Dobândirea dreptul de proprietate ca efect al împlinirii termenului de prescripţie achizitivă

Decizie 137 din 20.04.2016


In mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamanţii au avut calitatea de simpli detentori precari si nu a procedat şi la analizarea celorlalte condiţii reglementate prin dispoziţiile art. 1847 C.civ. şi nu a administrat proba cu expertiză tehnică de specialitate în vedere identificării imobilului, probă care a fost încuviinţată şi asupra căreia nu s-a revenit.

 

DECIZIA CIVILĂ Nr. 137/20.04.2016

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi reclamanţii NI, NT, NG, NA în contradictoriu cu pârâtul AO și MUNICIPIUL GALATI au solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că au dobândit dreptul de proprietate ca efect al împlinirii termenului de prescripţie achizitivă în ceea ce priveşte terenul în suprafață de 4xx mp și a construcției existente pe teren prin accesiune imobiliară artificială.

În motivarea cererii, reclamanţii au precizat că în anul 1974 li s-au repartizat de către fostul Consiliu Popular al Municipiului Galați două camere, antreu, bucătărie, încăperi ce făceau parte dintr-o construcţie situată în Galaţi, str. TV, nr. X, precum şi faptul că proprietar al imobilului a fost GT, iar după decesul acestuia a devenit proprietar AO în baza unui certificat de moştenitor.

Au mai precizat că de la data când a primit acel ordin de repartiţie şi de când pârâta a devenit proprietară a imobilului reclamantul NI a exercitat faţă de acel imobil toate atributele posesiei în sensul continuităţii, publicităţii, neîntreruperii şi sub nume de proprietar (neechivocă). 

Prin sentinţa civilă nr. 9xxx/2x.1x.201x pronunţată de Judecătoria Galaţi a fost respinsa ca nefondata cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civila nr. 137/20.04.2016, Tribunalul Galati a admis recursul declarat de NI, NT, NG, NA, a casat sentinţa recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecatoria Galati.

Instanta a retinut ca potrivit art. 1890 C.civ., toate acţiunile reale se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu şi fără a i se putea opune reaua-credinţă.

În acest sens, art. 1846 alin.1 C.civ. prevede că orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii, iar conform art.1847 C.civ. ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

Din textele legale menţionate rezultă că, pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiunea de 30 de ani este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiţii: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credinţă sau de rea-credinţă.

Instanţa a reținut că cererea având ca obiect uzucapiune este acţiunea formulată de posesorul neproprietar al unui bun împotriva proprietarului neposesor. Aceasta reprezintă, din punct de vedere legal, o sancţiune îndreptată împotriva proprietarului care nu a fost diligent, sancţiune aplicată pentru că a lăsat să treacă o lungă perioadă de timp în care un terţ s-a manifestat ca proprietar asupra bunului său.

Pentru a putea opera uzucapiunea mai este necesar ca bunurile imobile (terenuri) să se afle în circuitul civil, ceea ce înseamnă că bunurile nu trebuie să fi fost declarate inalienabile. Având în vedere acest aspect, se reţine că bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile şi, deci, nu pot fi uzucapate, spre deosebire de bunurile din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrative-teritoriale care nu sunt inalienabile şi, pe cale de consecinţă, pot fi uzucapate, adică poate fi obţinut dreptul de proprietate asupra acestora prin uzucapiune.

În urma analizării probelor administrate, instanta a retinut ca nu se poate stabili cu exactitate persoana care ar avea calitatea de proprietar asupra terenului în cauză, în condiţiile în care fostul proprietar, AO, a decedat fără a lăsa moştenitori şi nu s-a emis un certificat de vacanţă succesorală. Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 36/1995 potrivit cărora succesiunea este vacantă, atunci când nu există moştenitori legali sau testamentari, iar proba vacanţei succesorale se face cu certificatul de vacanţă succesorală întocmit de notarul public, instanţa a reţinut că se impunea continuarea demersurilor în acest sens, pentru a se putea stabili în mod corect cadrul procesual.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că pentru ca uzucapiunea să fie admisă, reclamantul trebuie să demonstreze că, în cauză, sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile uzucapiunii de 30 de ani, respectiv că stăpânirea pe care a exercitat-o pe toată durata termenului a fost o adevărată posesie, reunind cele două elemente constitutive prevăzute de art. 1846 alin. 2 C.civ. (animus şi corpus) şi toate calităţile cerute pentru ca posesia să fie utilă.

Este adevărat că potrivit art. 1853 C.civ., actele ce se exercita sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar, însă în prezenta cauză nu era incident niciunul dintre cazurile menţionate.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în anul 1974 defunctul NI a primit prin ordinul de repartizare nr. 1zz/1z.0z.19zz emis de Consiliului Popular al Municipiului Galaţi dreptul de a folosi imobilul situat în str. TV, nr. X, Galaţi compus din două încăperi, antreu şi bucătărie, că la acea dată imobilul se afla în proprietatea lui GT dobândit prin moştenire de la soţia sa GM, că în urma decesului acestuia la data de 1x.1x.198x (potrivit certificatului de moştenitor nr. 2xx/0x.0x.198x), dreptul de proprietate asupra imobilului din str. TV nr. X ( compus din teren în suprafaţă de 4xx mp şi construcţie compusă din două încăperi, antreu şi bucătărie), a fost dobândit de sora acestuia, numita AO.

Potrivit acestui ordin s-a repartizat imobilul, însă acesta cuprinde şi menţiunea că în cazul în care nu se încheie contract de închiriere în termen de 10 zile de la data înmânării acestuia, ordinul de repartizare îşi pierde valabilitatea. Prin urmare, se reţine că iniţial reclamanţii au avut într-adevăr calitatea de detentori precari, însă după expirarea celor 10 zile în care trebuia încheiat contractul de închiriere, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada încheierii unui astfel de contract (de altfel, nici nu pute încheia un astfel de contract, întrucât nu era proprietara imobilului), aceştia au devenit posesori.

În acest sens, se reţine că pentru a fi posesor, o persoană trebuie să întrunească doua elemente: elementul corpus, respectiv să existe contact direct cu bunul, acesta să fie stăpânit în materialitatea sa, să facă fapte materiale și să încheie acte juridice prin care să exercite prerogativele unui drept real principal (cum ar fi să culeagă fructele acelui bun, să transforme acel bun, ceea ce se reţine şi în cazul nostru) şi elementul animus sibi habendi, cel care face de fapt distincția dintre posesie si detenție precară, element care presupune că posesorul se comportă ca și când el ar fi adevăratul proprietar, aspect dovedit în prezenta cauză, prin faptul că a plătit impozitul pentru imobil, figurează în cartea imobilului ca proprietari, toate aceste aspecte fiind confirmate de martorii audiaţi în cauză.

Prin urmare, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamanţii au avut calitatea de simpli detentori precari si nu a procedat şi la analizarea celorlalte condiţii reglementate prin dispoziţiile art. 1847 C.civ. şi nu a administrat proba cu expertiză tehnică de specialitate în vedere identificării imobilului, probă care a fost încuviinţată şi asupra căreia nu s-a revenit.

În concluzie, faţă de solicitarea expresă a recurenţilor de trimitere a cauzei spre rejudecare, pentru considerentele expuse, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. 6 în referire la art. 305 şi 304 pct. 9 C.pr.civ., instanţa a admis recursurile, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, instanţa va proceda la continuarea demersurilor în sensul emiterii certificatului de vacanţă succesorală, pentru a se putea stabili în mod corect cadrul procesual, iar pe fondul cauzei la analizarea celorlalte condiţii reglementate prin dispoziţiile art. 1847 C.civ., la efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru identificarea imobilului.