Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. interdiciţia de părăsi ţara pe durata termenului de supraveghere. porporţionalitate.

Decizie 497A din 18.03.2016


Domeniu: Suspendare a executării. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

SUSPENDAREA SUB SUPRAVEGHERE A EXECUTĂRII PEDEPSEI. INTERDICIŢIA DE PĂRĂSI ŢARA PE DURATA TERMENULUI DE SUPRAVEGHERE. PORPORŢIONALITATE.

(decizia penală nr. 497/a/18 martie 2016 dosar nr. 1971/98/2015)

Prin sentinţa penală nr.14/F din 27.01.2016, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia penală, în baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art.292 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul N.I., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 91-92 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani.

A fost încredinţată supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Călăraşi.

Conform art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a trebuit să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 Cod penal s-a impus ca inculpatul să respecte obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a trebuit să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria D., respectiv S.C. M. S. P. R. D. S.R.L., în condiţiile ce se vor stabili de Serviciul de Probaţiune Călăraşi .

În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 privind sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de încălcare, cu rea–credinţă, a măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse acestuia, ori de săvârşire de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 292 alin. 4 Cod penal s-a confiscat de la inculpat suma de 250 euro (echivalentul în lei la data executării ).

Onorariu avocat oficiu în sumă de 750 lei a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul N.I. la 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa nr. 517/P/2014 din data de 23.06.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.I. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292  alin. 1 Cod penal;

În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, în esenţă, că în cursul lunii februarie 2014, inculpatul N-I-. a oferit inculpatului R.M.J., prin intermediul inculpatului S.I.S. de 250 euro, inculpatul R. lăsând să se creadă că are influenţă asupra lucrătorilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ialomiţa, pentru a-i determina pe aceştia să-l declare admis la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul N.I. care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi rejudecând, pe fond, înlăturarea interdicţiei de a părăsi România, pe motiv că are un loc de muncă în străinătate, dorind să şi-l păstreze.

Inculpatul, prezent şi asistat de apărător a menţionat că a avut o conduită procesuală bună, are un comportament bun atât în societate cât şi în familie.

In faţa instanţei de apel, inculpatul a menţionat că nu doreşte să dea declaraţii, dar şi le menţine pe cele date anterior.

Curtea, analizând hotărârea atacată în cauză în raport de motivele invocate şi de art.417 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Curtea constata ca prima instanță a impus inculpatului ca urmare a condamnării la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare sub supraveghere interdicția de a părăsi teritoriul tarii fără acordul instanței pe durata termenului de supraveghere.

Această măsură restrictivă trebuie examinată şi în raport de dispoziţiile art. 2 din protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit acestui text, oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui Stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa. Alin. 3 al acestui articol stabileşte situaţiile în care se pot aduce restrângerii dreptului la liberă circulaţie: „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

Curtea EDO a stabilit că libertatea de mişcare, aşa cum este garantată de art. 2 Protocol 4, este reglementată pentru a asigura oricărei persoane libertatea de deplasare pe teritoriul unui stat şi să părăsească acest teritoriu, ceea ce implică dreptul de a pleca în orice alt stat doreşte şi care îl primeşte (Peltonen vs. Finlanda, hotărârea Comisiei din 20.02.1995). Libertatea de mişcare interzice orice măsură de natură a aduce atingere acestui drept sau exerciţiului său fără a îndeplini condiţiile de a fi necesară într-o societate democratică, în vederea atingerii unuia dintre scopurile legitime enumerate limitativ in paragraful 3 (Baumann v. Franţa).

Curtea EDO a stabilit că obligaţia de a solicita permisiunea autorităţilor de a pleca este o ingerinţă adusă libertăţii de mişcare (Ivanov vs. Ucraina), astfel încât apreciem că interdicția prev. de art. 85 alin. 2 lit. i C. pen. intră în câmpul de aplicare al art. 2 Protocol 4, urmând a fi analizate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi justificată: să fie prevăzută de lege, să urmărească unul din scopurile legitime şi să fie necesară într-o societate democratică - să fie proporţională cu scopul urmărit.

Analizând măsura dispusă în prezenta cauză, judecătorul constată că aceasta este prevăzută de lege în art. 85 alin. 2 lit. i C. pen. a obligație aferenta suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii, dispoziţie care îndeplineşte condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate impuse de jurisprudenţa Curţii ca şi calităţi ale legii. Totodată, interdicția urmăreşte un scop legitim: siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale.

Măsura prin care se aduce atingere libertăţii de mişcare trebuie să fie necesară într-o societate democratică, astfel încât ingerinţa să nu depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea scopului, cu alte cuvinte potrivit testului proporţionalităţii măsura restrictivă trebuie să fie necesară şi suficientă pentru realizarea funcţiei sale de protecţie (Bartik vs. Rusia). Echilibrul între interesul general de asigurare a siguranţa publică, menţinere a ordinii publice si prevenire a faptelor penale şi interesul personal al inculpatului de a se bucura de libertatea de mişcare este evaluat în raport de circumstanţele speciale ale fiecărei cauze. Restricţia poate fi justificată într-un caz concret dacă există indicii cu privire la un interes general care să depăşească interesul individual la exercitarea libertăţii de mişcare (Hajibeyli vs Azerbaijan).

In prezenta cauza, Curtea apreciază că, in raport de natura infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, de conduita procesuala a inculpatului (care a recunoscut săvârșirea faptei si a colaborat cu organele judiciare), de circumstanțele personale (are un loc de munca in străinătate), aplicarea unei astfel de interdicții nu este necesară și proporțională cu scopul pentru care a fost aplicată, astfel încât se impune înlăturarea sa pentru a da posibilitatea inculpatului să iși exercite pe deplin dreptul la munca si libertatea de mișcare.

Faţă de cele reţinute, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen. va admite apelul declarat apelantul inculpat N.I., va desfiinţa în parte sentinţa apelată şi va dispune înlăturarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei impusă apelantului prin sentinţa apelată.