Drepturi

Prin cererea înregistrată  sub nr. x la 30.03.2016, reclamantul C. N. a chemat în judecată pe pârâta C. D. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:  obligarea pârâtei  să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren de 6834 mp, teren situat pe raza comunei E. şi înscris în CF nr. x al comunei E.; obligarea pârâtei la plata unei prestaţii cu caracter permanent, cu titlul de chirie, pentru suprafaţa proprietatea reclamantului de la data promovării acţiunii şi până la desfiinţarea/mutarea celor 5 stâlpi de electricitate de pe suprafaţa terenului său; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ce reprezintă lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani de la data introducerii acţiunii şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea procesului.

În motivare a arătat că, în fapt, este proprietarul unui teren în suprafaţă de 6834 mp, situat în comuna E., punctul C., judeţul M., teren ce se află în posesia sa şi a familiei sale de peste 100 de ani. Precizează faptul că pe acest teren se află amplasaţi 5 stâlpi de electricitate, stâlpi ce aparţin pârâtei, iar modalitatea în care aceştia sunt amplasaţi fac imposibilă folosirea acestui teren de către reclamant.

A mai arătat faptul că amplasarea acestor stâlpi de electricitate a fost făcută în mod abuziv, în condiţiile în care pe el sau pe familia sa nu i-a notificat absolut nimeni, motiv pentru care consideră că sunt îndreptăţiţi la despăgubiri.

Cu toate că este proprietar nu se poate folosi de toate atributele pe care le conferă acest drept de proprietate, în condiţiile în care pe acest teren nu pot fi edificate construcţii datorită existenţei acestor stâlpi de electricitate care străbat proprietatea sa pe mijloc, pe toată lungimea acestuia.

Legea nr. 13/2007 a energiei electrice prevede că în cazul în care pentru realizarea unei capacităţi energetice (reţele electrice) este necesară utilizarea unui teren proprietate privată, titularul autorizaţiei de înfiinţare fie va cumpăra terenul de la proprietar, fie poate iniţia proceduri de expropriere, dar în nici un caz nu este acordat prin lege vreun drept asupra oricărui teren proprietate privată.

În aceste condiţii, consideră că pârâtei îi incumbă obligaţia personală de a plăti o despăgubire proprietarului terenului, întrucât nu se poate îmbogăţii pe nedrept din paguba acestuia.

Precizează faptul că la data de 22.01.2016 s-a adresat pârâtei în vederea rezolvării pe cale amiabilă a acestei probleme, însă prin adresa nr. x aceasta i-a comunicat faptul că nu înţelege să mute stâlpii de electricitate decât pe cheltuiala reclamantului.

Cu privire la solicitarea sa de obligare a pârâtei la plata unei chirii aferente folosirii terenului pentru scopurile sale personale, solicită  să se aibă în vedere următoarele aspecte :

Pârâta s-a folosit un timp foarte îndelungat de proprietatea sa, fără însă a plăti nicio chirie sau altă prestaţie în consideraţia sa. Solicită  să se aibă în vedere faptul că oricine foloseşte cu titlul de servitute un anumit teren, loc, spaţiu este ţinut în conformitate cu prevederile legale la plata unei sume de bani pentru folosinţa acelui spaţiu.

În speţă, invocă dispoziţiile art.602 Cod Civil, care  arată că legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate, fie în interes public, fie în interes privat, însă în cazul de faţă nu se află într-o asemenea situaţie, prin urmare se vede obligat să facă aplicarea art. 617 şi următoarele, cu precădere art. 621, care la alin.2  arătă că, obligaţia de a permite trecerea prin fondul său a cablurilor electrice subterane ori aeriene subzistă numai pentru situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare. La alin. 3 se arată în mod clar că „în toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste."

Prin urmare, sunt îndreptăţiţi să ceară plata acestor despăgubiri lunare pentru servitutea de loc ce o deţine pârâta, urmând ca în urma unei expertize să se stabilească valoarea plăţii juste ce urmează să le fie plătită la cota pieţei.

În dovedire a depus adresa nr. 1/22.01.2016,  răspunsul  pârâtei la sesizarea reclamantului,  plan de amplasament şi delimitare a imobilului, extras de carte funciară,  copie CI reclamant.

Acţiunea a fost legal timbrată cu 350 lei taxa de timbru.

Prin serviciul registratură la 29.04.2016 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia  necompetenţei teritoriale a Judecătoriei C., întrucât sediul pârâtei este la C.,iar pe raza de competenţă a Judecătoriei C. nu are decât staţii de înaltă tensiune şi puncte tehnice de reparaţie şi întreţinere. De asemenea, a arătat că acţiunea nu este timbrată corespunzător, este timbrat doar capătul de cerere privind despăgubirile,  nu a timbrat capătul de cerere privind  revendicarea  de la capătul I şi nici capătul II  de cerere privind chiria.

A mai arătat, în esenţă, că reclamantul a dobândit terenul prin sentinţa judecătoreasca din anul 2005. La aceasta data în vigoare era Legea 318/2003, lege abrogată ulterior, azi fiind în vigoare Legea 123/2012, şi nu Legea 13/2007, aşa cum arată reclamantul. Categoria de folosinţă a terenului este arabil-fâneţe.

Conform Legii 123/2012, lege în vigoare la data cumpărării terenului în discuţie, exercitarea dreptului de uz şi servitute se face fără intabulare în Cartea funciara. Este o servitute legală.

Pe cale de excepţie, invocă faptul că reclamantul nu poate şi nu este proprietarul terenului de sub instalaţiile electrice (de sub fundaţia stâlpilor întrucât pentru terenul de sub conductoarele electrice aeriene are servitute legală şi gratuită) întrucât terenul aferent acestora aparţine domeniului public al Statului şi aparţine conform Legii 123/2012 art. 44 punctul (4) domeniului public al Statului: "Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.", linia electrică fiind amplasată în baza unor Decrete de expropriere.

Reclamantul nu contestă faptul că la data pronunţării sentinţei instalaţiile electrice erau pe terenul în discuţie. Astfel pe teren erau amplasate instalaţiile electrice în discuţie, instalaţii afectate unei utilităţi publice: distribuţia publică de energie electrică, iar instalaţiile electrice respective nu fuseseră construite după 1990, ci cu mult înainte de 1990, în anul 2005 acestea fiind funcţionale şi existente în teren domeniu public al statului.

C. D. SA are un drept legal asupra terenului de sub instalaţia electrică în discuţie, drept născut prin contractul de concesiune înaintea emiterii contractului de cumpărare teren din anul 2013, contractul de concesiune fiind aprobat în anul 2005 printr-un Ordin de Ministru publicat in Monitorul oficial.

Instalaţia electrică construită înainte de 1990 constituie de fapt o adevărata sarcina ce afectează fondul. Aceasta sarcina incumba titularului dreptului real, în fapt, proprietarul terenului din jurul acestei instalaţii, constituind deci o obligaţie propter rem, accesorie dreptului real pe care îl îngrădeşte însă cu respectarea dispoziţiilor art. 480 din Vechiul Cod civil, text de lege în vigoare la data reconstituirii dreptului de proprietate în baza legii 18/1991, text de lege preluat adliteram şi de Noul Cod Civil. Potrivit acestui text de lege atât din Vechiul cât şi din Noul Cod civil titularul dreptului de proprietate poate dispune de lucrul său, însă în limitele stabilite de lege. În aceasta speţa,  legea a restricţionat exercitarea proprietăţii private de respectarea proprietăţii publice. Aceasta restricţionare este în concordanţă cu legea, deoarece terenul aferent instalaţiilor electrice nu poate fi în nici un fel proprietatea reclamanţilor.

Pe fondul cauzei a arătat că nu este posibil ca un teren domeniu public (terenul de sub instalaţiile electrice ) să fie introdus în circuitul civil prin emiterea prin reconstituire drept proprietate .

Încadrarea prin lege organică a terenurilor pe care se situează reţelele energetice de distribuţie în categoria terenurilor cu destinaţie specială, precum şi reglementarea unui regim juridic special al acestora, propriu domeniului public al statului, se justifica prin caracterul de bun public de interes naţional al fondului energetic şi corespund pe deplin regimului constituţional de protecţie a proprietăţii.

Nu se poate vorbi în speţă de o expropriere gratuită a terenului reclamanţilor. Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora, deşi ar putea avea ca efect o eventuala lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii private. În speţa de faţă nu este vorba de o lipsire de venituri întrucât reclamanţii au beneficiat de restituirea unui teren cu sarcini (reţeaua electrica existentă). Mai mult sub liniile electrice de înaltă tensiune terenul se poate cultiva conform normativelor tehnice dar se poate şi construi în anumite condiţii reglementate expres de normativele tehnice din domeniu.

A mai arătat că reclamantul încearcă sa acrediteze idea că pârâta a amplasat pe terenul său o reţea electrica nouă fără îndeplinirea formalităţilor legale. Pârâta nu a amplasat în teren o reţea noua ci ea exista în teren la data cumpărării fiind construită de Statul Roman înainte de 1990.

În plus în speţă nu a fost demonstrată o cupla a societăţii pârâte, sau vreo pagubă pricinuită de către aceasta.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la încheierea unui contract de închiriere, acţiunea este inadmisibila întrucât Instanţa nu se poate subroga voinţei pârâtei de a nu încheia un contract de închiriere, pârâta neputând fi obligată să încheie un astfel de contract. Nu are cum să închirieze teren domeniu public al Statului, teren lăsat în folosinţa pârâtei cu titlu gratuit, iar în ceea ce priveşte conductoarele electrice aeriene, acestea supratraversează terenul, terenul este extravilan fâneţe, deci reclamantul îşi poate folosi terenul conform categoriei sale de folosinţa, astfel că nu există vreo paguba pricinuita de pârâtă.

Prin încheierea de şedinţă din  22.06.2016  instanţa a  încuviinţat pentru reclamant  proba cu înscrisuri şi a respins proba cu efectuarea unei expertize ca neconcludentă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa apreciază acţiunea reclamantului neîntemeiată, urmând să o respingă, pentru următoarele considerente:

În fapt, reclamantul este proprietarul unui teren în suprafaţă de 6834 mp, situat în comuna E., punctul C., judeţul M., teren traversat de o reţea de electricitate, dintre stâlpi de susţinere a cablurilor  electrice, 5 fiind amplasaţi pe acest teren.

Stâlpi de electricitate aparţin pârâtei, care a concesionat prin antecesoarea Electrica O.  SA, reţeaua electrică de distribuţie a energiei în anul 2005, fiindu-i concesionat totodată prin art.2.2 din contract şi terenul domeniul public al statului de sub instalaţiile electrice, contractul nr.6/20.06.2005 fiind aprobat prin Ordinul nr.404/2005 al Ministrului Economiei publicat in Monitorul oficial (f.67-74).

Pârâta invocă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei C. nu a Judecătoriei O., astfel încât instanţa nu se va pronunţa asupra acestei excepţii, considerând că paragraful din întâmpinare privind excepţia, a rămas în mod eronat de la o altă întâmpinare adresată Judecătoriei C., aşa cum sunt pasaje întregi în întâmpinare referitoare la stări de fapt care nu au legătură cu cererea dedusă judecăţii, spre exemplu: ,, că reclamantul a dobândit terenul prin sentinţa judecătoreasca din anul 2005. La aceasta data în vigoare era Legea 318/2003, lege abrogată ulterior, azi fiind în vigoare Legea 123/2012, şi nu Legea 13/2007, aşa cum arată reclamantul,,; ,, Conform Legii 123/2012, lege în vigoare la data cumpărării terenului în discuţie, exercitarea dreptului de uz şi servitute se face fără intabulare în Cartea funciara. Este o servitute legală; că nu este posibil ca un teren domeniu public (terenul de sub instalaţiile electrice ) să fie introdus în circuitul civil prin emiterea unui drept prin reconstituire drept proprietate,;  ,,drept născut prin contractul de concesiune înaintea emiterii contractului de cumpărare teren din anul 2013,,etc..,, (f.17,22).

În ceea ce priveşte taxa de timbru, instanţa observă că aceasta a fost achitată de reclamant la introducerea cererii, conform aprecierii sale (f.13), urmând ca după efectuarea expertizei solicitate ca probă, care ar stabili valoarea prejudiciului, să o suplimenteze, astfel că excepţia netimbrării nu este întemeiat, urmând a fi respinsă.

Pe fond, instanţa reţine că pârâta are amplasaţi pe terenul reclamantului 5 stâlpi de electricitate, fapt recunoscut de aceasta, însă aceşti stâlpi există pe terenul reclamantului dinainte de anul 1990, reţeaua electrică fiind de utilitate publică, edificată anterior concesionării distribuţiei de energie electrică de către reclamantă, în anul 2005.

Potrivit art.44 alin.(4) din Legea nr.123/2012 a energiei electrice  şi a gazelor: ,, Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului,,.

Reclamantul invocă  Legea nr.13/2007 ca temei al cererilor sale, dar instanţa constată că această lege a fost abrogată prin Legea nr.123/2012.

Alte temeiuri ale cererilor reclamantului sunt art.602, art.617, şi art. 621 alin.(2),(3) Cod civil.

Conform acestor prevederi: ,, Legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate fie în interes public, fie în interes privat; Limitele legale în interes privat pot fi modificate ori desfiinţate temporar prin acordul părţilor; Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii sau materiale cu acelaşi scop; Această obligaţie subzistă numai pentru situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare; În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilităţi noi, despăgubirea trebuie să fie şi prealabilă,,.

Instanţa reţine că aceste dispoziţii ale codului civil sunt prevederi generale - codul civil fiind o lege generală - care sunt limitate prin dispoziţii ale unor  legi speciale, cum sunt cele prevăzute în art.44 alin.(4) din Legea nr.123/2012, şi art.3 alin.(1),(3) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, iar pe de altă parte legea în care sunt cuprinse, Codul civil din 2009, nu retroactivează pentru situaţii născute anterior anului 2009.

Potrivit acestor dispoziţii: ,,Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului,,; Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art.135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege. Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art.135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct.I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege,,.

În anexă la pct.14 se regăsesc reţelele de transport al energiei electrice, care includ toate instalaţiile înglobate în aceste reţele, deci şi stâlpi de susţinere al firelor aeriene.

Prin urmare, instanţa apreciază că, în cauza pendente, nu sunt aplicabile dispoziţiile codului civil, invocate de reclamant,  pârâta având în baza unor legi speciale, care derogă de la legea generală, potrivit principiului de drept ,, specialul derogă de la general,, un drept de servitute legală şi gratuită asupra terenurilor pe care se regăsesc reţelele electrice de utilitate publică, cu toate componentele sale,  şi care rămân în proprietate publică a statului.

Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile  energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora, deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici în una de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii private.

Aceste argumente se regăsesc în considerentele Deciziei nr.232/21.04.2005 a Curţii Constituţionale,  privind respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a art.37 alin.(4) din Legea nr.318/2003 a energiei electrice, în vigoare la pronunţarea Curţii, prevedere care azi se regăseşte la art.44 alin(4) din Legea nr.123/2012.

Şi în Decizia nr.878/10.07.2008 a Curţii Constituţionale se regăsesc aceleaşi considerente, la care se adaugă argumentaţia că exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile  energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora, prin lege, nu reprezintă o expropriere formală sau de  fapt, ci o restricţie privind bunurile private în interes naţional, în conformitate cu art.1 paragraful al doilea din Protocolul nr.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a reţinut într-o altă decizie, nr. 17/2012, că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

De asemenea, prin Decizia nr. 89 din 20 ianuarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2009, Curtea a stabilit că înfiinţarea instalaţiilor şi executarea lucrărilor la capacităţile energetice pentru buna funcţionare a acestora reprezintă un interes general major şi, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condiţiile exercitării dreptului de proprietate.

De altfel, şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că "drepturile fundamentale, în special dreptul de proprietate, nu apar ca prerogative absolute, ci trebuie luate în considerare prin raportare la funcţia lor în societate. Aceasta înseamnă că restricţiile ce răspund unor obiective de interes general nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o intervenţie nemăsurată şi intolerabilă care ar aduce atingere însăşi substanţei dreptului garantat".

Analizând şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se observă că se lasă statului o marja de apreciere, în funcţie de nevoia reala a comunităţii în adoptarea măsurii de privare de proprietate.

Astfel, prin Hotărârea din data de 31 mai 2011, pronunţată în cauza Mirela Cernea şi alţii împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a arătat că, "într-un domeniu atât de complex si de delicat ca cel al strategiei naţionale în domeniul energetic, statul dispune de o marja largă de apreciere pentru a-şi desfăşura politicile sale de interes general." Prin decizia pronunţată în această cauză, instanţa europeană a reţinut că unul dintre principalele argumente prezentate de către toţi reclamanţii în sprijinul tezei conform căreia restricţiile aduse exercitării dreptului lor de proprietate ar fi disproporţionate se bazează pe faptul că nu au primit nicio despăgubire care să compenseze drepturile de uz şi de servitute concesionate titularei autorizaţiei de exploatare a capacităţii energetice amplasate pe terenul lor.

Curtea europeana reţine că atunci când este vorba de o măsură de reglementare a folosirii bunurilor, ca în cazul de faţă, lipsa despăgubirii este unul dintre factorii care trebuie luaţi în considerare pentru a stabili dacă a fost respectat un just echilibru, dar acesta nu poate, ca atare, să reprezinte o încălcare a art.1 din Protocolul 1.

Caracterul proporţional al unei atingeri aduse dreptului la respectarea bunurilor poate să depindă, de asemenea, de existenţa unor garanţii de procedură care să asigure că punerea în aplicare a sistemului şi impactul său asupra proprietarului nu sunt nici  arbitrare, nici imprevizibile.

Curtea Europeană a mai constatat că legile naţionale adoptate în domeniul energetic conţin asemenea garanţii, având în vedere atât legislaţia anterioară Legii nr. 13/2007, cât şi dispoziţiile acestei legi, care se regăsesc şi în Legea nr.123/2012.

În consecinţă, Instanţa apreciază că nu este întemeiată cererea reclamantului în privinţa niciunuia dintre cele trei petite: de obligare a reclamantului de a-i lăsa în proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren de 6834 mp, aceasta fiind în posesia şi proprietatea reclamantului, cu excepţia terenului de sub stâlpi, care a fost, este şi va rămâne proprietate publică a Statului Român pe durata existenţei reţelei electrice de utilitate publică, pârâta având un drept de servitute legală şi gratuită asupra lui, în temeiul art.44 alin.(4) din Legea nr.123/2012, coroborat cu art. art.3 alin.(1),(3) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, art. 44 alin. (1) teza a doua, art.136 alin.(5) din Constituţie, şi Deciziile Curţii Constituţionale invocate anterior; de a-i fi plătită de pârâtă o chirie lunară de la data introducerii acţiunii până la desfiinţarea sau mutarea stâlpilor, şi de a-i fi plătită o despăgubire pentru lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani, pentru aceleaşi motive.

Încadrarea prin lege organică, Legea nr.123/2012, a terenurilor pe care se situează reţelele energetice de distribuţie în categoria terenurilor cu destinaţie specială, precum şi reglementarea unui regim juridic special al acestora, propriu domeniului public al statului, se justifica prin caracterul de bun public de interes naţional al fondului energetic şi corespunde pe deplin regimului constituţional de protecţie a proprietăţii.

Contravaloarea lipsei de folosinţă pe ultimii 3 ani pentru terenul pe care se află reţeaua electrică de înalta tensiune, ar putea fi datorată doar în situaţia existenţei unui prejudiciu cu ocazia reparării reţelei, ceea ce nu este cazul în speţa pendente, mai mult din extrasul de carte funciară de la fila 10 şi planşele foto de la filele 49,50 dosar rezultând că terenul este fâneaţă.

Domenii speta

Spete similare