Prestatie tabulara

Sentinţă civilă 751 din 29.05.2009


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA S

CIVIL

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 751

Şedinţa publică de la 29 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE CP

Grefier NP

Pe rol fiind pronuntarea în cauza civilă introdusă de  reclamantul MF împotriva pârâtului PS având ca obiect prestaţie tabulară.

La apelul nominal făcut în pronuntare nu se prezinta nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 26 mai 2009, iar sustinerile si concluziile partilor au fost consemnate in incheierea din acea data, care face parte integranta din prezenta sentinta, cand Judecatoria avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru azi 29 mai 2009.

     

INSTANŢA

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr. 1452/308/2007 din 21 august 2007 şi precizată ulterior, succesiv (f. 36, 71 din dosar) reclamantul MF sen. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii PM, SM născută P, ME, P E, MM, MFC, MM, KC şi KE să se constate că în timpul căsătoriei sale cu defuncta ME decedată la 4.05.2005 a dobândit printr-un act sub semnătura privată încheiat cu defunctul PS şi pârâta PM la data de 15.12.1976 imobilul înscris în C.F. nr. 130 SP A+1, fără nr. top de natură teren intravilan cu 2.900 mp. şi casă de locuit cu 2 camere, pârâţii să fie obligaţi să-i predea act apt pentru intabularea imobilului, în caz contrar hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, să se dispună evidenţierea construcţiei pe numele reclamantului cu titlu de bun propriu, să se dispună intabularea în C.F. a dreptului de proprietate asupra întregului imobil pe numele reclamantului cu titlu de bun propriu şi prestaţia tabulară.

În considerente reclamantul arată că a dobândit prin cumpărare imobilul în timpul căsătoriei cu defuncta sa soţie ME de la vânzătorii PS şi PM la 15.09.1976, prin aportul material exclusiv al său, imobilul fiind compus din teren cu 2.900 mp. şi casă de locuit cu 2 camere, preţul imobilului fiind achitat din banii săi proprii, economisiţi anterior căsătoriei cu defuncta ME.

În drept s-au invocat disp.art. 480, 481, 700 c.civ., art. 969, 1073 c.civ., art. 111, 115 c.pr.civ. şi art. 31 c.fam.

Au fost anexate : copia contractului sub semnătură privată şi o traducere neautorizată a acestuia, schiţa imobilului, certificatul eliberat de Primăria SP privind existenţa construcţiei, certificat fiscal privind imobilul, copia certificatului de deces a defunctei ME decedată la 4 mai 2005, delegaţie avocaţială.

Prin cererea de intervenţie în nume propriu, intervenienta MM a solicitat să se constate că în realitate contractul de vânzare cumpărare din 15 decembrie 1976 situat în SP, str. Câmpului nr.  de natură teren a fost cumpărat de defunctul său soţ, MFFD – respectiv MFJ şi nu de către reclamant, să se dispună obligarea pârâţilor să predea act de intabulare în favoarea defunctului MFD, în caz contrar hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare să se constate că în timpul căsătoriei cu defunctul ei soţ au edificat pe teren o casă cu 3 camere, baie, bucătărie şi anexe, să se dispună evidenţierea construcţiilor în C.F. pe numele intervenientei şi defunctei ei soţ, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

În considerentele cererii de intervenţie, intervenienta arată că imobilul a fost cumpărat de soţul său MFFD, adică MF jun., semnătura de pe contract fiind a soţului său, că imobilul figurează şi în evidenţele fiscale pe numele soţului său, şi că de altfel reclamanta nu a locuit niciodată în imobilul în litigiu, că la data cumpărării era deja căsătorită cu defunctul său soţ şi că după cumpărare, împreună pe fundaţia unei case începute şi lăsate în paragină au edificat actuala casă de locuit şi au îngrădit terenul şi au continuat să locuiască acolo şi acolo şi-au crescut cei 4 copii şi în prezent locuieşte acolo.

În drept s-au invocat disp.art. 49 – 56 c.pr.civ.

Au fost anexate copii ale certificatelor de naştere a defuncţilor, de căsătorie a intervenientei cu defunctul MFD.

În precizările scrise, reclamanta a solicitat respingerea cererii de intervenţie ca neavând suport real, că în 1976 defunctul MFD jun. avea vârsta de 26 ani şi era lipsit de mijloace materiale pentru a putea cumpăra imobilul şi că intervenienta, care îi era noră, creează deliberat confuzie între reclamant şi fiul său, soţul intervenientei.

Pârâţii MM, SM, SM, ME nu au depus întâmpinare.

Pârâta MM la interogatoriu s-a declarat de acord cu acţiunea reclamantului MF sen., declarând că acesta a cumpărat imobilul şi el a şi semnat înscrisul sub semnătura privată (f. 65).

Din probele administrate în cauză, înscrisuri, expertiza grafică, declaraţiile martorilor, instanţa reţine şi constată următoarele :

Imobilul înscris în C.F. nr. 130 SP A+1, fără nr. top de natură teren intravilan cu 2.900 mp. a format proprietatea tabulară a numiţilor PS şi PM născută M, din 1955 cu titlu de cumpărare (f. 4, 38 din dosar).

La data de 15 decembrie 1976 între PS, MM pe de o parte şi MF jun. se încheie înscrisul sub semnătură privată intitulat „Contract etern de vânzare-cumpărare a casei” prin care primi vând celui de-al doilea „terenul intravilan şi o casă pe jumătate terminată” … cu suma de 47.500 lei, din care la data încheierii actului MM a primit suma de 24.000 lei, iar PS 20.000 lei, urmând să primească restul preţului la data transcrierii în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului (f. 49-50, 56 din dosar).

Pârâta MM a susţinut în răspunsul la interogatoriu şi în declaraţia autentificată (f. 65, 39) că înscrisul a fost semnat de reclamantul MF sen., ori raportul de expertiză grafică dispus şi efectuat în cauză a demonstrat că semnătura de pe înscris la poziţia „vevo”(cumpărător) aparţine numitului MFD (jr.), precizându-se că la rândul 4 cuvântul al 5-lea s-a efectuat o modificare peste cuvântul iniţial „ifj” (care înseamnă „junior” –s.n.) pentru a sugera cuvântul „idos” (care înseamnă „senior” – s.n.) - fila 136 – 154 din dosar.

Din declaraţiile martorelor Buchmann E Ana şi M Paraschiva (f. 180, 181 din dosar), rezultă că pe teren se afla o casă în roşu, în paragină, cu 2 camere şi acolo s-a mutat intervenienta cu soţul său MFD în prezent decedat şi au refăcut casa, au mai construit, cameră, bucătărie, baie, au îngrădit terenul, au instalat gazul, apa, lumina.

În ce îl priveşte pe reclamantul MF, acesta nu a folosit niciodată terenul şi casa.

Instanţa urmează astfel să constate că imobilul teren cu 2.900 mp. înscris în C.F. 130 SP, A+1, fr. Nr. top, a fost cumpărat prin contract sub semnătură privată de la vânzătorii PS şi MM de către defunctul MFD sen. decedat la 5 noiembrie 2006.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 7/1996 cel ce s-a obligat să strămute sau să constituie în folosul altuia un drept real asupra unui imobil, este dator să îi predea toate înscrisurile necesare pentru înscrierea acelui drept, iar în situaţia în care cel obligat nu predă înscrisurile, persoana interesată va putea solicita instanţei să dispună înscrierea în cartea funciară, hotărârea instanţei suplinind consimţământul la înscriere al părţii care are obligaţia de a preda înscrisurile necesare înscrierii, dreptul la acţiunea în prestaţie tabulară este imprescriptibil..

Pârâtele MM – vânzătoare şi SM – fiica defunctului PS, vor fi obligate să încheie cu intervenienta MM act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul teren intravilan cu 2.900 mp., în caz contrar hotărârea va ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Faţă de declaraţiile martorilor, certificatul eliberat de Primăria SP, instanţa va constata că intervenienta împreună cu soţul său, MFD au edificat pe teren o casă de locuit cu 3 camere, bucătărie, baie, dispunând evidenţierea acestor construcţii în C.F. pe numele intervenientei şi a defunctului MFD, cu titlu de bun comun conform art. 30 c.fam.

Acţiunea reclamantului MF sen., urmează să fie respinsă ca nefondată, reclamantul nefăcând dovada că el a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu vânzătorii.

Răspunsul la interogatoriu a pârâtei MM în sensul că a încheiat actul cu MF sen. care l-a şi semnat, urmează să fie înlăturat, câte vreme prin proba ştiinţifică s-a demonstrat că actul de vânzare a fost semnat de defunctul MFD junior. Cumpărarea de către fiul reclamantului a imobilului este confirmată şi de faptul că acesta şi familia lui au intrat în posesia imobilului, au refăcut casa de locuit, au extins-o şi s-au comportat ca adevăraţi proprietari, ceea ce reclamantul nu a făcut , el nu a folosit niciodată imobilul.

De menţionat este că pârâţii P E şi MM sunt copiii rezultaţi din căsătoria defunctei ME şi a reclamantului (215, 216 din dosar).

Pârâţii MF-Csaba, Moldovan Miklos, KC şi KE sunt copiii rezultaţi din căsătoria intervenientei cu defunctul MFD sen. (f. 225, 227, 228, 229 din dosar).

Pârâtul ME a fost chemat din eroare în judecată, neavând calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind moştenitorul defunctului PS, astfel că instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii acestui pârât, excepţie pe care în temeiul art. 137 c.pr.civ. a admis-o, respingând acţiunea principală faţă de el pe acest temei.

În temeiul art. 274 c.pr.civ., faţă de soluţia adoptată în ce priveşte fondul cauzei, instanţa va obliga pe reclamantul MF sen. şi pe pârâtele MM şi SM la cheltuieli de judecată justificate de 4.740 lei constând în taxe judiciare de timbru, onorariu avocat  (f. 27, 169, 185 – 187 din dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ME şi respinge acţiunea reclamantului MF sen. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Respinge acţiunea precizată a reclamantului MF sen. domiciliat în SP str. nr.  Jud. M în contradictoriu cu pârâţii MM, domiciliată în S str. bl. , sc. , ap. ,  SM, domiciliată în S str. nr. , P E, domiciliată în SP str. nr. , MM, domiciliat în SP str. nr. , MFC, domiciliat în SP str. nr. , MM, domiciliat în SP str nr. , KC, domiciliată în SP str. nr.  şi KE, domiciliată în SP str.  nr.  pentru constatare, obligaţie de a face.

Admite cererea de intervenţie a intervenientei MM, domiciliată în SP str. nr.  în contradictoriu cu aceleaşi părţi şi  în consecinţă:

Constată că între defunctul P S , pârâta MM , ambii în calitate de vânzători , pe de o parte, şi defunctul MFD jr. decedat la data de 5 noiembrie 2006 în SP în calitate de cumpărător, pe de altă parte, s-a încheiat la data de 15 decembrie 1976 Contractul  de vânzare cumpărare  sub semnătură privată cu privire la imobilul înscris  în CF nr. 130 SP A+1, f.nr. top, de natură teren cu 2900 mp.

Obligă pe pârâtele MM şi SM  să predea intervenientei toate înscrisurile necesare în vederea înscrierii  în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele defunctului  MFD, în caz contrar prezenta hotărâre va suplini consimţământul pârâtelor.

Constată că pe terenul înscris în CF nr. 130 Sâng de Pădure , A+1 , f. nr. top,, cu suprafaţa de 2900 mp defunctul MFD nun. Împreună cu intervenienta au edificat o casă de locuit cu 3 camere, bucătărie , baie.

Dispune evidenţierea în CF a acestor construcţii pe numele intervenientei  şi a defunctului MFD jun. , cu titlu de bun comun.

Obligă pe reclamantul  MF sen. şi pe pârâtele SM  şi MM la 4730 lei  cheltuieli de judecată către  interveniente MM .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 29 Mai 2009

PRESEDINTEGREFIER

CP NP 

Red. C.P./Tehnored. N.P.

11 ex./14.07.2009