Minor. Stabilirea încadrării copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap. Contestaţie împotriva hotărârii Comisei pentru protecţia copilului . Competenţă.

Decizie 152 din 18.12.2012


Minor. Stabilirea încadrării copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap.  Contestaţie împotriva hotărârii Comisei pentru protecţia copilului . Competenţă.

H.G. nr.1 437/2004- art. 1, art. 10.

Legea nr. 274 /2004- art.46, art. 124 .

Din economia dispoziţiilor art. 10 alin. 3 din H.G. nr. 1437/2004  rezultă  că instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă contestaţiile împotriva hotărârilor Comisiei pentru protecţia copilului în situaţia copilului cu dizabilităţi aparţine Tribunalului, care va urma regulile speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie - Decizia civilă  nr. 152/ 18  decembrie  2012

Prin sentinţa civilă nr.1898/12 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Alba, Secţia a I a Civilă s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta K.G.L. prin K.P. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean A. şi Comisia Pentru Protecţia copilului A.  şi s-a anulat  Hotărârea nr. 993/11.05.2012 a Comisiei Pentru Protecţia Copilului A. şi certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap nr. 739/11.05.2012 – anexă a acestei hotărâri.

A fost obligată  Comisia Pentru Protecţia Copilului A.  la emiterea unui nou certificat de încadrare a copilului în grad de handicap pentru minora K.G.L.  fundamentat pe o evaluare medico-psiho-socială efectivă a minorei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că  acţiunea civilă formulată de  reclamanta K.G.L. prin K. P. prin care a  solicitat ca în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Judeţean A., Comisia pentru protecţia copilului A. şi Serviciul de evaluare complexă din cadrul DGASPC A. prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea  Hotărârii nr. 993/11.05.2012 şi a certificatului de încadrare a copilului într-un grad  de  handicap nr. 739/11.05.2012,  anexă la hotărâre, precum şi a raportului de evaluare complexă nr. 961/03.05.2012 eliberat de Serviciul de evaluare complexă este întemeiată raportat  la probele dosarului.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs  intimatul Consiliul Judeţean A., criticând-o  pentru nelegalitate sub aspectul competenţei materiale .

Se susţine în motivele de recurs că tribunalul nu era competent în primă instanţă să soluţioneze cauza dedusă prezentei judecăţi, competenţa materială de soluţionare aparţinând judecătoriei potrivit art. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă şi  Decizia nr. 4614/2008 a Î.C.C.J. prin care s-a statuat că judecătoriile judecă plângerile împotriva autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate.

În drept se invocă  dispoziţiile  art. 304/1 Cod proc. civilă.

Prin decizia civilă nr.  152 din 18 decembrie 2012 pronunţată de  Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins  ca nefondat recursul formulat de pârâtul Consiliul Judeţean A.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut şi motivat următoarele:

Curtea precizează dintr-un început că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta a solicitat  în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Judeţean A., Comisia pentru protecţia copilului A. şi Serviciul de evaluare complexă din cadrul D.G.A.S.P.C. A.  ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea  Hotărârii nr. 993/11.05.2012 şi a certificatului de încadrare a copilului într-un grad  de  handicap nr. 739/11.05.2012,  anexă la hotărâre, precum şi a raportului de evaluare complexă nr. 961/03.05.2012 eliberat de Serviciul de evaluare complexă, cu recunoaşterea  dreptul său la gradul grav de handicap ce necesită îngrijire permanentă din partea unui  asistent personal, aşa cum a fost încadrată încă din anul 2007.

 Sediul materiei este Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului ( denumită în continuare Legea nr. 272/2004 )  şi Hotărârea Guvernului nr.1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisie pentru protecţia copilului (denumită în continuare H.G. nr. 1437/2004)

Relativ la excepţia de necompetenţă materială invocată de recurentul pârât, Curtea constată că în cauză tribunalul a pronunţat o hotărârea  legală raportat la dispoziţiile exprese ale art. 10 alin. 3 Hotărârea Guvernului nr.1437/2004 privind organizarea şi metodologia de funcţionare a comisie pentru protecţia copilului (denumită în continuare H.G. nr. 1437/2004) şi art. 124 din Legea nr. 274/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (denumită în continuare Legea nr. 272/2004), din interpretarea cărora rezultă fără echivoc că competenţa de soluţionare a unor atari cauze aparţine tribunalului de la domiciliul copilului.

În concret, potrivit art. 1 din H.G. nr.1 437/2004 "Comisia pentru protecţia copilului, denumită în continuare Comisia, prevăzută la art. 104 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, este organul de specialitate, fără personalitate juridică, al consiliului judeţean, respectiv al consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, cu activitate decizională în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului."

Comisia pentru protecţia copilului are printre atribuţiile principale şi stabilirea încadrării copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap şi, după caz, orientarea şcolară a acestora (art. 2 lit. a).

 Conform articolului 10 alin. 3 din H.G. nr. 1437/2004, "Hotărârile Comisiei pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele supuse judecării fiind soluţionate potrivit regulilor speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004."

 Din economia acestor dispoziţii legale, precum şi a celorlalte dispoziţii legale incidente cauzei, respectiv, art. 124 din Legea nr. 274 /2004, Curtea constată că instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă contestaţiile împotriva hotărârilor Comisiei pentru protecţia copilului în situaţia copilului cu dizabilităţi aparţine Tribunalului, care va urma regulile speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004.

 Nu este de neglijat a se preciza în sprijinul acestei concluzii că examinând prevederile Legii nr. 272/2004, aceasta cuprinde reglementări speciale în ce priveşte copilul cu dizabilităţi.

Astfel, reglementând dreptul copilului la sănătate şi bunăstare legea prevede în articolul 46 că "(1) Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale.

(2) Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare, adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale.

 (3) Îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori, după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare socială şi dezvoltare a personalităţii lor.

(4) Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să iniţieze programe şi să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap şi ale familiilor acestora în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii."

Prin urmare, Legea nr. 272/2004 cuprinde reglementări speciale în ce priveşte situaţia copilului cu handicap, modalitatea concretă de realizare a dreptului acestuia la îngrijire specială, precum şi obligaţiile ce revin organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale.

Faţă de aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. 3 din H.G. nr. 1437/2004, care prevede în mod expres că competenţa de soluţionare a acestor cauze în primă instanţă aparţine tribunalului de la domiciliul copilului, Curtea constată excepţia invocată de recurentul prin recursul formulat nu este fondată.

Domenii speta