Acţiune în răspundere delictuală

Sentinţă civilă 2477 din 19.03.2009


Dosar nr. 474/302/2009

Sentinţa civilă nr.  2477

Şedinţa publică de la 19 martie 2009

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta RATB in contradictoriu cu  pârâtul  A A C, având ca obiect actiune in raspundere delictuala.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a raspuns reclamanta, prin consilier juridic M F, care depune delegatie la dosar si martorul A L E,  lipsa fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta dupa care,

Instanţa, în temeiul art. 186 Cpc procedează la audierea martorului A L E, sub prestare de jurământ, cf. art. 193 şi art. 196 Cpc, declaraţia acestuia fiind consemnata separat şi ataşata la dosar.

Reclamanta, prin consilier juridic, depune in sedinta interogatoriul propus a fi luat pârâtului A A C. Fata de lipsa nejusitficata a pârâtului, avand in vedere ca acesta a fost citat cu mentiunea „personal, la interogatoriu, sub sanctiunea aplicarii disp art 225 Cprciv” , solicita ca instanta sa faca aplicarea in cauza a acestor dispozitii legale.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fondul cauzei.

 Reclamanta, prin consilier juridic, solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formuulata si obligarea pârâtului la plata sumei de 763,56 lei, reprezentand  contravaloare despagubiri produse de pârât si a cheltuielilor  de judecata, constand in taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

INSTANŢA

Deliberand asupra cauzei civile de fata,

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 20.01.2009 sub nr 474/302/2009, reclamanta R A de T B a chemat in judecata pe  pârâtul A A C solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea pârâtului la plata sumei de 763,56 lei, reprezentand contravaloarea pagubelor produse de pârât reclamantei prin spargerea parbrizului autobuzului cu nr de inmatriculare B 06 si a cheltuielilor  de judecata.

In fapt, reclamanta a aratat ca în ziua de 17.03.2007, în jurul orei 17,45, pârâtul a traversat neregulamentar strada Sălaj din Bucureşti, la culoarea roşie a semaforului electric pentru pietoni. În urma acestei acţiuni a pârâtului, autobuzul B - 06 -, proprietatea R.A.T.B., condus de A L E, l-a lovit pe pârât. Rezultatul acestui impact a fost spargerea geamului parbriz al autobuzului. Aceste aspecte sunt evidenţiate atât în declaraţia conducătorului auto A LE cât şi în procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit de organele competente (anexele 1- 2 la prezenta cerere). În urma faptei pârâtei R.A.T.B. a suferit un prejudiciu în valoare de 763,56 lei, conform devizului anexat.

A mai aratat reclamanta ca pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, R.A.T.B. a procedat la invitarea pârâtului la conciliere, în conformitate cu prevederile art. 7201 cod proc. civ. La conciliere s-a prezentat mama pârâtului, A M, în data de 07.10.2008 care, în urma discuţiilor, a acceptat plata eşalonată a pagubei, începând cu luna noiembrie 2008. încheindu-se  procesul verbal de conciliere directă (anexa 5).  Cu toate acestea, nici pârâtul nici reprezentantul acestuia, AM,  nu a achitat pânâ în acest moment nici o parte din suma ce face obiectul prezentului litigiu.

In sustinerea cererii au fost atasate la dosar urmatoarele inscrisuri: declaratia conducatorului auto, proces-verbal de cercetare la fata locului, deviz de plata, confirmare de primire, invitatie la conciliere.

In drept, au fost invocate disp art 998-999 C civ.

Actiunea a fost legal timbrata cu suma de 67,04 lei, taxa judiciara de timbru si timbru judiciar de 1,50 lei, atasate la dosar.

Au fost incuviintate, in sedinta publica din data de 26.02.2009, pentru  reclamanta, proba cu inscrisuri,  interogatoriul pârâtului si proba testimoniala in cadrul careia a fost audiat, la data de 19.03.2009, martorul A A C.

Desi legal citat, pârâtul nu s-a prezentat in instanta pentru a formula întampinare sau a solicita probe in aparare.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

 La data de 17.03.2007, ora 17.45, paratul a traversat in mod neregulamentar Sos.Salaj, pe culoarea rosie a semaforului electric, iar autobuzul cu nr.B 06 a fost avariat, prin spargerea geamului parbriz.

S-a constatat culpa exclusiva a paratului in producerea accidentului, fiind incheiat in acest sens un proces-verbal de cercetare la fata locului, necontestat de parat.

Verificand in speta indeplinirea cumulativa a conditiilor raspunderii delictuale, derivand din art.998 C.civ, instanta apreciaza ca acestea se regasesc in cauza dedusa judecatii.

Astfel, asa cum am mentionat anterior, vinovatia paratului rezulta din mentiunile cuprinse in procesul-verbal de cercetare la fata locului, necontestat, coroborat cu declaratia soferului autobuzului, data atat in fata organelor de politie, cat si a instantei. Cat priveste fapta ilicita, ea consta in aceea ca paratul a traversat strada pe culoarea rosie a semaforului electric, fapta retinuta – de asemenea – in continutul procesului-verbal.

Prejudiciul si legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu sunt probate in speta cu devizul de reparatii aduse autobuzului proprietatea reclamantei, ca urmare a producerii incidentului rutier, precum si cu afirmatiile martorului si constatarile organelor de politie, privind avarierea unui geam al masinii.

Potrivit devizului depus la dosar – fila 9 –, suma ce reprezinta contravaloarea prejudiciului este de 763,56 lei.

Fata de toate considerentele expuse anterior, instanta va admite actiunea formulata de catre reclamanta, urmand a obliga paratul la plata catre aceasta a sumei de 66 lei, cu titlu de despagubiri.

Avand in vedere solutia pronuntata si aplicand disp.art.274 Cpc, fata de culpa procesuala a paratului, instanta va dispune obligarea acestuia si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu, in suma de 68,54 lei (taxa de timbru si timbru judiciar).

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite actiunea formulata de reclamanta RATB, cu sediul in Bucureşti, in contradictoriu cu pârâtul  A A C, domiciliat in Bucureşti.

Obliga pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 763,56 lei, reprezentand contravaloare despagubiri pentru repararea autobuzului nr. B 06.

Obliga pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 68,54 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică  azi, 19.03.2009.