Neacordarea de către Ministerul Apărării Nationale a ajutorului la trecerea în rezervă cuvenit reclamantului. Achitarea acestuia doar la momentul încetării interdictiei legale.

Prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2015, pronunţată în procedura dezlegării unei chestiuni de drept, obligatorie pentru instanţe, s-a stabilit că „dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie - 31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept”.

„Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015. Sub acest aspect, relativ la măsurile financiare instituite prin Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012, Curtea Constituţională a reţinut că aceste măsuri nu aduc atingere însăşi substanţei drepturilor băneşti vizate, ci doar amână acordarea ajutoarelor/indemnizaţiilor pe o perioadă limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză”.

Art. 20 din Anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2015,

pronunţată în procedura dezlegării unei chestiuni de drept

Art. 9 din Legea nr. 118/2010

I. Sentinţa apelată:

Prin sentinţa civilă nr. 2727/21.10.2015, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată la 06.06.2014 de reclamantul [...] în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, prin care acesta a solicitat obligarea pârâtului la plata ajutorului la trecerea în rezervă prevăzut de art. 20 din Anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010, actualizat cu indicele preţurilor de consum, precum şi a dobânzii legale aferente şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul [...] ca beneficiar al pensiei pentru limită de vârstă stabilită prin decizia nr.123216/11.11.2011, solicită  aplicarea dispoziţiilor art. 20 al. 1 din Anexa VII la Legea nr. 284/2010.

Potrivit art.20 alin.1 din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sporurile, indemnizaţiile, primele şi compensaţiile specifice domeniului de activitate ce se acordă personalului bugetar sunt prevăzute în anexele nr. I - VIII.

În cuprinsul anexei VII este reglementată Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare "Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională", care la art.20 alin.2 prevede pretenţia solicitată de reclamant, în sensul că “personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază”.

Aceste dispoziţii legale se coroborează cu dispoziţiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea pe anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, unde se prevede că în anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau indemnizaţiilor prevăzute la ieşirea la pensie, la încetarea raporturilor de serviciu sau trecerea în rezerva, nu se aplică.

Interpretarea acestor dispoziţii legale se realizează potrivit principiului tempus regit actum, potrivi căruia norma de drept se aplică raporturilor juridice la momentul la care acestea au luat fiinţă. Pentru reclamant, încetarea raporturilor de serviciu a avut loc la data de 11.11.2011, prin pensionare, astfel că, în acest an nu au fost acordate drepturile sub forma ajutorului financiar fiind stabilită neplata ajutorului şi nu suspendarea plaţii drepturilor cuvenite.

II. Apelul:

1. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul [...], solicitând schimbarea în tot a acesteia în sensul admiterii acţiunii.

În motivarea cererii de apel, apelantul reclamant a arătat că interpretarea tribunalului că prin legile anuale pentru anul 2012 şi următorii nu s-au acordat inclusiv drepturile născute în anul 2011, pe motiv că legea nu distinge între drepturile născute în ani diferiţi, intră în conflict cu principiul neretroactivităţii lei prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituţie. Faptul că în legile anuale care au urmat nu se prevede clar ce drepturi nu se acordă nu înseamnă că se referă şi la cele născute în anul 2011 pentru că drepturile pentru anul 2011 au fost amânate distinct, prin Legea nr. 285/2010, iar dacă se dorea o perioadă mai mare de suspendare a plăţii acestora se prevedea clar şi încă de la început perioada dorită, pentru a nu da naştere la interpretări. Într-un caz similar, care prevedea suspendarea primelor de vacanţă în perioada 2001-2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat în decizia în interesul legii nr. 23/2005 că nu este posibil să se aplice şi în prezent nici dispoziţiile de prelungire succesivă a termenelor de punere în aplicare pentru că s-ar contraveni principiului neretroactivităţii legii civile. Principala consecinţă este că dreptul exista la 1.01.2012. Tribunalul nu a ţinut cont de decizia ÎCCJ  nr. 16/2015 pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

2. Prin întâmpinare, intimatul pârât a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că aplicarea prevederilor legale privind ajutorul solicitat a fost amânată prin acte normative succesive, iar în decizia ÎCCJ nr. 16/2015 s-a reţinut că raţiunea interpretării date de instanţa supremă este impusă şi succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015.

3. În cadrul judecăţii în apel a fost ataşat dosarul de fond şi nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza apelurilor:

1. În cauză se solicită în principal obligarea pârâtului la plata ajutorului la trecerea în rezervă prevăzut de art. 20 din Anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010, în condiţiile în care apelantul a dobândit dreptul la pensie pentru limită de vârstă începând de la 1.06.2011.

Potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, „în anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”.

De asemenea, potrivit art. 9 din art. II din OUG nr. 80/2010, „în anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă”.

Art. 2 din OUG nr. 84/2012 a prevăzut că prevederile art. II din OUG nr. 80/2010 „se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013”, iar art. 10 alin. 1 din OUG nr. 103/2013 a prevăzut că „în anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă”.

În continuare, potrivit art. 9 alin. 1 din OUG nr. 83/2014, „în anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”, iar prin art. 11 alin. 1 din OUG nr. 57/2015 s-a prevăzut că „în anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”.

Se constată din analiza acestor prevederi legale că prin acte normative succesive s-a prevăzut că ajutoarele la trecerea în rezervă nu se acordă în perioada 2011-2016.

Contrar susţinerii apelantului, se reţine că prevederile legale citate nu sunt în mod rezonabil susceptibile de interpretări diferite, fiind clare în sensul că prevăd neacordarea mai multor drepturi, inclusiv ajutoarele la trecerea în rezervă, indiferent de data la care a avut loc trecerea în rezervă, adică fie în anul în care intrat în vigoare fiecare act normativ în parte, fie într-unul dintre anii anteriori. Astfel, se prevede de fiecare dată că nu se acordă astfel de ajutoare în anul respectiv, fără nicio distincţie în funcţie de anul în care a avut loc trecerea în rezervă.

2. Decizia în interesul legii nr. 23/2005, invocată de apelant, are în vedere o situaţie esenţial diferită de cea incidentă în speţă. Astfel, după ce dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive, acesta nu a mai fost prevăzut de legislaţia referitoare la salarizare. Instanţa supremă a constatat că efectele actelor normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit se limitează la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. De asemenea, s-a reţinut că au procedat corect instanţele care au considerat că dreptul la acţiune s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor referitoare la prima de concediu, a căror punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare.

Rezultă astfel că dreptul la acţiune pentru valorificarea unui drept afectat de incidenţa unor acte normative de suspendare, amânare sau neaplicare a prevederilor legale care îl consacră, se naşte la data încetării acţiunii acestor acte normative, a căror acţiune nu se prelungeşte dincolo de termenul prevăzut sau de data abrogării actului normativ care prevede dreptul respectiv.

Prin urmare, instanţele sunt datoare să recunoască efectul actelor normative succesive care suspendă sau amână aplicarea unor prevederi legale care consacră drepturi, precum şi să asigure exerciţiul acestor drepturi imediat ce efectul suspendării sau al amânării a încetat.

Înţelegerea corectă a momentului încetării suspendării sau aplicării prevederii legale care consacră dreptul este esenţială, întrucât recunoaşterea eronată cu anticipaţie a dreptului la acţiune înainte de data încetării suspendării sau amânării atrage pe cale de consecinţă constatarea, la fel de greşită, a stingerii dreptului la acţiune prin prescripţie pentru persoanele care s-au întemeiat corect pe prevederile suficient de clare ale actelor normative prin care exercitarea dreptului a fost suspendată sau amânată şi au aşteptat încetarea acestei suspendări sau amânări până să sesizeze instanţa de judecată.

3. Anterior intrării în vigoare a art. 20 din Anexa nr. VII din Legea nr. 284/2010, ajutoarele la trecerea în rezervă au fost reglementate de pct. 2 alin. 1 şi 2 din anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009. Potrivit art. 9 din Legea nr. 118/2010, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă”, iar potrivit art. 16 alin. 1, aceste dispoziţii s-au aplicat până la 31.12.2010.

Prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2015, pronunţată în procedura dezlegării unei chestiuni de drept, obligatorie pentru instanţe, s-a stabilit că „dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept”. „Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015. Sub acest aspect, relativ la măsurile financiare instituite prin Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012, Curtea Constituţională a reţinut că aceste măsuri nu aduc atingere însăşi substanţei drepturilor băneşti vizate, ci doar amână acordarea ajutoarelor/indemnizaţiilor pe o perioadă limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză”.

Instanţa supremă a reţinut jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia aceste drepturi nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. De altfel, instanţa de contencios constituţional a reţinut constant în jurisprudenţa sa faptul că statul are deplină legitimitate constituţională de a acorda sporuri, premii periodice şi alte stimulente personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea sunt drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul are libertatea de le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda şi chiar de a dispune anularea lor.

Se reţine în consecinţă că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2015 sus citată a privit strict interpretarea art. 9 din Legea nr. 118/2010 în contextul în care caracterul temporar al normei rezulta din coroborarea cu art. 16 din aceeaşi lege, dar şi că prin aceasta s-a avut în vedere „măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015”.

În această situaţie, pârâtul a aplicat corect prevederile legale ale actelor normative prin care s-a prevăzut neacordarea ajutorului la trecerea în rezervă cuvenit reclamantului, care va fi achitat acestuia doar la momentul încetării interdicţiei legale.

Constatând astfel că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., Curtea va respinge apelul formulat de pârâtă ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare