Prescripţie. Legea aplicabilă.

Prescripţie. Legea aplicabilă.

 Codul muncii- art. 283 alin. 1 lit. c);

 Decretul nr.167/1958: art. 18;

Legea nr.71/2011: art.3-6.

În cazul prescripţiei se aplică legea în vigoare la data la care prescripţia a început să curgă, în speţă Decretul nr.167/1958 care reglementează printr-o normă imperativă (art.18) obligaţia instanţei de a invoca din oficiu această excepţie.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale - Decizia civilă nr. 1086/10 iunie 2013.

Prin acţiunea civilă  înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr.1932/107/2013, reclamantul Sindicatul Învăţământ Alba (SIA) în numele şi pentru membrul de sindicat A.C. a chemat în judecată pârâţii: Liceul Tehnologic ,,Ţ.M.” A. şi C.L.A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească:

-să se constate faptul că, pentru perioada 01.04.2009 - 31.12.2009 drepturile salariale ale membrilor Sindicatul învăţământ Alba (SIA), uniunea judeţeană (personal didactic din învăţământ), nu au fost calculate şi plătite în conformitate cu prevederile art.1 al. 1 lit.b si lit.c din OG nr. 15/2008, aprobata cu modificări prin Legea nr.221/2008;

-să se constate faptul că, pentru perioada 01.04.2009 - 31.12.2009, membrii Sindicatului Învăţământ Alba (SIA), uniunea judeţeană, au dreptul la un salariu lunar, calculat in conformitate cu prevederile art. 1 al.1 lit.b si lit.c din OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008;

-să se dispună obligarea pârâtului de ordinul 1 - unitatea de învăţământ la recalcularea si la plata retroactivă a drepturilor salariale neacordate, pentru perioada 01.04.2009 - 31.12.2009 în conformitate cu prevederile art. 1 al.1 lit.b si lit.c din OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 şi să se dispună obligarea paratului de ordinul 2, Consiliul local, la asigurarea finanţării şi virarea sumelor mai sus solicitate către pârâtul de ordinul 1;

-să se constate faptul că, în vederea aplicării dispoziţiilor art.5 alin.6 din OUG nr. 1/2010 si ale art.30 din Legea nr.330/2009, membrii Sindicatului Învăţământ Alba (SIA), uniunea judeţeană au dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat in raport cu salariul de baza din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu prevederile OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008;

-să se dispună obligarea pârâţilor la calcularea, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, şi plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite membrilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice coroborate cu prevederile Legii nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanţei de Guvern 15/2008, începând cu data de 01 ianuarie 2010 şi până la data de 12.05.2011, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii.

În motivarea acţiunii se arată că pârâţii au aplicat „selectiv” prevederile Deciziei nr.3/4.04.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justitie si ale art. 1 al.1 lit.b si lit.c din OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, în sensul că, pentru perioada 01.04.2009 - 31.12.2009, drepturile salariale au fost recalculate si plătite integral numai pentru membrii Sindicatului Liber învăţământ Blaj desprins din SIA, uniunea judeţeană excluzând ceilalţi membrii ai SIA, uniunea judeţeană.

Precizează că existenţa dreptului invocat de reclamant, în numele membrilor de sindicat, a fost cunoscută de pârâţii, cărora li s-a comunicat şi Decizia nr. nr.11/8.10.2012 a înaltei Curţi de Casaţie si Justitie.

Pârâţii ar fi trebuit, din oficiu, să procedeze la aplicarea unitară a prevederilor art.1 al.1 lit.b si lit.c din OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, dar, cu toate acestea, numai membrii Sindicatului Învăţământ Alba (SIA), uniunea judeţeană au fost omişi de la recalcularea şi plata drepturilor salariale neacordate.

Arată că este dreptul şi interesul legitim al reclamantului să solicite obligarea pârâţilor la recalcularea şi plata drepturilor salariale pentru perioada 01.04.2009 - 31.12.2012 întrucât aplicarea corectă a prevederilor Legii cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice drepturilor salariale, este condiţionată de respectarea unitară a prevederilor art. 1 al.1 lit.b si lit.c din OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.

În drept invocă dispoziţiile art. 3 alin. 1 lit g), art. 7 alin.2, art.12 alin. 3, şi art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, articolul unic din Legea nr. 221/2008 şi ale O.G. nr. 15/2008, art.. 28 coroborat cu art. 211 din Legea 62/201128, art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii.

Pârâţii nu au formulat întâmpinare.

TRIBUNALUL, prin sentinţa civilă nr.828/26.03.2013 pronunţată în cauză a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată din oficiu, pentru perioada 01.04.2009-30.11.2009 şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea  formulată de S.I.A.cu privire la această perioadă ca prescrisă.

A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul S.I.A., în numele şi pentru membrul de sindicat A.C. în contradictoriu cu pârâţii Liceul Tehnologic ,,Ţ.M.” A. şi C.L. A. şi în consecinţă:

Au fost obligaţi pârâţii să plătească membrului de sindicat, corespondent raportului de muncă, diferenţa dintre drepturile băneşti efectiv încasate pe perioada 01.12.2009-31.12.2009 şi cele cuvenite prin aplicarea art. 1 alin. 1, lit. b şi c, stabilit în conformitate cu OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, actualizată în funcţie de coeficientul de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească membrului de sindicat, corespondent raportului de muncă, diferenţa dintre drepturile băneşti efectiv încasate pe perioada 01.01.2010-31.08.2010 şi cele cuvenite prin aplicarea art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 şi ale art. 30 din Legea – cadru nr. 330/2009 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 actualizată în funcţie de coeficientul de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.

A fost obligat pârâtul C.L.A. să asigure finanţarea pentru plata sumelor menţionate şi virarea acestora către unitatea şcolară.

S-a respins  în rest acţiunea.

 Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul a reţinut, cu referire la actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente, următoarele:

-excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind drepturile solicitate aferente perioadei 01.04.2009-30.11.2009, invocată  din oficiu, este întemeiată, faţă de prevederile art.268 alin.1 lit. c) Codul muncii şi art. art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi raportând aceste prevederi legale la data introducerii acţiunii-20.12.2012;

-pe fond, acţiunea este întemeiată, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale în materie, deciziile Curţii Constituţionale şi Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3/2011 şi nr. 11/2012  pronunţate în recurs în interesul legii, din care se reţine că, personalul didactic din învăţământ-categorie profesională din care face parte şi reclamanta- trebuie să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate, corespondent raportului de muncă prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, S.I.A., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii formulate pentru membra de sindicat A.C. şi pentru perioada cuprinsă în intervalul 01.09.2009-31.08.2010.

În expunerea de motive, recurentul susţine că deşi nici una dintre părţi nu a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea, instanţa din oficiu a pus în discuţie şi a admis această excepţie.

Se solicită respingerea acestei excepţii avându-se în vedere prevederile art. 2512 ale Codului Civil.

Recurentul mai arată că în alte dosare, aceeaşi instanţă nu a invocat această excepţie.

 Apreciază astfel că se poate vorbi în această situaţie de un tratament discriminatoriu, de vreme ce membrii de sindicat din două şcoli diferite, pe aceeaşi speţă, cu cererii de chemare în judecată identice, cu acelaşi apărător, au parte de un tratament diferit, motiv pe care îl consideră inacceptabil şi nelegal.

În drept se invocă: art.304 cod procedură civilă; art.3 alin.1 lit.c, art.7 alin.2, art.12 alin.3 şi art.30 alin.5 din Legea nr. 330/2009, articolul unic din Legea nr. 221/2008 şi ale OG. nr. 15/2008, art.28 corob. Cu art.211 din Legea nr. 62/2011, art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii, Legea nr.284/2010, art.33 alin.1 din Titlu: dispoziţii finale.

Intimaţii nu au depus întâmpinare în această fază procesuală.

Curtea, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art.304 indice 1 Cod procedură civilă în limitele statuate de art.306 alin.(2) Cod procedură civilă reţine următoarele:

Recursul este nefondat.

Potrivit art.18 din Decretul nr. 167/1958 ( în vigoare până la abrogarea sa prin Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil)- Instanţa judecătorească şi organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acţiune sau la executarea silită este prescris.

Potrivit articolului 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individul de muncă constă în plata unor drepturi salariale – dispoziţie cuprinsă şi în articolul 166 alin. 1 din acelaşi cod.

Din actele dosarului rezultă că acţiunea a fost înregistrată la data de 20 decembrie 2012, deci, în ce priveşte pretenţiile băneşti aferente perioadei 01.04.2009 – 19.12.2009 dreptul material la acţiune s-a prescris,  aşa cum corect a stabilit prima instanţă.

Art. 2512 din Noul Cod Civil - în vigoare începând cu data de 01.10.2011 invocat de recurent nu este incident în speţă, în discuţie fiind aplicarea legii în timp.

Or, aşa cum se prevede expres în Legea nr.71 din 03.06.2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil: 1. Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. (a se vedea art. 3 din lege ); 2. La data intrării în vigoare a Codului civil, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate, prevăzute de Codul civil din 1864, precum şi de alte acte normative, rămân supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit Codului civil. (a se vedea art. 4 din lege); 3. Dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. Dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil. (a se vedea art. 5 din lege);

Cu privire la prescripţie, Legea nr.71/2011 nu cuprinde o dispoziţie specială, ceea ce înseamnă că se aplică regula prev. de art. 6 alin.4 Cod Civil care nu face nici o distincţie între dispoziţiile de drept material şi cele procesuale în această materie.

Aşadar, în cazul prescripţiei se aplică legea în vigoare la data la care prescripţia a început să curgă, în speţă Decretul nr.167/1958 care reglementează printr-o normă imperativă (art.18) obligaţia instanţei de a invoca din oficiu această excepţie.

Faptul că în alte litigii nu a fost invocată această excepţie nu poate conduce la o altă soluţie în cauză, deoarece controlul judiciar este limitat în speţă la hotărârea pronunţată în cauză.

Totodată, nu putem vorbi de o situaţie de discriminare, deoarece dispoziţiile art. 2 din OUG.nr.137/2000 enumeră expres criteriile care ar determina un  tratament discriminatoriu (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, etc.). Or, eventuala practica judiciară neunitară nu constituie un caz discriminator în sensul textului de lege susenunţat.

În acest sens şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ioan Radu şi alţi împotriva României, respectiv cauza Tivodar împotriva Românie a reţinut că nu putem vorbi de o încălcare a prevederilor art.6 paragraf 1 din Convenţie, sub aspectul pretinsei divergenţe de jurisprudenţă.

Faţă de cele ce preced; Curtea constatând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică nefiind incident nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii expres şi limitativ prev.de art.304 punct.1-9 cod procedură civilă; în baza art.312 alin.(1) cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul promovat de pârât.

Domenii speta

Spete similare