. 76 lit. e din Codul penal anterior, a condamnat pe inculpatele XX  şi XXX  la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată.

În baza art. 71 din Codul penal anterior s-a interzis inculpatelor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c din acelaşi cod, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 din Codul penal anterior s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni, stabilit potrivit art. 82 din acelaşi cod.

S-au pus în vedere inculpatelor dispoziţiile art. 83 din Codul penal anterior cu privire la condiţiile revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal anterior s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

Înalta Curte a constatat că, pentru ambele inculpate, instanţa de apel –chiar în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art.41 alin.2 din Codul penal anterior –  a înţeles să dea eficienţă juridică numai circumstanţelor atenuante, reducând pedeapsa sub minimul special de 6 luni închisoare prevăzut de textul incriminator al faptei.

Sub acest aspect, s-a apreciat că nu este întemeiată critica din recursul Ministerului Public cu privire la reducerea pedepsei sub minimul special de 6 luni închisoare, prevăzut de textul incriminator al faptei, cel puţin pe considerentul că acestea au recunoscut săvârşirea faptelor încă de la primele declaraţii.

De asemenea, Înalta Curte a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei – fără privare de libertate – constituie o justă aplicare a principiului echilibrului între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale făptuitorului, pedepsele aplicate de instanţa de fond fiind de natură – atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare – să realizeze scopul prevăzut de art.52 din Codul penal anterior.

Recursurile celor două inculpate au fost respinse, ca nefondate, pentru motivele ce se vor arăta:

Ambele inculpate au fost asistate de avocaţi aleşi în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, la toate gradele de jurisdicţie.

În cursul judecăţii în primă instanţă, în prezenţa avocaţilor aleşi, acestea au menţionat expres „S-au găsit în fişet diverse bunuri, respectiv, cafea, ciocolată. Cunosc că au fost lăsate de anumite persoane care veneau în birou, însă nu pot preciza numele acestora. Aceste bunuri erau lăsate la plecare, când ieşea pacientul din birou. Noi observam aceste lucruri după terminarea activităţii” (inculpata XX, care mai menţionează, cu referire la atribuţiile de serviciu, că ea întocmea certificatul cu grad de handicap în baza raportului de evaluare pe care îl întocmea doctorul XXX); audiată la un alt termen, inculpata XX a menţionat expres „Menţin în totalitate declaraţiile date la parchet....în fişetul pe care-l foloseam eu, împreună cu dr. XXX şi XXX au fost găsite câteva pungi de cafea, ţigări, ciocolată. Nu cunosc provenienţa acestor bunuri, însă cunosc faptul că, la sfârşitul consultaţiei bănuiesc, aceste bunuri erau lăsate de către pacienţi. ...Cunosc faptul că bunurile descoperite în fişetul comun se aflau de mai mult timp acolo, cred că din luna ianuarie 2009”.

În sfârşit, audiat de instanţa de fond, în prezenţa avocatului ales, inculpatul XXX a menţionat: „Cu privire la celelalte bunuri găsite în fişet, respectiv cafea, ţigări, provin de la diferite persoane care veneau la cabinet, care erau lăsate după instrumentarea dosarului”.

În apel, la termenul din 10.02.2012, instanţa de apel a adus la cunoştinţa inculpaţilor dispoziţiile art.XI din OUG nr. 121/2011 cu referire la art.320/1 din Codul de procedură penală anterior, singurul inculpat care a înţeles să uzeze de aceste dispoziţii legale fiind XX. Ceilalţi 3 inculpaţi au precizat expres că nu doresc aplicarea dispoziţiilor art.320/1 din Codul de procedură penală anterior (pag.2 - încheiere).

La termenul de judecată din 09.03.2012, instanţa de apel a solicitat inculpaţilor să precizeze dacă doresc să dea declaraţii în faţa acesteia, inculpaţii XXX, XX şi XX arătând că îşi menţin declaraţiile anterioare şi nu doresc să facă noi declaraţii în faţa instanţei de apel.

Potrivit art.334 din Codul de procedură penală anterior, „dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea”.

În consecinţă, Înalta Curte a verificat dacă au fost respectate aceste obligaţii procesuale de către instanţa de apel, reţinându-se astfel următoarele:

Instanţa de apel, prin încheierea din 20.04.2012, a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea punerii în discuţie contradictorie a schimbării de încadrare juridică dată faptelor prin rechizitoriu, precizându-se expres în ce constau noile încadrări juridice.

La termenul din 4.05.2012, au fost prezenţi inculpaţii XXX, XX şi XXX, precum şi apărătorii aleşi ai acestora, fiind pusă în discuţie noua încadrare juridică; avocaţii au pus ample concluzii cu privire la noua încadrare juridică, nefiind formulate cereri pentru amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării (avocaţii menţionând expres acest lucru - pag.3 a încheierii). De asemenea, aşa cum rezultă din încheierea din data de 4.05.2013, avocaţii aleşi nu au solicitat administrarea altor probe cu privire la noua încadrare juridică şi nici nu au solicitat reaudierea inculpaţilor cu privire la această nouă încadrare juridică a faptelor. Cauza a fost amânată, inclusiv la cererea avocaţilor, pentru clarificări cu privire la valorificarea produselor/bunurilor menţionate în actele de urmărire penală (documentul solicitat de instanţa de apel fiind depus ulterior - fil.126-127, 129).

La noul termen acordat, din 1.06.2012, când au avut loc dezbaterile în apel, au fost prezenţi inculpaţii XXX, XX şi XXX, precum şi apărătorii aleşi ai acestora. Şi la acest termen, instanţa de apel a repus în discuţie eventuala schimbare a încadrării juridice a faptelor, avocaţii - în esenţă - menţinându-şi concluziile de la termenul anterior. Aşa cum rezultă din încheiere, nici la acest termen avocaţii aleşi nu au solicitat administrarea altor probe cu privire la noua încadrare juridică şi nici nu au solicitat reaudierea inculpaţilor cu privire la această nouă încadrare juridică a faptelor, deşi aveau posibilitatea să o facă dacă ar fi apreciat necesar din perspectiva apărării. Apărătorul ales al coinculpatelor XX şi XXX a pus ample concluzii cu privire la ambele încadrări juridice (luare de mită şi primire de foloase necuvenite), ambelor inculpate acordându-li-se ultimul cuvânt.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte a apreciat ca neîntemeiate criticile recurentelor-inculpate cu privire la aplicarea dispoziţiilor art.334 din Codul de procedură penală anterior, atât în ce priveşte respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale impuse de schimbarea încadrării juridice, cât şi în ce priveşte ascultarea acestora în raport cu soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond.

De altfel, s-a constatat că inculpatele au fost asistate de avocat ales, specialist în domeniul dreptului, astfel încât, în exercitarea drepturilor procesuale conferite de lege şi în măsura în care acestea doreau să fie ascultate ori reascultate de instanţa de apel, aveau posibilitatea, fie personal, fie prin avocat, să solicite acest lucru completului de judecată (art.301 din Codul de procedură penală anterior), instanţa de apel conformându-se obligaţiei prevăzute de art.378 alin.1/1 din Codul de procedură penală anterior la termenul de judecată din 09.03.2012, când a solicitat inculpaţilor să precizeze dacă doresc să dea declaraţii în faţa sa, inculpaţii XXX, XX şi XX precizând că îşi menţin declaraţiile anterioare şi că nu doresc să facă noi declaraţii în faţa instanţei de apel.

În faţa instanţei de recurs, cele două inculpate nu au făcut declaraţii suplimentare cu privire la faptele pentru care au fost trimise în judecată (fil.69, 70, 71).

Neîntemeiate au fost apreciate a fi şi criticile referitoare la „neindicarea probelor” sau la „lipsa probelor” care dovedesc faptele pentru care instanţa de apel a dispus condamnarea lor, respectiv infracţiunea de „primire de foloase necuvenite”.

Potrivit art.256 din Codul penal anterior, „primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”.

Din examinarea textului legal rezultă condiţiile care trebuie îndeplinite; în sinteză, funcţionarul - după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia - primeşte direct sau indirect bani sau alte foloase.

Or, Comisia de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap Gorj, la care pacienţii se prezentau pentru obţinerea certificatului de încadrare în grad de handicap, a fost condusă, până în ziua de 5.03.2009, de inculpatul XXX, medic specialist, în calitate de preşedinte. Cea de a treia etapă a procedurii impunea prezenţa pacienţilor la Comisia medicală condusă de inculpatul XXX (în calitate de medic specialist) din care făceau parte şi inculpatele XX (inspector clasa I-a, grad profesional asistent), conform fişei postului secretarul comisiei, respectiv XX (inspector clasa I-as, grad profesional asistent). Inculpatul XXX analiza documentele medicale depuse de solicitanţi şi, dacă considera că persoana respectivă se încadrează într-un grad de handicap, făcea propunere de încadrare către Comisia de evaluare complexă (stabilea gradul de handicap şi aviza prin semnătură şi parafare) ce se întrunea zilnic, de luni până vineri, în jurul orelor 12,00, pentru stabilirea gradului de handicap, admiterea sau respingerea solicitării. Comisia de evaluare întrunită în plen pentru analiza propunerilor făcute de inculpat la comisia medicală era condusă de acesta, în calitate de preşedinte, având ca membrii martorii XX – medic specialist, XX – asistent social, XXXX – asistent social, XX – preşedinte al Asociaţiei Surdo-Muţilor – Filiala Gorj şi inculpata XX, în calitate de secretar. Certificatele de handicap erau redactate, la cererea inculpatului, de inculpatele XX şi XX, care erau prezente în permanenţă în cabinetul folosit de inculpatul XXX (fişele posturilor pentru cei 3 coinculpaţi fiind depuse la dosarul de urmărire penală - fil. 170, 171-172 şi173-174).

În consecinţă, s-a constatat că în mod legal şi temeinic instanţa de apel a apreciat că bunurile găsite în fişetul existent în încăperea în care îşi desfăşurau activitatea coinculpaţii XXX, XX şi XXX au fost primite de aceşti funcţionari după ce au îndeplinit un act în virtutea funcţiei lor şi la care erau obligaţi în temeiul acesteia.

S-a reţinut că este lipsită de rezonabilitate apărarea inculpatelor în sensul că nu se ştie în considerarea cărui motiv bunurile erau lăsate de către pacienţi/solicitanţi, că ar fi fost lăsate numai coinculpatului XXX ori că nu aveau nicio legătură cu atribuţiile de serviciu ale coinculpaţilor.

Inculpata XX, în faţa instanţei de fond, a arătat că bunurile „...au fost lăsate de anumite persoane care veneau în birou, însă nu pot preciza numele acestora. Aceste bunuri erau lăsate la plecare, când ieşea pacientul din birou. Noi observam aceste lucruri după terminarea activităţii. Chiar şi coinculpata XXX, în faţa instanţei de fond – după ce a precizat că menţine declaraţiile date în cursul urmării penale – a arătat că „în fişetul pe care-l foloseam eu, împreună cu dr. XXX şi XXX au fost găsite câteva pungi de cafea, ţigări, ciocolată. Nu cunosc provenienţa acestor bunuri, însă cunosc faptul că, la sfârşitul consultaţiei bănuiesc, aceste bunuri erau lăsate de către pacienţi”.

În cursul judecăţii la instanţa de fond, coinculpaţii şi-au „nuanţat” declaraţiile, însă s-a constatat că, în cursul urmăririi penale, în prezenţa avocaţilor aleşi, aceştia au fost mai expliciţi, arătând că bunurile proveneau de la pacienţii evaluaţi, că aceştia le aduceau cu ocazia evaluării, că aceste bunuri au fost găsite în fişetul pe care îl foloseau în comun, că au folosit toţi trei din ele – se făcea cafea şi se servea ciocolată, recunoscând că erau primite de la pacienţi, le foloseau toţi cei trei membri ai comisiei, ştiind că sunt aduse de pacienţi ca „mici atenţii” (declaraţii inculpată XX – fil.253-254, 255-256, 257, 259-260, 261); de altfel, inculpata XX, în prezenţa avocatului ales, a menţionat „recunosc faptele pentru care sunt cercetată” (fil.261 v). De asemenea, inculpata XX, în cursul urmăririi penale, în prezenţa avocatului ales, a menţionat că bunurile au fost aduse de persoanele care au solicitat încadrarea în grad de handicap, că au fost lăsate pe biroul din încăpere, că fişetul era folosit de toţi cei trei coinculpaţi, că le-au folosit ea şi coinculpata XX, recunoscând că „foloseam şi noi ştiind că sunt mici atenţii” (declaraţii inculpata XX – fil.305-306, 307-308 v, 316-317, 318-319, 320-322-324).

În sfârşit, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, ambele coinculpate, în prezenţa avocatului ales, au arătat că recunosc că au primit de la diverşi pacienţi, împreună cu ceilalţi membri ai comisiei medicale, bunuri pe care le-au considerat „mici atenţii” (fil.325, 262 d.u.p.).

Declaraţiile celor două coinculpate s-au coroborat cu declaraţiile date, în prezenţa avocaţilor aleşi, de coinculpatul XXX, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, acesta menţionând, în sinteză, că diverşi pacienţi care s-au prezentat la începutul anului la cabinet, la plecare, au lăsat o mică atenţie constând în cafea sau ciocolată, din care a folosit împreună cu ceilalţi membri ai comisiei (fil.337-339, 341-342, 345-346 d.u.p., respectiv, fil.72-73 d.p.i.). Primirea unor bunuri, de natura celor menţionate, a fost confirmată şi de martorul XX – preşedintele Asociaţiei de Surdo-Muţi din Gorj, autorizat ca interpret pentru persoanele cu handicap – acesta afirmând în declaraţia dată în cursul urmăririi penale: „Comisia medicală compusă din XXX-preşedinte, Ciocan şi XXX-secretară, a primit de nenumărate ori de la pacienţi bunuri constând în cafea, ciocolată, băuturi alcoolice etc., observându-i cum le transportau la maşinile personale, de multe ori aici fiind folosită XX - o femeie de serviciu în policlinică, o apropiată a acestora, care aducea dosare de la diverşi pacienţi din zona Cloşani - Padeş, constatând în ultima perioadă că trata direct cu XX, care părea intermediarul dintre Luca şi XXX” (fil. 157 d.u.p.), chiar dacă martorul a revenit în faţa instanţei (fil.608) asupra acestor paragrafe din declaraţia anterioară, însă motivarea revenirii este lipsită de temeinicie (nu ar fi citit declaraţia deoarece procurorul s-ar fi grăbit, i-ar fi fost frică de procuror, declaraţia nu a fost scrisă de el).

S-a reţinut că, potrivit art.86 din Codul de procedură penală anterior,  dispoziţiile art.71-74 din acelaşi cod se aplică în mod corespunzător şi la ascultarea martorului. Or, conform art.73 alin.1 din Codul de procedură penală anterior, declaraţia se consemnează în scris, se citeşte acestuia sau, dacă cerere, i se dă să o citească şi, în final, dacă este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit. Declaraţia martorului XX, dată în cursul urmăririi penale (fil.155-157), este consemnată de procuror pe formular tipizat „Declaraţie de martor”, înseriat, prin dactilografiere, ascultarea având loc între orele 10.30-11.05, neexistând aspecte rezonabile care să sugereze temeinicia afirmaţiilor martorului cu privire la condiţiile în care s-a făcut ascultarea, consemnarea celor declarate şi semnarea înscrisului (declaraţiei).

Faţă de cele arătate, Înalta Curte a apreciat legală şi temeinică concluzia instanţei de apel în sensul că este dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că bunurile respective, găsite în fişetul comun al comisiei, au fost aduse de pacienţii care veneau la evaluarea medicală, că acestea au fost date în considerarea îndeplinirii de către membrii comisiei a atribuţiilor de serviciu (după ce aceştia au îndeplinit un act în virtutea funcţiei lor şi la care erau obligaţi în temeiul acesteia) şi că „beneficiau” toţi trei de respectivele bunuri, cei 3 inculpaţi fiind pe deplin conştienţi de provenienţa lor şi de raţiunea pentru care erau aduse şi înmânate de către pacienţi. A fost lipsită de relevanţă juridică împrejurarea că nu a fost identificată fiecare persoană (pacient) care a dat fiecare bun găsit în fişetul comun al coinculpaţilor, fiind esenţial că inculpaţii au conştientizat că acestea au fost aduse de pacienţii care veneau la evaluarea medicală, că au fost date/primite în considerarea îndeplinirii de către membrii comisiei a atribuţiilor de serviciu, cu titlul de „mici atenţii” (după ce aceştia au îndeplinit un act în virtutea funcţiei lor şi la care erau obligaţi în temeiul acesteia) şi că „beneficiau” toţi trei de respectivele bunuri, cei trei coinculpaţi fiind astfel pe deplin conştienţi de provenienţa lor şi de raţiunea pentru care erau aduse şi înmânate de către pacienţi.

În consecinţă, afirmaţia din motivele de recurs în sensul că cele două inculpate nu ar fi recunoscut niciodată săvârşirea faptelor de primire de foloase necuvenite a fost apreciată ca vădit neîntemeiată, după cum neîntemeiată a fost şi afirmaţia acestora în sensul că instanţa de apel ar fi dat relevanţă numai declaraţiilor date în cursul urmăririi penale. În esenţă, declaraţiile date în cursul judecăţii nu contrazic pe cele date în cursul urmăririi penale, ci numai le „nuanţează” pe primele cu scopul înlăturării sau atenuării răspunderii penale.

A fost avut în vedere că nicio dispoziţie legală nu prevede obligaţia înlăturării declaraţiilor date în cursul urmăririi penale motivat prin simplul fapt că inculpatul sau martorul revine asupra acestora în cursul judecăţii; revenirea asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale – mai ales că în prezenta cauză învinuitele/inculpatele au fost cercetate în stare de liberate şi au beneficiat, permanent, de asistenţa calificată a unui avocat ales – trebuie să fie rezonabil motivată de inculpate, în caz contrar întreaga activitate de urmărire penală (care în sistemul de drept penal român este deosebit de amplă şi însoţită de un complex de drepturi şi garanţii procesuale) ar fi lipsită de utilitate şi eficienţă juridică.

În acest context, Înalta Curte a menţionat şi dispoziţiile art.70 alin.2 din Codul de procedură penală anterior care prevăd că, dacă – după ce i se aduce la cunoştinţă învinuitului/inculpatului că are dreptul să refuze darea unor declaraţii în faţa organului judiciar, putând invoca „dreptul la tăcere” – acesta este totuşi de acord să fie ascultat, ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lui. Or, aşa cum rezultă din actele de urmărire penală, după aducerea la cunoştinţă a acestor dispoziţii legale, ambele învinuite/inculpate, cercetate în libertate, în prezenţa avocatului ales, au fost de acord să fie ascultate, iar aceste declaraţii – potrivit legii – pot fi folosite şi împotriva lor. Prezenţa avocatului/avocaţilor ales/aleşi la ascultarea învinuitelor/inculpatelor XX şi XXX este de natură să înlăture orice dubiu cu privire la respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale cu ocazia audierilor în cursul urmăririi penale, respectiv cu privire la conţinutul declaraţiilor existente în dosarul de urmărire penală. 

În fine, s-a constatat neîntemeiată şi critica referitoare la confiscarea sumelor de câte 51,33 lei, această dispoziţie fiind consecinţa condamnării pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite şi a aplicării dispoziţiilor art.256 alin.2 din Codul penal anterior.

Examinând cererea de revizuire formulată de petentă şi precizată, în sensul că aceasta vizează decizia pronunţată în apel, din prisma dispoziţiilor art. 465 alin. 1 C. pr. pen, Curtea de Apel o găseşte nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 465 alin. 1 C. pr. pen, hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care CEDO a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Curtea constată că nu sunt îndeplinite cumulative cerinţele textului de lege pentru admiterea cererii de revizuire.

Chiar dacă revizuenta a făcut dovada existenţei unei hotărâri în care CEDO a luat act de soluţionarea amiabilă a litigiului dintre stat şi reclamantă, consecinţele grave ale încălcării Convenţiei şi a protocoalelor adiţionale la aceasta nu mai continuă să se producă şi în prezent.

Astfel, deşi petenta a fost condamnată în apel pe baza probelor avute în vedere de prima instanţă la pronunţarea soluţiei de achitare, respectiv condamnarea petentei s-a dispus în apel fără administrarea de noi probe sau readministrarea celor reţinute de tribunal (soluţia de condamnare fiind menţinută şi în recurs), constatăm că, faţă de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare – 26.02.2013, când a fost pronunţată în recurs decizia penală nr. 677/2013, termenul de încercare de 2,5 ani stabilit în baza art. 82 alin. 1, 3 din vechiul C. pen pentru pedeapsa de 5 luni închisoare, s-a împlinit la data de 26.07.2015, dată la care, potrivit disp. art. 86 din vechiul C. pen. rap. la art. 15 alin. 1, 2 din Legea nr. 187/2012, a intervine reabilitarea de drept a revizuentei.

Aşadar, intervenind reabilitarea de drept a petentei, nu mai este îndeplinită condiţia cerută de art. 465 alin. 1 C. pr. pen, respectiv niciuna din consecinţele grave ale încălcării Convenţiei şi protocoalelor nu mai continuă să se producă.

Prin prisma considerentelor mai sus expuse, urmează ca, în temeiul art. 465 alin. 9, 10 C. pr. pen, să respingem ca nefondată cererea de revizuire formulată de petenta XX împotriva deciziei penale nr. 49/A/08.06.2012 pronunţată de  Curtea de Apel Târgu Mureş în dos. nr. 2976/95/2009, definitivă prin decizia penală nr. 677/26.02.2013 pronunţată de ÎCCJ.

În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen, vom obliga revizuenta la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. 6 C. pr. pen, suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată Baroului Mureş din fondurile Ministerului Justiţiei.

Văzând şi Decizia nr. 2/02.02.2014 dată  de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în dos. nr. 30/1/2014/HP/P, prezenta decizie este supusă căii de atac a recursului, în forma şi reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului iniţial.

Domenii speta

Spete similare