Pretentii

Sentinţă civilă 924 din 24.05.2007


Pretentii

SENTINTA CIVILA NR. 924

Se examineaza cauza civila pentru restituire împrumut formulata de reclamantul I. C. C. împotriva pârâtilor I. S., C. I., V. M. .

La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns: reclamantul asistat de av. P.A. ,lipsa fiind  pârâtii.

Procedura de citare legai îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier ,dupa care:

Instanta solicita reclamantului sa prezinte înscrisul  denumit „caiet” despre care a facut vorbire pârâta I. S..

Av. P.A. arata ca reclamantul  nu detine nici un înscris ,denumit „caiet”, cu care sa faca dovada ca a împrumutat bani  pârâtilor, si nu mai are de formulat alte cereri.

Constatând ca nu sunt cereri prealabile de formulat instanta  acorda cuvântul pe probe.

Av.  P.A. solicita încuviintarea probei cu înscrisurile depuse deja la dosar.

In temeiul art. 167 al.1 cod procedura civila constata utila, concludenta si pertinenta  pentru solutionarea cauzei proba cu înscrisuri, pe care o încuviinteaza.

Interpelat fiind reclamantul , arata ca  înscrisurile de la dosar  au fost scrise de fiecare pârât  în parte.

In temeiul art. 3 din Decretul 167/1958 instanta,din oficiu, invoca exceptia prescriptiei dreptului la  actiune în privinta capatului de cerere vizându-l la pârâtul C. I..

Av.  P.A. solicita respingerea exceptiei invocate din oficiu de instanta, având în vedere catre reclamant si pârâtul C. I. este înscrisul sub semnatura privata depus la dosar.

Nemaifiind de administrat alte cereri sau probe se constata cauza în stare de judecata si se da cuvântul la fond.

Av. P.A. solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, obligarea pârâtilor  la plata urmatoarelor sume catre reclamant :I. S. -  250 Euro sau echivalentul in lei  in cuantum de 950 lei, C. I. – 300 dolari SUA sau echivalentul in lei în cuantum de 1050 lei si V. M.n  - 300 Euro sau echivalentul în lei  în cuantum de 1140 lei, cu cheltuieli de judecata.

S-au declarat dezbaterile închise, dupa care:

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei comerciale de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata la data de 23.03.2007 pe rolul acestei instante sub nr.1019, reclamantul I. C C. a solicitat instantei, ca prin hotarârea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea pârâtilor I. S.  ,C. I. si V. M. la plata sumelor de 250 Euro ,respectiv de 300 euro si 300 euro fiecare, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat instantei ca la data de 01.11.2004 i-a împrumutat pârâtului I. S. suma de 250 de euro (950 lei) urmând ca aceasta sa-i restituie împrumutul la data de 01.02.2005 . De asemenea , reclamantul a mai aratat ca la data de 13.10.2002 i-a împrumutat pârâtului Crsitecu I. suma de 300 de euro (1050 lei) urmând ca aceasta sa-i restituie împrumutul la data de 13.11.2002 si ca la data de 10.10.2004 i-a împrumutat pârâtei V. M. suma de 300 de euro (1140 lei) urmând ca aceasta sa-i restituie împrumutul la data de 10.12.2004

În drept, au fost invocate dispozitiile art.1576 si 1584 c.civ.

Cererea a fost legal timbrata cu suma de 258 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru conform dispozitiilor  art.2 alin.1 lit .c din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru si cu suma de 3 lei, reprezentând timbru judiciar conform dispozitiilor art.3 alin.2 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar.

În dovedirea cererii, reclamanta a anexat la dosar trei procese verbale , reprezentând înscrisurile constatatoare ale creantelor ,fiecare scrise în totalitate si semnate de fiecare pârât.

Pârâtii ,desi legal citati ,nu au formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecata. 

În sedinta publica din data de 24.05.2007 ,în considerarea caracterului de ordine publica al normelor statuate prin art 3 din Decretul 167/1958 privind prescriptia extinctiva, instanta a invocat din oficiu  exceptia prescriptiei dreptului la actiune în privinta pârâtului C. I..

Analizând cu prioritate exceptia procedurala , instanta retine urmatoarele :

Pornind de la dispozitiile art 3 din Decretul 167/1958 , termenul de prescriptie de drept comun , deci si în privinta actiunii în pretentii, este de 3 ani si începe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune ,în speta de la termenul stabilit de parti în înscrisul sub semnatura privata pentru restituirea împrumutului si anume de la data de 13.11.2002. Constatând ca cererea de chemare în judecata a fost introdusa la data de 23.03.2007 pe rolul acestei instante si ca nu a intervenit nici o cauza de suspendare sau de întrerupere a cursului prescriptiei ,instanta apreciaza ca dreptul la actiune având ca obiect pretentii s-a stins prin prescriptie întrucât nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege  , urmând a respinge ca prescris capatul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul C. I. .

În privinta celorlalte capete de cerere ,instanta retine ca reclamantul a încheiat contracte de împrumut de bani fara dobânda cu pârâtul I. S. la data de 1.11.2004 si cu pârâta V. M. ca la data de 10.10.2004, contractele fiind dovedite în raport cu dispozitiile art 1176 si 1191 c.civ.

Conform contractelor de împrumut , obligatia asumata de pârâtul I. S. este de natura a atrage în sarcina acestuia rambursarea sumei de bani la trei luni de la data încheierii actului , adica 01.02.2005, iar obligatia contractata de pârâta V. M. este scadenta la doua luni de la data semnarii actului ,respectiv  la data de 10.01.2005.

În conformitate cu dispozitiile art 177 c.pr.civ., acela caruia i se opune un înscris sub semnatura privata este dator fie sa recunoasca, fie sa tagaduiasca scrisul sau semnatura. Întrucât pârâtul I. S. ,legal citat ,nu s-a prezentat în fata instantei de judecata se naste o prezumtie de recunoastere tacita a înscrisului sub semnatura privata .

În privinta pârâtei V. M. , instanta nu poate retine sustinerea acesteia cum ca i-a achitat împrumutul reclamantului întrucât nu a depus la dosarul cauzei nici o chitanta liberatorie.

În cauza obligatia de restituire a sumei de bani primita cu titlu de împrumut nu a fost executata de pârâti la scadenta , astfel ca este justa si dovedita actiunea reclamantului întemeiata pe drepturile personale de creanta afirmate în cauza.

Pentru aceste considerente instanta va admite în parte actiunea si va obliga pârâta I. S. sa plateasca reclamantului I. C. suma de 250 euro (având echivalentul în lei în cuantum de 950 lei) reprezentând împrumutul nerestituit acordat la data de 01.11.2004 si pe pârâta V. M. suma de 300 euro (având echivalentul în lei în cuantum de în 1140 lei) reprezentând împrumutul nerestituit acordat la data de 01.09.2004 .

În privinta cheltuielilor de judecata , în baza art 274 c.pr.civ , instanta va obliga fiecare pârât cazut în pretentii  sa plateasca taxele judiciare de timbru si timbru judiciar proportional cu obiectul pretentiei principale , respectiv pe pârâtul I. S. la plata sumei de 82,96 ron  si pe  pârâta V. M. la plata sumei de 98,16 RON. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune în privinta capatului de cerere vizându-l pe pârâtul C. I., invocata din oficiu

Admite în parte actiunea formulata de reclamantul I. C. , domiciliat în com Raucesti , jud Neamt în contradictoriu cu pârâta I. S. domiciliata în com Raucesti, jud Neamt si pârâta V. M. , domiciliata în Tg Neamt , jud. Neamt

Obliga pârâta I. S. sa plateasca reclamantului I. C. suma de 250 euro

(având echivalentul în lei în cuantum de 950 lei) reprezentând împrumutul nerestituit acordat la data de 01.11.2004

Obliga pârâta V. M.  sa plateasca reclamantului I. C. suma de 300 euro (având echivalentul în lei în cuantum de în 1140 lei) reprezentând împrumutul nerestituit acordat la data de 01.09.2004

Respinge ca prescris capatul de cerere formulat de reclamantul I. C. în contradictoriu cu pârâtul C. I. , domiciliat în com. Raucesti , jud Neamt

Obliga pârâtul I. S. la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant în cuantum de 82,96 RON reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar aferent

Obliga pârâta V. M. la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant în cuantum de 98,16 RON reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar aferent

Cu recurs în 15 zile de la comunicare

Pronuntata în sedinta publica astazi ,24.05.2007