Pretenţii daune morale – accident rutier; neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în raport de repararea anterioară a prejudiciului şi lipsa apariţiei unui prejudiciu nou

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 23.07.2014 sub nr. …, reclamantul R.R.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA, obligarea acesteia la plata sumei totale de 200.000 lei reprezentând despăgubiri civile (50.000 lei daune materiale şi 150.000 daune morale), obligarea pârâtei la plata unei penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu 08.10.2012 şi până la data plăţii efective, obligarea pârâtei la plata unei pensii cu titlu de prestaţie periodică în cuantum de 3000 lei/lunar, începând cu data de 14.01.2011 şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat instanţei că, în data de 14.01.2011, în jurul orelor 18.15 a fost accidentat în timp ce trecea  pe trecerea de pietoni de autoturismul cu numărul ... asigurat de pârâtă şi condus de N.G. iar în urma accidentului a avut nevoie de 55-57 zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării.

Reclamantul a mai precizat că deşi la data de 06.01.2014 a ajuns la o înţelegere cu pârâta în ce priveşte despăgubirile cuvenite în dosarul de daună UJ1051223, la data de 28.02.2014, Comisia de Evaluare a Persoanelor adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi i-a eliberat Certificatul de încadrare în Grad de Handicap cu cod handicap 1, în grad handicap grav cu asistent personal permanent.

A arătat reclamantul că paguba pe care a suferit-o se compune din 50.000 lei despăgubiri materiale constând în cheltuieli medicale suplimentare (cheltuieli cu transportul, cu tratamentul specific afecţiunilor suferite, cu spitalizarea şi cu anumite investigaţii medicale nedecontate integral de CAS, cheltuieli cu recuperarea fizio-terapeutică, cheltuieli cu alimentaţia suplimentară şi specială conform recomandărilor medicale, etc.), cheltuieli cu îngrijirea specială pe perioada concediilor medicale şi a incapacităţii de muncă, cheltuieli reprezentând lipsa aportului din gospodărie pe perioada concediilor medicale şi a incapacităţii de muncă. Reclamantul a arătat că suma de 150.000 lei reprezintă consecinţele negative de natură nepatrimonială ce i-au fost cauzate prin fapta ilicită şi deşi nu există criterii legale bine determinate, cuantificarea acestora poate fi realizată în raport de jurisprudenţa existentă, invocând în acest sens jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A mai precizat reclamantul că la data de 20.01.2014 a notificat pârâta în legătură cu noua sa situaţie juridică, fiindu-i emis certificatul de încadrare în grad de handicap, însă aceasta i-a comunicat că a dat o declaraţie prin care susţine că nu mai are nicio pretenţie.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art.26, 35-37, 49 din Anexa la ordinul CSA 14/2011, Legea 136/1995.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi expertiza medico-legală.

Cererea a fost constatată ca fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art.29 alin.1 lit.i din OUG 80/2013.

La data de 06.10.2014 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare pârâta a arătat instanţei că asiguratul său a fost scos de sub urmărire penală în baza concluziilor unor expertize tehnice care au stabilit, în esenţă, că starea de pericol a fost declanşată în momentul în care pietonul R.R.I. a pătruns pe partea carosabilă iar conducătorul vehiculului asigurat nu a avut nicio posibilitate de evitare a pietonului prin frânarea autoturismului care circula cu viteza regulamentară de 45 km/h.

A mai arătat pârâta că a încheiat două tranzacţii cu reclamantul, prin care a achitat acestuia, iniţial suma de 22.222,70 lei (20.000 lei daune morale şi 2.222,70 lei daune materiale) iar în data de 23.12.2013 a fost încheiată o nouă tranzacţie pentru suma de 10.000 lei iar prin ambele tranzacţii reclamantul a precizat că nu va mai avea niciun fel de pretenţie faţă de G.A. SA.

Pârâta a învederat instanţei că la data de 28.02.2013 a reclamantul a fost încadrat în acelaşi grad de handicap, cod 1 iar la data de 06.01.2014 au fost avute în vedere aceleaşi împrejurări privind starea de sănătate a reclamantului, acestea nemodificându-se.

Pârâta a învederat că prin ordonanţa emisă în dosarul 121/P/2011 şoferul vehiculului ... a fost găsit fără culpă în producerea accidentului astfel că aceasta nu va mai răspunde în temeiul poliţei RCA nr.225761.

Pârâta a mai invocat dispoziţiile mai multor normative prin care a arătat că aceasta răspunde în temeiul contractului de asigurare numai în cazul întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale ale asiguratului său şi nu acordă despăgubiri când prejudiciul se produce din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate.

Pârâta a precizat şi faptul că tranzacţiile au fost încheiate anterior emiterii ordonanţei de scoatere a asiguratului său de sub urmărire penală iar prin încheierea acestora, dreptul la despăgubire al reclamantului a fost stins. În ceea ce priveşte daunele materiale pârâta a precizat că nu au fost depuse documente justificative ale acestora iar în ceea ce priveşte prestaţia periodică solicitată de reclamant aceasta nu figurează printre tipurile de despăgubire ce pot fi acordate în temeiul art.49 din Ordinul RCA 5/2010.

În drept, pârâta a invocat prevederile Legii nr.136/1995, Ordinul CSA 5/2010, art.1704-1717 C.civ.1864, art.2267-2278 C.civ.

În dovedirea cererii pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, solicitând comunicarea dosarului penal nr.121/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia şi proba cu expertiza medico-legală.

La data de 06.10.2014 pârâta a depus şi cerere reconvenţională, formulată în contradictoriu cu reclamantul R.R.I. pentru restituirea sumei de 32222,70 lei şi plata dobânzii legale de la data introducerii cererii la data plăţii efective, cu pârâtul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi pentru restituirea sumei de 1126,75 lei şi plata dobânzii legale de la data introducerii cererii la data plăţii efective şi pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin pentru restituirea sumei de 2293 lei şi plata dobânzii legale de la data introducerii cererii la data plăţii efective.

În motivarea cererii pârâta-reclamantă a învederat instanţei că prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din cadrul dosarului penal nr.121/P/2014 s-a reţinut că starea de pericol a fost declanşată în momentul în care pietonul R.R.I. a pătruns pe partea carosabilă iar conducătorul vehiculului asigurat nu a avut nicio posibilitate de evitare a pietonului prin frânarea autoturismului care circula cu viteza regulamentară de 45 km/h, iar concluziile raportului de expertiză se coroborează cu declaraţia martorului C.G.V., respectiv că atunci când a ajuns în mijlocul acestei treceri de pietoni, reclamantul şi-a schimbat brusc direcţia de deplasare şi nu a mai continuat să meargă pe trecere, ci pe diagonală, astfel că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în cazul faptei şoferului vehiculului asigurat RCA de către pârâtă.

Pârâta-reclamantă a precizat şi că ordonanţa nu a fost contestată printr-o plângere împotriva măsurilor procurorului, prin urmare situaţia de fapt reţinută în baza expertizelor tehnice are o mare valoare probatorie iar reclamantul a declarat că este de acord să restituie sumele acordate cu titlu de despăgubire în cazul în care se va schimba vinovăţia în cadrul unui eventual proces.

A mai arătat pârâta-reclamantă că faţă de lipsa vinovăţiei asiguratului său plăţile către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin au fost făcute din eroare, astfel sunt supuse restituirii.

În drept, pârâta-reclamantă a invocat prevederile art.209-210 C.proc.civ., art.1341, 1470 C.civ., Legea 136/1995, Ordinul CSA 5/2010.

În dovedirea cererii, pârâta-reclamantă a solicitat încuviinţare probei cu înscrisuri.

La data de 14.10.2014, intervenientul N.G. S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului întrucât acesta nu mai poate solicita noi sume de bani întrucât a dat declaraţii notariale menţionând în mod expres că nu mai are nicio pretenţie. A mai arătat intervenientul că starea reclamantului-pârât nu s-a modificat faţă de data de 28.02.2013 când a fost încadrat în acelaşi grad de handicap.

La data de 05.11.2014 pârâtul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală s-a constatat lipsa unuia din elementele constitutive al infracţiunii iar lipsa răspunderii penale nu echivalează cu lipsa răspunderii civile delictuale.

A mai arătat reclamantul-pârât că plăţile efectuate de pârâta-reclamantă nu au fost efectuate din eroare iar acesta le-a acceptat întrucât se afla într-o stare dificilă din punct de vedere material ca urmare a accidentului produs.

A mai arătat reclamantul-pârât că nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil din 1864 şi Ordinul CSA 5/2010 ci dispoziţiile Codului civil şi cele ale Ordinului 14/2011 al CSA astfel cum rezultă din art.6 alin.5 din C.civ.

La data de 19.11.2014 reclamantul-pârât a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea susţinerilor intervenientului forţat.

La data de 02.12.2014 reclamantul-pârât a depus întâmpinare la cererea reconvenţională prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale iar pe fond respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivare reclamantul-pârât a arătat instanţei că scoaterea intervenientului de sub urmărire penală nu echivalează cu lipsa vinovăţiei acestuia iar lipsa răspunderii penale nu echivalează cu lipsa răspunderii civile delictuale.

În dovedire, reclamantul pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi probei cu expertiza medico-legală.

Prin sentinţa civilă nr.13/07.01.2015 Tribunalului Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti care a înregistrat cauza sub nr.36822/299/2015.

La data de 12.02.2016 pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiată întrucât, conform art.313 din Legea 95/2006 pârâta-reclamantă trebuia să se îndrepte împotriva reclamantului-pârât pentru recuperarea acestor sume.

A mai arătat pârâtul că din raportul de expertiză criminalistică nr.335/2013 nu reiese nevinovăţia conducătorului auto iar raportul de expertiză nu a putut stabili viteza de deplasare a autovehiculului.

În drept pârâtul a invocat prevederile OG 9/2000 şi OG 13/2011.

La data de 12.02.2016 pârâtul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reconvenţionale ca neîntemeiată.

În motivare, pârâtul a arătat instanţei că, chiar dacă nu a fost pronunţă o hotărâre de condamnare a învinuitului, din întregul material probator rezultă fără niciun dubiu că numitul N.G. S. i-a cauzat reclamantului-pârât o daună asupra sănătăţii şi integrităţii fizice.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt:

La data de 14.01.2011 orele 18.15 a avut loc, în oraşul Strehaia, pe strada Republicii, un accident de circulaţie în care au fost implicaţi N.G. S. în calitate de conducător al autoturismului cu numărul de înmatriculare ... şi reclamantul-pârât R.R.I..

Conform declaraţiei părţii vătămate (filele 59-60 vol.1) acesta a traversat strada Republicii pe trecerea de pietoni pornind din partea stângă a sensului de mers Drobeta Turnu Severin – Craiova iar în momentul în care a ajuns pe sensul de mers menţionat a fost lovit din partea dreaptă de autoturismul cu nr. ....

Conform procesului-verbal de cercetare la faţa locului(filele 67-80) luminozitatea era bună iar aşa cum rezultă din planşa foto realizată trecerea de pietoni este în mod corespunzător marcată şi semnalizată prin indicator rutier iar pe sensul de mers Drobeta Turnu Severin – Craiova exista acostament în lăţime de 3,05m, spaţiu verde cu o lăţime de 2,5 m şi trotuar cu o lăţime de 2,10 m. Instanţa constată însă că în dreptul trecerii de pietoni, precum şi înainte şi după trecerea de pietoni nu există spaţiu verde astfel cum poate rezulta fără putinţă de tăgadă din fotografiile din planşa foto (filele 75 şi 76,99 vol.1).

Conform declaraţiei martorului C.G.V. (filele 81-82) reclamantul-pârât traversa Bdul Republicii pe trecerea de pietoni, dinspre farmacie spre piaţă (de la stânga la dreapta sensului de mers al autoturismului cu numărul ...) iar când a ajuns pe la mijlocul trecerii de pietoni şi-a schimbat brusc direcţia de mers şi s-a îndreptat pe diagonală către trotuarul din partea dreaptă, părăsind trecerea de pietoni cu circa 10-20 cm (fila 83).

Acelaşi martor precizează că autoturismul cu nr. ... l-a lovit pe reclamantul-pârât deşi nu circula cu viteză foarte mare.

Conform martorului S.G.E. (filele 85-86) reclamantul-pârât traversa pe trecerea de pietoni în momentul în care a fost lovit de autoturismul condus de intervenientul forţat.

Din coroborarea înscrisurilor menţionate respectiv declaraţia reclamantului-pârât cu declaraţiile celor doi martori administrate în timpul urmăririi penale, administrate în cadrul probei cu înscrisuri instanţa reţine că intervenientul forţat a lovit reclamantul-pârât în timp ce traversa regulamentar strada Republicii pe trecerea de pietoni.

Instanţa va reţine din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul B.G. (filele 88-94) că autoturismul condus de  intervenientul forţat se deplasa cu o viteză de aproximativ 45 km/h.

Instanţa va înlătura toate celelalte concluzii ale raportului de expertiză întrucât sunt vădit greşite, spre exemplu expertul reţine ca loc al impactului cel în care a fost găsit fragmentul de suport din plastic al numărului de înmatriculare cu ignorarea faptului că şi acest fragment, chiar în urma impactului, a fost proiectat pe o anumită distanţă şi în mod evident nu a cazut în mod perpendicular fără a se deplasa niciun centimetru în condiţiile în care corpul reclamantului-pârât a fost proiectat 12,10 metri. În acest sens sunt şi constatările raportului de expertiză criminalistică nr.335/30.10.2013 (filele 87-104).

Instanţa mai constată că expertul realizează în cuprinsul raportului interpretări ale dispoziţiilor normative atribut ce aparţine exclusiv organelor judiciare şi instanţei de judecată.

 Instanţa va corobora concluzia de la punctul 3 al raportului de expertiză nr. 335/30.10.2013 administrat în cadrul probei cu înscrisuri cu declaraţia reclamantului-pârât şi al celor doi martori oculari audiaţi în cursul urmăririi penale şi va constata că intervenientul forţat nu a adaptat viteza de mers la condiţiile de drum astfel încât să poată opri autoturismul în condiţii de siguranţă, lovind pe reclamantul-pârât în timp ce traversa pe trecerea de pietoni.

Prin raportul medico-legal nr.221/08.04.2011 (filele 64-65 vol.1) s-a constatat că reclamantul-pârât necesită 55-57 zile de îngrijiri medicale.

Reclamantul-pârât şi pârâta-reclamantă au încheiat la data de 03.08.2011 o tranzacţie prin care, în schimbul unor sume bani, reclamantul-pârât a declarat că nu mai are nicio pretenţie faţă de pârâta-reclamantă şi faţă de persoana vinovată de producerea accidentului (fila 29 dosar 25506/3/2014).

La data de 08.08.2011 pârâta-reclamantă a virat în contul reclamantului-pârât suma de 22.222,70 lei (fila 65 dosar 25506/3/2014).

La data de 03.05.2012 pârâta-reclamantă a achitat către pârâtul Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi suma de 1126,75 lei (fila 71 dosar 25506/3/2014).

La data de 28.02.2013 a fost emis certificatul de încadrare în grad de handicap nr.1070/28.02.2013(fila 73 dosar 25506/3/2014) prin care reclamantul-pârât a fost încadrat în gradul 1 de handicap grav cu asistent personal având o valabilitate de 12 luni şi s-a stabilit data revizuirii 24.02.2014.

Reclamantul-pârât şi pârâta-reclamantă au încheiat la data de 06.01.2014 o tranzacţie prin care, în schimbul sumei de 10.000 cu titlu de daune morale reclamantul-pârât a declarat că nu mai are nicio pretenţie faţă de pârâta-reclamantă şi faţă de persoana vinovată de producerea accidentului (fila 66 dosar 25506/3/2014).

La data de 08.01.2014 pârâta-reclamantă a virat în contul reclamantului-pârât suma de 10.000 lei (fila 65 dosar 25506/3/2014).

La data de 31.01.2014 pârâta-reclamantă a achitat către pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin suma de 2293 lei (fila 69 dosar 25506/3/2014).

La data de 28.02.2014 a fost emis certificatul de încadrare în grad de handicap nr.937/28.02.2014(fila 27 dosar 25506/3/2014) prin care reclamantul-pârât a fost încadrat în gradul 1 de handicap grav cu asistent personal având o valabilitate permanentă.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr.A5/8605/2015 din 11.11.2015 (filele 27-31 vol.2) s-a stabilit că reclamantul-pârât prezintă diagnosticul clinic de sechele politraumatism, între diagnostic şi accidentul din data de 14.01.2011 există legătură de cauzalitate, leziunile traumatice nu au fost de natură să determine infirmităţi sau invalidităţi posttraumatice.

În cuprinsul raportului de expertiză se arată că reclamantului-pârât i s-a întocmit şi raportul de expertiză medicală nr.9221/1630/568/19.10.2015 eliberat de Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă prin care s-a stabilit că acesta are capacitatea de muncă păstrată şi nu se încadrează în grad de invaliditate (fila 28 vol.2).

Raportul de expertiză medico-legală nr.A5/8605/2015 din 11.11.2015 a fost avizat de Comisia Superioară Medico Legală la data de 02.03.2016 (fila 85 vol.2).

În drept,

Instanţa va determina în prealabil legea aplicabilă prezentului litigiu.

În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate de reclamantul-pârât având în vedere fapta ilicită a intervenientului N.S.G. săvârşită la data de 14.01.2011, prin raportare la prevederile art.6 alin.2 C.civ conform cărora Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. şi ale art.103 din Legea 71/2011 conform cărora Obligaţiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii lor. instanţa va analiza pretenţiile reclamantului-pârât prin raportare la prevederile Codului civil de la 1864.

În raport de data încheierii tranzacţiei din data de 03.08.2011 faţă de dispoziţiile art.6 alin.2 precitate şi art.102 alin.1 din Legea 71/2011 potrivit cărora Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa instanţa va constata incidente dispoziţiile Codului civil de la 1864.

În raport de considerentele precitate, tranzacţiei încheiată la data de 06.01.2014, ulterior datei de 01.10.2011 (data intrării în vigoare a Codului civil) îi vor fi aplicabile dispoziţiile codului civil.

În ceea ce priveşte cererea principală, instanţa va analiza îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale faţă de fapta intervenientului N.S.G.. 

Conform art.998 C.civ. 1864 conform căruia Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara., instanţa va analiza incidenţa răspunderii civile delictuale a intervenientului, respectiv dacă există fapta ilcită, prejudiciul, vinovăţia şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Cu privire la fapta ilicită, aceasta este definită de doctrină ca fiind orice acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului unei persoane, fapta ilicită fiind denumită delict civil.

Instanţa constată că intervenientul forţat nu a adaptat viteza autoturismului pe care îl conducea astfel încât să poată evita orice pericol ivit în cursul deplasării, mai mult instanţa apreciază că intervenientul este pe deplin şi singurul culpabil fără a exista o culpă comună a reclamantului-pârât, întrucât, chiar dacă reclamantul-pârât şi-ar fi schimbat direcţia de mers după ce a ajuns la mijlocul trecerii de pietoni, părăsind pe o direcţie oblică trecerea, acest aspect este total irelevant faţă de neîndeplinirea de către intervenient a obligaţiei de a opri autoturismul înainte de trecerea de pietoni pentru a acordat prioritate de trecere.

Intervenientul era obligat să acorde prioritate şi să oprească autoturismul încă din momentul în care reclamantul-pârât a păşit pe trecerea de pietoni, cu atât mai mult cu cât reclamantul-pârât a parcurs porţiunea de trecere aferentă celuilalt sens de mers, intervenientul având suficient timp la dispoziţie.

Fapta intervenientului încalcă dispoziţiile exprese ale art.72 alin.2 din OUG 195/2002 conform cărora Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor, fapta fiind de altfel şi sancţionată ca şi contravenţie conform art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002.

Instanţa constată că există fapta ilicită a intervenientului şi va respinge apărările pârâtei-reclamante referitoare la faptul că acesta a fost scos de sub urmărire penală, întrucât instanţa nu este ţinută de niciunul din actele de urmărire penală, doar hotărârea de condamnare a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, conform art.28 alin.1 din C.proc.pen şi art.22 din C.proc.pen 1968.

În ceea ce priveşte prejudiciul suferit de reclamant instanţa reţine că acesta este un element esenţial al răspunderii delictuale şi constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite.

Instanţa reţine că pentru a se obţine repararea prejudiciului este necesar ca prejudiciul să fie cert şi prejudiciul să nu fi fost reparat încă. Instanţa constată că părţile au încheiat tranzacţii asupra modalităţii de despăgubire, reclamantul-pârât primind suma de 32222,70 lei cu titlu de despăgubiri morale şi materiale.

Prin încheierea tranzacţiilor din data de 03.08.2011 şi 06.01.2014 părţile au înţeles să stingă eventuala acţiune civilă exercitată în cadrul procesului penal, reclamantul primind o sumă de bani şi declarând că nu mai are nicio pretenţie faţă de pârâta-reclamantă sau faţă de intervenient.

Conform art.1704 şi 1707 C.civ. 1864 Tranzactia este un contract prin care partile termina un proces inceput sau preintampina un proces ce poate sa nasca. Se poate transige asupra unei actiuni civile ce deriva din o infractiune.

Conform art.2267 alin.1 C.civ. Tranzacţia este contractul prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.

În ambele reglementări efectul esenţial al contractului de tranzacţie este efectul extinctiv astfel că părţile sunt împiedicate să formuleze din nou pretenţii cu privire la drepturile stinse, în acest caz dreptul la despăgubire iar art. 1711 C.civ.1864 asimilează puterea tranzacţiei cu puterea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Această împrejurare este de natură a împiedica părţile de a mai sesiza instanţa cu o eventuală acţiune în repararea prejudiciilor suferite de reclamant anterior încheierii tranzacţiei din data de 06.01.2014, în concret reclamantul-pârât nu mai poate solcita despăgubiri pentru prejudiciile pe care le cunoştea şi care apăruseră anterior datei de 06.01.2014.

Deşi din cuprinsul celor două tranzacţii rezultă manifestarea de voinţă neechivocă a reclamantului-pârât de a nu mai avea nicio pretenţie faţă de pârâta-reclamantă şi intervenient instanţa va analiza totuşi existenţa unor noi prejudicii apărute după data de 06.01.2014,  având drept cauză aceeaşi faptă ilicită.

Instanţa constată că reclamantul-pârât invocă emiterea certificatul de încadrare în grad de handicap nr.937/28.02.2014 însă din cuprinsul acestuia nu rezultă vreo agravare a situaţiei sale sau apariţia unui nou prejudiciu al sănătăţii sale faţă de cele constatate la data de 28.02.2013 când a fost emis certificatul de încadrare în grad de handicap nr.1070/28.02.2013.

Mai mult, instanţa constată nu doar că, ulterior încheierii tranzacţiei din data de 06.01.2014, reclamantul nu a suferit noi prejudicii care să necesite repararea prin despăgubire ci aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr.A5/8605/2015 din 11.11.2015 şi raportul de expertiză medicală nr.9221/1630/568/19.10.2015 eliberat de Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, reclamantul-pârât are capacitatea de muncă păstrată şi nu se încadrează în grad de invaliditate, starea sa anterioară încheierii tranzacţiei constatându-se ca fiind ameliorată.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre suferinţele fizice ale reclamantului-pârât şi fapta ilicită a intervenientului aceasta rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr.A5/8605/2015 din 11.11.2015, precum şi din întreaga situaţie de fapt reţinută de instanţă.

Instanţa constată că intervenientul a săvârşit fapta ilicită din culpă, prin aplicarea unui criteriu obiectiv, acesta, în calitate de conducător auto, trebuia şi putea să prevadă că este necesar în interiorul unei localităţi să adapteze viteza, chiar sub limita legală pentru a putea acorda prioritate de trecere pietonilor.

Cum, în cauză nu se ridică problema capacităţii delictuale şi nici nu au fost invocate cauze care să înlăture vinovăţia, intervenientul răspunzând şi pentru cea mai uşoară culpă, instanţa va reţine că intervenientul a săvârşit fapta ilcită cu vinovăţie.

Instanţa reţine că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta intervenientului forţat şi pentru toate argumentele dezvoltate cu privire la prejudiciu va respinge cererea principală ca neîntemeiată, prejudiciul fiind reparat prin convenţia părţilor iar ulterior încheierii acesteia nu au mai apărut prejudicii noi.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa o va respinge ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Instanţa constată că în cuprinsul tranzacţiilor a fost prevăzută declaraţia reclamantului-pârât conform cărei acesta se obliga să restituie sumele acordate cu titlu de despăgubire în cazul în care se va schimba vinovăţia în cadrul unui eventual proces.

Instanţa califică declaraţiile reclamantului-pârât ca reprezentând o condiţie rezolutorie de îndeplinirea căreia depinde restituirea sau nu a sumelor de bani primite.

În ceea ce priveşte constatările organelor de urmărire penală ce au dispus prin ordonanţă scoaterea intervenientului de sub urmărire penală instanţa constată din cuprinsul acestora nu rezultă cele susţinute de pârâta-reclamantă, ordonanţa din data de 20.01.2014 fiind complet nemotivată. Instanţa reţine că, din cuprinsul ordonanţei nu rezultă care din elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă nu este întrunit în cauza penală.

În cadrul condiţiei rezolutorii menţionate reclamantul-pârât are calitate de debitor fiind cel ce se obligă să restituie sumele primite astfel că în temeiul art.983 C.civ.1864 Cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga şi art.1269 alin.1 C.civ. Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă.

Instanţa constată că această condiţie este redactată în mod defectuos întrucât nu se arată care este persoana a cărei vinovăţie trebuie schimbată. Mai mult instanţa apreciază că condiţia nu poate produce efecte întrucât vinovăţia intervenientului forţat în cadrul procesului penal nu poate fi schimbată întrucât acesta era urmărit penal pentru o infracţiune din culpă.

Instanţa mai reţine că părţile au menţionat că obligaţia de restituire incumbă reclamantului-pârât doar în eventualitatea unui proces în cadrul căruia să fie schimbată vinovăţia, ori prin scoaterea de sub urmărire penală procesul penal s-a încheiat fără a se dispune schimbarea vinovăţiei, acest aspect nereieşind din actele de urmărire penală.

Mai mult, instanţa apreciază că în ceea ce priveşte despăgubirile achitate, vinovăţia penală a intervenientului forţat este irelevantă întrucât asigurătorul acordă despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale ale asiguratului său iar nu în temeiul răspunderii penale.

Apelând la regulile de interpretare, instanţa constată că părţile au dorit să dispună prin tranzacţie asupra acţiunii civile prin tranzacţie. Temeiul acţiunii civile pentru care asigurătorul, pârât-reclamant datorează despăgubiri, aşa cum în mod corect chiar acesta susţine, este răspunderea civilă delictuală ori pentru ca acesta să nu mai fie obligat la plata despăgubirilor în temeiul contractului de asigurare este necesar să existe un proces cu privire la latura civilă a procesului penal în care să fie schimbată vinovăţia intervenientului forţat. Ori un asemenea proces nu a existat, ci în prezenta cauză, instanţa este învestită a analiza existenţa vinovăţiei intervenientului ca şi condiţie a răspunderii civile delictuale.

În acest sens instanţa arată că există o diferenţă semnificativă între vinovăţia care atrage răspunderea penală şi vinovăţia care atrage răspunderea civilă delictuală e persoanei care a săvârşit fapta ilicită.

Sub aspectul gravităţii vinovăţiei, chiar în acele cazuri în care răspunderea penală este angajată pentru culpă (imprudenţă, negli¬jenţă), rigoarea legii penale reţine aceste forme ale vinovăţiei numai atunci când ele prezintă un anumit grad, mai înalt, de gravitate. Spre deosebire de această situaţie, răspunderea civilă delictuală este angajată chiar pentru culpa cea mai uşoară rezultând că nu există o identitate perfectă de sferă a cazurilor de vino¬văţie penală cu cea a cazurilor de vinovăţie civilă; că sfera vinovăţiei civile este mai largă decât sfera cazurilor de vinovăţie penala; că sfera vinovăţiei civile înglobează toate cazurile de vinovăţie penală - când fapta ilicită a cauzat prejudicii - dar, dincolo de aceste cazuri, poate retine vinovăţia auto¬rului, chiar dacă această vinovăţie este „pur civilă", fără a se suprapune cu cea penală.

Astfel, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen.1968, instanţa învestită legal cu judecarea unei in¬fracţiuni poate obliga la despăgubiri civile, chiar când a pronunţat achitarea, dacă această achitare s-a pronunţat întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni ori pentru că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

Raportat la cauza de faţă instanţa reţine că instanţa penală dacă ar fi judecat cauza ce a avut ca obiect infracţiunea de vătămare corporală din culpă ar fi putut să pronunţe soluţia de achitare a intervenientului pentru că lipseşte culpa ca element constitutiv al infracţiunii şi să admită acţiunea civilă şi să îl oblige la despăgubiri reţinând că există culpa ca element al răspunderii civile delictuale.

Pentru toate considerentele anterior expuse instanţa constată că nu s-a îndeplinit condiţia rezolutorie prevăzută în tranzacţie, întrucât nu a existat un proces care să fi schimbat vinovăţia intervenientului ca şi condiţie a răspunderii civile delictuale, ci, din contră instanţa a constatat existenţa acesteia.

Dacă în ceea ce îl priveşte pe reclamantul-pârât instanţa a constatat că nu s-a îndeplinit condiţia rezolutorie inserată în contractele de tranzacţie, solicitarea pârâtei-reclamante de obligare a pârâţilor Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi la restiuirea sumei de 1126,75 lei şi plata dobânzii legale de la data introducerii cererii la data plăţii efective şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin la restituirea sumei de 2293 lei şi plata dobânzii legale de la data introducerii cererii la data plăţii efective, este de asemenea neîntemeiată întrucât instanţa a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale ale intervenientului forţat, despăgubirile către cei doi pârâţi fiind achitate în mod legal pe baza contractului de asigurare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată de reclamantul-pârât R.R.I., cu domiciliul în ….,  în contradictoriu cu pârâtul N.G. S., cu domiciliul în jud. ….,  şi pârâta-reclamantă S.C. G.A. SA, cu sediul în …, ca neîntemeiată.

Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC G.A. SA în contradictoriu cu reclamantul-pârât R.R.I. şi pârâţii Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.03.2016.

PREŞEDINTEGREFIER

Domenii speta

Spete similare