Ordin de protecţie; neaplicare pentru fapte anterioare intrării în vigoare a legii nr. 217/2013; neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate

Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri – obligaţii sau interdicţii:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora”.

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, iar potrivit art. 5 lit. a) şi b) din acelaşi act normativ, prin membru de familie se înţelege ascendenţii sau descendenţii, precum şi soţul/soţia.

Instanţa apreciază că probele administrate în cauză nu relevă o conduită a pârâtului de natură să impună adoptarea unei măsuri de gravitatea celor prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 republicată; astfel, instanţa constată că înscrisurile medicale depuse la dosar de reclamanţi relevă faptul că reclamanta G.R. suferă de mai multe afecţiuni şi că a fost internată în spital în anii 2009, 2010 şi 2013, fără a face dovada, prin ele însele, că bolile de care suferă aceasta au fost provocate de eventuale acte de violenţă, în accepţiunea pe care art. 3 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 o conferă acestei noţiuni, exercitate de către pârât asupra mamei.

Mai mult decât atât, în privinţa perioadelor de internare ale reclamantei din anii 2009 şi 2010, chiar dacă ar fi fost imputabile pârâtului, instanţa constată că instituţia ordinului de protecţie a fost introdusă în cuprinsul Legii nr. 217/2003 prin Legea nr. 25/2012, care a intrat în vigoare la data de 12.05.2012, astfel că numai faptele petrecute după acea dată intră în sfera de aplicare a instituţiei amintite, iar, din această perspectivă, eventuale incidente petrecute anterior acestei date nu pot fi analizate în prezenta cauză.

Nici aspectele de natură medicală evidenţiate prin adresa nr. …. din data de 04.01.2016 emisă de Spitalul C J U „Sf. A Ai” C, în sensul că pârâtul a fost internat în cadrul acestei instituţii medicale în perioada 16.05.2010 – 18.05.2010 cu diagnosticul „retard mintal uşor/moderat cu tulburări de comportament; dependenţă etanolică”, dar şi în ziua de 05.06.2011 cu un diagnostic similar, nu pot conduce la concluzia că pârâtul ar fi avut un comportament de natură a justifica instituirea unui ordin de protecţie câtă vreme reclamanţii nu au dovedit, prin niciun mijloc de probă, că acesta a exercitat în concret acte de violenţă asupra lor.

Totodată, contrar susţinerilor reclamanţilor din cererea introductivă potrivit cărora pârâtul ar fi fost sancţionat contravenţional de mai multe ori de către organele de poliţie, instanţa constată că, prin adresa nr. ........ din 05.01.2016, Poliţia oraşului N.V. a comunicat că la această unitate de poliţie a fost înregistrată o singură plângere formulată de reclamanţii G.N. şi G.R. împotriva pârâtului G.D., pentru provocare de scandal la domiciliu în ziua de 06.12.2015, şi că acesta din urmă a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 200 de lei în temeiul Legii nr. 61/1991.

În altă ordine de idei, din cuprinsul adresei anterior menţionate rezultă că pârâtul a fost sancţionat cu amendă contravenţională doar pentru provocare de scandal, nu şi pentru incendierea unei feţe de masă şi spargerea a două geamuri de la holul casei, fapte care, dacă ar fi fost reale, ar fi intrat în sfera infracţiunilor prevăzute de Codul penal; or, din moment ce organele de poliţie nu au precizat că ar fi început urmărirea penală pentru săvârşirea vreunei infracţiuni, instanţa consideră că, în lipsa unor mijloace de probă administrate în prezenta cauză, nu se poate reţine că pârâtul a săvârşit acele fapte în maniera descrisă de reclamantul G.N. în sesizarea adresată poliţiei.

Cum, în aceste condiţii şi pe baza înscrisurilor depuse la dosar, nu se poate reţine decât provocarea de către pârât, în ziua de 06.12.2015, a unui scandal la locuinţa comună, instanţa apreciază că această împrejurare, privită individual, nu justifică emiterea unui ordin de protecţie faţă de pârât având conţinutul solicitat de reclamanţi, cu atât mai mult cu cât adeverinţa nr. ...... din 05.01.2016 emisă de SC S.S.B. SRL Mangalia atestă faptul că pârâtul este angajatul acestei societăţi în meseria de lăcătuş necalificat începând cu data de 24.09.2015 şi că acesta a dat dovadă de seriozitate, disciplină şi pricepere, fiind considerat de către superiori un bun meseriaş şi bucurându-se astfel de aprecierea colegilor.

Pentru toate considerentele expuse, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii G.N. şi G.R. şi va dispune ca onorariul apărătorului din oficiu al pârâtului, av. B. A. F., în cuantum de 260 de lei, să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de avocaţi Constanţa.

Domenii speta

Spete similare