DREPT CIVIL
Dosar nr. 5049/324/2009
Sentinţa civilă nr. 239/27.01.2010
Uzucapiune – joncţiunea posesiilor
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tecuci la nr. 5049/324/2009, reclamanta P G, în
contradictoriu cu Consiliul Local Tecuci, a solicitat să se constate că este proprietara imobilului din
T, drept dobândit prin uzucapiune .
În fapt, părinţii reclamantei au construit în anul 1950, în T, strada … nr…. un imobil - o casă
cu două camere.
În decursul anilor reclamanta, după decesul părinţilor, a plătit impozitul aferent imobilului.
A neglijat obţinerea unui titlu de proprietate după 1991.
Solicită pe bază de probe să se constate că este proprietara imobilului, drept dobândit prin
uzucapiune.
Prin întâmpinare C Local T a solicitat respingerea cererii.
În cauză au fost audiaţi martorii O I şi II din ale căror depoziţii rezultă că părinţii
reclamantei au deţinut imobilul până la decesul lor.
Cererea este fondată, urmând a fi admisă, în temeiul disp. art. 480 din Codul civil, coroborat
cu art. 1890 Cod civil.
Reclamanta a făcut dovada cu martori şi înscrisuri că părinţii săi ( P N) figurează în
evidenţe cu suprafaţa de teren de 590, 50 mp. ( certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice
nr. 82262/ 03.11.2009) .
Posesia a fost preluată de reclamantă dopă decesul părinţilor astfel că, în cauză operează
joncţiunea posesiilor, P G fiind proprietara imobilului, drept dobândit prin uzucapiune în temeiul
art. 1890 Cod civil .
Prin urmare se va constata că reclamanta P G este proprietara imobilului teren cu
suprafaţa de 590,50 şi a construcţiei autodemolate aflată pe acest teren, cu vecinătăţile : N-
inundabil, S-F O, E- C S, V- P – moştenitorii defunctului C C, drept dobândit prin uzucapiune
conform art. 1890 Cod civil .
Judecătoria Sectorul 4 București
uzucapiune şi accesiune
Tribunalul Dolj
Uzucapiune şi accesiune – calitate procesuală pasivă a unităţii administrativ-teritoriale – inadmisibilitate acţiune în constatare – posibilitatea unei acţiuni în înscrierea dreptului de construire in cartea funciara – irelevanţa obligaţiilor fiscale
Curtea de Apel Suceava
Calitatea de posesor a uzucapantului la momentul formulării acţiunii
Judecătoria Bârlad
Actiunea in constatarea dreptului de proprietate imobiliara. prin prescriptia achizitiva de 30 de ani. Admisibilitate in contradictoriu cu municipiul Barlad, reprezentat prin Primarul mun. Barlad. Rejudecare: instanta de fond nu a procedat la o cal...
Judecătoria Beiuș
Uzucapiune. Începutul posesiei. Legea aplicabilă. Posesie exercitată de către un singur moştenitor.