Potrivit art.125 din h.g. nr.257/2011, angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, în baza documente

Potrivit art.125 din H.G. nr.257/2011, angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.

Aşadar, pârâta nu îşi poate asuma responsabilitatea asupra legalităţii adeverinţei eliberate reclamantului decât cu privire la elementele care rezultă din documentele pe care le deţine, respectiv statele de plată. Cu alte cuvinte, angajatorii sau foştii angajatori nu pot fi obligaţi să elibereze adeverinţe  care nu sunt susţinute  de documente verificabile pe care aceştia le au în păstrare.

Secția  I civilă  - Decizia civilă nr. 225/18  februarie  2016

Prin  sentinţa  civilă  nr…/2015  pronunţată  de  Tribunalul  Alba  în  dosar  nr…/107/2015 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocata de pârâta  SNTFMCFRM  şi  s-a admis acţiunea civilă  formulată de reclamantul D.V.  împotriva pârâtei  SNTFMCFRM şi în consecinţă:

A fost obligată pârâta  să procedeze la eliberarea şi comunicarea adeverinţei către reclamant  care sa evidenţieze veniturile salariale lunare realizate, felul acestora  precum şi reţinerea respectiv  virarea obligaţiilor băneşti datorate  cu titlu contribuţii de asigurări sociale,  corespondent perioadei 12.05.1980 – 30.09.1998.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut  următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă,  instanţa a apreciat că aceasta nu poate a fi primită, impunându-se respingerea acesteia. S-a constatat că pârâta are legitimitate pasivă, putând  sta în cauza pendinte în această calitate procesuală, cu consecinţa respingerii oricăror aprecieri contrare, având în vedere înscrisurile depuse în probaţiune la dosar.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că salariatul are  dreptul  la valorificarea si recunoaşterea justă completă  a evoluţiei şi traseului profesional avut pe perioada existenţei raporturilor juridice de muncă, aceasta sub toate aspectele şi elementele necesare, inclusiv a funcţiei şi responsabilităţilor respectiv a competenţelor profesionale atribuite şi stabilite expres şi limitativ, dar şi a veniturilor şi sporurilor salariale realizate.

Drepturile pecuniare  cu titlu venituri băneşti, reprezentând prestaţii pecuniare salariale, plătite efectiv titularului dreptului material la acţiune şi pentru care prin stopaj la sursa au fost achitate prin virare toate  sarcinile  fiscale  şi contribuţiile procentuale corespondente şi obligatorii, datorate bugetului de asigurări sociale si fond de şomaj, trebuie stabilite, determinate, evidenţiate, reţinute şi  valorificate  în condiţiile recunoaşterii juste  şi  corecte a normelor legale incidente şi aplicabile, fiind obligatorie valorificarea tuturor scriptelor depuse în probaţiune de către partea interesata, la dosarul cauzei.

Reclamantul trebuie să beneficieze de un regim de securitate socială, cu evitarea diminuării injuste a prestaţiei de înlocuire salarială reprezentând pensie lunară, pe toata durata riscului social, dreptul constituţional la plata venitului de înlocuire cu acest  titlu trebuind a se realiza, cu excluderea  si evitarea astfel a abuzului de drept,  în sensul corectei stabiliri, determinări şi plată efectivă, prin valorificarea de către entitatea emitentă a actului de dispoziţie, a tuturor elementelor necesare, astfel reţinute inclusiv în prezenta.

 Vechimea în muncă în sensul de stagiu general în activitate profesională, prestată sub autoritatea şi în favoarea entităţii juridice angajatoare, constituie un izvor de importante drepturi şi consecinţe inclusiv pecuniare, pentru fiecare persoana încadrata in muncă. De altfel, s-a reţinut şi faptul că  dreptul la pensie lunară, în speţă fiind vorba despre pensie pentru limită de vârstă, e principala formă a asigurării materiale în caz de bătrâneţe sau pierderea susţinătorului. Acest drept este condiţionat în primul rând de vechimea în muncă şi implicit de dovada certă şi fără  echivoc a acesteia. La baza vechimii în muncă stă activitatea desfăşurata în cadrul unor raporturi juridice de munca, adică în baza unui contract de muncă, indiferent de natura lui (pe durata nedeterminata sau determinata), de modul de retribuire sau de unitatea în care se prestează munca( întreprinderi sau organizaţii economice ale statului, organe centrale sau locale, la persoane juridice din sectorul particular sau la o persoana fizica). Dreptul la beneficiul valorificării stagiului de cotizare este un drept de sine-stătător, consacrat şi apărat ca atare de Convenţie şi a fost asimilat de Curte, în anumite condiţii, unui drept de proprietate şi analizat din perspectiva art. 1  al  primului Protocol adiţional la Convenţie.

Pentru aceste considerente şi norme de drept şi de fapt şi cu valorificarea scriptelor depuse în probaţiune în susţinerea şi dovedirea pretenţiilor şi cererilor exprese promovate si susţinute de către reclamant şi pentru consacrarea şi aplicabilitatea principiului securităţii şi de tratament juridic just şi deplin legal, s-a admis acţiunea introductivă, cu obligarea pârâtei la emiterea şi comunicarea către reclamant corespondent perioadelor arătate fără echivoc a adeverinţei necesare, în contradictoriu cu  fostul angajator pârât-deţinător şi posesor de arhiva, acesta având calitate procesuala pasiva, conform si motivelor reţinute anterior, astfel ca reclamantul nu poate fi înlăturat de la beneficiul si dreptul constatării şi implicit recunoaşterii  evoluţiei profesionale sub aspectul veniturilor salariale, a sporurilor si felului acestora, pretenţii invocate in mod just si deplin întemeiat, cu consecinţa dispunerii eliberării  unei adeverinţe, conform celor reţinute si astfel dispuse prin prezenta. De altfel, adeverinţa care urmează a fi comunicată trebuie sa  realizeze toate cerinţele de conţinut si formalism impuse de normele evidenţiate inclusiv în H.G. nr.257/2011, fiind astfel emisa sub rezerva deplinei legalităţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  pârâta  SNTFMCFRM, solicitând admiterea lui şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate de reclamant.

În expunerea motivelor, apelanta susţine că în mod greşit a fost obligată să elibereze o adeverinţă în care să evidenţieze virarea CAS-ului pentru perioada 1980 - 1998, întrucât nu deţine decât statele de plată, în care nu se specifică nimic în legătură cu virarea CAS-ului de către angajator. 

Se arată de asemenea că documentele justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează maxim 10 ani şi că din documentele justificative verificabile, respectiv statele de plată, care se păstrează 50 de ani nu rezultă decât drepturile şi reţinerile salariatului, nu şi cele ale angajatorului.

Apelanta mai susţine că angajatorul reclamantului  a fost  până  în 1991, CFR şi ulterior  până  în 1998, SNCFR  RA, societatea apelantă înfiinţându-se  doar în anul 1998 prin  H.G. nr.582/1998, prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române SA, astfel doar SNCFR  RA  ar putea preciza dacă pentru perioada respectivă s-a virat contribuţia datorată la bugetul asigurărilor sociale de stat, întrucât potrivit art.9 alin.1 din 582/1998 SNCFR rămâne în continuare gestionarul datoriilor şi creanţelor înregistrate de către aceasta până  la data de 30.09.1998.

Apelanta a depus în faţa instanţei  de apel  adeverinţa  nr. …/…/…./11.11.2015, prin care a rectificat calitatea de angajator al reclamantului, arătându-se că acesta a fost salariatul  SNCFR RA  în perioada 12.05.1980 – 30.09.1998.

În drept se invocă art.466, 476, 480 şi urm. NCPC, H.G. nr.584/1998.

Intimatul D.V.  nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat  în instanţă  şi  a solicitat respingerea apelului declarat în cauză.

CURTEA verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, potrivit art.479 alin.1 CPC, reţine următoarele:

La solicitarea reclamantului, pârâta a eliberat adeverinţa nr. …/…/…/29.04.2015, prin care se atestă că în perioada 12.05.1980 – 30.09.1998 acesta, în calitate de fost angajat al unităţii emitente  a beneficiat de salariile brute menţionate în adeverinţă. În aceeaşi adeverinţă sunt enumerate veniturile care nu au făcut parte din baza de calcul a contribuţiei pentru plata pensiei suplimentare şi se precizează că adeverinţa a fost eliberată pe baza datelor verificabile aflate în păstrarea Remizei T.

Ulterior a fost eliberată şi depusă în faţa instanţei de apel adeverinţa nr. …/…/…/11.11.2015, prin care se atestă că în perioada 12.05.1980 – 30.09.1998 reclamantul  D.V.,  în calitate de fost angajat al unităţii SNCFR  RA  a beneficiat de salariile brute menţionate în adeverinţă. În cuprinsul acestei adeverinţe se precizează că pentru perioada 1980 – 1998 nu s-au datorat alte contribuţii individuale de asigurări sociale, cu excepţia celei pentru pensia suplimentară.

Potrivit  art. 125  din  H.G. nr. 257/2011, angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive  sunt  direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.

Aşadar, pârâta nu îşi poate asuma responsabilitatea asupra legalităţii adeverinţei eliberate reclamantului decât cu privire la elementele care rezultă din documentele pe care le deţine, respectiv statele de plată. Cu alte cuvinte, angajatorii sau foştii angajatori nu pot fi obligaţi să elibereze adeverinţe  care nu sunt susţinute  de documente verificabile pe care aceştia le au în păstrare.

Conform susţinerilor apelantei pârâte, exprimate atât prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, cât şi prin cererea de apel, aceasta nu deţine decât statele de plată pentru perioada ulterioară anului 1998, perioadă pentru care reclamantul nu a fost angajatul societăţii apelantei pârâte.

Pentru perioada 1980 - 1998 societatea apelantă nu poate fi obligată să ateste o stare de fapt  nesusţinută de acte contabile păstrate în arhiva societăţii. Potrivit art.25 din Legea nr.82/1991 registrele  de contabilitate obligatorii şi documentele justificative  care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară  se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art.1 timp de 10 ani, cu excepţia statelor de salarii, care se păstrează timp de  50 de  ani. Câtă vreme  pe statele de plată nu există nici o menţiune care să se refere la virarea de către angajator a contribuţiilor la bugetul asigurărilor de stat, pârâta nu poate să emită adeverinţă care să ateste îndeplinirea acestei obligaţii de către fostul angajator al reclamantului.

Ca urmare, Curtea a constatat neîntemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei să elibereze o adeverinţă care să cuprindă veniturile realizate de acesta în perioada 1980-1998, cu menţionarea plăţii contribuţiilor de asigurări sociale asupra venitului brut.

Domenii speta

Spete similare