Drept deducere t.v.a.

Potrivit disp.art.145 al.2 lit.a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul unor operaţiuni taxabile.

Simpla achitare a unui avans pentru o marfă ce nu a fost livrată ulterior  nu constituie şi o prezumţie a utilizării în scopul operaţiunilor taxabile, în funcţie de care să poată fi exercitat dreptul la deductibilitatea fiscală a taxei pe valoarea adăugată aferentă.

În raport de disp.art.138 lit.b şi art.148 lit.b din Codul fiscal şi pct.20 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, în condiţiile închiderii procedurii falimentului şi radierii agentului economic care urma să livreze cerealele contractate, obiectul contractului („livrarea unei cantităţi de cereale din recolta anului 2010”) nu mai putea fi realizat, motiv pentru care reclamanta (cumpărătoare) avea obligaţia ajustării dreptului de deducere exercitat la plata avansului  pentru livrarea unei cantităţi de cereale ce nu s-a mai realizat.

Decizia nr. 746/26 mai 2016 a Curţii de Apel Galaţi

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secţia CAF sub nr. 36xx/121/2014 din 30.05.2014 reclamanta SC V. C SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. G  (DGRFP G) a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună:

Anularea Deciziei /10.03.2014 emisă de DGRFP G. prin care a fost soluţionată nefavorabil contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere F – BR /3.12.2013 şi respingerea excepţiei tardivităţii soluţionată în cadrul Deciziei /10.03.2014;

Anularea parţială a Deciziei de impunere F – BR /3.12.2013 emisă de AJFP B., respectiv pct. 4, prin care organul fiscal a refuzat să deducă TVA aferentă facturilor emise de SC A.B. SRL;

Obligarea pârâtei DGRFP G. să restituie reclamantei suma deja achitată către aceasta în cuantum de 135.838 lei (100.189 lei TVA + 35.649 lei dobânzi şi penalităţi de întârziere) la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi de întârziere de 0,03% pe zi de întârziere cf. OG nr. 92/2003 completată prin OUG nr. 8/2014, de la data achitării şi până la data restituirii efective a acesteia.

Pârâta DGRFP Galaţi a formulat cerere de introducere în cauză a AJFP B (în calitate de emitent a deciziei de impunere contestate, cerere încuviinţată de instanţă la primul termen de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în luna oct. 2013 a primit avizul de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. /2013 prin care a fost înştiinţată că începând cu data de 11.11.2013 va face obiectul unei inspecţii fiscale având ca obiective: verificarea ansamblului declaraţiilor fiscale şi/sau operaţiunilor relevante pentru inspecţia fiscală  pentru: impozit pe profite/plăţi anticipate în contul  impozitului pe profit anual datorat în perioada 01.01.2010 – 30.09.2013; TVA lunar în perioada 1.01.2010 – 30.09.2013.

În urma inspecţiei efectuate în perioada 11.11.2013- 3.12.2013 s-a dispus, fără a se indica ce prevederi legale concrete au fost încălcate, faptul că  se impune măsura de a nu se admite la deducere TVA în cuantum de 92.475 lei, aferentă facturilor de avans emise de SC A. B. SRL care nu va genera operaţiuni taxabile în viitor.

La data de 14.01.2014, reclamanta a formulat în termen legal contestaţie împotriva Deciziei de impunere F – BR /3.12.2013 – pct. 4 constând în neadmiterea la deducere a TVA în sumă de 92.475 lei.

Urmare a acestui demers legal, pârâta DGRFP G. a solicitat reclamantei  ca în 5 zile de la comunicarea înştiinţării  să precizeze suma contestată, defalcată pe naturi de debite fiscale având în vedere că pct. 4 contestat cuprindea neadmiterea la deducere a TVA în sumă de 92.475 lei şi restituirea sumei de 31.710 lei achitată cu ordinul de plată nr. /3.12.2013 reprezentând parţial TVA.

Având în vedere această solicitare, reclamanta a răspuns în termen legal prin adresa /5.02.2014, înregistrată la DGRFP G. sub nr. 7464/6.02.2014 că suma totală contestată este de 133.191 lei, din care: 100.189 lei TVA lunar; 19.018 lei dobânzi/majorări de întârziere; 13.984 lei penalităţi de întârziere.

Ulterior, prin aplicarea dobânzilor şi penalităţilor aferente, suma datorată a ajuns la 135.838 lei pe care reclamanta a fost nevoită să o achite cu ordine de plată în 4 tranşe în perioada dec. 2013 – apr. 2014, pentru a evita astfel aplicarea în continuare, până la soluţionarea acestui  litigiu, de dobânzi şi penalităţi.

Soluţionând contestaţia administrativă DGRFP G. prin Decizia /10.03.2014 a dispus:

Respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei pentru suma  de 124.856 lei – TVA + accesorii, înscrisă în Decizia de impunere F – BR /3.12.2013

Respingerea, ca nedepusă în termen, a contestaţiei pentru suma  de 8.335 lei – TVA + accesorii, înscrisă în Decizia de impunere F – BR /3.12.2013.

Reclamanta apreciază că  în mod nelegal s-a apreciat în sensul tardivităţii contestaţiei sale referitoare la suma de 8.335 lei, în condiţiile în care  precizarea la contestaţie s-a făcut ca urmare a cererii exprese a pârâtei materializată prin adresa 3854/4.02.2014. În speţă, reclamanta a respectat termenul legal procedural de răspuns de 5 zile, răspunsul reclamantei fiind înregistrat la DGRFP G. sub nr. 7464/6.02.2014.

Pe fond, prin Decizia 134/10.03.2014 DGRFP G. a motivat respingerea contestaţiei prin aceea că marfa pentru care SC V. SRL a achitat avans şi a condus la înregistrarea în evidenţa contabilă a TVA deductibilă aferentă nu a fost livrată de furnizorul SC A. B. SRL, aceasta neputând fi astfel utilizată în folosul operaţiunilor taxabile ale reclamantei. S-a mai arătat că ulterior, la data de 18.04.2012, Tribunalul B. a dispus prin sentinţa comercială nr.223, definitivă şi irevocabilă, închiderea procedurii falimentului şi radierea SC. A.B. SRL. În acest context, speţei îi sunt aplicabile în drept art. 138 lit. b şi art. 148 lit. b din Codul fiscal.

S-a mai reţinut că SC V. C.SRL a dedus TVA pentru un avans plătit în vederea achiziţionării de cereale de la SC A.B. SRL din recolta anului 2010, în condiţiile în care livrarea mărfii nu a mai avut loc şi începând cu data de 18.04.2012 SC A.B. SRL a fost radiată. Simpla achitare a unui avans pentru o marfă ce nu a fost livrată ulterior, nu constituie o prezumţie a utilizării în scopul operaţiunilor taxabile care ar da dreptul la deductibilitatea fiscală a TVA.

Reclamanta arată că este o societate înfiinţată în anul 1994, cu o vechime de 20 ani pe piaţa comercializării carburanţilor pentru autovehicule (obiect activitate principală cod 4730). În prezent are 13 salariaţi cărora le achită lunar veniturile salariale. În perioada 2009 – 2012 reclamanta a achitat în termen la bugetul statului o sumă considerabilă, totalizând 1.054.918 lei.

În data de 18.03.2010 între reclamantă, în calitate de cumpărător, şi SC A.B. SRL în calitate de vânzător s-a încheiat contractul comercial de vânzare-cumpărare nr. 191 având ca obiect trecerea din proprietatea vânzătorului în proprietatea cumpărătorului a unei cantităţi de cereale din recolta anului 2010 în valoare totală de 628.000 lei.

În baza acestui contract în lunile februarie şi martie 2010 reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă 4 facturi emise de SC A.B. SRL  reprezentând avansuri marfă din recolta anului 2010, în sumă totală de 628.000 lei, din care TVA 100.269 lei. Ulterior, în luna august 2010 SC A.B. SRL a emis factura  /27.08.2010 în valoare de 48.816 lei, din care 7.794 lei TVA reprezentând storno avans din factura 101/15.02.2010, înregistrată în evidenţa contabilă a reclamantei.

Începând cu data de 7.06.2011, SC A.B. SRL a intrat în procedura insolvenţei, iar începând cu data de 18.10.2011 a intrat în procedura falimentului.

La data de 18.04.2012, în baza sentinţei 223/20.03.2012 Tribunalul B., s-a dispus închiderea procedurii falimentului şi radierea SC A.B. SRL.

Ceea ce omite pârâta să menţioneze cu vădită rea credinţă este că reclamanta nu a avut o atitudine pasivă faţă de această situaţie, formulând  în termenul legal cerere de creanţă  în cadrul dosarului de insolvenţă în vederea recuperării prejudiciului material contractual suferit din partea debitoarei SC A.B. SRL reprezentând contravaloarea mărfii achitate şi nelivrate. Şi AFP Brăila s-a înscris la masa credală fără a putea recupera însă vreo sumă de bani.

Reclamanta susţine că nu se poate reţine lipsa scopului economic sau caracterul artificial al tranzacţiei. Motivul pentru care această tranzacţie nu şi-a atins scopul fiscal a fost că vânzătorul nu şi-a îndeplinit o obligaţie contractuală din motive neimputabile reclamantei. Intenţia reclamantei a fost de la început de a produce venituri întrucât activitatea desfăşurată de societatea reclamantă este în strânsă legătură cu domeniul ei de activitate şi una din activităţile secundare prev. în actul constitutiv este comerţul cu ridicata a cerealelor (cod CAEN 4621). Deoarece la acea dată piaţa cerealelor era în plină dezvoltare şi oferea numeroase posibilităţi de profit, intenţia evidentă a reclamantei a fost de a urmări un beneficiu economic.

În drept, reclamanta a invocat art. 210 al. 2 din OG 92/2003.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus înscrisuri şi a solicitat efectuarea unei expertize fiscale contabile prin care să se stabilească dacă sumele stabilite suplimentar au fost legal datorate de reclamantă.

Pârâta DGRFP G., reprezentată de AJFP B., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată. A depus documentaţia care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate.

Prin sentinţa nr.1263/17.12.2015 a Tribunalului G a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC V C SRL în contradictoriu cu pârâţii DGRFP G. şi AJFP B., reţinându-se în esenţă următoarele:

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanta SC V. SRL are ca obiect principal  de activitate comercializarea carburanţilor pentru autovehicule (cod 4730). Unul dintre obiectele secundare de activitate este comerţul cu ridicata a cerealelor (cod CAEN 4621).

În data de 18.03.2010 între reclamantă, în calitate de cumpărător, şi SC A.B. SRL în calitate de vânzător, s-a încheiat contractul comercial de vânzare-cumpărare nr… având ca obiect trecerea din proprietatea vânzătorului în proprietatea cumpărătorului a unei cantităţi de cereale din recolta anului 2010 în valoare totală de 628.000 lei.

În baza acestui contract în lunile februarie şi martie 2010 reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă 4 facturi emise de SC A.B. SRL  reprezentând avansuri marfă din recolta anului 2010, în sumă totală de 628.000 lei, din care TVA 100.269 lei. Ulterior, în luna august 2010 SC A.B. SRL a emis factura …/27.08.2010 în valoare de 48.816 lei, din care 7.794 lei TVA reprezentând storno avans din factura 101/15.02.2010, înregistrată în evidenţa contabilă a reclamantei.

Marfa facturată şi plătită nu a mai fost efectiv livrată reclamantei (aspect recunoscut de aceasta prin acţiunea introductivă), iar în anul 2012 SC A.B. SRL  a fost radiată din registrul comerţului.  Din acest motiv, organele fiscale au emis Decizia de impunere contestată prin care au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată către bugetul de stat – impozit pe profit + TVA + accesorii.

Împotriva Deciziei de impunere F – BR /3.12.2013 reclamanta a formulat contestaţie administrativă care a fost respinsă parţial ca nefondată şi parţial ca tardivă prin Decizia /10.03.2014 emisă de DGRFP G. – Serviciul de soluţionare contestaţii.

Critica reclamantei privitoare la soluţionarea greşită de către pârâta DGRFP G. a excepţiei de tardivitate este fondată.

La data de 4.02.2014 DGRFP G. a emis către reclamantă adresa 3854 prin care a solicitat ca aceasta, în termen procedural de 5 zile de la primirea adresei – art. 206 al. 1 lit. b din OG nr. 92/2003, să precizeze suma totală contestată, individualizată pe feluri de obligaţii fiscale, inclusiv accesorii aferente. Această adresă i-a fost comunicată reclamantei pe data de 5.02.2014. În aceeaşi zi - 5.02.2014 - reclamanta emite adresa …/5.02.2014 prin care răspunde solicitării organului fiscal. Adresa …/5.02.2014 este înregistrată la organul fiscal pe data de 6.02.2014 sub nr….

Prin urmare, în speţă, au fost respectate disp. art. 206 al. 1 lit. b din OG nr. 92/2003, iar cererea reclamantei referitoare la suma de 8.335 lei – TVA + accesorii trebuia analizată pe fond.

Critica reclamantei privitoare la soluţionarea greşită de către pârâta DGRFP G. a cererii de rambursare TVA este nefondată.

Art. 128 al. 1, 3 C. fisc. prevede:

 „(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.

(3) Următoarele operaţiuni sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri, în sensul alin. (1):

a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing;”

Art. 145 al. 2 lit. a C. fisc. prevede:

„Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

a) operaţiuni taxabile;”

În speţă, nu a avut loc predarea efectivă a bunurilor (cereale din producţia anului 2010) pentru care s-a plătit avansul de 628.000 lei – aspect necontestat de reclamantă. Pe cale de consecinţă, plata acestei sume nu a fost generatoare de operaţiuni taxabile. În aceste condiţii instanţa a apreciat că în mod corect organul fiscal a respins cererea de deducere TVA şi a calculat obligaţii fiscale suplimentare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC V. C. SRL, criticând-o sub aspectul greşitei aplicări a normelor de drept material, motiv de recurs prev.de art.488 pct.8 c.pr.civ.

În motivarea recursului a arătat că sentința primei instanţe nu cuprinde în conținutul acesteia motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei dezvoltate pe larg şi susținute prin materialul probator existent la dosar din care rezultă faptul că, toate cele 4 facturi emise de către S.C A.B. S.R.L. în baza contractului comercial de vânzare-cumpărare nr. /18.03.2010 reprezentând avansuri marfă din recolta 2010, în sumă totală de 628.000 lei din care TVA dedusă în sumă de 100.269 lei, au fost achitate integral de  SC V. C. SRL., emis pentru suma de 51.500 lei, având ca beneficiar S.C. A.B. S.R.L.

Tribunalul G si-a motivat soluția cu trimitere strictă doar la dispozițiile coroborate ale art.128 si art.145 din Codul fiscal, fără a ţine cont de faptul dovedit conform căruia, S.C V. C.S.R.L. a achitat integral c/val. acestor facturi fiscale care prin lege conțineau şi TVA. Pe cale de consecinţă, sumele conținând TVA, achitate în tranşe în cursul anului 2010, au intrat efectiv în contul S.C. A.B. S.R.L, iar aceasta firmă avea obligația la rândul său de a achita integral TVA-ul către stat.

Contrar raționamentului instanței de fond, în situaţia de faţă nu se poate argumenta în vreun fel pretinsa lipsă a scopului economic sau caracterul artificial al tranzacţiei.

 Motivul pentru care această tranzacție nu şi-a atins scopul fiscal a fost faptul că vânzătorul nu si-a îndeplinit o obligație contractuală din motive neimputabile reclamantei în calitate de cumpărător.

Intenţia reclamantei a fost de la început aceea de a produce venituri, întrucât activitatea desfășurata de către SC V. este în strânsă legătura cu domeniul agricol.

Conform art. 138 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal „Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează în următoarele situaţii: a) dacă au fost emise facturi fiscale şi ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor; b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate; c) în situaţia în care reducerile de preţ prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a), sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, precum şi în cazul majorării preţului ulterior livrării sau prestării; d) contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data de la care se declară falimentul; e) în cazul în care cumpărătorul returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.”

Inspectorii fiscali nu au analizat, deşi aceasta obligație le revenea, în care dintre exemplele de mai sus se încadrează situaţia de față şi nici nu au analizat metoda prin care au aplicat acest articol.

 În raport de conținutul articolului 138, mai sus citat, recurenta consideră că, acesta nu este aplicabil raportului comercial faţă de care inspectorii fiscali nu au admis deducere TVA, aceştia aflându-se astfel intr-o gravă şi nepermisă eroare, de natură să prejudicieze nejustificat interesele economice ale reclamantei.

Art. 20 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 571/2003 prevede faptul că „în situaţiile prevăzute la art. 138 din Codul fiscal, furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servici îşi ajustează baza impozabilă a taxei după efectuarea livrării/prestării sau după facturarea livrării/prestării, chiar dacă livrarea/prestarea nu a fost efectuată, dar evenimentele prevăzute la art. 138 din Codul fiscal intervin ulterior facturării şi înregistrării taxei în evidenţele persoane impozabile. În acest scop, furnizorii/prestatorii trebuie să emită facturi cu valorile înscrise cu semnul minus când baza de impozitare se reduce sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise şi beneficiarului Prevederile acestui alineat se aplică şi pentru intrări intracomunitare."

După cum se poate constata din conținutul textului de lege mai sus citat, dacă se aplică acest articol la raportul comercial pentru care inspectorii fiscali nu au admis deducerea de TVA, ajustarea bazei de TVA se face în situațiile furnizorului de bunuri şi a persoanei impozabile  calități întrunite de către firma SC A.B. SRL.

De asemenea, conform art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: “Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: a) operaţiuni taxabile.”

Or, intenția reclamantei în ceea ce priveşte achiziţia cerealelor conform contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. /18.03.2010 era tocmai aceea de a distribui cerealele achiziţionate, operaţiune ce se încadrează în cadrul operaţiunilor taxabile prevăzute de Codul fiscal.

Intimata pârâtă DGRFP G. – prin AJFP B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la interpretarea disp.art. 11 al.1 din Codul fiscal, a apreciat în esenţă că aceste dispoziții legale consacră principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, în baza căruia autorităţile fiscale au dreptul să analizeze orice tranzacţie nu numai din punct de vedere juridic, ci şi din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil. Prin urmare, societăţii comerciale care deduce TVA îi revine obligaţia de a demonstra necesitatea achiziţionării bunurilor în scopul operaţiunilor taxabile, lucru pe care reclamanta nu l-a făcut. În speţă nu s-a pus la îndoială intenţia societății reclamante de a desfăşura activităţi economice, ci faptul că  aceasta nu a demonstrat că sumele achitate pentru o livrare de bunuri ce nu mai poate fi realizată, sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile.

 Referitor la obligaţia ajustării dreptului de deducere exercitat la plata avansului pentru livrarea unei cantități de cereale ce nu s-a mai realizat, pârâta a susţinut că reclamantei, îi sunt aplicabile disp. art. 138, 148 din Legea 571/2003 privind codul fiscal şi pct. 20 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare  a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În concluzie, consideră că organele de inspecţie fiscală în mod corect nu au admis la deducere TVA în sumă de 92475 lei, întrucât dată fiind radierea SC A.B. SRL, avansul facturat de reclamantă nu va fi urmat de o livrare de bunuri şi  nu va fi distinct vreodată utilizării în folosul realizării de operaţiuni taxabile, conform art. 145 al.2 lit.a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Verificând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a apreciat că soluţia primei instanţe este pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material şi nu există motive de reformare a hotărârii atacate.

În primul rând, referitor la realitatea tranzacţiilor derulate de reclamantă cu furnizorul SC A.B. SRL şi scopul economic al acestora, recurenta reclamantă a susţinut că motivul pentru care tranzacţia nu şi-a atins scopul fiscal nu-i este imputabil. Însă în cauză nu s-a pus la îndoială intenţia reclamantei de a desfăşura activităţi economice.

În fapt, reclamanta a dedus TVA pentru un avans plătit în vederea achiziţionării de cereale de la  SC A.B. SRL  din recolta anului 2010, în condiţiile în care livrarea mărfii nu a mai avut loc şi, începând cu 18.04.2012, când furnizorul a fost radiat, nici nu mai existau condiţiile pentru o realizare în fapt.

Faţă de disp. art.145 al.2 lit.a din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul unor operaţiuni taxabile.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, simpla achitare a unui avans pentru o marfă ce nu a fost livrată ulterior, nu constituie şi o prezumţie a utilizării în scopul operaţiunilor taxabile, în funcţie de care aceasta să aibă dreptul de a beneficia de deductibilitatea fiscală a taxei pe valoarea adăugată aferentă.

În al doilea rând, raportat la disp.art.138 lit.b şi art.148 lit.b din Codul fiscal şi pct.20 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aplicabile cauzei de faţă, urmare a închiderii procedurii falimentului şi a radierii SC A.B. SRL începând cu 18.04.2012, obiectul contractului respectiv „livrarea unei cantităţi de cereale din recolta anului 2010” nu mai putea fi realizat, motiv pentru care reclamanta avea obligaţia ajustării dreptului de deducere exercitat la plata avansului pentru livrarea unei cantităţi de cereale ce nu s-a mai realizat.

De altfel, şi expertul fiscal desemnat în cauză menţionează, analizând tranzacţia dintre părți, Declarația 394, disp.art. 134, 145, 1251 , 138, 148 din Legea nr. 571/2003 şi pct.20 din HG nr. 44/2004, că, deşi în primă fază reclamanta avea dreptul de deducere a TVA aferentă facturilor în avans, dacă operaţiunea este anulată total sau parţial înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor, reclamanta avea obligaţia de a ajusta TVA aferentă facturilor în avans.

Prin raportul de expertiză fiscală instrumentat în cauză s-a concluzionat că organele de inspecţie fiscală au stabilit corect TVA suplimentară în sumă de 92.475 lei.

Expertiza efectuată în cauză răspunde în mod clar, temeinic, documentat, la toate obiectivele ce au fost stabilite de prima instanţă, oferind astfel un punct de vedere pertinent pentru soluţionarea legală şi temeinică a cauzei deduse judecăţii, iar reclamanta nu a fost în măsură să înlăture motivat susţinerile expertului fiscal.

 Instanţa de fond a analizat probatoriul administrat prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile şi a răspuns argumentat apărărilor reclamantei, pronunţând o soluţie legală, motiv pentru care, în conformitate cu art.496 C.pr.civ., recursul reclamantei se impune a fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare