Încetarea măsurii plasamentului. Condiţii.

Sentinţă civilă 276/A din 20.04.2016


Împrejurările care au determinat instituirea măsurii plasamentului minorului în cauză  la bunicii materni nu au suferit în timp modificări de esență, de natură a conduce la încetarea acesteia, câtă vreme nu s-a probat că familia naturală, respectiv mama, ar dispune de condiții de creștere și educare corespunzătoare, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 lit. b) din Legea nr. 272/2004, care dispun în sensul că beneficiază de măsurile de protecţie specială instituite de respectiva lege copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora.

Este neîntemeiată susținerea intimatei-reclamante, potrivit căreia minorul nu s-ar încadra în ipoteza reglementată de art. 54 din aceeași lege, în sensul că nu s-ar afla într-o situație de risc și nici nu ar fi lipsit de ocrotire părintească.

Legea nr. 272/2004: art. 54, art. 61 lit. b, art. 62 al. 1, art. 55 al. 1.

Prin Sentința civilă nr. xxx, Tribunalul Harghita a admis acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Harghita, în contradictoriu cu pârâţii XX, mama minorului, XXXX, bunicii materni ai minorului şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi și Inspecţie Socială  Harghita şi, în consecinţă, a dispus:

- încetarea măsurii plasamentului, dispusă prin Hotărârea nr. 42/25.01.2006 a Comisiei pentru Protecţia Copilului Harghita, cu privire la minorul XX, măsură stabilită la bunicii materni XXXX, precum şi reintegrarea minorului în familia naturală;

- încetarea plăţii alocaţiei de plasament, acordată în temeiul art.128 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Harghita, către bunicii materni XXXX;

- exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor părinteşti de către mama minorului, numita XX.

Pentru a decide în sensul arătat, Tribunalul a reținut că din anul 2013 mama trăiește împreună cu familia sa în aceeași curte cu bunicii materni care îl au în grijă pe minorul în cauză și că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 4 lit. h) din Ordinul nr. 1733/2015, nu poate primi copii în plasament persoana sau familia în care un membru locuieşte în fapt sau locuieşte şi gospodăreşte împreună cu părinţii copilului/copiilor pentru care urmează să se aplice măsura plasamentului, constituind excepţie numai situaţiile în care mama este minoră sau părinţii sunt persoane cu dizabilităţi sau suferă de boli psihice.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții XX, XZ şi XX, solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Harghita.

În motivarea apelului s-a arătat că mama minorului nu locuiește împreună cu bunicii materni și nici nu are posibilități materiale pentru a contribui la întreținerea acestuia, neavând loc de muncă, astfel cum rezultă din adresa depusă la dosar de Primăria Miercurea Ciuc.

S-a mai arătat că minorul locuiește efectiv cu bunicii materni, care sunt singurul sprijin material al acestuia, achitând toate cheltuielile ocazionate de creșterea și educarea lui, inclusiv taxa pentru cazare și masă la internat.

De asemenea, apelanții au mai arătat că printr-o altă hotărâre judecătorească, respectiv Sentința civilă nr. 637/22.04/.2015 a Tribunalului Harghita, a fost respinsă o acțiune similară a reclamantei, fiind menținută măsura plasamentului minorului la bunicii materni.

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că soluția primei instanțe respectă prevederile art. 2 alin. 4 lit. h) din Ordinul nr. 1733/2015, întrucât, astfel cum reiese din actele de identitate ale pârâților-apelanți, aceștia au același domiciliu, mama minorului dispunând de o cameră și bucătărie într-o casă nefinalizată situată în aceeași curte și sub același număr administrativ cu cel al bunicilor.

Reclamanta a mai arătat că un alt motiv pentru care nu se mai impune menținerea măsurii plasamentului este aceea că minorul nu se află într-o situație de risc și nici nu este lipsit de ocrotire părintească, în sensul prevederilor art. 54 din Legea nr. 272/2004, plasamentul fiind numai o măsură de protecție cu caracter temporar, conform art. 62 din aceeași lege, iar potrivit dispozițiilor art. 516 din noul Cod civil, obligația de întreținere există și între rudele în linie dreaptă, astfel că bunicii au îndatorirea să sprijine, în limita posibilităților, atât nepotul cât și fiica.

De asemenea, reclamanta a arătat că la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 637/22.04/.2015 nu exista cadrul legal stabilit pentru plasamente prin Ordinul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1733/2015.

Apelanții au depus răspuns la întâmpinare, arătând că minorul se află în grija bunicilor de la o vârstă fragedă, astfel că nu poate fi vorba de o reintegrare familială, în condițiile în care mama nu s-a ocupat deloc de creșterea și educarea lui.

Totodată, au susținut că nu sunt incidente în cauză prevederile invocate din Ordinul nr. 1733/2015, fiind vorba de două gospodării individuale, cu intrări separate din stradă, iar reintegrarea minorului în familia mamei nu este posibilă, întrucât aceasta mai are 3 copii minori în întreținere.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit Raportului de re-evaluare nr. 21027/29.12.2015, minorul XX, născut la data de 23.01.1999, provine dintr-o relaţie ocazională a mamei, paternitatea acestuia nefiind legal recunoscută, iar după naştere mama nu a fost primită în casa bunicilor materni, însă ulterior aceștia s-au răzgândit, astfel că prin Hotărârea nr. 14/2002 a Comisiei pentru Protecţia Copilului Harghita, minorul a fost plasat la bunicii materni XXXX, respectiva măsură fiind menţinută prin Hotărârea nr. 42/2006 a aceleiaşi comisii (filele 4-9 dosar fond).

Din cuprinsul aceluiași raport rezultă că locuința bunicilor materni se compune din patru camere, bucătărie și două anexe sanitare, este racordată la rețeaua de apă și dispune de boiler pentru apă caldă, fiind amenajată cu dotările necesare unei locuinţe confortabile, iar în aceeaşi curte se află și locuința mamei, care a fost transformată dintr-o magazie pentru lemne și este compusă din două camere şi bucătărie, în care aceasta locuiește împreună cu concubinul său și cu cei trei copii minori rezultați din relația lor, niciunul dintre ei neavând loc de muncă și întreținându-se din alocaţia de stat pentru copii şi veniturile obţinute în urma prestării de munci ocazionale de către concubinul mamei în străinătate.

De asemenea, Curtea a constatat că prin Adresa nr. 70561/02.12.2015, emisă de Municipiul Miercurea Ciuc - Compartimentul de asistență socială și autoritate tutelară se propune menținerea măsurii de plasament a minorului XX la bunicii materni, constatându-se că nu au intervenit modifcări în situația familială și materială, întrucât mama acestuia nu are condiții materiale pentru creșterea a încă unui copil (fila 23 dosar fond).

În prezent, minorul este elev în anul I la Liceul Tehnologic ”Szekely Karoly” din municipiul Miercurea Ciuc, iar prin Declarația nr. 20865/18.12.2015 și-a manifestat dorința de a fi menținută măsura plasamentului la bunici, deoarece mama sa nu are posibilități de școlarizare, aceeași fiind și opțiunea acestora, manifestată prin cererile nr. 20862-2864, adresate reclamantei la data de 02.12.2015 (filele 15-19 și 24 dosar fond).

Din perspectiva celor anterior expuse, Curtea a constatat că împrejurările care au determinat instituirea măsurii plasamentului minorului în cauză  la bunicii materni nu au suferit în timp modificări de esență, de natură a conduce la încetarea acesteia, câtă vreme nu s-a probat că familia naturală, respectiv mama, ar dispune de condiții de creștere și educare corespunzătoare, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 lit. b) din Legea nr. 272/2004, care dispun în sensul că beneficiază de măsurile de protecţie specială instituite de respectiva lege copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora.

Prin urmare, este neîntemeiată susținerea intimatei-reclamante, potrivit căreia minorul XX nu s-ar încadra în ipoteza reglementată de art. 54 din aceeași lege, în sensul că nu s-ar afla într-o situație de risc și nici nu ar fi lipsit de ocrotire părintească.

De asemenea, Curtea a reţinut că nu este suficient pentru menținerea soluției primei instanțe nici argumentul întemeiat pe invocarea caracterului temporar al măsurii de protecție specială în discuție, derivând din prevederile art. 62 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, în condițiile în care, astfel cum dispun prevederile art. 55 alin. 1 din aceeași lege, copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de aceasta până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, iar în ceea ce privește apărarea susținută prin raportare la prevederile art. 516 din noul Cod civil, care reglementează obligația de întreținere existentă între rudele în linie dreaptă, se constată că aceste dispoziții sunt lipsite de relevanță în contextul caracterului special al normelor legale incidente speței din litigiu.

În fine, Curtea a reţinut că nu este justificată nici invocarea în sprijinul acțiunii intimatei-reclamante a prevederilor art. 2 alin. 4 lit. h) din Ordinul nr. 1733/2015, simplul fapt că locuința mamei minorului este situată în aceeași curte cu locuința bunicilor materni și înscrierea aceleiași adrese administrative în actele lor de identitate nefiind de natură a atrage incidența în cauză a respectivelor prevederi, întrucât nu s-a probat, prin dovezile administrate, că bunicii materni ai minorului locuiesc în fapt sau locuiesc şi se gospodăresc împreună cu mama acestuia.

Având în vedere considerentele relevate, Curtea a constatat că soluția criticată prin apelul dedus judecății este netemeinică și nelegală, aceasta fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 72 alin. 2, raportat la art. 54 și art. 60 lit. b) din Legea nr. 272/2004 și art. 2 alin. 4 lit. h) din Ordinul nr. 1733/2015, emis de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis apelul examinat și va schimba în tot hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita.