Art. 228, 229 Codul penal

Sentinţă penală 9 din 01.02.2018


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi din data de 30.01.2017, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii:

1) P.A.C., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal şi

2) P.M.G., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 48 rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că, în seara zilei de 23.08.2016, în timp ce se aflau la locuinţa bunicului său P.T., care se învecinează cu locuinţa verişoarei sale, C.L.A., inculpatul P.A.C. împreună cu soţia sa, inculpata P.M.G., au luat de comun acord hotărârea de a sustrage bunuri de la persoana vătămată C.L.A..

S-a precizat în actul de sesizare a instanţei că, urmarea rezoluţiei infracţionale luate, în seara zilei de 23.08.2016, inculpatul P.A.C. a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate C.L.A., prin folosirea unei chei adevărate pe care o avea asupra sa, iar din dormitorul de pe latura estică aflat la etajul unu al locuinţei, dintr-o cutie metalică cu inscripţia "Coca Cola" a sustras sumele de 1.000 euro şi 5.500 lei, precum şi o pereche de cercei de aur dintr-un şifonier, în timp ce soţia sa, inculpata P.M.G. a asigurat paza, fiind ascunsă după un stâlp la poarta locuinţei.

S-a mai reţinut în rechizitoriu că, din suma de bani sustrasă, respectiv 1.000 euro şi 5.500 lei, inculpatul P.A.C. a cumpărat o rulotă "Adria Caravan" pentru care a plătit suma de 3.300 lei şi o drujbă marca "Stihl" în valoare de 1.183 lei.

A mai reţinut procurorul în actul de sesizare că, inculpatul P.A.C. a predat organelor de cercetare penală o parte din suma de bani sustrasă, respectiv 700 euro şi 440 lei şi care ulterior a fost restituită persoanei vătămate C.L.A.

S-a reţinut că situaţia de fapt mai sus menţionată s-a dovedit cu probe obţinute pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul – verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 31.08.2016 de organele de cercetare din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi; procesul – verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 31.08.2017 de organul de cercetare al poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi; planşa fotografică privind principalele aspecte fixate cu ocazia investigării tehnico – ştiinţifice a locului faptei, efectuate la data de 31.08.2016 în cauza privind furtul comis de AN din locuinţa numitei C.L.A. din oraşul Filiaşi, sat Fratoştiţa, str. X, judeţul Dolj, declaraţia persoanei vătămate C.L.A.; depoziţiile martorilor: L.N., P.C., B.D., C.M. şi declaraţiile de suspecţi şi de inculpaţi ale părţilor: P.A.C. şi P.M.G..

Prin Încheierea de la data de 19 aprilie 2017 judecătorul de cameră preliminară a constatat că, sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare, iar rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi din data de 30 ianuarie 2017 cuprinde menţiunile prevăzute de art. 328 alin. 1 şi alin. 2 raportat la art. 285 alin. 2, ambele din Codul de procedură penală republicat, indicându-se denumirea parchetului şi data emiterii, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit, semnătura celui care l-a întocmit, faptele şi identitatea persoanelor pentru care s-a efectuat urmărirea penală, încadrarea juridică a acestora, motivele de fapt şi de drept, probele şi mijloacele de probă, dispoziţia de trimitere în judecată, cheltuielile judiciare, precum şi numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi din data de 30 ianuarie 2017 este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de Prim – procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, în cauză au fost respectate normele procesual penale care guvernează faza urmăririi penale, neimpunându-se excluderea vreunui mijloc de probă sau sancţionarea vreunui act de urmărire penală.

Judecătorul de cameră preliminară a mai constatat că, în cauză nu au fost formulate cereri şi excepţii şi nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

În raport cu cele mai sus menţionate, în temeiul art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală republicat, judecătorul de cameră preliminară a constatat ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare; constată  legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi din data de 30 ianuarie 2017, fiind respectate dispoziţiile art. 328 alineatul 1 şi alineatul 2, raportate la prevederile art. 285 alineatul 2, ambele din Codul de procedură penală republicat; constată legalitatea administrării probelor şi a mijloacelor de probă, respectiv: procesul – verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 31.08.2016 de organele de cercetare din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi; procesul – verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 31.08.2017 de organul de cercetare al poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi; planşa fotografică privind principalele aspecte fixate cu ocazia investigării tehnico – ştiinţifice a locului faptei, efectuate la data de 31.08.2016 în cauza privind furtul comis de AN din locuinţa numitei C.L.A.din oraşul Filiaşi, sat Fratoştiţa, str. X, judeţul Dolj, declaraţia persoanei vătămate C.L.A.; depoziţiile martorilor: L.N., P.C., B.D., C.M. şi declaraţiile de suspecţi şi de inculpaţi ale părţilor: P.A.C. şi P.M.G., neimpunându-se excluderea vreunui mijloc de probă, precum şi legalitatea actelor de urmărire penală, neimpunându-se sancţionarea vreunui act de urmărire penală.

Inculpaţilor: P.A.C. şi P.M.G., le-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală republicat, întocmindu-se în acest sens: procesul – verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect, a drepturilor şi obligaţiilor acestuia în cadrul procesului penal din data de 20 octombrie 2016 privindu-l pe inculpatul P.A.C. respectiv din data de 20 octombrie 2016 privindu-o pe inculpata P.M.G, întocmite de organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi, judeţul Dolj şi procesul – verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat, a drepturilor şi obligaţiilor în cadrul procesului penal din data de 21 decembrie 2016 privindu-l pe inculpatul P.A.C., respectiv din data de 25 noiembrie 2016 privindu-o pe inculpata P.M.G, întocmite de organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi, judeţul Dolj.

Pe parcursul judecăţii, s-a dispus citarea persoanei vătămate C.L.A. cu menţiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti, în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. 1 şi alin. 2 din Codul de procedură penală republicat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, la solicitarea instanţei s-au înaintat la dosar fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor P.M. G.(fila nr. 14 din dosar) şi P. A.C. (fila nr. 16 din dosar).

La termenul de judecată din data de 11 octombrie 2017, instanţa a procedat la ascultarea inculpaţilor P.M.G. (declaraţie aflată la fila nr. 29 din dosar) şi P.A.C.(declaraţie aflată la fila nr. 30 din dosar), aceştia arătând că, recunosc, în totalitate, faptele sub aspectul săvârşirii cărora au fost trimişi în judecată şi, totodată, solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

La acelaşi termen de judecată din data de 11 octombrie 2017, pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa a dispus citarea persoanei vătămate C.L.A. cu menţiunea de a depune la dosar, până la următorul termen de judecată, înscrisuri din care să rezulte valoarea cerceilor sustraşi de către inculpaţi.

La data de 08.01.2018 persoana vătămată C.L.A. a depus la dosar declaraţia notarială autentificată de B.N.P. J.G.C. prin care declară că renunţă plângerea penală şi că nu mai are nicio pretenţie faţă de inculpaţi, anexând cartea sa de identitate (filele nr. 35 şi nr. 36 din dosar).

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa constată şi reţine următoarea situaţie de fapt:

În seara zilei de 23.08.2016, în timp ce se aflau la locuinţa bunicului său P.T., care se învecinează cu locuinţa verişoarei sale, C.L.A., inculpatul P.A.C. împreună cu soţia sa, inculpata P.M.G., au luat de comun acord hotărârea de a sustrage bunuri de la persoana vătămată C.L.A.

Urmare a rezoluţiei infracţionale luate, inculpatul P.A.C. a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate C.L.A., prin folosirea unei chei adevărate pe care o avea asupra sa, iar din dormitorul de pe latura estică aflat la etajul unu al locuinţei, dintr-o cutie metalică cu inscripţia "Coca Cola" a sustras sumele de 1.000 euro şi 5.500 lei, precum şi o pereche de cercei de aur dintr-un şifonier, în timp ce soţia sa, inculpata P.M.G. a asigurat paza, fiind ascunsă după un stâlp la poarta locuinţei.

Din suma de bani sustrasă, respectiv 1.000 euro şi 5.500 lei, inculpatul P.A.C.  a cumpărat o rulotă "Adria Caravan" pentru care a plătit suma de 3.300 lei şi o drujbă marca "Stihl" în valoare de 1.183 lei.

Ulterior, inculpatul P.A.C. a predat organelor de cercetare penală o parte din suma de bani sustrasă, respectiv 700 euro şi 440 lei şi care ulterior a fost restituită persoanei vătămate C.L.A.

Urmare a activităţii infracţionale descrise, s-a cauzat un prejudiciu estimat de persoana vătămată C.L.A. la suma de 7.450 lei.

Situaţia de fapt descrisă mai sus, rezultă din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv: procesul – verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 31.08.2016 de organele de cercetare din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi; procesul – verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 31.08.2017 de organul de cercetare al poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi; planşa fotografică privind principalele aspecte fixate cu ocazia investigării tehnico – ştiinţifice a locului faptei, efectuate la data de 31.08.2016 în cauza privind furtul comis de AN din locuinţa numitei C.L.A. din oraşul Filiaşi, sat Fratoştiţa, str. X, nr. X, judeţul Dolj, declaraţia persoanei vătămate C.L.A.; depoziţiile martorilor: L.N., P. C., B.D., C. M. şi declaraţiile de suspecţi şi de inculpaţi ale părţilor: P.A.C. şi P.M.G.

În drept, fapta inculpatului P.A.C., constând în aceea că în seara zilei de 23.08.2016, în baza hotărârii infracţionale de a sustrage bunuri luate de comun acord cu inculpata P.M.G., a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate C.L.A., prin folosirea unei chei adevărate pe care o avea asupra sa, iar din dormitorul de pe latura estică aflat la etajul unu al locuinţei, dintr-o cutie metalică cu inscripţia "Coca cola" a sustras sumele de 1.000 euro şi 5.500 lei, precum şi o pereche de cercei din aur, în timp ce inculpata P.M.G. a asigurat paza, fiind ascunsă după un stâlp la poarta locuinţei, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. 1 din Codul penal republicat, raportat la articolul 229 alin. 1 lit. b) şi lit. d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal republicat.

Fapta inculpatei P.M.G., constând în aceea că în seara zilei de 23.08.2016, în baza hotărârii infracţionale de a sustrage bunuri luate de comun acord cu inculpatul P.A.C., a asigurat paza, fiind ascunsă după un stâlp la poarta locuinţei, în timp ce inculpatul P.A.C.,  a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate C.L.A., prin folosirea unei chei adevărate pe care o avea asupra sa, iar din dormitorul de pe latura estică aflat la etajul unu al locuinţei, dintr-o cutie metalică cu inscripţia "Coca cola" a sustras sumele de 1.000 euro şi 5.500 lei, precum şi o pereche de cercei din aur, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 48 alin. 1 din Codul penal, raportat  la art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal republicat.

Probele administrate în cauză formează convingerea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi, astfel că instanţa urmează a dispune condamnarea inculpaţilor.

În ceea ce priveşte declaraţia din data de 05.01.2018 a persoanei vătămate, în sensul că renunţă la plângerea penală formulată şi că nu mai are nici un fel de pretenţie faţă de inculpaţi, instanţa nu poate considera că această declaraţie unilaterală constituie împăcare, în sensul art. 16 alin. 1 lit. g Cod pr. pen., iar, în orice caz, împăcarea poate interveni doar până la citirea actului de sesizare a instanţei, conform art. 159 alin. 3 Cod pen.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 alin. 1 C.p., respectiv:

a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În privinţa inculpatului P.A.C.,, instanţa are în vedere următoarele: faptul că a săvârşit infracţiunea de furt calificat, prin efracţie, prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, prin violare de domiciliu şi în timpul nopţii, ceea ce denotă o îndrăzneală deosebită, valoarea ridicată a prejudiciului, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră. În privinţa inculpatei  P.M.G. instanţa are în vedere următoarele: faptul că a săvârşit infracţiunea de complicitate la furt calificat, asigurând paza, fiind ascunsă după un stâlp la poarta locuinţei persoanei vătămate, în timp ce inculpatul P.A.C., a săvârşit infracţiunea de furt calificat, prin efracţie, prin violare de domiciliu şi în timpul nopţii, ceea ce denotă o îndrăzneală deosebită, valoarea ridicată a prejudiciului, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră.

Pentru considerentele de mai sus instanţa apreciază că pedeapsa de doi ani închisoare pentru infracţiunea comisă de către inculpatul P.A.C., este de natură a conduce la reeducarea acestuia, iar pedeapsa de doi ani închisoare pentru infracţiunea săvârşită de către inculpata P.M.G. este de natură a conduce la reeducarea acesteia. 

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa reţine dispoziţiile art.  91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Prin urmare, instanţa, în baza art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal republicat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen va condamna pe inculpatul P.A.C.,, la pedeapsa de doi ani închisoare. 

În baza art. 91 alin. 1 şi art. 92 alin. 1 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 2 ani pentru inculpat.

În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere îl va obliga pe inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. va impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Filiaşi, judeţul Dolj sau Şcoala Gimnazială Filiaşi pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

II) În baza art. 48 rap. la art. 228 alin. 1 şi art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal republicat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen., va condamna pe inculpata P.M.G. la pedeapsa de doi ani închisoare.

În baza art. 91 alin. 1 şi art. 92 alin. 1 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani pentru inculpată.

În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere va obliga inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. va impune inculpatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Filiaşi, judeţul Dolj sau Şcoala Gimnazială Filiaşi pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatei asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., îi va  obliga pe inculpaţii P.A.C. şi P.M.G., la plata a câte 500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cheltuielile privind apărătorii din oficiu ai inculpaţilor rămân în sarcina statului. 

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa va lua act de faptul că partea civilă C.L.A. a renunţat la pretenţiile civilă faţă de cei doi inculpaţi.

În baza art. 112 alin. 1 lit. e şi alin. 5 Cod pen., va dispune confiscarea sumei de 7450 lei de la inculpatul P.A.C., reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi care nu au fost restituite persoanei vătămate.