8206-plg.contrav

Sentinţă civilă 287 din 04.02.2014


INSTANŢA:

Sub nr. ………. s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei ……… la data de ……….., plângerea formulată de petenta ………………. în contradictoriu cu intimat …………………, împotriva procesului verbal de contravenţie seria ……………., solicitând anularea acestuia ca nelegal.

În motivarea cererii, petenta a arătat, în esenţă, că a înstrăinat autoturismul …….. numitului …………., şi nu ea era cea care a condus autoturismul la data încheierii procesului verbal de contravenţie.

Prin sentinţa civilă …………. pronunţată de …………………., s--a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei ………. şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei …………, unde s-a înregistrat dosarul ………..

S-a administrat proba testimonială, fiind audiat martorul ………. şi proba cu înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată arătând în esență, că procesul verbal a fost întocmite cu respectarea dispoziților legale.

Examinând actele dosarului, instanța reține că prin procesul verbal de contravenţie seria ……nr. ……….., petenta a fost sancționată contravențional în baza art.8 din OG 15/2002, reținându-se că la data de ……….., aceasta a circulat pe raza localității …………., fără a deține rovignetă valabilă .

Verificând legalitatea și temeinicia procesului verbal,  în acord cu art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că acestea au fost încheiate cu respectarea cernțelor de formă stabilite de art. 16 și urm. din același act normativ.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal instanța reține că potrivit art. 8 alin.1 din OG 15/2002, constituie contravenție, fapta de a circula fără a deține rovignetă valabilă.

În cauza de față, agentul constatator a considerat, că vinovată de săvârșirea contravenție prevăzute de textul de lege mai sus arătat, se face petenta, întrucât la data de ………, în evidențele Direcției Permise de conducere și înmatriculări a vehiculelor, aceasta figura ca proprietara autovehicului cu număr de înmatriculare …………...

Este adevărat, că responsabilitatea achitării rovignetei revine deținătorului autovehiculului, însă elementul material al contravenției în discuție nu constă doar în neîndeplinira acestei obligații ci în fapta de a circula fără a deține rovigneta valabilă.

În aceste condiții, în opinia instenței, subiect activ al contravenției prev. de art. 8 din OG 15/2002, este conducătorul autovehiculului, indiferent dacă acesta are sau nu și calitatea de deținător și utilizator al respectivului autovehicul.

Or, în speța dedusă judecății,  nu numai că nu s-a probat că autovehiculul …………. nu era condus de către petentă ci mai mult decât atât, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că la data de ……….., proprietarul autoturismului era ………….

Împrejurarea că petenta nu a făcut  demersurile necesare radierii calității sale de proprietar al autovehicului din evidențele Direcției Permise de conducere și înmatriculări a vehiculelor nu poate duce la sancționarea acesteia în baza art. 8 din OG 15/2002, ci eventual ar putea atrage aplicarea unei alte sancțiuni contravenționale, cu condiția existenței unui act normativ care să o prevadă.

Concluzionând că în mod greşit s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției prev. de art. 8 din OG 15/2002 , plângerea acesteia urmează a fi admisă cu consecinţa anulării procesului verbal ca netemeinic.