Cerere privind restituirea obiectelor din metale preţioase şi a pietrelor preţioase. Competenţă materială. Reparaţie echitabilă. Acordarea despăgubirilor prin raportare la valoarea de piaţă a monezilor preluate de stat, dacă acestea au o valoare numi...

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 la data  de 23.03.2006, reclamanta

 GAA, prin mandatar GAŞ, a chemat în judecată pe pârâta Banca Naţională a României,

solicitând obligarea acesteia la restituirea bunurilor de aur şi pietrelor preţioase,

menţionate în procesele verbale nr.795/20.08.1948 şi fila nr.1 şi nr.796/20.081948.

În motivarea, reclamanta a arătat că în anul  1948, tatălui său AI, i s-a confiscat

întreaga  avere, aşa  cum  rezultă din procesele  verbale nr.761, 762, 763, 795 şi fila

nr.1 şi nr.796. Prin procesul verbal nr.795/20.08.1948 şi fila nr.1 s-au confiscat patru

 monezi de aur americane de 5 dolari emise în 1795, 4 monezi de aur de 10 dolari, emise

în 1795, 23 de pietre preţioase, după cum urmează: o bucată piatră preţioasă safir

de 27,6 carate, o bucată piatră preţioasă rubin de 15,2 carate, o bucată piatră preţioasă

 briliant de 18,2 carate, 8 pietre preţioase diamant de 1,2 carate şi 12 bucăţi pietre

preţioase diamant de 1,3 carate. S-au mai confiscat 100 bucăţi monezi de aur Carol I de 32

 gr. bucata, 100 monezi aur Carol al II-lea de 42 gr. bucata, 315 monezi de aur franţuzeşti  de 32 gr. bucata şi 218 monezi aur turceşti de 16 gr. bucata. În cuprinsul procesului verbal nr.796/20.08.1948 s-a făcut menţiune cu privire la împrejurarea că s-au confiscat şi naţionalizat o  colecţie de monezi de aur, câte 4 din fiecare valoare, această colecţie  regăsindu-se, după cum reiese din procesul verbal nr.796, în totalul monezilor preluate, cu specificaţia că „erau de calitate ca şi noi”.

Prin sentinţa civilă nr.6162/06.10.2006 s-a admis excepţia de necompetenţă

materială  a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, invocată  din oficiu de instanţă şi s-a

declinat competenţa  de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în

vederea valoarea obiectului acţiunii, mai mare de 5.000.000.000 Lei Rol. Prin sentinţa

civilă nr.1488/16.11.2006, Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a Civilă a admis excepţia de

necompetenţă materială a tribunalului, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea

Judecătoriei Sector 6, a constatat conflict negativ  de competenţă şi a înaintat dosarul

spre soluţionarea conflictului negativ Curţii de Apel Bucureşti. Prin  sentinţa civilă

nr.19 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr.

35333/3/2006, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sector 6 Bucureşti. S-a reţinut de către Curte că, potrivit art. 26 alin. 1 din OUG nr.

190/2000, competenţa de soluţionare a cererilor formulate de persoane fizice sau juridice

pentru restituirea obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase,

 preluate abuziv de stat sunt de aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are

domiciliul sau sediul reclamantul, iar în cauză reclamanta domiciliază în Sectorul 6. S-a

mai arătat că normele generale cuprinse în dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b c.p.civ. nu

sunt aplicabile în speţă, întrucât nu valoarea pretenţiilor a fost avută în vedere de

legiuitor prin normele speciale amintite, ci o competenţă specială determinată de

domiciliul părţii îndreptăţite.

Pe rolul Judecătoriei Sector 6 Bucureşti cauza a fost înregistrată sub nr.

3748/303/2006 la 22.08.2007.

La 09.10.2007, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a

solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii aurului fin conţinut de monezile

menţionate în procesele verbale nr.795/20.08.1948 şi  fila nr.1 şi nr.796/20.08.1948

(96 bucăţi monezi de aur Carol I de 32 gr. bucata, 96 monezi aur Carol al II-lea de 42 gr.

 bucata, 311 monezi de aur franţuzeşti  de 32 gr. bucata şi 214 monezi aur turceşti de

16 gr.), la restituirea în natură sau în bani în situaţia în care restituirea în natură

nu mai este posibilă a monezilor conţinute în  colecţia numismatică preluată în tezaurul

 ţării, aşa cum reiese din procesul verbal nr.796/20.08.1948 - cele 8 monezi de aur de

 5 respectiv 10 dolari, precum şi 4 monede jubiliare Carol  I-România 1866-1906, 4 medalii

 jubiliare 1939-1940 Galben mare Carol al II-lea (Lupoaica, Capitolina, Ţăranul cosaş),

4 monede de 100 de franci Franţa şi 4 monede de 5 altîni Turcia Abdul Hamid I. Toată

această colecţie formată  din  24 de monede, reclamanta a solicitat să îi fie restituită

în natură, iar în situaţia în care aceasta nu mai este posibil să se dispună plata

echivalentului în lei, având în vedere rapoartele de expertiză  efectuate în cauză şi

 făcându-se aplicarea art.4 din Legea nr.182/2000. În ce priveşte pietrele preţioase, având

 în vedere că acestea au fost preluate şi depozitate la tezaurul naţional al României,

reclamanta a arătat că au o valoare inestimabilă, solicitând restituirea în natură sau

contravaloarea lor şi efectuarea în acest sens a unei expertize tehnico judiciare de

evaluare.

În drept s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 182/2002 şi ale OUG Nr. 190/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 8023/10.12.2007 judecătoria a admis acţiunea precizată şi a dispus

 obligarea pârâtei la plata către reclamantă a contravalorii a 20.638,5731 gr. aur fin

încorporat în 96 monezi aur Carol I, 96 monezi aur Carol II, 311 monezi franci francezi

şi 214 monezi aur – altîni turceşti, evidenţiate în procesul verbal nr. 795/20.08.1948 -

fila nr. 1, la cursul oficial BNR din data plăţii, la plata sumei de 136.302,94 lei

reprezentând contravaloarea a 23 pietre preţioase – 1 bucată safir de 27,6 carate, 1 bucată

 piatră rubin de 15,2 carate, 1 bucată briliant de 18,2 carate, 8 bucăţi pietre diamant

 de 1,2 carate şi 12 bucăţi pietre diamant de 1,3 carate, evidenţiate în procesul verbal

nr. 795/20.08.1948, precum şi la plata sumei de 260.000 USD, în echivalent în lei la

data plăţii reprezentând contravaloarea a 4 monezi de aur 1795 de 5 dolari americani şi

a 4 monezi de aur 1795 de 10 dolari americani, evidenţiate în procesul verbal nr.

 795/20.08.1948 şi procesul verbal nr. 796/20.08.1948.

Instanţa a avut în vedere că, odată cu apariţia O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul

metalelor preţioase în România, aprobată şi modificată prin Legea nr.261/2002, Legea nr.

362/2003 şi prin Legea nr. 591/2004 s-au stabilit măsuri reparatorii pentru persoanele

ale căror obiecte din metal preţioase au fost preluate de stat, domeniul său de aplicare

fiind circumstanţiat doar situaţiilor în care preluarea s-a făcut abuziv, cu încălcarea

 reglementărilor în vigoare de după anul 1946 şi până în anul 1990. În sensul ordonanţei

de urgenţă, prin preluare abuzivă se înţelege preluarea efectuată în baza următoarelor

acte normative: Legea nr. 638/1946 pentru controlul producţiei, prelucrării şi circulaţiei

 metalelor preţioase; Legea nr. 284/1947 pentru cedarea către Banca Naţională a României

a aurului, valutelor efective şi altor mijloace de plată străine; Decretul nr. 83/1949

pentru completarea unor dispoziţiuni din Legea nr. 187/1945; Decretul nr. 111/1951 privind

 reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără

moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor

bugetare; Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor

 preţioase şi pietrelor preţioase; Decretul nr.302/1965 privind unele măsuri referitoare

la obiectele confecţionate din metale preţioase, la metalele şi pietrele preţioase şi

 Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase.

Instanţa a reţinut incidenţa, la momentul confiscării bunurilor, a Legii nr. 284/1947

pentru cedarea către Banca Naţională a României a aurului, valutelor efective şi altor

mijloace de plată străine şi, prin raportare la acest act normativ, preluarea bunurilor

de la autorul reclamantei a fost, potrivit art. 26 din OUG nr. 190/2000, modificată, una

abuzivă. Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază că măsura confiscării luată în data de

20.08.1948, prin care s-a dispus preluarea de la autorul reclamantei a monezilor şi

pietrelor preţioase ce fac obiectul cauzei, nu poate sta la baza unui titlu valabil al

statului, pentru constituirea dreptului de proprietate.

Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a contravalorii aurului fin incorporat

 în monezile confiscate,  la cursul oficial BNR din data plăţii. Instanţa a procedat în

acest sens, deoarece monezile nu se află în depozitul BNR, această instituţie nedeţinând

informaţii cu privire la bunurile preluate în 1948, cu privire la care rezultă  cu

certitudine că au fost confiscate de la autorul reclamantei şi predate Băncii Naţionale.

De asemenea a fost obligată la plata contravalorii pietrelor preţioase menţionate în

 acţiunea, valoarea acestora şi  cantitate de aur fin incorporată în monede fiind stabilite

 prin raportul de expertiză efectuat în cauză de Autoritatea Naţională Pentru Protecţia

Consumatorilor.

Instanţa nu a procedat însă la acordarea contravalorii aurului fin incorport în toate

monezile confiscate, deoarece reclamanta şi-a precizat cererea la 09.10.2007, solicitând

ca, pentru câte patru monezi din fiecare categorie, să se dispună plata valorii numismatice,

 apreciind că respectivele monezi alcătuiau o colecţie, fără a solicita, în subsidiar,

contravaloarea aurului fin conţinute de acestea.

Referitor la cele opt monezi emise în 1795, de 5 respectiv 10 dolari americani,

 instanţa, având în vedere valoarea numismatică deosebită a acestora, instanţa a dispus

 obligarea pârâtei la plata către reclamantă a acestei valori şi nu a contravalorii

aurului fin incorporat în monezi. În acest sens s-au avut în vedere dispoziţiile art. 39

 alin. 2 din HGR nr. 1344/2003, care prevăd că, restituirea obiectelor din metale preţioase,

 aliajele acestora şi pietre preţioase, confiscate abuziv în perioada de după anul 1946 şi

 până în anul 1990, aflate în depozitul Băncii Naţionale a României, se efectuează de către

 Banca Naţională a României numai la cererea persoanelor îndreptăţite, în baza hotărârilor

 judecătoreşti definitive şi irevocabile, învestite cu formulă executorie. Pentru obiectele

 şi bijuteriile confiscate abuziv în perioada de după anul 1946 şi până în anul 1990,

depuse în gestiunea de specialitate a Sucursalei municipiului Bucureşti a Băncii Naţionale

a României, restituirea fizică a acestora se efectuează numai în măsura în care acestea se

mai regăsesc ca atare în depozitul respectiv. Dacă bunurile prevăzute la alin. (1) au fost

 valorificate în folosul statului şi nu se mai regăsesc fizic în gestiunea de specialitate din

 cadrul Sucursalei municipiului Bucureşti a Băncii Naţionale a României, urmează a se plăti

 persoanelor îndreptăţite, în baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, învestite

cu formulă

executorie, contravaloarea metalului preţios fin conţinut în respectivele obiecte, calculată la

preţul practicat de Banca Naţională a României la data plăţii. Rezultă că plata contravalorii

 aurului fin incorporat în diferite obiecte s-a avut în vedere ca măsură de despăgubire pentru

 situaţia în care bunurile revendicate au fost valorificate în folosul statului şi nu se mai

 regăsesc în depozitul BNR. În cauză nu se poate pune problema valorificării bunurilor în folosul

statului, atâta vreme cât niciuna din instituţiile statului implicate în preluare nu a putut

indica ce s-a întâmplat cu bunurile repective după confiscare – dacă au fost depozitate, înstrăinate,

 topite, etc. Pe de altă parte, se presupune că valorificarea în folosul statului a intervenit

pentru obiecte de valoare comună, pentru care diferenţa dintre contravaloarea aurului incorporat şi

valoarea produsului finit este una nesemnificativă. Pentru obiecte de o valoarea deosebită, aşa

cum sunt cele 8 monezi, care fac parte din primele emisiuni de dolari aur ale Monetăriei SUA

(înfiinţată în 1792), emisiuni executatea într-un tiraj limitat (8.707 buc. monezi de 5 dolari

 şi 5.583 buc.monezi de 10 dolari), monezi ce reprezintă piese de excepţie ale numismaticii

Statelor Unite, se presupune că statul nu ar fi procedat la topirea acestora. Pe cale de consecinţă

se poate reţine că situaţia bunurilor de o valoare deosebită nu se se circumscrie celei avută

în vedere de textul de lege menţionat anterior, referitor la modul în care se stabilesc despăgubirile. Prin plata către reclamantă a valorii numismatice a celor 8 monezi se procedează la reparaţia integrală a prejudiciului suferit de aceasta ca urmare a

confiscării abuzive a bunurilor respective, neexistând niciun argument care să justifice repararea

discriminatorie a prejudiciului suferit de diferiţi proprietari ca urmare a confiscării de bunuri,

 unii dintre aceştia primind o reparaţie integrală a prejudiciului (pentru bunurile de valori

obişnuite), iar alţii primind o plată derizorie pentru prejudiciul suferit. Raţiunile pentru care

s-a instituit reglementarea referitoare la plata contravalorii aurului fin, nu au avut în vedere şi

 crearea unor astfel de inechităţi. Cele opt monezi au o valoare numismatică de 260.000 USD

(moneda de 5 dolari fiind evaluată la 15.000 USD şi cea de 10 dolari la 50.000 USD), iar

 contravaloarea aurului fin incorporat în acestea este de aproximativ 100 de ori mai mică.

Soluţia că, în cauză, repararea prejudiciului se poate face prin plata contravalorii aurului

 fin incorporat în cele opt monezi, este greşită, având în vedere că bunurile au o valoare

deosebită nu datorită conţinutului de metal preţios, ci datorită rarităţii pieselor numismatice

pe care le reprezintă. România a fost deja condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

în cauza Vasilescu (hotărârea din 22.05.1998) privitoare la restituirea obiectelor din metale

preţioase, când s-a reţinut că „continuarea reţinerii obiectelor (preluate de la reclamantă)

 nu poate fi calificată nici ca o lipsire de proprietate şi nici ca o reglementare a folosinţei

 bunurilor, permise de primul şi al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 ”. S-a

apreciat în acea cauză de către Curte că, pierderea dreptului de dispoziţie asupra bunurilor

 respective,

 combinată cu eşuarea încercărilor făcute în faţa autorităţilor şi instanţelor naţionale de a

remedia situaţia criticată, a antrenat consecinţe suficient de grave pentru a permite concluzia

că reclamanta a suferit o confiscare de fapt, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor

 sale, reţinându-se încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1. Statul Român a fost obligat la plata

de daune materiale, dar şi la plata de daune morale, Curtea apreciind că reclamanta, deposedată de

 bunurile sale timp de peste 30 ani, a suportat din această cauză anumite suferinţe, deci un

prejudiciu moral. În mod constant Curtea a statuat, în alte cauze, referitoare la revendicări

 imobiliare (cauza Străin, Păduraru, Aslan, Păun, etc.) că, privarea de proprietate, combinată cu

lipsa totală de despăgubiri, este contrară dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, dispunând ca

 despăgubirea reclamanţilor să se facă la valoarea de piaţă a bunurilor, dacă restituirea în natură

 nu este posibilă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat în termen legal apel pârâta, criticând soluţia, pe

care a apreciat-o ca fiind nelegală şi netemeinică. S-a arătat că, prin acordarea despăgubirilor

la valoarea de circulaţie a monezilor s-au încălcat dispoziţiile OUG nr. 190/2000, soluţia instanţie

 s-a întemeiat pe presupuneri şi nu pe probe, că expertiza numismatică efectuată în cauză nu a fost

 realizată de un expert acreditat. S-a mai arătat că prin decizia nr. 497/2006 Curtea Constituţională

 a analizat constituţionalitatea art. 26 din OUG nr. 190/2000 cu privire la acordarea despăgubirilor

 în funcţie de gramaj, în cazul obiectelor cu valoare numismatică şi a reţinut că „semnifică chiar

aplicarea prevederilor constituţionale invocate ca fiind încălcate”.

Prin decizia nr. 1080/23.09.2008 Tribunalul a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa

civilă, sub aspectul contravalorii monezilor, în apel efectuându-se o nouă expertiză numismatică.

 Tribunalul a apreciat ca întemeiate argumentele primei instanţe pe baza cărora s-au acordat

despăgubiri la valoarea de circulaţie, doar astfel reclamanta beneficiind de o dreaptă şi reală

despăgubire, soluţia contrară apărând ca discriminatorie faţă de acei proprietari faţă de care

despăgubirea în natură nu este posibilă (pentru monede cu valoare numismatică deosebită) în

comparaţie cu cei pentru care reparaţia în natură este posibilă. Soluţia a fost menţinută de

instanţa de recurs, Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia nr. 357/02.03.2009 respingând recursul

 declarat de pârâta BNR. În esenţă s-a avut în vedere că dispoziţiile legii speciale de reparaţie

 face referire la obiecte de valoare comună, fără valoare numismatică, pentru care diferenţa dintre

 contravaloarea aurului fin şi valoarea produsului finit este una nesemnificativă. Prin plata doar

 a contravalorii aurului fin pentru monede rare, cu valoare numismatică s-ar crea o discriminare

evidentă între proprietarii unor astfel de bunuri ce nu se mai regăsesc în natură şi cei ale căror

 bunuri se mai regăsesc în natură  sau nu au valoare numismatică. S-a mai reţinut că instanţele au

 făcut o aplicare corectă a principiilor reparării integrale a prejudiciului şi a echităţii,

făcându-se referire şi la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului ce a apreciat ca o

încălcare a art. 1 Protocolul  ! neacordarea despăgubirilor la valoarea de piaţă a bunurilor

confiscate sau naţionalizate. 

Domenii speta

Spete similare