Daune cominatorii

Sentinţă civilă 144 din 27.11.2015


Dosar nr. XXXX/193/2015

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BOTOŞANI

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx

Completul compus din

PREŞEDINTE –

GREFIER –

SENTINŢA CIVILĂ NR. XXXXX

Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect daune cominatorii formulată de reclamanta S. L. in contradictoriu cu pârâţii Comisia locala  le aplicarea a Legii 18/1991 a comunei X şi Primarul comunei X.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din  data de xx.xx.xxxx şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea data, încheiere ce face parte integrantă din prezenta şi când instanţa având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru astăzi, când :

I N S T A N Ţ A

Prin cererea inregistrata sub numarul XXXX/193/2015 şi precizata ulterior, reclamanta S. L. a solicitat in calitate de moştenitoare a numitei C. D. obligarea pârâţilor Comisia locala  le aplicarea a Legii 18/1991 a comunei X şi Primarul comunei X la plata sumei de 14.400 lei cu titlu de daune compensatorii rezultate din transformarea daunelor cominatorii de cate 200 lei/zi intarziere pentru o perioada de 72 de zile, respectiv din intervalul xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx.

În motivare reclamanta a arătat că prin sentinta civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecatoriei Botoşani irevocabilă, paratii au fost obligati la punerea în posesie a numitei C. D.(mama reclamantei), decedata la data de xx.xx.xxxx, pe terenul reconstituit in suprafata de 0,30 ha situat pe raza comunei X, intocmirea documentatiei şi inscrierea acestui teren in titlul de proprietate nr. XXXXXX/XX.

 Prin aceeaşi sentinţă Primarul  comunei X a fost obligat la plata de daune cominatorii în sumă de 200 lei/zi  intarziere de la data de xx.xx.xxxx, dată de la care au expirat cele 30 de zile de la rămânerea irevocabilă  a hotărârii.

A aratat petenta că a fost pusă în posesie abia la data de xx.xx.xxxx şi că pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a executarii cu intarziere a obligatiei debitorului, solicita  obligarea acestuia la daune compensatorii in baza de dispozitiilor art. 1073-1077 Cod civil şi art. 64 alin. 2 din Legea 81/1991.

 În spijinul  cererii sale reclamanta a mai invocat dispozitiile art. 371-372, 580 indice 3al.1,2 Cod procedura civilă de la 1864, Decizia XX/2005 a Î.C.C.J..

 A aratat reclamanta ca prejudiciul suferit coincide cu numarul de zile în care s-a aflat în imposibilitate de a-şi exercita  efectiv dreptul de proprietate asupra terenului prin punerea efectivă în posesie.

Că a conditiona transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii de existenţa sau inexistenta unui prejudiciu efectiv înseamnă a lipsi de efecte juridice hotararile judecatoresti  în termenul cărora se stabilesc daune cominatorii.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri( sentinta civila nr. XXXX/XXXX a Judecatoriei Botoşani, acte de stare civilă, anexa 24 cu moştenitorii defunctei C. D., acte de executare întocmite dosarul pentru punerea în executare a sentintei civile nr. XXXX/XXXX, proces-verbal de punere în posesie din xx.xx.xxxx, titlul de proprietate nr. XXXXXX/xxxx).

Pârâta Comisia locală de aplicarea a Legii nr. 18/1991 X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, motivand că a depus toate diligenţele pentru îndeplinirea obligaţiei de punere în posesie cu mult înainte de sentinta invocata de reclamanta, aceasta stapanind chiar terenul în cauză, obţinând beneficii cu toate că nu deţinea documente de proprietate. Că reclamanta a refuzat periodic in decursul anilor  să prezinte documentele solicitate la Comsie şi că reclamanta trebuia să dovedeasca lipsa diligenţelor interprinse de pârâţi.

A mai arătat pârâta că potrivit art. 1530  Noul Cod civil reclamanta trebuie sa  dovedeasca prejudiciul a carui reparare o solicita.

A mai aratat Comisia locala X că nu dispune de patrimoniu pentru suportarea daunelor.

În dovedire parata Comisia Locala X a depus la dosar inscrisuri.

Paratul Primarul comunei X a formulat intampinare prin care a arătat că nu a existat  un refuz din partea Comisiei Locale de punere în executare a sentintei civile nr. XXX/xxxx şi nici a sentintei civile nr. XXXX/XXXX şi că procesul verbal de punere în posesie a fost întocmit la xx.xx.xxxx, in termenul prevazut de sentinţă.

Pentru solutionarea cauzei instanta a dispus atasarea dosarului nr. XXXXX/193/2012 al Judecatoriei Botosani.

Din oficiu instanta a invocat exceptia  lipsei calitatii procesual pasive a paratei  Comisia Locala de aplicare a Legii 81/1991 a comunei X.

Analizand actele şi lucrările dosarului, instanta a reţinut urmatoarele:

În ce priveşte pe parata Comisia Locala de aplicare a Legii 81/1991 a comunei X instanta retine că nu are calitate procesual pasivă în cauză, pe de o parte pentru că nu are patrimoniu propriu cu care să repare eventualele prejudicii, iar pe de altă parte prin sentinţa civilă nr. XXXX/XXXX a Judecatoriei Botoşani, Primarul comunei X a fost obligat la plata de daune cominatorii până la punerea efectivă în posesie.

Aşa fiind solicitarea reclamantei-( fiică a defunctei C. D. după cum rezultă din anexa 24 şi actele de stare civilă depuse la dosar si care e beneficiară a dispozitiei de punere în posesie) de transformare a daunelor cominatorii în daune compensatorii, nu se poate îndrepta decât impotriva Primarului caruia in incumba obligatia arătată în cuprinsul sentinţei civile nr. XXXX/XXXX.

Aşa fiind instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a paratei Comisia Locala de aplicare a Legii 81/1991 a comunei X si  va respinge actiunea fata de aceasta parata ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.

Pe fondul cauzei instanta reţine că prin sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Judecatoriei Botoşani s-a admis cererea petentei C. D.(mama reclamantei) în contradictoriu cu intimata Comisia Locala de aplicare a Legii 81/1991 a comunei X şi s-a dispus punerea în posesie a petentei pe terenul reconstituit în suprafaţă de 0,3 ha situat pe raza comunei X, intocmirea documentaţiei cadastrale şi înscrierea acestui teren în titlul de proprietate al petentei.

Totodată a fost obligat Primarul comunei X în calitate de presedinte la Comisiei de fond funciar la plata sumei de 200 lei pentru fiecare zi de intarziere cu titlu de daune cominatorii, conform art. 64 din Legea 18/1991 până la punerea efectivă în posesie , în termen de 30 de zile de la rămânerea  definitivă a sentinţei.

Prin decizia XX/2015 pronunţată de I.C.C.J. în soluţionarea unui recurs în interesul legii(deci obligatorii pentru instanţe) s-a statuat că hotararea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită la cererea creditorului în limita daunelor interese dovedite.

În aceasşi decizie s-a statuat că daunele cominatorii reprezintă un mijloc juridic subsidiar de infrangere a rezistentei debitorului la executare silită şi au caracter provizoriu.

Că faţă de caracterul lor provizoriu, în cazul în care debitorul execută obligaţia, daunele cominatorii vor trebui să fie reduse la cuantumul despagubirilor datorate pentru intârzierea executării, iar în cazul în care debitorul refuză executarea, cuantumul lor va trebui convertit totuşi la valoarea exactă a prejudiciului suferit prin neexecutarea.

În sistemul nostru de drept, despagubirea nu poate depăşi valoarea prejudiciului pentru că diferenţa s-ar transforma într-o pedeapsa civilă în favoarea creditorului care s-ar imbogati in acest mod  fara justa cauză. Ca urmare nici executarea silită nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert şi nelichid.

A statuat Î.C.C.J. că revine instanţei îndatorirea ca după executarea obligaţiei respective să transforme acele daune în daune compensatorii, stabilind potrivit regulilor dreptului comun privind raspunderea civilă, suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin intarzierea executării.

Însăşi reclamanta invocă dispoziţiile Deciziei XX/2005 a I.C.C.J. în susţinerea pretentiilor sale, insă nu-i intelege sensul de vreme ce consideră că prejudiciul suferit de ea constă în numărul de zile în care s-a aflat în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul de proprietate asupra terenului, respectiv de a deţine actele de proprietate cu privire la terenul asupra căruia reclamanta are dreptul.

În speţă reclamanta nu a dovedit prejudiciul suferit prin lipsa de folosinţă a terenului, respectiv prejudiciul.incercat ca urmare a  întârzierii executării sentintei civile nr. XXXX/XXXX (căci aceasta este hotararea prin care paratul Primarul comunei X a fost obligat la daune cominatorii în 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, până la punerea efectivă în posesie) şi care să aibă drept consecinţa transformarea  daunelor cominatorii în daune compensatorii, transformare care nu se face automat.

Sentinţa civilă nr. XXXX/XXXX-ce reprezintă temeiul actiunii  de faţă- era definitivă chiar de la data pronunţării, respectiv xx.xx.xxxx conform art. 377 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă de la 1864 sub imperiul căruia s-a purtat respectivul proces.

Asadar obligatia primarului comunei X de plata a daunelor cominatorii ar fi devenit exigibilă după expirarea termenului de 30 de zile de la ramânerea definitivă a sentinţei, respectiv de la data de 18.03.2013.

Reclamanta a fost pusă în posesie cu suprafaţa de 0,30 ha la date de xx.xx.xxxx şi tot atunci s-a inserta aceea suprafata in titlul de proprietate nr. XXXXXX/xxxx după cum afirmă insăşi reclamanta .

 Primarul comunei X afirmă că punerea în posesie s-a facut conform procesului-verbal din xx.xx.xxxx fila 48 dosar şi că petenta a detinut in fapt terenul  pana la acea data, beneficiind si de spijin de la APIA pentru cultivarea acestuia.

Dincolo de sustinerile părţilor, reclamanta nu a ridicat şi cu atat mai mult dovedit prejudiciul incercat de ea, ca urmare a executarii cu intarziere din partea Comisiei Locale de aplicare a Legii 18/1991 a comunei X a obligatiei de punere în posesie cu suprafata de 0,30 ha.

Astfel ea nu a dovedit că nu a deţinut şi lucrat efectiv acel teren şi că fiind lipsită de folosinţa acestei suprafete, nu i-a putut culege roadele astfel că prejudiciul să constea, de exemplu, în lipsă de folosintă.

Din exprimarea folosita de reclamanta în actiune cum că” prejudiciul constă în imposibilitatea de a deţine actele de proprietate” cu privire la terenul în cauză se poate deduce că reclamanta nu a fost lipsită de posesia şi folosinţa respectivei suprafeţe ( fiind plauzibila susţinerea paratei cum că reclamanta a stapanit in fapt terenul).

Întocmirea procesului-verbal de punere în posesie la xx.xx.xxxx (şi completarea titlului de proprietate cu respectiva suprafata de teren)  nu a putut-o impiedica pe petentă să procedeze la cultivarea terenului în anul agricol 2013, aceasta nesuferind nici o pagubă sub acest aspect.

Faţă de cele arătate mai sus instanţa apreciază că nu poate fi primită susţinerea reclamantei cum că ”la transformarea daunelor cominatorii nu se ţine seama de un prejudiciu efectiv, material”.

Aşa fiind pentru argumentele expuse anterior, instanţa va respinge ca neintemeiata  actiunea in contradictoriu cu paratul Primarul comunei X.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE

Admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei Comisia locala de aplicare a legii 18/1991 a com. X si respinge actiunea fata de aceasta parata ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.

 Respinge acţiunea civilă formulata de reclamanta S. L.  cu domiciliul in com. X, jud. Botoşani in contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei X, jud. Botosani..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare ce se depune la Judecătoria Botoşani.

Pronunţată în şedinţă publică azi, xx.xx.xxxx.