– ordonanţă preşedinţială – pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 31.05.2016, sub nr. de dosar 23685/299/2016, reclamanta R.A. a solicitat instanţei ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să dispună obligarea pârâtei A.N., să permite accesul unui reprezentant al reclamantei în apartamentul situat în Bucureşti, sector 1, în vederea constatării, remedierii şi/sau înlocuirii elementelor instalaţiilor sanitare sau de altă natură aflate în proprietate comună, la care se poate avea acces numai din apartamentul nr. 45 aparţinând pârâtei.

În motivarea cererii reclamanta a arătat în esenţă că încă din anul 2013 a fost sesizată de către beneficiarii spaţiilor deţinute în administrare, asupra deteriorărilor survenite ca urmare a infiltraţiilor determinate de defecţiuni la instalaţia sanitară a apartamentului deţinut în proprietate de pârâtă. S-a mai susţinut că reprezentanţii reclamantei au întocmit o notă de constatare nr. 33945/2014 din care rezultă că în urma verificării apartamentelor superioare celui deţinut de pârâtă, s-a constatat că la aceste etaje nu există surse de infiltraţii, cauza infiltraţiilor aflându-se la apartamentul nr. 45.. Reclamanta a mai arătat că iniţial pârâta a permis accesul şi s-a constatat fisura coloanei de canalizare, fiind imperios necesar acordul pârâtei pentru a finaliza lucrarea. După ce s-a realizat necesarul de materiale pârâta nu a mai permis accesul punând astfel reclamanta în imposibilitate de a finaliza lucrarea. Reclamanta a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile pronunţării unei ordonanţe preşedinţiale, respectiv caracterul vremelnic, neprejudecarea fondului şi urgenţa ce rezultă din prevenirea unei pagube iminente.

În drept au fost invocate disp. art. 996-1001 C.proc.civ iar în probaţiune au fost anexate înscrisuri.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost încuviinţată proba cu înscrisuri.

Analizând actele cauzei civile de faţă, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta deţine în administrare imobilului situat în Bucureşti, str. sector 1.

Începând cu anul 2013 reclamanta a sesizat ca imobilul dat în folosinţă unor terţe persoane din cauza infiltraţiilor de apă provenite de la apartamentul 45, aparţinând pârâtei, astfel că s-a adresat Asociaţiei de proprietari şi pârâtei cu notificarea nr. 33945/12.11.2014 prin care a solicitat să i se permită accesul pentru constatarea stării de funcţionare a coloanei de canalizare.

Iniţial pârâta a permis accesul reclamantei, fiind în acest sens întocmit un proces verbal de către reprezentanţii reclamantei, în cuprinsul căruia au fost constatate avariile şi necesitatea realizării unei lucrări. Permiterea accesului şi constatarea avariilor este recunoscută chiar de către reclamantă, în cuprinsul acţiunii – f. 3.

Ulterior însă, pârâta a refuzat accesul reprezentanţilor reclamantei, pentru a  efectua lucrarea finală.

În drept, reglementând prin dispoziţiile art. 997 Cod procedură civilă, invocate de reclamant, procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, legiuitorul a stabilit condiţiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această cale rapidă. Astfel, conform dispoziţiilor articolului 996 „instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”, legiuitorul fixând astfel trei dintre condiţiile ordonanţei preşedinţiale: aparenţa dreptului, caracterul vremelnic, urgenţa. Cea de-a patra condiţie este prevăzută de alin. 5 teza 1 al aceluiaşi articol, conform căruia ”Pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt”.

Raportat la cerinţa aparenţei de drept, instanţa constată că aceasta este în favoarea reclamantei, fiind administratorul imobilului situat în Bucureşti, str. sector 1,  Bd. Gheorghe Magheru, nr. 7, subsol, mezanin, parter, et. 1 şi 2. 

În ceea ce priveşte caracterul vremelnic al reparaţiilor până la soluţionarea pe fond a litigiului nr. 22268/299/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţa reţine că una dintre componentele caracterului provizoriu al măsurilor dispuse prin intermediul ordonanţei preşedinţiale este conţinutul reversibil al măsurilor luate. Or, în condiţiile în care reclamanta a constatat deja – astfel cum recunoaşte -  avariile existente şi se solicită emiterea unei ordonanţe care să îi permită să procedeze la repararea/ înlocuirea elementelor instalaţiilor sanitare până la soluţionarea pe fond a litigiului nr. 22268/299/2016 – litigiu care nu se află nici măcar la primul termen de judecată, rezultă caracterul ireversibil al unei asemenea măsuri. De altfel, prin însăşi natura ei, permiterea accesului într-un imobil este o măsură definitivă, care odată admisă ar face ca cel de-al doilea petit formulat în cadrul dosarului nr. 22268/299/2016 de către reclamantă să rămână fără obiect. Prin urmare, caracterul vremelnic al măsurii nu se justifică în cauză.

Analizând condiţia urgenţei, instanţa reţine că nici această condiţie nu este îndeplinită. Astfel, se constată faptul că legiuitorul nu defineşte acest concept, ci doar indică situaţiile ce pot face necesară o intervenţie a justiţiei şi anume, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul executării. Prin urmare, se desprinde ideea că în primele două situaţii există urgenţă ori de câte ori păstrarea dreptului sau prevenirea pagubei nu s-ar putea realiza adecvat pe calea unei acţiuni pe drept comun.

În plus, condiţia urgenţei trebuie apreciată şi în considerarea intervalului de timp scurs de la producerea faptului prejudiciabil şi până la introducerea cererii de ordonanţă preşedinţială. Perioada lungă de timp de aproape trei ani care a trecut de la apariţia faptului prejudiciabil – sesizat de chiriaşi încă din 2013 şi până la data înregistrării pe rolul instanţei a cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale nu sunt compatibile cu urgenţa prevăzută de art. 997 alin. (1) Cod procedură civilă, înlăturând posibilitatea reclamantului de a uza de această procedură specială.

Presupunând însă prin absurd că şi această condiţie ar fi îndeplinită, din analiza înscrisurilor anexate la filele 8-10 instanţa constată că cel de-al doilea petit al acţiunii ce vizează fondul raporturilor juridice dintre părţi este identic cu obiectul prezentei cauze. Or, în conformitate cu disp. art. 997 al. 5 C.proc.civ, pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond.

Dând eficienţă considerentelor mai sus expuse instanţa reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 997 C.proc.civ, motiv pentru care respinge cererea formulată de reclamanta R.A. sector 2, Bucureşti în contradictoriu cu pârâta A.N.

Domenii speta

Spete similare