Revendicare mobiliară răspundere. civilă delictuală - lipsa unor probe privind faptul că bunurile se aflau în spaţiul preluat de pârâtă; lipsa faptei ilicite

Hotărâre 24017 din 10.12.2015


INSTANŢA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamanta SC M.R. SRL a chemat în judecată pârâta SC S.T. SRL solicitând instanţei în principal obligarea pârâtei la restituirea bunurilor mobile proprietatea reclamantei reprezentând mobilier, echipamente şi obiecte de inventar din magazinul M.MF 078 care a funcţionat în imobilul proprietatea pârâtei situat în Bucureşti…, sector 1, în subsidiar obligarea pârâtei la plata sumei de 5993,66 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului creat prin nerestituirea bunurilor mobile, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat în esenţă faptul că a încheiat cu pârâta contractul de locaţiune nr. 5424/25.06.2010, că urmare a deschiderii procedurii insolvenţei la data de 16.02.2012  şi notificării 972/27.02.2012 pârâtei de deschidere a procedurii insolvenţei s-a menţinut contractul de locaţiune în temeiul art. 86 alin 1 Legea nr. 85/2006 şi că ulterior la data de 12.04.2012 a notificat pârâtei denunţarea contractului de locaţiune.

A mai arătat reclamanta că prin sentinţa civilă nr. 10242/11.10.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a dispus trecerea la procedura falimentului reclamantei şi sigilarea bunurilor din averea debitoarei, iar la data de 29.10.2012 reclamanta a comunicat pârâtei deschiderea procedurii falimentului şi a solicitat restituirea bunurilor rămase în spaţiul închiriat.

A arătat reclamanta că individualizarea bunurilor ce fac obiectul revendicării mobiliare sunt detaliate în factura echipamente publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 15800/07.11.2012, iar valoarea estimată a bunurilor este de 5993,66 euro.

A invocat recunoaşterea din partea pârâtei din notificarea nr. 8486/21.11.2012.

Pe capătul subsidiar, reclamanta a invocat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei în temeiul disp. art. 1349 C.civ. , că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale.

În drept, a invocat art. 563,566 alin 1 şi 3, 1349 C.civ., Legea nr. 85/2006.

În susţinerea cererii a depus înscrisuri (f. 7-43).

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru conform art. 77 alin 1 din Legea nr. 85/2006.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a învederat în esenţă faptul că la data de 17.01.2012 prin adresa nr. 1983 a notificat desfiinţarea contractului de închiriere în baza pactului comisoriu de gradul IV inserat în art. 8 pct. 4 din contract şi a solicitat eliberarea spaţiului în 10 zile de la primirea notificării, dar că pârâta a rămas în pasivitate. A arătat că a revenit cu o notificare înregistrată sub nr. 2632/30.01.2012 şi prin care a anunţat sigilarea spaţiului în data de 30.01.2012 şi a somat debitoarea să stabilească data pentru eliberarea spaţiului, nici la această adresă pârâta nu a răspuns. A arătat că a înregistrat sub nr 3357/10.02.2012 o n ouă adresă având ca obiect somarea debitoarei să se prezinte în data de 14.02.2012 la spaţiul comercial  pentru predarea spaţiului şi ridicarea bunurilor rămase în spaţiu, făcând menţiune asupra aprecierii de bunuri abandonate în cazul neprezentări pârâtei. A arătat că aceeaşi adresă a fost trimisă şi prin executorul judecătoresc, dar s-a refuzat primirea. A arătat pârâta că în data de 140.2.2012 au schimbat yala şi lacătul la imobil, în prezenta a doi martori, fără ca vreun reprezentant al reclamantei să se prezinte, că încetarea efectelor contractului şi acţiunile de eliberare a spaţiului s-au derulat înaintea deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei car a avut loc la data de 16.02.2012.

A contestat pârâta existenţa în spaţiu a bunurilor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată, că bunurile aveau o uzură aferentă trecerii timpului.

În drept, a invocat art. 205-208 C.pr.civ.

În susţinere a depus înscrisuri (f. 52-66).

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 25.06.2010 s-a încheiat între reclamantă în calitatea de locatar şi pârâtă în calitatea de locator contractul de locaţiune nr. 5424 având ca obiect un spaţiu situat în Bucureşti, …., sector 1 în suprafaţă utilă de 74,25 mp, destinat desfăşurării activităţii specifice locatarului comerţ cu amănuntul (f. 10-14).

Potrivit art. 4.1. din contract chiria este în cuantum de 1400 euro plus TVA, scadentă în 10 zile de la primirea facturii, dar nu mai târziu de 30 a lunii în curs pentru luna următoare.

Potrivit art. 8.3. din contract părţile au stipulat un pact comisoriu de grad IV, prevăzând expres că neplata chiriei timp de 1 una lună atrage desfiinţarea contractului de plin drept fără acţiune în justiţie şi fără nicio altă formalitate prealabilă (pact comisoriu de grad IV), urmând ca aceasta să îşi producă efectele de la data primirii de către locatar a notificării locatorului, prin recomandată cu confirmare de primire expediată la spaţiul comercial ce face obiectul contractului sau la sediul social unde locatarul figurează înscris la Registrul Comerţului.

La data de 17.01.2012 pârâta a notificat reclamantei desfiinţarea de plin drept a contractului de închiriere nr. 5424/25.06.2010 (f. 57), notificare înregistrată la reclamantă sub nr. 1983 (f. 57), aspect de fapt necontestat de reclamantă.

La data de 30.01.2012 pârâta a notificat reclamantei prin cererea înregistrată sub nr. 2634 sigilarea spaţiului şi solicitarea de stabilire a datei pentru eliberarea spaţiului (f. 58).

La data de 10.02.2012, pârâta a somat reclamanta prin cererea înregistrată sub nr., 3357 (f. 59) să se prezinte la data de 14.02.2012 la saţiul obiect al contractului de locaţiune pentru ridicarea bunurilor care ocupau acest spaţiu, somaţie trimisă şi prin executorul judecătoresc (f. 60), refuzată de reclamantă conform dovezii de primire din 13.02.2012 (f. 61).

La data de 14.02.2012 s-a încheiat de pârâta procesul-verbal de preluare a spaţiului (f. 62) în absenţa unui reprezentant al reclamantei.

La data de 02.03.2012 reclamanta a notificat pârâtei menţinerea contractului de locaţiune în temeiul art. 86 alin 1 din Legea nr. 85/2006, făcând referire în notificare şi la încheierea de deschidere a procedurii insolvenţei reclamantei şi desemnarea administratorului judiciar (f. 18).

Nu s-a făcut proba datei de publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a încheierii de deschidere a procedurii insolvenţei reclamantei, data ce poate fi reţinută de instanţă de opozabilitate faţă de pârâtă a deschiderii procedurii insolvenţei fiind data primirii notificării de la fila 18, respectiv data de 02.03.2012 , conform recipisei de confirmare de primire a notificării (f. 17).

Pârâta a emis adresa comunicată reclamantei prin administrator judiciar la data de 29.03.2012 (f. 62-64) prin care aducea la cunoştinţa reclamantei rezilierea contractului prin notificarea primiră de reclamantă la data de 17.01.2012.

Potrivit înscrisului de la fila 65 reclamanta a denunţat contractul de locaţiune în data de 11.04.2012

În drept, potrivit art. 563 alin 1 C.civ. din 2009,  proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

Potrivit art. 1349 alin 1 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Instanţa reţine că în cauză contractul de locaţiune a încetat la data de 17.01.2012 prin reziliere în temeiul pactului comisoriu de grad IV prev. de art. 8.3. din contract, la data primirii notificării de reziliere de către reclamantă, respectiv la data de 17.01.2012 (f. 57), anterior datei de deschidere a procedurii insolvenţei şi anterior datei de la care deschiderea procedurii insolvenţei a devenit opozabilă pârâtei, respectiv data de 02.03.2012, aşa acum rezultă din confirmarea de primire de la fila 18.

Reclamanta nu a contestat în cauză condiţiile în care a operat reziliere de drept a contractului în temeiul pactului comisoriu de ultim grad, nu a contestat primirea facturii pentru chiria aferentă lunii ianuarie 2012, nici data de primirea facturii, nici termenul în care putea opera pactul comisoriu înscris în art. 8.3. din contractul de locaţiune şi nu a făcut nicio susţinere în raport de această apărare a pârâtei, în timp ce pârâta a făcut dovada notificării reclamantei în privinţa rezilierii contractului. Faţă de poziţia procesuală a reclamantei, instanţa reţine că este un aspect necontestat împrejurarea că factura pentru chiria lunii ianuarie 2012 nu a fost achitată la scadenţă, că se împlinise în cauză termenul prev. de art. 8..3. din contract de la data scadenţei la data emiterii şi comunicării notificării de reziliere de drept a contractului de locaţiune, cu consecinţa reţinerii ca operant a pactului comisoriu de  grad IV şi a intervenirii rezilierii de drept la data de 17.01.2012.

Cum contractul de locaţiune este reţinut că a încetat prin reziliere la data de 17.01.2012, la o dată anterioară datei de deschidere a procedurii insolvenţei reclamantei, instanţa reţine că în cauză nu devin aplicabile dispoziţiile art. 86 alin 1 din Legea nr. 85/2006, neputându-se reţine că raportul contractual dintre părţi a încetat la data denunţării contractului de către reclamantă prin administratorul judiciar.

Subsecvent, instanţa reţine că îi revenea reclamantei în calitate de locatar obligaţia de a preda pârâtei proprietar al spaţiului dat în locaţiune obiectul contractului, cu obligaţia corelativă a ridicării tuturor bunurilor ale reclamantei din spaţiu, în acord cu disp. art. 1431 C.civ. din 1864.

Din declaraţia martorului B.G. (f. 86) rezultă că la momentul preluării spaţiului de către pârâtă urmare a rezilierii contractului de locaţiune în spaţiu magazinul era gol, fără alimente, fără produse, declaraţie care constituie singura probă asupra bunurilor situate în spaţiu la data eliberării acestuia 31.01.2012,  probele administrate de reclamantă privind bunurile achiziţionate de reclamantă pentru spaţiul din … (f. 41), făcând proba  asupra bunurilor achiziţionate de reclamantă la o dată neprecizată de acest înscris altui fapt probatoriu, fapt probatoriu diferit de faptul probatoriu principal al cauzei, cel privind bunurile ce se regăseau în fapt în spaţiu la data de 17.01.2012 (data notificării rezilierii), respectiv 31.01.2012 (data sigilării spaţiului de pârâta).

Chiar dacă martorul nu a putut  declara cu exactitate momentul la care s-au desfăşurat evenimentele la care face referire în declaraţie, această omisiune este justificată de timpul scurs de la data derulării evenimentelor la data luării depoziţiei de martor, fără a denota o declarare necorespunzătoare adevărului a faptelor la care a fost martor direct. De altfel, martorul arată că este vorba de evenimentul particular legat de închiderea unui magazin, eveniment ce a avut loc în luna ianuarie, în timpul iernii, aspecte ce se coroborează cu înscrisurile administrate de pârâtă (f. 57-58). Din aceeaşi declaraţie de martor rezultă că în luna aprilie  s-a procedat la scoaterea din spaţiu a bunurilor rămase, martorul identificând ca bunuri scoase din spaţiu rafturile din spaţiu şi o masă albă, declaraţie faţă de care se reţine că la data eliberării spaţiului, în acesta nu se regăseau bunurile indicate de reclamantă în înscrisul de la fila 41 dosar, fără ca reclamanta să facă o probă contrară asupra bunurilor existente în spaţiu la data de 30.01.2012.

În lipsa unor probe privind situaţia bunurilor indicate de reclamantă în acţiune, instanţa nu poate reţine ca dovedită teza probatorie avansată de reclamantă potrivit căreia în spaţiul dat în locaţiune de pârâtă se afla la momentul rezilierii contractului şi la momentul preluării spaţiului de către pârâtă bunurile obiect al înscrisului de la fila 41 dosar, astfel că sub acest aspect nu poate reţine ca îndeplinite condiţiile acţiunii în revendicare mobiliară, respectiv condiţia ca bunurile proprietatea reclamantei să se afle în posesia pârâtei la momentul preluării spaţiului şi la momentul promovării prezentei cereri de chemare în judecată.

De asemenea, raportat la art. 1079 C.civ. din 1864, reclamanta a fost pusă în întârziere cu privire la obligaţia de ridicare a bunurilor prin notificarea comunicată reclamantei prin dovada de primire de la fila 61 dosar, comunicare potrivit art. 53 alin 1 din Legea nr. 188/2000 şi art. 92 alin 6 coroborat cu art. 92 alin 2 C.pr.civ. din 1865, punerea în întârziere a reclamantei asupra obligaţiei de ridicarea a bunurilor din spaţiu determinând aplicarea disp. art. 562 alin 2 C.civ. din 2009, în sensul considerării bunurilor rămase în spaţiul obiect al locaţiunii ca bunuri abandonate, cu consecinţa stingerii dreptului de proprietate invocat de reclamantă la momentul părăsirii bunului. Astfel că şi raportat la regimul juridic al bunului abandonat cererea principală având ca obiect revendicare mobiliară este neîntemeiată, dreptul de proprietate al reclamantei stingându-se la momentul împlinirii termenului pentru ridicarea bunurilor.

În ceea ce priveşte capătul subsidiar de cerere, instanţa reţine că temeiul de drept material invocat de reclamantă presupune analizarea condiţiei faptei ilicite a pârâtei, a producerii unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei şi al legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Din considerentele de mai sus rezultă că nu a existat o faptă ilicită a pârâtei, aceasta acţionând pentru intrarea în posesia bunului proprietatea sa exclusivă, în condiţiile operării rezilierii contractului de locaţiune, fără a se putea reţine fapta pârâtei de a dispune de bunurile reclamantei, atâta timp cât nu s-a făcut proba că aceste bunuri se regăseau în spaţiu la data preluării spaţiului de pârâtă. Ca urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei.

De asemenea, instanţa reţine că restituirea în echivalent a bunurilor mobile constituie o consecinţă a unei eventuale admiteri a acţiunii în revendicare, aspect faţă de care prevalează disp. art. 563 alin 1 teza a II-a C.civ.din 2009 determinând alte considerente legate de netemeinicia cererii de angajare a răspunderii civile delictuale a pârâtei.

Reţine instanţa că pârâta nu a făcut proba cheltuielilor de judecată onorariu de avocat până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, astfel că face aplicarea disp. art. 394 alin 3 C.pr.civ. cu privire la înscrisurile depuse ulterior închiderii dezbaterilor în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulata de reclamant SC M.R. SRL, cu  sediul procesual ales  …, in contradictoriu cu  pârât SC S.T. SRL, cu sediu procesual ales la …., ca neîntemeiată.

Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2015.

PRESEDINTE GREFIER

Domenii speta