Infractiune de furt calificat. luarea bunurilor de la debitor

INFRACTIUNE DE FURT CALIFICAT. LUAREA BUNURILOR DE LA DEBITOR

Sentinta penala nr. 1347/21.09.2004

Prin rechizitoriul nr 1909/P/2003 al Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina, inregistrat pe rolul acestei instante sub nr 8091/2003, s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului P.M., pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prevazuta de art. 208 alin.1 – art. 209 alin. 1 lit. e din Codul penal.

În considerentele rechizitoriului s-a aratat că, in toamna anului 2002, inculpatul a luat si dus in fata domiciliului sau doua autoturisme Renault, unul diesel, celalalt pe benzina, de la partea vatamata, pentru ca, dupa ce le va verifica, sa le cumpere de la aceasta. Ulterior, motivand partii vatamate modul de functionare a autoturismelor, inculpatul i-a facut cunoscut proprietarului refuzul de achizitionare a bunurilor, autoturismul Renault 9 diesel ramanand parcat langa bl. GA 16, unde domiciliaza inculpatul, din noiembrie 2002 si pana in primavara anului 2003. Avand asupra sa cheile automobilului, in luna martie 2003 inculpatul a sustras din autoturism radiatorul, ventilatorul, acumulatorul, nuca schimbatorului de viteze si bancheta spate cu spatar, duse la domiciliul sau, dupa care a predat cheile proprietarului, spunandu-i ca ii va restitui bunurile in momentul platii de catre partea vatamata a datoriei mai vechi catre inculpat, 4.000.000 lei.

Din examinarea materialului probator administrat atat in faza urmaririi penale, cat si in faza de judecata si anume: declaratiile inculpatului (filele 10,12-13 d.u.p., fila 24 d.p.i.), ale partii vatamate D.N.S. (filele 3,8-9 d.u.p., fila 9 d.p.i.), si ale martorului D.I. (fila 32 d.p.i), instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

In toamna anului 2002, inculpatul a luat si dus in fata domiciliului sau doua autoturisme Renault, unul diesel, celalalt pe benzina, de la partea vatamata D.N.S., pentru ca, dupa ce le va verifica, sa le cumpere de la aceasta. Ulterior, motivand partii vatamate modul necorespunzator de functionare a autoturismelor, inculpatul P.M. i-a facut cunoscut proprietarului refuzul de achizitionare a bunurilor, autoturismul Renault 9 diesel, ramanand parcat langa bl. GA 16, unde domiciliaza inculpatul, din noiembrie 2002 si pana in primavara anului 2003. Avand asupra sa cheile automobilului, in luna martie 2003 inculpatul P.M. a sustras din autoturism radiatorul, ventilatorul, acumulatorul, nuca schimbatorului de viteze, becuri halogen si bancheta spate cu spatar, duse la domiciliul sau, dupa care a predat cheile proprietarului, spunandu-i ca ii va restitui bunurile in momentul platii de catre partea vatamata D.N.S. a datoriei mai vechi catre inculpat, 4.000.000 lei. Potrivit probelor administrate in cursul urmaririi penale, bancheta spate cu spatar a fost restituita partii vatamate ulterior (filele 14,15 d.u.p).

Pentru a retine aceasta situatie de fapt, instanta a coroborat declaratiile inculpatului date in cursul urmaririi penale si in fata instantei, cand a recunoscut savarsirea faptelor, cu declaratiile partii vatamate, audiata in faza urmaririi penale si/sau cercetarii judecatoresti. S-a tinut seama si de prezenta martorului asistent D.I. (fila 4 d.u.p.).

Desi instanta a facut eforturi insemnate, pe parcursul a opt luni, pentru citarea legala a martorilor propusi in dovedirea nevinovatiei sale de inculpat, respectiv P.V. si M.F.S., nu s-a putut dovedi nici macare existenta acestora, cu toate ca s-au acordat numeroase termene in acest sens.

Potrivit art. 6 paragraful 3 lit. c din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, acuzatul are dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer. Curtea Europeana a  Drepturilor Omului a arătat cum trebuie interpretate şi care este legătura între aceste trei dispoziţii (Curtea, Pakelli impotriva. RFG, hotărârea din 25 aprilie 1983; Curtea, Campbell şi Fell impotriva Regatului Unit, hotărârea din 28 iunie 1984). Persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni dispune de două posibilităţi: fie să se apere singură, fie să recurgă la serviciile unui avocat. Alegerea între aceste două posibilităţi nu revine statului contractant, ci chiar acuzatului. Întrucât articolul 6 paragraf 3 c) vorbeşte despre asistenţă şi nu despre simpla numire, rezultă că acest drept trebuie să aibă un caracter efectiv. Acest lucru înseamnă că obligaţia statului nu se limitează la numirea avocatului ci se întinde şi asupra modului în care acesta îşi îndeplineşte atribuţiile (Curtea, Daud impotriva Portugaliei, hotararea din 21 aprilie 1998).

In speta, inculpatul s-a bucurat de o asistenta efectiva din partea avocatului ales, care a participat activ la audierea partilor si a pus concluzii in aparare. Inculpatul nu s-a mai prezentat in fata instantei la ultimele sedinte, locuind temporar in Italia, potrivit sustinerilor aparatorului sau.

Aspectele anterioare nu se opun judecării în lipsă a unei persoane cu condiţia ca statul să fi depus eforturi rezonabile pentru a-l găsi şi cita conform procedurii (Curtea, Colloza şi Rubinat impotriva Italiei, hotărârea din 12 februarie 1985; Curtea, F.C.B. impotriva. Italiei, hotărârea din 28 august 1991). Curtea a arătat ce înţelege prin eforturi rezonabile: o notificare personală (Curtea, Stamoulakatos impotriva Greciei, hotărârea din 26 octombrie 1993), oficială şi într-un termen rezonabil (Curtea, Godi impotriva Italiei, hotărârea din 9 aprilie 1984) cu privire la desfăşurarea procedurilor. In orice caz, persoana care s-a sustras de la judecarea cauzei nu dispune de dreptul să ceară rejudecarea cauzei.

In cauza, inculpatul a refuzat sa se prezinte in fata instantei, insa a fost reprezentat de aparatorul ales, care are dreptul de a conduce apărarea şi în lipsa clientului său (Curtea, Poitrimol impotriva Frantei, hotărârea din 23 noiembrie 1993; Curtea, Lala impotriva Olandei, hotărârea din 22 septembrie 1994; Curtea, Van Geyseghem impotriva Belgiei, din 21 ianuarie 1999).

Fapta inculpatului P.M. de a sustrage din autoturismul partii vatamate radiatorul, parcat intr-un loc public, ventilatorul, acumulatorul, nuca schimbatorului de viteze si bancheta spate cu spatar, duse la domiciliul sau, dupa care a predat cheile proprietarului, spunandu-i ca ii va restitui bunurile in momentul platii de catre partea vatamata D.N.S. a datoriei mai vechi catre inculpat, 4.000.000 lei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e din Codul penal.

Elementul material al faptei il reprezinta luarea bunurilor mobile din detentia persoanei vatamate, iar forma de vinovatie cu care a fost savarsita fapta este intentia directa, in acceptiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal, inculpatul prevazand rezultatul si urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte. Totodata, din probatoriul administrat reiese scopul insusirii pe nedrept a bunurilor mobile, acela al apropriatiunii, precum si lipsa consimtamantului persoanei vatamate, nefiind probat acordul acesteia.

Creditorul care ia un bunuri mobile de la debitorul sau, fara consimtamantul acestuia, in scopul de a-l determina sa-si indeplineasca obligatia savarseste infractiunea de furt, manifestandu-si dorinţa de a le trece fără drept în proprietatea lui.

Împejurarea că făptuitorul se credea îndreptăţit la aceasta deoarece avea de încasat o sumă de bani de la partea vătămată condiţionând restituirea bunurilor de o situaţie incertă - plata pretinsei datorii - este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte existenţa laturii subiective a infracţiunii şi nu înlătură intenţia de însuşire.

Pretenţia inculpatului în legătură cu restituirea unei datorii în situaţia în care ar fi fost legitimă, nu poate fi valorificată prin săvârşirea unei astfel de fapte socialmente periculoase, nimănui nefiindu-i îngăduit să-şi facă, în acest mod, singur dreptate, fapta constituind infracţiunea de furt.

Ca atare, intenţia de însuşire pe nedrept la care se referă art. 208 din Codul penal există şi în situaţia în care bunul este sustras de către inculpat în scopul de a determina pe partea vătămată să îndeplinească în afara cadrului legal în vigoare, pretenţiile sale, derivând dintr-un litigiu patrimonial întrucât victima este constrânsă să îndeplinească pretenţiile inculpatului pentru redobândirea bunului,iar în caz contrar, inculpatul urmând a dispune de el.

La individualizarea pedepsei, se vor avea in vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, urmarea produsă, atingerea adusă valorii sociale ocrotite şi circumstanţele reale de săvârşire, faptul ca inculpatul nu are antecedente penale, fiind la primul conflict antisocial major.

Pentru aceste considerente, in baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e din Codul penal., va condamna pe inculpatul P.M. la pedeapsa inchisorii orientata spre minim, in cuantum de 3 (trei) ani, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, care răspunde scopului pedepsei definit de art. 52 din Codul penal.

Totusi, constatand indeplinite conditiile prevazute de art. 81 din Codul penal, instanta apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia avand in vedere imprejurarile in care s-au savarsit faptele si personalitatea infractorului.

Asadar, in temeiul art. 81 din Codul penal, va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 5 (cinci) ani, ce constituie termen de incercare pentru inculpat, stabilit in conditiile art. 82 alin. 2 din Codul penal.

In baza art. 359 alin. 1 din Codul de procedura penala, va atrage atentia inculpatului asupra consecintelor savarsirii unei noi infractiuni ori a neindeplinirii obligatiilor civile stabilite in sarcina sa, in cursul termenului de incercare.

Sub aspectul laturii civile, instanta retine ca partea vatamata D.N.S. s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 50.000.000 lei, respectiv 35.000.000 lei contravaloarea pieselor sustrase, 10.000.000 lei manopera necesara punerii in functiune a autoturismului si 5.000.000 lei lipsa de folosinta a bunului mobil. Partea civila a depus la fila 12 din dosar o lista detaliata a preturilor practicate pe piata, pentru piese auto, de o societate specializata S.C. R. D. S.R.L. si a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru toate bunurile din lista, cerere respinsa de instanta, ca inutila in cauza, cat timp valoarea bunurilor sustrase stabilita in cursul urmaririi penale nu a fost contestata de parti.

Din toate probele administrate pe parcursul urmaririi penale si/sau cercetarii judecatoresti, nu reiese utilizarea autoturismului Renault 9 diesel, neinmatriculat, si nici nu se dovedesc cheltuielile reprezentand manopera necesara punerii in functiune a autoturismului, dupa sustragerea bunurilor de catre inculpat.

In aceste conditii, in temeiul art. 346 raportat la art. 14 din Codul de procedura penala cu referire la art. 998 din Codul civil, instanta va admite in parte actiunea civilă si va obliga inculpatul la plata sumei de 4.500.000 lei, despagubiri civile, catre partea civila D.N.S., reprezentand contravaloarea bunurilor sustrase si nerestituite, astfel cum au fost retinute in prezenta sentinta, suma care corespunde inclusiv preturilor practicate pe piata, pentru piese auto, de societatea specializata S.C. R. D. S.R.L., utilizate in dovedire de partea civila (fila 12 d.p.i.).

De regula, in procesul penal, inculpatul este obligat sa plateasca partii vatamate in caz de condamnare, precum si partii civile careia i s-a admis actiunea civila, cheltuielile judiciare facute de acestea, insa in situatia in care actiunea civila este admisa numai in parte, instanta poate obliga pe inculpat la plata partiala a cheltuielilor judiciare.

Astfel, in baza art. 193 alin. 1 si 2  din Codul de procedura penala, va obliga inculpatul la plata sumei de 2.000.000 lei catre partea vatamata – parte civilă D.N.S., cu titlu de cheltuieli judiciare tinandu-se seama si solutia pronuntata in cauza.

In temeiul art. 191 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala, va obliga inculpatul la plata sumei de 1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.

Domenii speta

Spete similare