Furt calificat

Sentinţă penală 464 din 17.07.2007


Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul D F P, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 208 – 209 cp.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 3.07.2007, când cei prezenţi au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, încheie ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.

J U D E C Ă T O R I A,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă:

Constată că sub nr. 4270/2007, s-a înregistrat la această instanţă rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D F P– fiul lui C şi M, născut la ….1980 în Sibiu, cetăţean român, 8 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale, domiciliat în com. Loamneş, , jud. Sibiu, CNP, pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 208 al.1 – art. 209 al.1 lit. g cp.

Prin actul de sesizare al instanţei s-au reţinut următoarele: în data de 21.12.2005, orele 3,00, inculpatul D F P, în calitate de agent de pază la SC … SRL, a sustras, din incinta SC … SA Ocna Sibiului, bunuri în valoare de 582,45 lei.

Partea vătămată SC … SA Ocna Sibiului s-a constituit parte civilă cu suma de 10.780, 26 lei reprezentând diferenţa dintre lipsa la inventar şi bunurile recuperate.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: proces – verbal de constatare a infracţiunii f. 5- 8, planşa foto f. 9 – 13, dovada de ridicare şi predare a bunurilor sustrase f. 17 – 18, adresa de constituire de parte civilă a SC … SA f. 20, inventar depus de SC …SA – f. 21 – 25, contract de muncă al inculpatului, declaraţiile martorilor S D V f. 32 – 35, A M f. 37 – 40, C P f. 42 – 43, R C-tin f. 44 – 45, D G. F. 46 – 47, B C F f. 48 – 49, declaraţiile inculpatului D F P.

În cursul judecăţii instanţa a procedat la audierea martorilor B C S(f.42), D Gheorghe (f.108), A M (f. 126), S D V (f. 127), Crafciu Paul (f. 128), Gergulov Tiberiu (f. 137), Gergulov Antoaneta (f.147) şi audierea inculpatului D F P (f. 106).

S-a depus la dosar lista de inventar a părţii civile SC I.... SA Ocna Sibiului (f. 55 – 94).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea stare de fapt:

În luna decembrie 2005, inculpatul D F P, în calitate de agent de pază al SC Ippon Med SRL, a avut ca obiectiv de pază SC I.... SA Ocna Sibiului.

La data de 20.12.2005, în jurul orelor 9,00, inculpatul s-a prezentat la această din urmă societate, unde urma să execute serviciul de pază alături de martorul D Gheorghe, până a doua zi, în jurul orelor 7,00.

La data de 21.12.2005, în jurul orelor 3,00 (noaptea), inculpatul i-a relatat martorului D Gheorghe, că se simte rău şi vrea să plece la spital , la Serviciul de Urgenţă în Sibiu şi totodată să meargă la directoarea Barb Carmen Sorina, întrucât a găsit nişte cutii în curte şi dorea să i le arate.

Martorul  D a plecat de la poartă spre magazia de materiale, întrucât câinii lătrau în zona respectivă, iar când s-a întors la poartă peste 25 – 30 minute, inculpatul nu se mai afla în post la poarta obiectivului de pază.

În jurul orei 4,30 organe ale poliţiei rutiere au oprit pe Şos. Alba Iulia din Sibiu, autoturismul marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare VL – 02 – NLG, condus de martorul A M, pe locul din faţă dreapta se afla inculpatul Dscu, iar pe bancheta din spate martorul S D V.

Pe bancheta din spate a autoturismului şi în portbagajul acestuia, organele de poliţie au găsit bunuri provenind de la SC I.... SA Ocna Sibiului, în valoare de 582,45 lei.

În momentul opririi în trafic de către organele de poliţie, inculpatul a refuzat să dea orice declaraţie referitor la bunurile respective (fila 4 dosar UP).

Ulterior, la organele de poliţie a susţinut că a luat bunurile pentru a le duce la directoare acasă (dar nu ştia unde locuieşte aceasta potrivit declaraţiilor martorilor A M şi S D V).A mai susţinut că l-a anunţat telefonic pe colegul de tură D că a plecat la Sibiu (împrejurare neconfirmată de acesta).

Din declaraţia martorei B C S(f.48 dosar UP şi fila 42), rezultă că  în ipoteza în care inculpatul ar fi găsit bunurile în curtea unităţii (fapt neverosimil) avea obligaţia să anunţe colegul de tură, să anunţe echipa operativă de pază şi să consemneze evenimentul în registrul de pază.

Apărarea inculpatului ar fi avut şanse de credibilitate dacă – cel puţin ar fi consemnat evenimentul în registrul de pază, cu privire la felul şi cantitatea obiectelor respective.

Omisiunea inculpatului de a face acest lucru, evidenţiază intenţia reală a acestuia de a sustrage aceste bunuri.

Este, de asemenea neverosimilă, susţinerea inculpatului că a găsit bunurile respective în curte ascunse sub o folie  de nailon, încercând a acredita ideea că o altă persoană le-ar fi sustras din magazii şi le-au depozitat acolo.

Şi într-o atare ipoteză ne află în prezenţa infracţiunii de furt fiind evident că bunurile aparţin societăţii.

Este necredibilă şi susţinerea inculpatului că ar fi vrut să ducă bunurile la directoare acasă, părăsindu-şi postul de pază, de vreme ce în câteva ore aceasta venea la serviciu.

SC I.... SA Ocna Sibiului  s-a constituit parte civilă cu suma  de 10.780,26 lei reprezentând diferenţa  dintre lipsa la inventar şi bunurile recuperate.

Starea de fapt reţinută de instanţă este dovedită prin următoarele mijloace de probă: proces – verbal de constatare a infracţiunii f. 5- 8, planşa foto f. 9 – 13, dovada de ridicare şi predare a bunurilor sustrase f. 17 – 18, adresa de constituire de parte civilă a SC I.... SA f. 20, inventar depus de SC I.... SA – f. 21 – 25, contract de muncă al inculpatului, declaraţiile martorilor S D V f. 32 – 35, A M f. 37 – 40, Crafciuc Paul f. 42 – 43, Răban C-tin f. 44 – 45, D Ghe. F. 46 – 47, B C Sf. 48 – 49, declaraţiile inculpatului D F P.

În drept fapta inculpatului D F P, care în data de 21.12.2005, orele 3,00, în calitate de agent de pază la SC IPPON MED SRL, a sustras, din incinta SC I.... SA Ocna Sibiului, bunuri în valoare de 582,45 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1 – art. 209 al.1 lit. g cp.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce instanţa o va aplica inculpatului va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 cp.

Infracţiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prezintă un grad mediu de pericol social, având în vedere prejudiciul produs de 582,45 lei  recuperat în totalitate.

Inculpatul D F P , are vârsta de 25 ani, necăsătorit, nu este cunoscut cu antecedente penale, studii 8 clase.

La individualizarea judiciară a pedepsei se va avea în vedere şi împrejurările care atenuează răspunderea penală, conduita bună a inculpatului în relaţiile de convieţuire socială, înainte de săvârşirea infracţiunii, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Astfel, instanţa va reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a cp, iar potrivit art. 76 lit. d cp, va coborâ pedeapsa aplicată, sub minimul special de 1 an.

În raport de împrejurările săvârşirii faptei şi de datele favorabile ce caracterizează pe inculpat, există suficiente temeiuri pentru a concluziona că realizarea scopului pedepsei aşa cum este definit în art. 52 cp, e posibil şi prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.

Astfel, instanţa îi va aplica inculpatului D F P pedeapsa de 3 luni închisoare a cărei executare o va suspenda condiţionat pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 al.1 cp.

În baza art. 359 cpp, instanţa îi va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cp a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Având în vedere fapta pentru care inculpatul este condamnat, instanţa în baza art. 71 cp, va interzice acestuia exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a, b cp.

În baza art. 71 al.5 cpp, instanţa va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării  condiţionate a executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile, instanţa constată că partea vătămată SC I.... SA, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10 780,26 lei reprezentând  diferanţa dintre lipsa la inventar şi bunurile recuperate. (f.19).

Partea civilă SC I.... SA a susţinut că inculpatul a sustras mai multe bunuri decât cele găsite asupra lui motivat  de faptul că acesta  a plecat de la unitate la ora 3,00 şi după un drum de 12 km, a fost oprit în trafic  la ora 4,30 şi de inventarul de gestiune efectuat la data de 28 11 2005, se consideră că nu se poate reţine în sarcina acestuia, decât valoarea bunurilor găsite asupra sa în sumă de 582,45 lei, neexistând probe certe că acesta a sustras şi restul bunurilor lipsă la inventar. De asemenea martorii A M şi S D V au precizat că nu au oprit  până în Sibiu masina şi nu au lăsat în Sura Mică nici un bun.

Astfel instanţa constată recuperat prejudiciul de 582,45 lei şi va respinge celelalte pretenţii formulate de partea civilă SC I.... SA ca nedovedite.

În baza art. 191 al.1 cpp, va obliga inculpatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei reprezintă onorariu pentru avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art. 208 al.1 – art. 209 al.1 lit.g cpp rap. la art. 74 lit.a  şi art. 76 lit.c cp condamnă inculpatul D F P – fiul lui C şi M, născut la ….1980 în Sibiu, cetăţean român, 8 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale, domiciliat în com. Loamneş, …., jud. Sibiu, CNP ….., la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 71 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile, prevăzute de art. 64 lit.a, b cp :

-dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice

-dreptul de a ocupa o funcţie implicând  exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 81 al.1 cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare, stabilit conform art. 82 al.1 cp.

În baza art. 359 al.1 cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 cp, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art.71 al. 5 cpp se suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Constată recuperat prejudiciul de 582,45 lei.

Respinge celelalte pretenţii formulate de partea civilă SC I.... SA.

În baza art. 191 al.1 cpp obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Cu apel în 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu cu partea civilă SC I....A SA  şi cu partea responsabilă civilmente SC IPPON MED SRL.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.07.2007.

Domenii speta