Competenţa facultativă reglementată de art. 127 C.pr.civ. presupune ca o persoană dintre cele expres enunţate de normă (judecător, procuror, grefier, asistent judiciar) să aibă calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, or acesta nu este cazul în speţă, deoarece reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Constanţa, iar instanţa competentă să le soluţioneze cererea este Tribunalul Constanţa, iar un eventual apel ar fi soluţionat de Curtea de Apel Constanţa.
Decizia civilă nr. 384/13.04.2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanţii L.D. ş.a. au chemat în judecată pe pârâţii MJ, MFP, CAC şi TC, pentru a fi obligaţi la plata diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar.
La termenul din 07.04.2016, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi, pe care a analizat-o cu prioritate conform prevederilor art. 248 C.pr.civ.
Obiectul acţiunii este reprezentat de plata unor drepturi salariale pretinse de reclamanţi, care au calitatea de grefieri, şofer şi referent şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei Constanţa, după cum reiese din adeverinţele emise de Tribunalul Constanţa şi depuse la dosar.
Conform art. 95 pct.1 C.pr.civ. rap. la art. 269 alin. 2 Codul Muncii, cererea este de competenţa exclusivă a Tribunalului in a carei circumscriptie reclamanţii isi au domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul, respectiv a Tribunalului Constanţa în speţa dedusă judecăţii, având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanţii domiciliază în Constanţa. Totodată, potrivit art. 210 din Legea dialogului social, nr. 62/2010, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în speţă, tot Tribunalului Constanţa, prin raportare la locul de muncă al reclamanţilor.
Reclamanţii au introdus cererea la Tribunalul Galaţi, având în vedere dispoziţiile art. 127 C.pr.civ., fără a-l indica expres. Instanţa a reţinut că potrivit art. 127 alin.1 C.pr.civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Prevederile anterior citate se aplică şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, potrivit art. 127 alin.3 C.pr.civ.
Competenţa facultativă reglementată de art. 127 C.pr.civ. presupune ca o persoană dintre cele expres enunţate de normă (judecător, procuror, grefier, asistent judiciar) să aibă calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, or acesta nu este cazul în speţă, deoarece reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Constanţa, iar instanţa competentă să le soluţioneze cererea este Tribunalul Constanţa, iar un eventual apel ar fi soluţionat de Curtea de Apel Constanţa.
Pe cale de consecinţă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Curtea de Apel Oradea
Competența teritorială de soluționare a cererii de suspendare a executării actului administrativ, formulată pe cale separată, după strămutarea acțiunii în anularea actului administrativ
Judecătoria Mangalia
Plângere contravenţională. Instanţă competentă. În conformitate cu dispoziţiile art.32 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor este de competen...
Tribunalul Galați
Competenţa teritorială de soluţionare a cererii de exequator în ipoteza în care nu se face dovada existenţei unei entităţi din raza de competenţă teritorială a Tribunalului Galaţi de a recunoaşte hotărârea străină.
Judecătoria Slatina
Cerere de valoare redusă. Conflict negativ de competenţă
Tribunalul Dolj
competenta teritoriala in actiuni formulate de sindicat in numele membrilor sai dupa modificarea legii contenciosului administrativ