Aspecte de drept procesual. Excepții. Cameră preliminară. Excepție de neconstituționalitate

. Domeniu: Aspecte de drept procesual. Excepții. Cameră preliminară.

Excepție de neconstituționalitate

EXCEPȚIE DE NECONSTITUȚIONALITATE INVOCATĂ ÎN PROCEDURA CAMEREI PRELIMINARE. CALE DE ATAC ÎMPOTRIVA ÎNHEIERII DE RESPINGERE A CERERII DE SESIZARE A CURȚII CONSITUȚIONALE. LEGĂTURA CU SOLUȚIONAREA CAUZEI.

(decizia penală nr.1322/A/09 octombrie 2015 a Curții de Apel București- Secția a II-a Penală, dosar nr. 64167/299/2015/a3)

Prin încheierea penală nr. 122/CP/21.09.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia I Penală în dosarul nr. 64167/299/2015/a3 s-au dispus următoarele: a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. 4 Cod procedură penală raportat la dispoziţiile art. 21 alin. 3, art. 24 şi art. 20 alin. 1 din Constituţia României cu referire la art. 6 C.E.D.O. şi art. 14 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, formulată de contestatorul- inculpat M.C.; a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de acelaşi inculpat împotriva încheierii din data de 22.07.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 64167/299/2015; a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.

Pentru a dispune astfel, judecătorul a reţinut următoarele:

Prin încheierea din data de 22.07.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 64167/299/2015 s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 345 alin. 1 Cod procedură penală respingerea ca neîntemeiate a excepţiile şi cererilor invocate de inculpatul M.C.; în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3939/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti privind pe inculpatul M.C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 335 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală; a fost dispusă începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M.C..

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că prin rechizitoriul nr. 3939/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a fost trimis în judecată inculpatul M.C. pentru săvârşirea a două infracţiuni, prevăzute de art. 335 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că: în data de 31.03.2015, în jurul orei 00:00, a condus pe şoseaua C., sector 1, autoturismul marca D. N., cu număr de înmatriculare, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată din data de 25.03.2015, iar în data de 17.04.2015, în jurul orei 07:30, a condus pe şoseaua C., sector 1, autoturismul marca D. N., cu numerele de înmatriculare B fiind oprit pe str. V., având exercitarea dreptului de a conduce suspendată,

Judecătorul de la prima instanţă a reţinut că aspectele invocate sunt neîntemeiate, deoarece rechizitoriul a fost întocmit de către un procuror competent din cadrul Parchetului, iar actul de sesizare cuprinde menţiunile prevăzute de art. 328 Cod procedură penală, fiind descrise toate faptele pt. care s-a dispus trimiterea în judecată.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului în sensul că rechizitoriul a fost întocmit de către un alt procuror decât cel care a întocmit şi supravegheat toate actele de urmărire penală, conform dispoziţiilor art. 64 alin. 4 din Legea 304/2004 lucrările repartizate procurorilor pot fi trecute altui procuror numai în cazul suspendării/încetării activităţii acestuia, potrivit legii, ori în absenţa sa, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rechemarea sa.

A existat o cauză obiectivă, în sensul că procurorul care a supravegheat se afla în concediu de studiu la data când a fost primit de unitatea de parchet referatul de terminare a urmăririi penale. Aşadar, având în vedere situaţia de fapt, nu era necesara emiterea unei ordonante in sensul invocat de inculpat.

 Referitor la împrejurarea ca probele n-au fost administrate conform Titlului IV, nefiind respectat principiul loialităţii administrării probelor, nedispunându-se începerea urmăririi penală cu privire la persoana care a săvârşit fapta, deşi existau indicii rezonabile cu privire la aceasta, judecătorul de camera preliminara constata că  potrivit noilor reglementări, respectiv art. 305 alin. 1 Cod procedură penală, atunci când se constată că actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există un caz de împiedicare a exercitării acţiuni penale dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă.

 Nu există aspecte care să conducă la restituirea cauzei la Parchet, fiind respectate dispoziţiile art. 305 Cod procedură penală. 

Pe cale de consecintă, excepţiile şi cererile  invocate de inculpat  au fost appreciate ca neîntemeiate şi au fost respinse.

Împotriva încheierii din data de 22.07.2015 a formulat contestaţie inculpatul M.C., potrivit declaraţiei de la fila nr. 7, dosar nr. 64167/299/2015/a3 al Tribunalului Bucureşti- Secţia I Penală.

Criticile formulate împotriva încheierii contestate au fost amplu argumentate în motivele depuse în scris şi prin susţinerile orale şi se referă, în principal, la împrejurarea că rechizitoriul, ca act de sesizare a instanţei, a fost întocmit de un alt procuror decât cel care a fost initial învestit şi care a instrumentat cazul; mai invocă neloialitatea administrării probelor şi dispoziţia de începere a urmăririi penale “in rem”, în condiţiile în care persoana inculpatului era cunoscută încă de la momentul depistării în trafic de către organele de poliţie potrivit procesului- verbal de depistare, fapt de natură să aducă atingere dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât toate probele au fost administrate până la dobândirea calităţii de suspect, iar după începerea urmăririi penale “in personam” a fost administrate o singură probă, respectiv audierea martorului T.F..

Cât priveşte neconstituţionalitatea art. 114 alin. 4 Cod procedură penală s-a arătat că acordarea calităţii de martori, ofițerilor de poliție sau altor organe ale statului care în exercitarea atribuțiilor de control sau pază și ordine descoperă infracțiuni flagrante și întocmesc procese verbale în acest sens, există o dublă măsură a probațiunii, întrucât apreciază că nu mai pot fi audiaţi în calitate de martori în cursul judecăţii. Apreciază că excepția invocată ar fi avut ca finalitate îndepărtarea probelor din dosar, ceea ce are legătură cu obiectul camerei preliminare.

Examinând încheierea contestată în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, judecătorul de camera preliminară a constatat că încheierea este legală şi temeinică pentru următoarele considerente.

Prioritar a fost analizată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu care Tribunalul a fost învestit la acest termen de judecată, cu referire la neconstituţionalitatea  dispoziţiilor art. 114 alin. 4 Cod procedură penală raportat la dispoziţiile art. 21 alin. 3, art. 24 şi art. 20 alin. 1 din Constituţia României cu referire la art. 6 C.E.D.O. şi art. 14 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Potrivit art. 114 alin. 4 Cod procedură penală: „Pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese- verbale în temeiul art. 61 şi 62”.

Raportând motivele invocate la textul de lege pretins a fi neconstituţional la dispoziţiile art. 342 Cod procedură penală, ce reglementează obiectul procedurii în camera preliminară, judecătorul a apreciat că nu au legătură cu nelegalitatea actelor efectuate în cursul urmăririi penale, întrucât nu se invocă nici un aspect ce ţine de legalitatea întocmirii proceselor verbale încheiate de organele de constatare, ci se contestă calitatea de martori a acestora, situaţie aplicabilă în cursul cercetării judecătoreşti.

Aşadar, reţinând că motivele invocate în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu obiectul camerei preliminare, judecătorul a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca neîntemeiată.

Cât priveşte împrejurarea că judecătorul de la instanţa inferioară, prin soluţia adoptată prin încheierea din data de 13.07.2015, s-a antepronunţat asupra celorlalte chestiuni invocate, fiind incident cazul de incompatibilitate în sensul că judecătorul şi-a exprimat anterior opinia şi nu este imparţial cu privire la soluţionarea celorlalte cereri, s-au reţinut următoarele:

La data de 13.07.2015, judecătorul de cameră preliminară a prorogat pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată până la primul termen de judecată, în şedinţă publică.

La data de 22.07.2015, judecătorul s-a pronunţat asupra cererilor şi excepţiilor invocate de către inculpat.

În consens cu dispoziţiile art. 67 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul, în măsura in care a apreciat că judecătorul este incompatibil, ar fi trebuit să procedeze la recuzarea judecătorului de îndată ce a aflat de existenţa cazului de incompatibilitate.

Astfel, în cadrul şedinţei din data de 22.07.2015, nu se observă că inculpatul ar fi invocat cazul de incompatibilitate menţionat cu ocazia soluţionării contestaţiei, aspect ce excede dispoziţiilor referitoare la recuzare.

Cât priveşte contestarea încheierii din data de 13.07.2015, s-a reţinut, faţă de dispoziţiile art. 347 alin. 1 Cod procedură penală, că o astfel de încheiere nu este supusă căii de atac a contestaţiei, cu atât mai mult cu cât, prin încheierea menţionată, nu s-a pronunţat o soluţie asupra cererii invocate- situaţie în care instanţa de control judiciar nu poate examina legalitatea şi temeinicia acestei încheieri, iar în şedinţa de judecată de la acest termen inculpatul a înţeles să reitereze cererea şi direct în cale de atac a contestaţiei.

Referitor la încheierea din data de 22.07.2015, judecătorul a constatat că soluţia dispusă este legală şi temeinică.

Astfel, s-a reţinut că din notele scrise, depuse la dosarul cauzei de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (fila 33, dosar instanţă fond), rezultă că supravegherea activităţii organelor de poliţie a fost efectuată de doamna procuror D.L.A., iar la data la care a fost întocmit referatul de terminare a urmăririi penale cu propunere de trimitere în judecată, ca urmare a faptului că procurorul iniţial învestit s-a aflat în concediu, iar faţă de inculpat se dispusese măsura preventivă a controlului judiciar, prin rezoluţia prim- procurorului a fost desemnat un alt procuror în cauză care a procedat la întocmirea rechizitoriului şi sesizarea instanţei competente.

Această împrejurare este stipulată în dispoziţiile art. 64 alin. 4 din Legea nr. 304/2004, neafectând legalitatea actului de sesizare a instanţei.

Cât priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare în faza de urmărire penală, judecătorul a reţinut că la data de 17.04.2015, domnul avocat T.O. a fost împuternicit de către inculpat să-l reprezintă în cauza ce formează obiectul prezentului dosar (fila 38, d.u.p.).

La data de 27.05.2015 a fost întocmit rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.C. pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.

Aşadar, între momentul depunerii delegaţiei avocaţiale şi data întocmirii rechizitoriului a trecut o perioadă de o lună şi 10 zile, timp în care apărătorul inculpatului nu a invocat în faţa organelor de anchetă încălcarea dreptului la apărare.

În acest sens, judecătorul a reţinut că dispoziţiile art. 92 alin. 2, art. 94 şi art. 95 Cod procedură penală, care conferă garanţii procesuale suficiente de exercitare a dreptului la apărare în cursul urmăririi penale, tocmai pentru a asigura legalitatea actelor efectuate în această fază a procesului penal.

Verificând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, judecătorul a reţinut că în lipsa unei diligenţe din partea apărării, prin neexercitarea tuturor căilor prevăzute de legiuitor în exercitarea acestui drept, nu se poate constata producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin înlăturarea actelor efectuate în acest mod.

În altă ordine de idei, faţă de dispoziţiile art. 305 alin. 1 Cod procedură penală, care nu face distincţia între cunoaşterea sau nu a identităţii făptuitorului, începerea urmăririi penale se dispune cu privire la faptă, iar alineatul 3 reglementează procedura începerii urmăririi penale „in personam”.

Ulterior, la data de 17.04.2015, după cea de-a doua infracţiune prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod procedură penală pretins a fi comisă de către inculpat, a fost începută urmărirea penală in personam şi a fost audiat inculpatul în calitate de suspect, fiind urmată de efectuarea celorlalte acte necesare finalizării urmăririi penale.

În contextul respectării de către organele de anchetă a procedurii care reglementează faza de urmărire penală, s-a apreciat că nu se poate reţine nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 347 Cod procedură penală, a fost respinsă contestaţia formulată de inculpatul M.C. împotriva încheierii din data de 22.07.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.

Împotriva soluţiei date de judecătorul din cadrul Tribunalului Bucureşti- Secţia I Penală la 21.09.2015 în dosarul nr. 64167/299/2015/a3 a declarat cale de atac inculpatul- contestator, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a II-a Penală sub nr. 64167/299/2015 (3469/2015).

Prioritar, cu privire la natura căii de atac exercitate de inculpatul M.C., se constată următoarele:

Dispoziţiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 modificată stabilesc faptul că „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”

Aceste dispoziţii, însă, nu au fost adaptate modificărilor legislative intervenite ulterior, în materie penală nemaiexistând calea de atac a recursului.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 408 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 4251 alin. 1 Cod procedură penală rezultă faptul că, în materia căilor de atac, în procesul penal, apelul constituie regula.

Prin urmare, în absenţa unei dispoziţii speciale în materie, interpretând dispoziţiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 modificată din perspectivă istorico- teleologică, în cauză calea de atac exercitată împotriva unei hotărâri prin care este respinsă ca inadmisibilă o excepţie de neconstituţionalitate este cea de drept comun- apelul.

Cu privire la fondul cauzei Curtea constată că apelul a fost susţinut oral de apelantul- inculpat, prin apărător ales, solicitându-se admiterea căii de atac şi sesizarea Curţii Constituţionale privind excepţiile de neconstituționalitate invocate.

În motivare s-a arătat că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată la momentul oportun şi avea legătură cu dezlegarea cauzei deoarece aceasta viza înlăturarea acelor probe ca finalitate, în ipoteza în care ar fi fost admisă de Curtea Constituţională.

S-a subliniat că judecătorul de cameră preliminară a respins excepţia, ce nefondată, dar judecătorul de cameră preliminară nu are competenţă să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate în esenţa ei ci doar judecătorul de la Curtea Constituţională.

S-a precizat că persoanele care exercită autoritatea de stat în activitatea de urmărire penală, nu pot fi audiate, în calitate de martor, în procedura de orice natură. 

S-a mai arătat că singurul moment procesual în care poţi să soliciţi înlăturarea unor probe din dosarul de urmărire penală administrate într-o procedură oarecare este camera preliminară.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelantul- inculpat, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul contestator M.C., pentru următoarele considerente:

Conform art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, modificată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Conform art. 29 alin. 2 din acelaşi act normativ excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial, excepţia putând fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

De asemenea, conform art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 modificată, nu pot face obiectul excepţiei prevederi legale constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Dispoziţiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 modificată atribuie instanţei competenţa verificării admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate.

Procedând la examinarea admisibilităţii unei excepţii de neconstituţionalitate instanţa are obligaţia de a verifica îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 47/1992 modificată, anterior expuse.

În cauză se constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată, în faţa judecătorului de cameră preliminară, de către contestatorul- inculpat, parte în cauza aflată în etapa camerei preliminare (contestaţie), fiind îndeplinite exigenţele art. 29 alin. 1 teza I, alin. 2 din Legea nr. 47/1992 modificată.

Astfel, deşi instituţia „judecătorul de cameră preliminară” este distinctă de instituţia „instanţa de judecată”, art. 29 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 modificată se impune a fi interpretat istorico- teleologic, excepţia putând fi invocată în prezent şi în faţa judecătorului; de altfel, în acest sens s-a pronunţat în mod implicit şi Curtea Constituţională a României (e.g.: Decizia nr. 641/2014 pronunţată în baza sesizării judecătorului de cameră preliminară).

Dispoziţia a cărei constituţionalitate este criticată nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, fiind îndeplinite exigenţele art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 modificată.

De asemenea, dispoziţia a cărei constituţionalitate este criticată este o dispoziţie a Codului de procedură penală, dispoziţie în vigoare, fiind îndeplinite exigenţele art. 29 alin. 1 teza I din Legea nr. 47/1992 modificată.

Sub aspectul legăturii dispoziţiilor criticate cu soluţionarea cauzei de faţă,- exigenţe stipulate de art. 29 alin. 1 teza a II- a din Legea nr. 47/1992, modificată-, se constată că, în cauză, în faţa judecătorului de cameră preliminară investit cu soluţionarea contestaţiei, a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. 4 Cod procedură penală.

Curtea constată că în mod corect a apreciat judecătorul din cadrul Tribunalului Bucureşti că această excepţie nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, se reţine că, în etapa camerei preliminare, inculpatul a contestat, în esenţă, două aspecte vizând legalitatea urmăririi penale: aspecte vizând nelegalitatea rechizitoriului prin raportare la persoana procurorului care l-a întocmit; aspecte vizând nerespectarea principiului loialităţii administrării probelor prin raportare la împrejurarea că nu s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la persoana care a săvârşit fapta, deşi existau indicii rezonabile cu privire la aceasta, prin raportare la împrejurarea că agenţii de poliţie nu au fost audaţi de procuror şi prin raportare la valoarea probatorie a declaraţiilor date de agenţii de poliţie audiaţi conform art. 114 alin. 4 Cod procedură penală.

Admisibilitatea unei excepţii de neconstituţionalitate din prisma relevanţei (legătura dispoziţiilor criticate sub aspectul constituţionalităţii cu soluţionarea cauzei) trebuie privită prin prisma interesului în promovarea excepţiei, fiind necesar ca Decizia Curţii în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Or, în cauză, se constată că în etapa camerei preliminare s-a contestat legalitatea procedurii de audiere a celor patru agenţi de poliţie exclusiv prin prisma împrejurării că aceştia nu au fost audiaţi de procuror, aspect ce nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 114 alin. 4 Cod procedură penală.

De asemenea, în cauză (în contradicţie, de altfel, cu aspectele mai- sus prezentate) s-a contestat valoarea probatorie a unor asemenea declaraţii,  susţinându-se că prin audierea agenţilor de poliţie în calitate de martori se încalcă „principiul unui proces echitabil, câtă vreme acuzaţia adusă acestuia (inculpatului, n.n.) se poate întemeia exclusiv şi într-o manieră determinantă pe depoziţiile acestora” (f. 21 dosar Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti); acest aspect nu face, însă, obiectul camerei preliminare, interesând exclusiv fondul cauzei, în contextul aprecierii probelor.

Prin urmare, este evident că pronunţarea unei Decizii de către Curtea Constituţională asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 114 alin. 4 Cod procedură penală în etapa camerei preliminare ar fi lipsită de finalitate.

Pe cale de consecinţă, Curtea, apreciind, în acord cu judecătorul fondului, că în cauză nu sunt îndeplinite exigenţele art. 29 alin. 1 teza a II- a din Legea nr. 47/1992 modificată, văzând şi exigenţele art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul M.C. împotriva Încheierii penale nr. 122/CP/21.09.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti- Secţia I Penală în dosarul nr. 64167/299/2015/a3, menţinând încheierea apelată.

În temeiul art. 275 alin. 2 cod procedură penală, în raport cu soluţia dată şi având în vedere culpa procesuală, îl va obliga pe apelantul- inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Domenii speta

Spete similare