Fals în înscrisuri sub semnătură privată

Sentinţă penală 1329 din 15.09.2016


INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei penale dedusă judecăţii, constată:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea nr. 129/P/2016 din data de 18.03.2016 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- TECC, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal;

- TTT, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal;

- TCC, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Prin actul de inculpare, s-au reţinut următoarele:

A. 1. În fapt, în cursul lunii ianuarie 2011 numitul SN din oraş Sulina, a decis să achiziţioneze un motor de ambarcaţiune, astfel că a accesat internetul unde a găsit postate la vânzare motoare de ambarcaţiuni.

Fiind interesat a apelat numărul de telefon afişat la rubrica “persoana de contact” şi a aflat cu această ocazie că vânzătorul este inculpatul TECC din sat Dunavăţu de Jos, , convenind să se întâlnească la domiciliul acestuia din urmă pentru a vizualiza câteva motoare.

În data de 09.02.2011 numitul SN s-a deplasat la domiciliul inculpatului, loc unde a observat că acesta deţinea mai multe motoare de diferite mărci, dintre care i-au plăcut un motor marca Honda de 75 CP şi un motor marca Suzuki de 80 CP.

După ce a verificat cele două motoare numitul Simionof s-a hotărât să-l cumpere pe cel înregistrat sub marca Honda cu puterea de 75 CP contra sumei de 3100 euro.

Inculpatul i-a comunicat cumpărătorului că a achiziţionat motorul respectiv de la SC Romex SRL Bucureşti, prilej cu care i-a înmânat factura fiscală şi chitanţa seria LEGA nr.****/17.08.2010 cu antetul şi impresiunea ştampilei societăţii comerciale anterior menţionate.

Văzând că motorul are acte de provenienţă, cumpărătorul s-a deplasat împreună cu inculpatul TECC la un birou de avocatură din mun. Tulcea, unde în prezenţa avocatului Traian Pindic a fost întocmit şi un contract de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 11/09.02.2011.

Cu privire la celelalte motoare de ambarcaţiune care se aflau în curte inculpatul a precizat cumpărătorului că se ocupă cu achiziţionarea lor din străinătate şi apoi le revinde în ţară.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 113170 din data de 09.06.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea s-a stabilit că scrisul de mână în litigiu din cuprinsul facturii fiscale seria LEGA nr.**** din 17.08.2010 emisă de SC Romex SRL Bucureşti a fost executat de numitul TECC.

Martorul Simionof Nicolae a declarat organului de cercetare penală că a folosit circa un an de zile motorul cumpărat de la inculpat, după care l-a vândut unei terţe persoane a cărei identitate nu o mai cunoaşte.

De asemenea a precizat că atât timp cât s-a aflat în posesia sa motorul a funcţionat în parametri normali, fiind mulţumit de acesta. Pentru aceste motive consideră că nu a suferit nici un prejudiciu, nu se constituie persoană vătămată sau parte civilă în cadrul procesului penal.

2. În luna decembrie 2010 martorului Casilov Vasile-Sorin din mun. Tulcea, str. Lopătarului. nr.2, bl. 13, sc. A, ap. 1 i-a fost furat un motor de barcă din dana Penitenciarului Tulcea de către autori necunoscuţi.

Rămânând fără motor şi pentru că un astfel de bun îi era necesar întrucât era pescar amator, martorul CVS a făcut demersuri să-şi cumpere un alt motor de barcă. În acest sens a accesat internetul unde a găsit un motor de barcă marca Suzuki la vânzare pe site-ul www.pescuit.ro şi adresa vânzătorului din localitatea Dunavăţu de Jos, jud. Tulcea.

A dat telefon, a vorbit cu inculpatul TECC, înţelegându-se cu acesta asupra preţului şi în cursul aceleiaşi zile s-a deplasat cu maşina personală în satul Dunavăţu de Jos, la pensiunea turistică “Constantin şi Elena”. S-a întâlnit aici cu inculpatul TECC, un tânăr slăbuţ de cca.20-23 de ani, care i-a spus martorului că se ocupă cu vânzarea de motoare.

A negociat cu acesta preţul unui motor marca Suzuki de 6 CP având seria 00601F-685199 la suma de 2100 lei. Cu acelaşi prilej, în prezenţa cumpărătorului inculpatul a completat factura şi chitanţa fiscală ambele cu seria LEGA nr. ****/20.12.2010, documente ce aveau înscrise la rubrica vânzător datele SC Romex SRL Bucureşti, purtând inclusiv ştampila aceleiaşi societăţi comerciale.

Totodată inculpatul a comunicat cumpărătorului că motorul a fost achiziţionat din străinătate.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 113237 din data de 14.07.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Tulcea s-a stabilit că scrisul în litigiu din cuprinsul facturii seria LEGA nr. ****/20.12.2010 emisă de SC Romex SRL Bucureşti a fost executat de numitul TECC.

Martorul CVS a declarat organului de cercetare penală că nu se consideră prejudiciat prin faptul că inculpatul i-a dat o factură fiscală în care a consemnat date necorespunzătoare realităţii. Din acest motiv nu înţelege să participe în cadrul procesului penal ca persoană vătămată sau parte civilă.

3. În cursul lunii decembrie 2010 martorul DI din com. CICI, , aflând de la alte persoane că inculpatul TECC deţine la domiciliul său din satul ****motoare de ambarcaţiuni pe care le comercializează, a decis să achiziţioneze un astfel de motor.

Astfel la data de 07.12.2010 martorul s-a deplasat în localitatea mai-sus menţionată, unde inculpatul i-a arătat mai multe motoare pe care le avea depozitate în căsuţe la pensiunea turistică “Constantin şi Elena”.

Numitul Damian Ion a hotărât să cumpere un motor marca Yamaha de 8 CP cu seria 60RL1008670M, negociind cu inculpatul preţul la suma de 3200 lei.

După ce a făcut proba la motor, inculpatul i-a cerut martorului actul de identitate, spunând că trebuie să întocmească factura fiscală. După aproximativ 10 minute a revenit cu factura seria DRM nr. 266537/07.12.2010 şi chitanţa nr.396537/07.12.2010 ambele emise în numele SC Dragon Media SRL Bucureşti, comunicând cumpărătorului ca nu va avea probleme întrucât are dreptul să emită facturi şi chitanţe fiscale.

Factura fiscală a fost ridicată în original de către organele de poliţie, iar motorul de barcă a fost lăsat în custodie cumpărătorului până la finalizarea cercetărilor.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 113461 din 14.07.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Tulcea s-a stabilit că scrisul de mână în litigiu din cuprinsul facturii fiscale seria DRM nr.266537/07.12.2010 emisă de SC Dragon Media SRL Bucureşti a fost executat de numitul TECC.

4. La data de 25.07.2010, fiind contactat prin intermediul internetului de către SCC din mun. Bistriţa. a vândut acestuia un motor de barcă marca Yamaha de 4 CP seria 1006477 încasând suma de 2000 lei (echivalentul a 550 euro).

Motorul a fost expediat cumpărătorului prin serviciul Fan Courier Expres. Odată cu motorul inculpatul a trimis şi o declaraţie de vânzare-cumpărare olografa pe care a semnat-o la rubrica vânzător şi factura fiscală seria MER nr.306229/25.07.2010 cu antetul şi impresiunea ştampilei SC Meridian Design SRL Bucureşti, CUI RO 17972607 în care a consemnat cu scris de mână la rubrica produsului comercializat motor Yamaha de 4 CP seria 1006477, iar la rubrica cumpărător TECC, fapt atestat şi de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 114571/21.12.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Tulcea.

5. La data de 02.02.2011, fiind contactat prin intermediul internetului de către numitul German Petre din mun. Bucureşti, str. Fabricii, nr.6, bl.25, ap.81, sector 6, inculpatul TECC a vândut acestuia un motor de barcă marca Yamaha de 4 CP având seria 68DS1086043H, încasând suma de 1000 lei.

Motorul de ambarcaţiune vândut a fost expediat cumpărătorului prin serviciul Fan Courier. Odată cu motorul inculpatul a expediat cumpărătorului şi factura fiscală seria ONYX nr.367229/14.01.2011 cu antetul şi impresiunea ştampilei SC Onyx Liv Impex SRL Bucureşti, CUI RO 25564099 în care a consemnat cu scris de mână la rubrica produsului comercializat motor Yamaha de 4 CP seria 68DSI086043H, iar la rubrica cumpărător TECC, fapt atestat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. l14571/21.12.2011 întocmit de experţii criminalişti din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Tulcea.

6. În cursul lunii ianuarie 2011, fiind contactat prin intermediul internetului de către numitul Pavlu Teodor Constantin din mun. Bucureşti, str. Ing. Pascal, nr.35, sector 6 care dorea să achiziţioneze un motor de ambarcaţiune, inculpatul TECC s-a întâlnit la data de 12.01.2011 în municipiul Tulcea cu cumpărătorul, prilej cu care a vândut acestuia un motor de ambarcaţiune marca Honda BF 75 CP seria 0752635, încasând suma de 4900 lei.

Inculpatul a întocmit şi înmânat cumpărătorului factura fiscală seria EMC nr.****/12.01.2011 şi chitanţa cu acelaşi număr, cu antetul şi impresiunea ştampilei SC La Fleur Maison de Couture SRL Bucureşti, CUI RO 12999805, în care a consemnat cu scris de mână la rubrica produsului comercializat motor Honda de 75 CP seria 0752635, iar la rubrica cumpărător Pavlu Teodor Constantin, fapt atestat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. l13014/05.09.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Tulcea. Cu prilejul tranzacţiei inculpatul TECC şi Pavlu Teodor Constantin au întocmit şi contractul de vânzare-cumpărare nr.3/12.01.2011 la biroul de avocatură Avram Cătălin-Gabriel din mun. Tulcea.

7. În cursul lunii ianuarie 201 1 inculpatul TECC a vândut de la domiciliul său numitului Ştefan Mircea din com. Valea Nucarilor, jud. Tulcea un motor de ambarcaţiune marca Yamaha de 15 CP seria F15BMH6AFKS1000375H, încasând suma de 3800 lei.

Cu prilejul tranzacţiei inculpatul a înmânat cumpărătorului o declaraţie de vânzare-cumpărare olografa şi factura fiscală seria BDAN nr.0938838/17.09.2010 cu antetul şi impresiunea ştampilei SC Daniels Conf SRL Bucureşti, CUI RO 15739258 în conţinutul căreia a consemnat cu scris de mână la rubrica produsului comercializat motor Yamaha de 15 CP seria F15BMH6AFKSI000375H, iar la rubrica cumpărător TCC, fapt atestat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 113014/05.09.2011 întocmit de experţii criminalişti din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Tulcea.

B. 1. În cursul lunii septembrie 2010, dorind să achiziţioneze un motor de barcă second-hand, martorul SC a accesat internetul şi pe un site a găsit postat un anunţ privind un motor marca Tohatsu de 30 CP oferit spre vânzare de pensiunea turistică “Constantin şi Elena” din satul **, com. **, jud. **.

A luat legătura telefonic cu vânzătorul, iar la data de 02.10.2010 s-a deplasat în localitatea ****la pensiunea turistică mai-sus citată unde s-a întâlnit cu inculpata TTT.

După vizualizarea şi probarea motorului marca Tohatsu de 30 CP, văzând că acesta funcţionează, martorul a decis să-l cumpere, plătind inculpatei suma de 4900 lei.

În continuare inculpata a invitat pe cumpărător în bucătăria pensiunii, loc unde aceasta a completat factura fiscală şi chitanţa cu seria BSAR nr.0204147/02.10.2010, documente ce purtau antetul şi ştampila SC Sarah Promo SRL Bucureşti, CUI ROI6692838. Ulterior cumpărătorul a transportat motorul la domiciliul acestuia din localitatea Babadag.

La achiziţionarea motorului martorul Scacioc nu a avut cunoştinţă că factura completată de inculpata TTT era un fals, aceasta dându-i asigurări că atât factura fiscală, precum şi motorul marca Tohatsu de 30 CP sunt în regulă, motorul fiind achiziţionat dintr-o ţară străină, iar societatea ei are ca obiect de activitate comercializarea motoarelor de ambarcaţiune.

Martorul a declarat organului de cercetare penală că nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 113235 din 13.07.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Tulcea scrisul de mână în litigiu din cuprinsul facturii fiscale seria BSAR nr.0204I47/02.10.2010 emisă în numele SC Sarah Promo SRL Bucureşti a fost executat de numita TTT.

2. În luna ianuarie 2011, având nevoie de un motor de barcă, martorul Pîrîu Nicu a aflat că o persoană pe nume TECC din sat **** are de vânzare mai multe motoare de ambarcaţiuni de diferite mărci.

La scurt timp s-a deplasat la pensiunea “Constantin şi Elena” din localitatea mai-sus menţionată unde a luat legătura cu inculpatul TECC pe care l-a întrebat dacă are de vânzare motoare marca Johnson sau Suzuki de 15 CP. Inculpatul i-a spus că nu deţine astfel de modele, însă i-ar putea face rost în câteva zile. Totodată l-a asigurat că-i va elibera factură fiscală, că nu avea probleme cu motorul, lăsându-i martorului impresia că era autorizat să comercializeze astfel de bunuri.

În data de 13.01.2011 inculpatul TECC l-a contactat telefonic pe martor şi i-a spus că are de vânzare un motor marca Suzuki de 15 CP. În după amiaza aceleiaşi zile martorul s-a deplasat din nou la pensiunea “Constantin şi Elena” unde s-a întâlnit cu inculpatul. Acesta i-a prezentat motorul Suzuki, spunându-i că preţul acestuia este de 4000 lei. Văzând că motorul era într-o stare foarte bună martorul a hotărât să-l cumpere, cerând totodată inculpatului să-i emită factură fiscală.

Inculpatul a fost de acord, a luat actul de identitate al martorului şi a intrat în casă pentru a completa factura fiscală. La scurt timp a venit cu factura completată, martorul comparând încă o dată seria motorului cu cea înscrisă în acte (01502F-781721). A plătit preţul de 4000 lei şi a primit motorul în cauză, inclusiv factura fiscală seria BSAR nr. 1985093/13.01.2011.

Ulterior martorul a folosit motorul respectiv pe ambarcaţiunea personală, cu precizarea că l-a vopsit în totalitate la exterior pentru a crea impresia că este vechi şi a înlătura tentaţia cuiva de a-l fura.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 113238 din data de 12.07.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Tulcea s-a stabilit că scrisul de mână în litigiu din cuprinsul facturii seria BSAR nr. 1985093 din 13.01.2011 emisă în numele SC Sarah Promo SRL Bucureşti a fost executat de numita TTT.

Martorul Pârâu Nicu a declarat organului de cercetare penală că nu are niciun fel de pretenţii împotriva numitului TECC şi a mamei acestuia, inculpata TTT.

C. La începutul anului 2011 numitul VB a decis să achiziţioneze un motor de barcă, astfel că a accesat internetul iar pe site-ul www.probarca.ro a găsit postat un anunţ referitor la vânzarea unui motor marca Mercury de 30 CP.

Fiind interesat a apelat la numărul de telefon afişat la rubrica persoana de contact şi a aflat cu această ocazie că vânzătorul este din sat ****

La scurt timp, conform înţelegerii, martorul s-a deplasat în localitatea mai sus menţionată, unde a luat legătura cu inculpatul TCC şi după ce a vizionat motorul de ambarcaţiune marca Mercury seria OP924471 oferit spre vânzare l-a cumpărat cu suma de 12.000 lei.

În momentul tranzacţiei martorul a întrebat pe inculpat despre provenienţa motorului. Acesta l-a asigurat că a fost achiziţionat în mod legal de la o societate comercială, drept pentru care a înmânat numitului Vodă Bogdan factura fiscală seria TAN nr.****/21.01.2011 cu antetul şi impresiunea ştampilei SC Tanex Prod SRL Bucureşti.

După o anumită perioadă martorul a vrut să înmatriculeze ambarcaţiunea pe care avea ataşat motorul cumpărat de la inculpat, însă la căpitănia portului i-a fost solicitat un document de provenienţă. Drept urmare martorul a luat legătura cu inculpatul TCC cu care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.436/16.03.2011 la Biroul Notarului Public Alexandru Porfir din mun. Tulcea.

Prin raportul de constatare criminalistică grafoscopică nr.308014/20.01.2016 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Tulcea s-a stabilit că scrisul de mână din cuprinsul facturii fiscale şi a chitanţei seria TAN nr.****/21.01.2011 a fost executat de inculpata TTT, iar semnăturile de la rubricile “date privind expediţia” şi “semnătura de primire” au fost executate de inculpatul TCC.

Martorul VB a declarat organului de cercetare penală că în urma tranzacţiei realizate cu inculpatul TCC nu a fost prejudiciat în niciun fel, motiv pentru care nu înţelege să participe în procesul penal în calitate de persoană vătămată ori să se constituie parte civilă.

După parcurgerea procedurii de cameră preliminară, prin încheierea pronunţată la data de 05.05.2016, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 129/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, dispunând începerea judecăţii.

Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor şi au solicitat soluţionarea cauzei prin parcurgerea procedurii prevăzute de art. 375 Cod procedură penală, cerere admisă de instanţa de judecată.

În cursul judecăţii, reprezentantul Ministerului Public şi inculpaţii nu au solicitat administrarea de probe noi.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, ţinând cont şi de declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere a vinovăţiei, reţine următoarele:

În fapt, în perioada 2010-2011 inculpaţii TECC, GEORGESCU (fostă TESLUŢĂ) ELENA şi TCC au valorificat mai multe motoare de ambarcaţiuni pe care le aveau depozitate la pensiunea turistică „Constantin şi Elena” situată în loc. *****.

A.1.În concret, la data de 09.02.2011 inculpatul TECC i-a vândut martorului Simionof Nicolae un motor marca Honda de 75 CP contra sumei de 3100 euro, ocazie cu care i-a înmânat cumpărătorului factura fiscală şi chitanţa seria LEGA nr.****/17.08.2010 cu antetul şi impresiunea ştampilei SC Romex SRL Bucureşti.

Mai mult, între părţi a fost încheiat şi contractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 11/09.02.2011.

Reţine instanţa că potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 113170 din 09.06.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Tulcea s-a stabilit că scrisul de mână în litigiu din cuprinsul facturii fiscale seria LEGA nr.**** din 17.08.2010 emisă de SC Romex SRL Bucureşti a fost executat de inculpatul TECC.

 2. În cursul lunii decembrie 2010 urmare accesării unui site de specialitate, martorul Casilov Vasile-Sorin a găsit un motor de barcă marca Suzuki la vânzare şi adresa vânzătorului din localitatea Dunavăţu de Jos, jud. Tulcea.

După ce s-a înţeles asupra preţului cu inculpatul TECC, martorul s-a deplasat cu autovehiculul personal în loc. Dunavăţu de Jos, la pensiunea turistică “Constantin şi Elena”.

A achitat suma de 2100 lei pentru motorul în cauză, în prezenţa sa inculpatul  completând factura şi chitanţa fiscală ambele cu seria LEGA nr. **** din data de 20.12.2010, documente ce aveau înscrise la rubrica vânzător datele SC Romex SRL Bucureşti, purtând inclusiv ştampila aceleiaşi societăţi comerciale.

Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 113237 din data de 14.07.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Tulcea scrisul în litigiu din cuprinsul facturii seria LEGA nr. ****/20.12.2010 emisă de SC Romex SRL Bucureşti a fost executat de inculpatul TECC.

3. La data de 07.12.2010 martorul Damian Ion s-a deplasat în loc. Dunăvăţu de Jos cu scopul de a achiziţiona un motor de ambarcaţiune de la inculpatul TECC, despre care avea informaţii că deţine astfel de bunuri spre comercializare.

Părţile s-au înţeles asupra unui motor marca Yamaha de 8 CP cu seria 60CR1008670N, pentru care DI a plătit suma de 3200 lei.

În baza actului de identitate predat inculpatului, martorul a primit factura seria DRM nr. 266537/07.12.2010 şi chitanţa nr.396537/07.12.2010 ambele emise în numele SC Dragon Media SRL Bucureşti.

Din cuprinsul concluziilor Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 113461 din 14.07.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Tulcea rezultă că scrisul de mână în litigiu din cuprinsul facturii fiscale seria DRM nr.266537/07.12.2010 emisă de SC Dragon Media SRL Bucureşti a fost executat de inculpatul TECC.

4. La data de 25.07.2010, fiind contactat prin intermediul internetului de către Ştiopei Vasile Aurel din mun. Bistriţa. str. Vasile Lucaciu, nr.5, jud. Bistriţa Năsăud a vândut acestuia un motor de barcă marca Yamaha de 4 CP seria 1006477 încasând suma de 2000 lei (echivalentul a 550 euro).

Motorul a fost expediat cumpărătorului prin serviciul Fan Courier Expres, iar odată cu motorul inculpatul a trimis martorului şi o declaraţie de vânzare-cumpărare olografă pe care a semnat-o la rubrica vânzător şi factura fiscală seria MER nr.306229/25.07.2010 cu antetul şi impresiunea ştampilei SC Meridian Design SRL Bucureşti, CUI RO 17972607 în care a consemnat cu scris de mână la rubrica produsului comercializat motor Yamaha de 4 CP seria 1006477, iar la rubrica cumpărător TECC, fapt atestat şi de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 114571/21.12.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Tulcea.

5. La data de 02.02.2011, fiind contactat prin intermediul internetului de către numitul German Petre din mun. Bucureşti, str. Fabricii, nr.6, bl.25, ap.81, sector 6, inculpatul TECC a vândut acestuia un motor de barcă marca Yamaha de 4 CP având seria 68DS1086043H, încasând suma de 1000 lei.

Motorul de ambarcaţiune vândut a fost expediat cumpărătorului prin serviciul Fan Courier. Odată cu motorul inculpatul a expediat cumpărătorului şi factura fiscală seria ONYX nr.367229/14.01.2011 cu antetul şi impresiunea ştampilei SC Onyx Liv Impex SRL Bucureşti, CUI RO 25564099 în care a consemnat cu scris de mână la rubrica produsului comercializat motor Yamaha de 4 CP seria 68DSI086043H, iar la rubrica cumpărător TECC, fapt atestat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 114571/21.12.2011 întocmit de experţii criminalişti din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Tulcea.

6. La data de 12.01.2011 inculpatul TECC s-a întâlnit în mun. Tulcea cu martorul Pavlu Teodor Constantin, cel din urmă fiind interesat în achiziţionarea unui motor de ambarcaţiune.

Astfel, în schimbul sumei de 4900 lei, inculpatul i-a predat cumpărătorului un motor de ambarcaţiune marca Honda BF 75 CP seria 0752635, ocazie cu care TECC a întocmit şi înmânat factura fiscală seria FMC nr. ****/12.01.2011 şi chitanţa cu acelaşi număr, cu antetul şi impresiunea ştampilei SC La Fleur Maison de Couture SRL Bucureşti, CUI RO 12999805, în care a consemnat cu scris de mână la rubrica produsului comercializat motor Honda de 75 CP seria 0752635, iar la rubrica cumpărător Pavlu Teodor Constantin.

Aspectul sus-menţionat rezultă din concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 113014/05.09.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Tulcea.

Cu prilejul tranzacţiei inculpatul TECC şi Pavlu Teodor Constantin au întocmit şi contractul de vânzare-cumpărare nr.3/12.01.2011 la biroul de avocatură Avram Cătălin-Gabriel din mun. Tulcea.

7. În cursul lunii ianuarie 2011 inculpatul TECC a vândut de la domiciliul său numitului Ştefan Mircea din com. Valea Nucarilor, jud. Tulcea un motor de ambarcaţiune marca Yamaha de 15 CP seria F15BMH6AFKS1000375H, încasând suma de 3800 lei.

Cu prilejul tranzacţiei inculpatul a înmânat cumpărătorului o declaraţie de vânzare-cumpărare olografa şi factura fiscală seria BDAN nr.0938838/17.09.2010 cu antetul şi impresiunea ştampilei SC Daniels Conf SRL Bucureşti, CUI RO 15739258 în conţinutul căreia a consemnat cu scris de mână la rubrica produsului comercializat motor Yamaha de 15 CP seria F15BMH6AFKSI000375H, iar la rubrica cumpărător TCC, fapt atestat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 113014/05.09.2011 întocmit de experţii criminalişti din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Tulcea.

B. 1. După ce a identificat pe un site de profil un anunţ privind un motor de ambarcaţiune marca Tohatsu de 30 CP oferit spre vânzare de pensiunea turistică “Constantin şi Elena” din satul *****, martorul Scacioc Cosmin s-a deplasat în locaţia respectivă la data de 02.10.2010 unde s-a întâlnit cu inculpata g (fostă t) e.

După ce a probat motorul sus-menţionat, martorul a decis să-l cumpere, plătind inculpatei suma de 4900 lei.

În continuare inculpata l-a invitat pe martor în bucătăria pensiunii, loc unde aceasta a completat factura fiscală şi chitanţa cu seria BSAR nr.0204147/02.10.2010, documente ce purtau antetul şi ştampila SC Sarah Promo SRL Bucureşti, CUI ROI6692838.

Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 113235 din 13.07.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic al I.P.J. Tulcea scrisul de mână în litigiu din cuprinsul facturii fiscale seria BSAR nr.0204I47/02.10.2010 emisă în numele SC Sarah Promo SRL Bucureşti a fost executat de numita TTT.

2. Fiind interesat în achiziţionarea unui motor de ambarcaţiune marca Johnson sau Suzuki de 15 CP martorul Pîrîu Nicu s-a deplasat la pensiunea “Constantin şi Elena” din loc. Dunăvăţu de Jos unde, după o discuţie cu inculpatul TECC, cel din urmă nu i-a putut oferi bunuri de natura celor solicitate.

Cu toate acestea, la data de 13.01.2011 inculpatul TECC l-a contactat telefonic pe martor informându-l are de vânzare un motor marca Suzuki de 15 CP, Pîrîu Nicu deplasându-se la pensiunea “Constantin şi Elena” unde i-a fost prezentat motorul Suzuki.

Cum motorul era într-o stare foarte bună, martorul a fost de acord să achite suma de 4000 lei cerută de inculpat solicitându-i acestuia să-i emită factură fiscală.

Inculpatul a fost de acord, a luat actul de identitate al martorului şi a intrat în pensiune pentru a completa factura fiscală. La scurt timp i-a înmânat cumpărătorului factura completată, martorul comparând încă o dată seria motorului cu cea înscrisă în acte (01502F-781721). A plătit preţul de 4000 lei şi a primit motorul în cauză, inclusiv factura fiscală seria BSAR nr. 1985093/13.01.2011.

Din cuprinsul Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 113238 din data de 12.07.2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Tulcea rezultă că scrisul de mână în litigiu din cuprinsul facturii seria BSAR nr. 1985093 din 13.01.2011 emisă în numele SC Sarah Promo SRL Bucureşti a fost executat de inculpatul TTT.

C. La începutul anului 2011 numitul Vodă Bogdan a decis să achiziţioneze un motor de barcă, astfel că a accesat internetul iar pe site-ul www.probarca.ro a găsit postat un anunţ referitor la vânzarea unui motor marca Mercury de 30 CP.

Fiind interesat a apelat la numărul de telefon afişat la rubrica persoana de contact şi a aflat cu această ocazie că vânzătorul este din sat Dunavăţu de Jos, com. Murighiol, jud. Tulcea.

La scurt timp, conform înţelegerii, martorul s-a deplasat în localitatea mai sus menţionată, unde a luat legătura cu inculpatul TCC şi după ce a vizionat motorul de ambarcaţiune marca Mercury seria OP924471 oferit spre vânzare l-a cumpărat cu suma de 12.000 lei.

În momentul tranzacţiei martorul a întrebat pe inculpat despre provenienţa motorului. Acesta l-a asigurat că a fost achiziţionat în mod legal de la o societate comercială, drept pentru care a înmânat numitului VB factura fiscală seria TAN nr.****/21.01.2011 cu antetul şi impresiunea ştampilei SC Tanex Prod SRL Bucureşti.

Prin raportul de constatare criminalistică nr.308014/20.01.2016 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Tulcea s-a stabilit că scrisul de mână din cuprinsul facturii fiscale şi a chitanţei seria TAN nr.****/21.01.2011 a fost executat de inculpata TTT, iar semnăturile de la rubricile “date privind expediţia” şi “semnătura de primire” au fost executate de inculpatul TCC.

Situaţia de fapt mai sus menţionată rezultă din raportatele de constatare criminalistică grafoscopică întocmite de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Tulcea, înscrisurile reprezentate de facturi fiscale şi chitanţe, declaraţiile martorilor, raportatele de constatare tehnico-ştiinţifică, chitanţele de plată a prejudiciului cauzat bugetului de stat, alte înscrisuri, toate coroborate cu declaraţiile de recunoaştere a faptelor, date de inculpaţi.

Sub aspectul legii penale mai favorabile inculpaţilor, instanţa reţine că pentru limitele de pedeapsă în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată  prevăzute de Noul Cod penal sunt superioare celor prevăzute de Codul penal anterior.

A. În drept, fapta inculpatului TECC care, în perioada 25.07.2010 – 14.10.2011 prin acte materiale distincte, executate în realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale, în vederea producerii consecinţelor juridice, a întocmit în fals facturi fiscale şi chitanţe în baza cărora a vândut motoare de ambarcaţiuni către numiţii *********, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals in înscrisuri sub semnătură privata în formă continuată,  prevăzută de art. 290 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al conţinutului constitutiv al infracţiunii rezidă din acţiuni de contrafacere a scrierii, urmată de încredinţarea înscrisurilor false în vederea producerii de consecinţe juridice.

Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea faptei(ex re), asupra căreia nu există niciun dubiu.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 alin. (1) lit. a) Cod penal anterior, prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea sa.

B. În drept, fapta inculpatei G (fostă T) E care, la 02.10.2010 şi 13.01.2011, prin acte materiale distincte, executate în realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale, în vederea producerii consecinţelor juridice, a întocmit în fals facturi fiscale şi chitanţe în baza cărora a vândut motoare de ambarcaţiuni către numiţii ***, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals in înscrisuri sub semnătură privata în formă continuată,  prevăzută de art. 290 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al conţinutului constitutiv al infracţiunii rezidă din acţiuni de contrafacere a scrierii, urmată de încredinţarea înscrisurilor false în vederea producerii de consecinţe juridice.

Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea faptei(ex re), asupra căreia nu există niciun dubiu.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 alin. (1) lit. a) Cod penal anterior, prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea sa.

C. În drept, fapta inculpatului TCC care, la data de 21.01.2011, a falsificat factura fiscală în baza căreia a vândut un motor de ambarcaţiune către SC Simbol Auto RO SRL Galaţi, reprezentată prin Vodă Bogdan, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals in înscrisuri sub semnătură privata,  prevăzută de art. 290 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al conţinutului constitutiv al infracţiunii rezidă din acţiuni de contrafacere a scrierii, urmată de încredinţarea înscrisului fals în vederea producerii de consecinţe juridice.

Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea faptei(ex re), asupra căreia nu există niciun dubiu.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 alin. (1) lit. a) Cod penal anterior, prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea sa.

Pe cale de consecinţă, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 Cod de procedură penală, în sensul că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, instanţa va ţine cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal anterior, respectiv : dispoziţiile părţii generale ale codului penal,  limitele de pedeapsă ale infracţiunii, gradul de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta, persoana inculpatului şi comportamentul din tot cursul procesului penal.

Din cuprinsul certificatelor de cazier judiciar rezultă că inculpata GTE se află la primul conflict cu legea penală, inculpatul TCC a fost condamnat în anul 1999 la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.500.000 lei, faţă de acesta fiind dispusă şi o soluţie de renunţare la urmărirea penală în anul 2015 sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice; în ceea ce îl priveşte pe inculpatul TECC instanţa reţine că acesta a fost condamnat la 30 zile amendă în cuantum de 50 de coroane suedeze de instanţele din Suedia în anul 2015.

În considerarea celor sus-reţinute, ţinând seama de atitudinea cooperantă şi regretul manifestat de inculpaţi, precum şi de conduita anterioară săvârşirii infracţiunilor:

A. în temeiul art. 290 alin. (1) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal, instanţa urmează să condamne inculpatul TECC la pedeapsa de 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în intervalul 2010-2011 a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Natura infracţiunii comise precum şi atitudinea inculpatului faţă de norma de incriminare, conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi ce impune interzicerea exercitării drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal anterior, deoarece exercitarea acestor drepturi, are în vedere o responsabilitate de ordin civic pe care inculpatul, prin săvârşirea infracţiunii, a dovedit că nu o are.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 71 Cod penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, instanţa va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa reţine că scopul educativ, preventiv şi represiv al pedepselor poate fi atins şi fără executarea efectivă a în regim de detenţie.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 81 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi va stabili un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 alin. (1) Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal anterior, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei, urmând ca acesta să execute în întregime pedeapsa ce va fi adiţionată la pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

În temeiul art. 71 alin. (5) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal, se va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, stabilit de către instanţă în baza art. 82 alin. (1) Cod penal anterior.

B. în temeiul art. 290 alin. (1) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal, instanţa urmează să condamne inculpata GTE la pedeapsa de 4 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în intervalul 2010-2011 a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Natura infracţiunii comise precum şi atitudinea inculpatei faţă de norma de incriminare, conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi ce impune interzicerea exercitării drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal anterior, deoarece exercitarea acestor drepturi, are în vedere o responsabilitate de ordin civic pe care inculpata, prin săvârşirea infracţiunii, a dovedit că nu o are.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 71 Cod penal anterior, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, instanţa va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa reţine că scopul educativ, preventiv şi represiv al pedepselor poate fi atins şi fără executarea efectivă a în regim de detenţie.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 81 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi va stabili un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, conform art. 82 alin. (1) Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal anterior, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei, urmând ca acesta să execute în întregime pedeapsa ce va fi adiţionată la pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

În temeiul art. 71 alin. (5) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal, se va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, stabilit de către instanţă în baza art. 82 alin. (1) Cod penal anterior.

C. în temeiul art. 290 alin. (1) Cod penal anterior, raportat la art. 63 alin. (3) teza a II-a Cod penal anterior, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal, instanţa urmează să condamne inculpatul TCC la pedeapsa de 1500 lei amendă penală, sub aspectul săvârşirii la data de 21.01.2011 infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Instanţa urmează să atragă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 indice 1 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal, referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării cu rea credinţă a amenzii.

D. În drept, potrivit art. 25 alin. (3) Cod procedură penală, instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris (…).

Din cuprinsul rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite în cauză a rezultat faptul că inculpaţii au întocmit în fals facturi fiscale şi chitanţe în baza cărora au vândut motoare de ambarcaţiune.

În mod evident, respectivele înscrisuri sunt fondate pe o cauză ilicită.

Cauza (scopul) este acel element al actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act, iar potrivit art. 968 Cod civil anterior – cauza este nelicită când este prohibită de legi, contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.

Cum un înscris nu poate exista în mod valabil dacă este întemeiat pe o cauză ilicită (art. 948 raportat la art. 968 Cod civil) – sancţiunea care se impune este desfiinţarea acestuia.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 25 alin. (3) Cod procedură penală instanţa va dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri:

- factura fiscală seria LEGA nr.****/17.08.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Romex SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria LEGA nr.****/20.12.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Romex SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria DRM nr.266537/07.12.2010 şi chitanţa nr.396537/07.12.2010, emise în numele SC Dragon Media SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria BSAR nr.0204147/02.10.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Sarah Promo SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria BSAR nr.1985093/13.01.2011 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Sarah Promo SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria MER nr.306229/25.07.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Meridian Design SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria ONYX nr.367229/14.01.2011 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Onyx Liv Impex SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria FMC nr.****/12.01.2011 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC La Fleur Maison de Couture SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria BDAN nr.0938838/17.09.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr emise în numele SC Daniels Conf SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria FMC nr.0085331/29.10.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC La Fleur Maison de Couture SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria BCRI nr.0556938/16.07.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Cristal Shoes Prod SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria BCRI nr.0556945/23.09.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Cristal Shoes Prod SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria MER nr.544336/15.10.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Meridian Design SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria CONS nr.085306/08.12.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Creta Sun SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria RITM nr.2509733/05.11.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Abundent Ritm SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria RITM nr.2509737/11.08.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Abundent Ritm SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria SDFG nr.0105527/25.11.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Luxiord SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria AMA nr.532115/28.11.2010 şi chitanţa seria AMA nr.496115/28.11.2010, emise în numele SC Ama Cris Comtextil SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria BBUE nr.032503l/22.01.2011 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Bussero Expert SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria CRI nr.43il33/17.11.2010 şi chitanţa seria CRI nr.267133/17.11.2010, emise în numele SC Crido Grup SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria BLUEf nr.5001641/03.03.2011 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Blue Spring Impex SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria BLUEf nr,5001642/03.03,2011 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Blue Spring Impex SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria BDAN nr.0938447/26.12.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Daniels Conf SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria CAMf nr.5001834/23.02.2011 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Camadore Trade SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria CAMf nr.5001835/23.02.2011 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Camadore Trade SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria TAN nr.5008887/27.02.2011 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Tanex Prod SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria BSAR nr.024142/04.05.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Sarah Promo SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria DUO nr.0035319/06.03.2010 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Duomar SRL Bucureşti,

- factura fiscală seria TAN nr.****/21.01.2011 şi chitanţa cu acelaşi număr, emise în numele SC Tanex Prod SRL Bucureşti.

În temeiul art. 274 alin.(1) Cod procedură penală, va obliga inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum de câte 1250 lei fiecare.