Dreptul muncii

Referitor la excepția tardivității emiterii deciziei de sancționare, această excepție a fost soluționată greșit de prima instanță.

Conform disp. art. 252 alin. 1 C.muncii, emiterea deciziei de sancționare trebuie realizată în formă scrisă în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Luarea la cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare s-a realizat de către angajator la data de 19.06.2015, atunci când au fost înregistrate în registratura unității raportul nr. 15/446/19.06.2015 și nota de completare nr. 15/446/bis/19.05.2015 a raportului nr. 15/446/2015. În raport de data celor două rapoarte menționate mai sus, de data emiterii deciziei de sancționare (22.06.2015) și de decizia nr. 16/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, Curtea apreciază că a fost respectat termenul de 30 de zile prev. de disp. art. 252 alin. 1 tz. I C. muncii.

Apelanta a susținut că intimata ar fi trebuit să transmită respectivele informații inițial la data de 7.10.2014, apoi la data de 19.12.2014, având în vedere că la acea dată a solicitat din nou transmiterea informațiilor (a se vedea considerentele deciziei de sancționare nr. 82/2/2421/22.06.2015 și nota de completare nr. 15/446/bis/19.05.2015 a raportului nr. 15/446/2015).

În lipsa altor elemente din care să rezulte data la care ar fi trebuit transmise cel mai târziu informațiile solicitate (dată la care se consideră că a fost săvârșită fapta imputabilă), Curtea consideră că data de 19.12.2014 este data la care intimata trebuia să răspundă la solicitările respective și, astfel, aceasta este și data la care s-a săvârșit abaterea disciplinară.

Față de data la care s-a săvârșit fapta (19.12.2014), data la care a fost emisă decizia de sancționare (22.06.2015) și termenul prevăzut de disp. art. 252 alin. 1 tz. a II-a C.muncii, Curtea consideră că excepția tardivității emiterii decizie de sancționare este fondată și se impune a fi admisă, cu consecința anulării deciziei de sancționare pentru nerespectarea disp. art. 252 alin. 1 tz. a II-a C.muncii.

Cu privire la motivele de apel invocate de apelantă, Curtea, deși optează pentru anularea deciziei de sancționare ca fiind tardiv emisă, consideră că nu sunt fondate, având în vedere următoarele aspecte:

Conform disp. art. 272 C.muncii, sarcina probei în conflictele de muncă aparține angajatorului.

Contestatoarea a susținut că nu a avut cunoștință de solicitările în discuție, neprimindu-le pe nicio cale.

Intimata-apelantă a susținut că a cerut intimatei-contestatoare informațiile respective pe calea poștei electronice, dar, în condițiile contestării acestor susțineri, nu a depus la dosar nicio probă din care să rezulte transmiterea și recepționarea unui astfel de eventual e-mail de către contestatoare.

Așa fiind, în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că intimata-contestatoare a săvârșit cu intenție o faptă ce se poate considera abatere disciplinară, în condițiile în care nu a știut că trebuia să îndeplinească unele sarcini de serviciu.

Decizia civilă nr.237/19.04.2016 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la data de 29.06.2015, pe rolul Tribunalului Galați – Secția I civilă contestatoarea MA a solicitat în contradictoriu cu intimata CNCF „CFR” SA Bucureşti –Sucursala Regională CFC., anularea deciziei de sancţionare nr. …/2/2421/22.06.2015.

Prin sentința civilă nr. 1437/18.12.2015, Tribunalul Galați a admis acţiunea și a anulat Decizia nr. 82/2/2421/22.06.2015 de sancționare disciplinară a contestatoarei cu sancțiunea ”avertisment scris”.

Contestatoarea M.A. este salariata intimatei CNCF „CFR” SA Bucureşti – Sucursala Regională CF C. în funcţia de contabil şef la compartimentul Economic – Sucursala Regională CFC.

La data de 19.06.2015 intimata a emis decizia de sancţionare nr. …/2/2414/19.06.2015,  prin care a dispus sancţionarea contestatoarei cu “avertisment scris”, în temeiul art. 248 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 şi a regulamentului intern al intimatei, respectiv art. 4, 5 lit. a), b) şi c).

Ulterior, prin decizia de sancţionare nr. ../2/2421 /22.06.2015 intimata a anulat decizia de sancţionare nr.  …/2/2414/19.06.2015 şi a dispus sancţionarea contestatoarei cu “avertisment scris” pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 şi a regulamentului intern al intimatei, respectiv art. 4, 5 lit. a), b) şi c).

În fapt, potrivit Raportului nr. 15/446/19.06.2015, în urma intrării în vigoare a Dispoziţiei nr. 36/25.04.2012 a Directorului general al CNCF „CFR” SA, direcţiile implicate s-au confruntat cu dificultăţi în aplicarea dispoziției si au solicitat Direcţiei Tehnice să promoveze modificarea acestei dispoziţii.

Prin actul de control nr. 13/3/593/25.09.2014 al Direcţiei investiţii, RK şi IT, directorul general adj. tehnic a solicitat direcției economice emiterea unui punct de vedere referitor la aplicarea prevederilor de la pct. IV din dispoziţia nr. 36/25.04.2012.

S-a reţinut că, în urma acestei solicitări, în data de 03.10.2014 directorul general adjunct economic a transmis prin e-mail către personalul de conducere din subordinea sa, atât din  companie, cât şi din sucursalele regionale 1) -8), sarcina de a formula un punct de vedere, referitor la modificarea Dispoziţiei nr. 36/2012, stabilind ca termen de răspuns 07.10.2014, iar salariata B.M. – şef serviciu în cadrul Direcţiei Contabilitate a fost desemnată cu primirea şi centralizarea răspunsurilor.

Din înscrisurile prezentate la Direcţia Economică şi Direcţia Contabilitate, comisia de cercetare a constatat că unii salariaţi, printre care şi contestatoarea, nu au transmis un punct de vedere conform dispoziţiei primite, considerent pentru care s-a emis  decizia de sancţionare nr. …/2/2414/19.06.2015, prin care a dispus sancţionarea contestatoarei cu “avertisment scris” în temeiul art. 248 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, decizie care a fost  anulată de intimată ulterior.

Potrivit Notei de completare a Raportului nr. 15/446/19.06.2015, prin actul nr. 13/3/1303/19.12.2014 Direcţia Investiţii RK şi IT a reiterat necesitatea comunicării punctelor de vedere şi a solicitat din nou să se transmită modificările la Dispoziţia nr 36/25.04.2012, însă contestatoarea nu s-a conformat nici ulterior retransmiterii solicitării din data de 19.12.2014, fapt pentru care intimata a emis în sarcina contestatoarei decizia de sancţionare nr. …/2/2414/22.06.2015, care formează obiectul contestaţiei din prezenta cauză.

 În cauză, intimata nu a înlăturat prin nicio probă apărarea contestatoarei, în sensul că nu a avut cunoştinţă despre  actul nr. 13/3/1303/19.12.2014, prin care Direcţia Investiţii RK şi IT a reiterat necesitatea comunicării punctelor de vedere şi a solicitat din nou să se transmită modificările la Dispoziţia nr. 36/25.04.2012, precum şi susţinerea contestatoarei că acest înscris nu i-a fost comunicat.

De altfel, măsura dispusă în sarcina contestatoarei prin decizia de sancţionare nr. 82/2/2414/22.06.2015 are la bază  tocmai actul nr. 13/3/1303/19.12.2014, pe care contestatoarea nu l-a cunoscut, considerent pentru care aceasta nu poate fi decât exonerată de răspunderea ce i-ar fi  revenit dacă s-ar fi probat că i s-a comunicat înscrisul de către intimată.

Aşa fiind, faţă de  probele administrate  şi având în vedere disp. art. 250 din Codul muncii, s-a constatat  neîndeplinirea condiţiilor pentru incidenţa dispoziţiilor art. 247 şi 248 lit. a) din Codul muncii, s-a admis acţiunea şi s-a dispus anularea deciziei de  sancţionare nr. …/2/2414/22.06.2015 cu “avertisment scris”.

Împotriva sentinței Tribunalului Galați, în termen legal a declarat apel, la data de 25.01.2016, intimata CNCF ”CFR” SA, prin Sucursala Regională de CF C.

Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul:

- materialul probator administrat în cauză a fost greșit interpretat de prima instanță, în sensul că apelanta-intimată a dovedit cu actele depuse la dosar că prin Actul nr. 13/3/593/25.09.2014 Direcția Investiții, RK și IT a solicitat Direcției Economice a apelantei emiterea unui punct de vedere referitor la aplicarea Dispoziției nr. 36/25.04.2012, solicitare transmisă prin e-mail la data de 3.10.214 de către d-na S.B. inclusiv contestatoarei-intimate; aceeași solicitare a fost reiterată prin actul nr. 13/3/1303/19.12.2014, dar nici la această revenire de solicitare de informații contestatoarea-intimată nu a răspuns, ceea ce a determinat angajatorul să considere că a săvârșit o abatere disciplinară, pentru care a emis decizia de sancționare analizată în prezenta cauză.

În dovedirea apelului apelanta nu a solicitat administrarea de noi probatorii.

În drept a invocat disp. art. 466-482 C.proc.civ.

Contestatoarea-intimată a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că decizia de sancționare este nulă, fiind emisă cu depășirea termenului prev. de disp. art. 252 alin. 1 C.muncii, termen ce s-a împlinit la data de 7.04.2015, dar și pentru că în mod corect prima instanță a apreciat că intimata-contestatoare nu a recepționat solicitarea de furnizare de relații, astfel că nu a săvârșit cu vinovăție nicio abatere disciplinară.

Intimata nu a solicitat administrarea de noi probatorii.

În drept a invocat dispozițiile art. 471 alin. 5 C.proc.civ.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de apel invocate în termenul legal și cu ignorarea unor eventuale motive de apel invocate cu depășirea acestui termen, pentru a face aplicarea principiului disponibilității părților în procesul civil și a disp. art. 9 și 477 C.proc.civ., Curtea apreciază că apelul nu este fondat și se impune a fi respins în temeiul disp. art. 480 alin. 1 C.proc.civ., cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe, având în vedere următoarele considerente:

Referitor la excepția tardivității emiterii deciziei de sancționare, această excepție a fost soluționată greșit de prima instanță.

Conform disp. art. 252 alin. 1 C.muncii, emiterea deciziei de sancționare trebuie realizată în formă scrisă în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Luarea la cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare s-a realizat de către angajator la data de 19.06.2015, atunci când au fost înregistrate în registratura unității raportul nr. 15/446/19.06.2015 și nota de completare nr. 15/446/bis/19.05.2015 a raportului nr. 15/446/2015. În raport de data celor două rapoarte menționate mai sus, de data emiterii deciziei de sancționare (22.06.2015) și de Decizia nr. 16/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, Curtea apreciază că a fost respectat termenul de 30 de zile prev. de disp. art. 252 alin. 1 tz. I C. muncii.

Apelanta a susținut că intimata ar fi trebuit să transmită respectivele informații inițial la data de 7.10.2014, apoi la data de 19.12.2014, având în vedere că la acea dată a solicitat din nou transmiterea informațiilor (a se vedea considerentele deciziei de sancționare nr. …/2/2421/22.06.2015 și nota de completare nr. 15/446/bis/19.05.2015 a raportului nr. 15/446/2015).

În lipsa altor elemente din care să rezulte data la care ar fi trebuit transmise cel mai târziu informațiile solicitate (dată la care se consideră că a fost săvârșită fapta imputabilă), Curtea consideră că data de 19.12.2014 este data la care intimata trebuia să răspundă la solicitările respective și, astfel, aceasta este și data la care s-a săvârșit abaterea disciplinară.

Față de data la care s-a săvârșit fapta (19.12.2014), data la care a fost emisă decizia de sancționare (22.06.2015) și termenul prevăzut de disp. art. 252 alin. 1 tz. a II-a C.muncii, Curtea consideră că excepția tardivității emiterii decizie de sancționare este fondată și se impune a fi admisă, cu consecința anulării deciziei de sancționare pentru nerespectarea disp. art. 252 alin. 1 tz. a II-a C.muncii.

Cu privire la motivele de apel invocate de apelantă, Curtea, deși optează pentru anularea deciziei de sancționare ca fiind tardiv emisă, consideră că nu sunt fondate, având în vedere următoarele aspecte:

Conform disp. art. 272 C.muncii, sarcina probei în conflictele de muncă aparține angajatorului.

Contestatoarea a susținut că nu a avut cunoștință de solicitările în discuție, neprimindu-le pe nicio cale.

Intimata-apelantă a susținut că a cerut intimatei-contestatoare informațiile respective pe calea poștei electronice, dar, în condițiile contestării acestor susțineri, nu a depus la dosar nicio probă din care să rezulte transmiterea și recepționarea unui astfel de eventual e-mail de către contestatoare.

Așa fiind, în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că intimata-contestatoare a săvârșit cu intenție o faptă ce se poate considera abatere disciplinară, în condițiile în care nu a știut că trebuia să îndeplinească unele sarcini de serviciu.

Față de toate aceste aspecte, Curtea consideră că se impune respingerea apelului ca nefondat, în baza disp. art. 480 alin. 1 C.proc.civ.

Domenii speta

Spete similare