Obligarea la plata drepturilor băneşti cu titlu de pensie şi alte drepturi de care nu a beneficiat la ieşirea la pensie

Sentinţă civilă 387 din 13.04.2016


Diferenţa dintre pensia primită la 01.09.2012 şi cea primită la 01.01.2015 se datorează faptului că în perioada 2012 – 2015 a crescut valoarea punctului de pensie, nicidecum a modificării punctajului mediu anual ca urmare a valorificării unui stagiu de cotizare în grupa I de muncă.

SENTINŢĂ CIVILĂ NR.387/13.04.2016

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamantul CV a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele AM şi CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII GALAŢI, obligarea acestora să îi plătească drepturile băneşti cu titlu de pensie şi alte drepturi de care nu a beneficiat la ieşirea la pensie, evaluându-le la 15.000 lei, aferente perioadei 01.09.2012 – 01.09.2015, precum şi cheltuielile de judecată.

A mai învederat că pârâta AM a recunoscut că a fost încadrat în grupa I de muncă în procent de 100%, astfel încât din 20.09.2014 i-a fost stabilită pensia la adevărata valoare, de 1.870 lei/lună, fiind lipsit de drepturile sale cel puţin începând cu 01.09.2012. Astfel, a arătat că suma de 15.000 lei reprezintă diferenţa dintre pensia actuală şi cea de 1.283 lei, stabilită anterior.

 Ulterior, a învederat că doar Casa Judeţeană de Pensii Galaţi are calitate procesuală pasivă, renunţând la acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta AM.

Tribunalul a reţinut că prin decizia nr. 7xxxx/2x.0x.1988, reclamantul a fost pensionat, la cerere, începând cu 01.04.1988, pentru munca depusă şi limită de vârstă, sub imperiul Legii nr. 3/1977, reţinându-se o vechime în grupa I de muncă de 18 ani 8 luni 4 zile.

La solicitarea reclamantului, SC AM SA, continuatorul personalităţii juridice a fostului angajator, a eliberat adeverinţa nr. 9XXX/2009, prin care a atestat că reclamantul a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100%, din 18.03.1969 până în 01.04.1988.

Prin decizia nr. 76733/08.10.2009 privind recalcularea drepturilor de pensie conform prevederilor OUG nr. 100/2008 s-a reţinut că reclamantul a realizat un stagiu de cotizare de 30 ani 11 luni 3 zile în grupa I de muncă, punctajul mediu anual stabilit a fost de 1,83810, iar cuantumul pensiei cuvenite după recalculare şi acordată începând cu 01.10.2008, de 1.283 lei. Decizia nu a fost contestată, devenind definitivă, în condiţiile art. 87 din Legea nr. 19/2000.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în aplicarea art. 169, (Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creştere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă), începând cu luna februarie 2011, punctajul mediu anual a fost stabilit la 2,23932, iar pensia reclamantului stabilită la 1.641 lei, situaţia fiind reflectată de imaginea plăţii aferente anului 2011, f. 59 dosar. Prevederile art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se aplică prin acordarea diferenţei dintre creşterea punctajului mediu anual rezultată şi cea acordată conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009, potrivit alin.4 al aceluiaşi articol din lege.

Aceleaşi valori ale punctajului mediu anual şi pensiei primite le regăsim şi în luna septembrie 2012, adică momentul de când a solicitat reclamantul să fie obligată pârâta să îi plătească diferenţa între pensia de 1.860 lei/lună şi cea de 1.283 lei/lună, deşi la această dată nu primea 1.283 lei/lună, ci 1.641 lei/lună.

Cum valoarea punctului de pensie a fost de 732,8 lei în 2011 şi 2012, de 762,1 lei în 2013, de 790,7 lei în 2014, de 830,2 lei în 2015 (conform Legii nr. 263/2010, OUG nr.1/2013, Legii nr. 340/2013, Legii nr. 187/2014, Legii nr. 340/2015), aceste creşteri au avut ca efect creşterea pensiei reclamantului, cuantumul acesteia fiind determinat prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.

Astfel, cum punctajul mediu anual al reclamantului a rămas acelaşi (2,23932), pensia reclamantului a crescut la 1.707 lei (din februarie 2013), la 1.771 lei (din ianuarie 2014) şi la 1.860 lei (din ianuarie 2015), date reflectate de imaginea plăţii depuse de pârâtă.

Prin urmare, diferenţa dintre pensia primită la 01.09.2012 şi cea primită la 01.01.2015 este de 1.860 lei – 1.641 lei, adică de 219 lei, nicidecum de 557 lei, cum a pretins reclamantul, şi se datorează faptului că în perioada 2012 – 2015 a crescut valoarea punctului de pensie, nicidecum a modificării punctajului mediu anual ca urmare a valorificării unui stagiu de cotizare în grupa I de muncă.

Pentru considerentele anterior expuse, cum nu există niciun temei de fapt sau de drept pentru a considera că reclamantului i se cuvenea la data de 01.09.2012 o pensie de 1.860 lei, acţiunea a fost respinsă ca nefondată.