Incredintare minor

OPERATOR 3192

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA S

CIVIL

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1008

Şedinţa publică din 6 octombrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE DV

Grefier LI

Pe rol fiind pronunţarea cauzei civile privind pe reclamanta GP în contradictoriu cu pârâtul VG, având ca obiect încredinţare minori.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare, nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 octombrie 2009, iar susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea din acea dată, care fac parte integrantă din prezenta sentinţă, când Judecătoria având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru azi, 6 octombrie 2009, când s-a pronunţat următoarea sentinţă:

INSTANŢA

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub nr.45/308/2008 şi formulată de reclamanta GP în contradictoriu cu pârâtul VG, s-a solicitat încredinţarea minorilor VME, născută la 28 septembrie 2000 şi VS, născut la 4 mai 2005, spre creştere şi educare reclamantei, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorilor, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a precizat că cei doi minori au rezultat din relaţii în afara căsătoriei cu pârâtul.

Concubinajul lor a încetat în 2006 dar au păstrat legăturile cu părinţii, el chiar contribuind la întreţinerea minorilor, iar ea neîmpiedicându-l să ia legătura cu copiii, chiar zilnic, atunci când se afla în România, ceea ce se întâmpla la o lună – două luni, rămânând în oraş în jur de o săptămână.

În decembrie 2007 profitând de absenţa ei din ţară (fiind plecată în Germania iar copiii lăsaţi prin act notarial în grija mamei), pârâtul pur şi simplu i-a răpit. Bunica i-a încuviinţat să-i ducă la grădina zoologică din Tg.-Mureş, însă pârâtul i-a trecut graniţa.

Abia într-un târziu, i s-a permis câteva clipe fiicei să vorbească cu ea, ocazie cu care fetiţa a întrebat-o când vine să o ducă înapoi acasă.

Minorii au fost induşi în eroare, păcăliţi, neconştientizând nici când au trecut graniţa şi nici că se află în Italia, concluzia trasă din răspunsul fetiţei la întrebarea „unde sunteţi, în Italia?”, care a fost „nu, nu în Italia, în Tarvisio, la hotel”, localitate aflată la câteva sute de kilometri de comuna unde pârâtul stă cu chirie şi unde au locuit o vreme, cu întreruperi, între 2001 – 2005, în rest în majoritatea timpului locuind în România.

Reclamanta a mai susţinut că vorbind la telefon cu copii, aceştia i-au spus că doresc să se întoarcă acasă.

Fetiţa era în cursul şcolar primar, semestrul I nu se încheiase, pârâtul i-a întrerupt şcolarizarea şi a lipsit-o şi de serbarea de Crăciun programată pe 17 decembrie 2007, un eveniment pe care ea îl aştepta din tot sufletul.

Luarea copiilor a fost pregătită în prealabil de pârât, pentru că acesta i-a solicitat actele de naştere şi paşapoartele sub pretextul că are de îndeplinit nişte formalităţi, în Italia, în beneficiul copiilor, i-a cerut să semneze că a primit de la ei 15 milioane lei, deşi îi predase numai 5 milioane, precum şi protocolul convenţie încheiat între ei în faţa unui avocat în scopul evitării naşterii unui litigiu şi respectării drepturilor şi obligaţiilor părinteşti reciproce, cu bună credinţă, sau prin intermediul autorităţilor administrative sau judiciare şi nicidecum, prin fapte penale, prin abuz de drept, prin înşelăciune, prin manipularea copiilor lipsiţi de discernământ prin abuz de încredere sau alte mijloace. Nu se ştie cum a fost posibilă trecerea copiilor peste graniţă, fără paşapoarte, fără acte, dar mai ales fără consimţământul ei dacă ambasada Italiei sau vreun consulat i-au permis cumva o ieşire de maximum 24 de ore, aspecte ce urmează a fi clarificate de organele de poliţie ca urmare a plângerii formulate după data de 20 decembrie când a revenit în ţară. Răspunsul primit a fost acela că fiind cetăţeni Italieni tatăl putea să-i ia şi să-i ducă.

De asemenea, s-a mai menţionat în motivarea acţiunii de către reclamantă, că de la jumătatea lunii decembrie 2007 nu are cunoştinţă în ce condiţii trăiesc cei doi copii, cum sunt lipsiţi de neînlocuibila dragoste de mamă. Pârâtul are afaceri de import-export, comercializând pe bază de comenzi ferme produse ceramice de la SC Y S, le transportă şi le vinde în Italia (de preferinţă în zona Romei) realizând venituri substanţiale, mult mai mari decât cele declarate la plafonul de 1000-1200 Euro lunar.

În drept reclamanta a invocat disp.art.86, 93, 97-99, 101 şi 107 c.fam., art.242 şi 274 c.pr.civ.

Pârâtul a depus la dosar un înscris intitulat „Memoriu de apărare”, în care a precizat că minorii trăiesc în Italia cu permisiunea mamei. Ei se simt foarte bine, vorbesc limba italiană, frecventează şcoala, şi-au făcut prieteni. Minorii sunt sub supravegherea Serviciului Social al Primăriei Viterbo, care a elaborat un proiect pentru ei. Reclamanta îi poate vedea oricând doreşte. Ea însă nu colaborează cu Serviciul Social al Primăriei Viterbo.

Pârâtul a mai susţinut că minorii au venit cu el în Italia deoarece condiţiile din România nu erau foarte bune, iar reclamanta nu se ocupa de ei.

La dosarul cauzei, reclamanta a depus în copie certificatele de naştere al minorilor (f.5,6), protocolul încheiat la 26 octombrie 2007 cu pârâtul cu privire la drepturile şi obligaţiile părinteşti (f.22), extras CF 6965 S (f.132), contractul de vânzare-cumpărare nr.1052/2004 încheiat cu SC ATT SA S, fotografii (f.134-141).

Serviciul Public de Asistenţă Socială S a comunicat referatele de anchetă socială întocmite la imobilele din S, str.Păstorilor nr.43 (f.70) şi S, Cătunul Viilor nr.74 (f.105).

La cererea instanţei Primăria Viterbo a cominicat referatul de anchetă socială privind situaţia celor doi minori (f.108,109, 120-121).

În cauză au fost audiaţi, sub prestare de jurământ, martorii AL (f.95), DAC (f.96), GE (f.97).

În şedinţa publică din 31 iulie 2009 s-a luat interogatoriu din oficiu pârâtului.

Pârâtul nu a solicitat probe.

Din probele administrate în cauză, instanţa constată şi reţine următoarele:

Minorii VME, născută la 28.09.2000 şi VS, născut la 4.05.2005, au rezultat din relaţiile de concubinaj ale reclamantei cu pârâtul.

După încetarea relaţiilor, cei doi minori, conform înţelegerii dintre părţi, concretizată într-un înscris intitulat „Protocol”, au rămas în grija mamei iar tatăl i-a vizitat şi a contribuit la întreţinerea lor.

În luna decembrie 2007, fără consimţământul reclamantei, pârâtul i-a luat pe cei doi minori şi i-a dus în Italia. La acea dată, reclamanta era plecată pentru o perioadă scurtă în Germania, copii fiind lăsaţi sub supravegherea bunicii materne.

Martorul AL a însoţit-o pe reclamantă în Italia. Aceasta a încercat, potrivit declaraţiilor martorului, să-i vadă pe cei doi copii şi doar a treia oară i s-a permis acest lucru.

În ce priveşte locuinţa pârâtului, martorul a declarat că acesta locuieşte în calitatea de chiriaş într-o casă compusă din două camere, baie, aflată pe câmp, departe de stat.

Martorele DAC şi GE au declarat în faţa instanţei că minorii erau foarte bine îngrijiţi de reclamantă, ea locuind într-un imobil dotat cu toate utilităţile.

Răspunzând la interogatoriu, pârâtul a susţinut că i-a luat pe minori pentru că reclamanta nu gătea mâncarea pe care el o aducea copiilor. Mergând să-şi vadă copiii, l-a găsit pe vărul reclamantei umblând în chiloţi în faţa lor sau i-a găsit la sora ei. De cele mai multe ori reclamanta pleca în Germania, deşi, conform protocolului încheiat avea obligaţia să se ocupe personal de copii şi el, îi asigura toate cele necesare. Reclamanta a refuzat să vină în Italia, cu toate că primăria îi oferea în chirie o casă, putea să se angajeze şi să fie aproape de copii.

Pârâtul a mai precizat că, întrucât are de lucru şi nu are timp să-i îngrijească, de luni până vineri copiii se află în grija Casei familiale din cadrul Primăriei Viterbo, el ocupându-se în week-end de copii. Asistenţii sociali din Italia au sunat-o pe reclamantă, ea având posibilitatea să-i vadă atât acasă la el, cât şi la casa familială.

Pârâtul a menţionat că până la plecarea copiilor în Italia, a contribuit la întreţinerea copiilor cu 400-500 Euro/lună, venitul său fiind de 25.000 – 30.000 Euro/an.

Cu privire la condiţiile de locuit, pârâtul a susţinut că dispune în Italia de o casă în suprafaţă de 60 m.p. în care locuieşte cu chirie (30 Euro/lună), casa fiind compusă din camera copiilor, sufragerie, o cameră mare, baie, bucătărie şi o grădină.

Din cuprinsul referatului de anchetă socială întocmit de Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei S, se reţine că reclamanta locuieşte într-un imobil compus din trei camere, bucătărie şi dependinţe, condiţiile de locuit fiind corespunzătoare, imobilul este iluminat electric, încălzit cu lemne, fără apă curentă, cu grup sanitar în afara locuinţei. Pe terenul aferent imobilului, minorii se pot bucura de un spaţiu de joacă în faţă de aproximativ 700 m.p.

Pârâta nu are loc de muncă dar potrivit declaraţiilor sale a lucrat în Germania, veniturile realizate de 1500 Euro fiind depozitate în conturi bancare. Ea se gospodăreşte împreună cu mama sa, aceasta beneficiind de pensie pentru limită de vârstă în sumă de 450 lei.

Primăria Viterbo a comunicat instanţei că din primele zile ale lunii noiembrie 2008 minorii au fost înscrişi la Casa Familială (Plasament) „Piccola Comunita Per Minori” din localitate. S-a stabilit un proiect de integrare a copiilor împreună cu tatăl acestora, care nu se poate ocupa zilnic de ei din cauza serviciului care uneori îl solicită întreaga zi. Serviciul Social a contactat-o telefonic pe reclamantă, care a vorbit cu copii aproximativ o dată la două luni. În luna ianuarie 2009 reclamanta i-a întâlnit pe minori în prezenţa angajaţilor din sistem şi a tatălui. S-a încercat stabilirea de comun acord cu reclamanta a unui proiect de şedere în sistem a copiilor cu obiectivul de a reconstrui relaţia mamă – fii în mod gradual, dar reclamanta a precizat că în România, a formulat acţiune de încredinţare a minorilor. Minorii frecventează activităţile sportive şi, au relaţii bune cu ceilalţi copii. Tatăl se dovedeşte, a fi un părinte foarte bun, colaborează cu educatorii şi cu Serviciul Social. După un prim moment de dezorientare şi refuz (mai ales Samuele) copiii, ajutaţi de educatori, au acceptat să aibă o relaţie cu mama.

De asemenea, s-a precizat în referatul întocmit, că a fost informat Tribunalul pentru minori cu privire la situaţia minorilor, cerându-se să fie încredinţaţi Serviciului Social şi să rămână în Casa Familială pentru a continua proiectul educativ.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa apreciază că este în interesul minorilor să fie încredinţaţi spre creştere şi educare reclamantei.

Declaraţiile martorilor, planşele fotografice şi cele menţionate în referatul de anchetă socială întocmit de Serviciul Public de Asistenţă Socială S conduc la concluzia că reclamanta s-a ocupat foarte bine de cei doi copii până la data la care au fost luaţi în Italia de tatăl lor, deşi era necesar şi consimţământul mamei.

Ea dispune de condiţii materiale şi morale corespunzătoare pentru creşterea şi educarea celor doi copii.

Părintele este cel care trebuie să se ocupe personal de copii, ori pârâtul nu poate face acest lucru din cauza serviciului, decât în week-end.

Cele susţinute de pârât la interogatoriu cu privire la comportamentul reclamantei, la condiţiile de locuit din Italia nu au fost dovedite. Reclamanta nu şi-a neglijat copii, astfel că nu se justifică decizia luată de pârât de a-i lua, minţind-o pe bunica maternă în legătură cu locul în care îi va duce şi fără a o consulte în prealabil şi pe reclamantă. Pârâtul nu a dovedit că poate oferi condiţii pentru creşterea şi educarea copiilor mai bune decât cele din România.

Reclamanta a mers în Italia însă nu i s-a permis de prima dată să-i vadă pe copii, iar întâlnirea a avut loc în prezenţa tatălui şi a angajaţilor Casei familiale.

Art.17 alin.1 din Lg.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor prevede: „Copiii ai căror părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu aceştia cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului”.

Aşadar, minorii au dreptul de a păstra relaţii fireşti cu ambii părinţi, iar reticente, de care, se face vorbire de către autorităţile din Italia se datorează în mod evident condiţiilor limitative în care reclamantei i s-a permis să-şi vadă copiii şi nu vreunei culpe a acesteia, dimpotrivă ea fiind profund interesată de soarta copiilor, făcând eforturi deosebite să păstreze relaţiile normale, fireşti cu aceştia.

S-a menţionat în referatul autorităţii Italiene că minorii şi-au demonstrat dorinţa de a rămâne în Italia. Minorii nu sunt însă suficienţi de maturi pentru a-şi exprima ei înşişi în mod clar propriile preferinţe.

Chiar dacă reclamanta a fost plecată în Germania la lucru, copiii nu au fost abandonaţi, ci lăsaţi în grija bunicii materne. Reclamanta are dreptul să lucreze şi nu s-a dovedit că veniturile pe care ea le-a realizat au fost folosite în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor minorilor.

Ambii minori se află la o vârstă fragedă, când manifestă sentimente de iubire mai puternice faţă de mamă, decât faţă de tată.

Faptul că pârâtul are venituri mai mari nu este un motiv pentru a se ocupa de copii. De altfel, pârâtul nu a formulat în România o cerere prin care să solicite a-i fi încredinţaţi minorii.

Pentru motivele expuse mai sus şi având în vedere disp.art.42-44, 65 c.fam. instanţa va admite acţiunea şi, în consecinţă, va încredinţa reclamantei spre creştere şi educare minorii VME, născută la 28 septembrie 2000 şi VS, născut la 4 mai 2005.

Potrivit disp.art.86 alin.ultim c.fam.: „descendentul, cât timp este minor, are drept la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care se află”

Art.94 alin.3 c.fam. prevede :” când întreţinerea este datorată de părinte sau de cel care înfiază, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul sau din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii”.

Conform disp.art.107 c.fam.: „copilul minor este întreţinut de părinţii săi.

Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinţii au datoria să asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

În caz de neînţelegere întinderea obligaţiei de întreţinere datorată de părinţi minorului, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi, se va stabili de instanţa judecătorească cu ascultarea autorităţii tutelare”.

Văzând dispoziţiile legale menţionate mai sus, cele declarate de pârât cu privire la veniturile pe care le realizează şi împrejurarea că a contribuit lunar la întreţinerea copiilor, instanţa îl va obliga la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 730 Euro lunar (câte 365 Euro lunar pentru fiecare copil) în favoarea minorilor, începând cu data pronunţării sentinţei, 6.10.2009 şi până la majoratul copiilor.

Conform disp.art.274 c.pr.civ. pârâtul va fi obligat la 1906 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, aceste cheltuieli incluzând contravaloarea taxei de timbru, traducerilor actelor comunicate pârâtului, onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamanta GP, S, cătunul V nr., jud.Mureş în contradictoriu cu pârâtul VG, Italia, R, V şi în consecinţă:

Încredinţează reclamantei spre creştere şi educare minorii VME, născută la 28 septembrie 2000 şi VS, născut la 4 mai 2005.

Obligă pe pârât la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 730 Eur lunar (câte 365 Euro lunar pentru fiecare copil) în favoarea minorilor, începând cu data pronunţării sentinţei 6.10.2009 şi până la majoratul copiilor.

Obligă pe pârât la 1906 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, 6 octombrie 2009.

PREŞEDINTE DV

 GREFIER

LI

1

Domenii speta

Spete similare