Revizuire – inadmisibilitate

REVIZUIRE – inadmisibilitate

Sent. pen. nr. 292/09.03.2010

Domeniu asociat-revizuire

Prin adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, înregistrată pe rolul acestei instanţe, a fost înaintată spre competentă soluţionare cererea de revizuire formulată de petentul condamnat A.B, faţă de sentinţa penală nr. pronunţată de Judecătoria Vaslui, definitivă, precum şi referatul întocmit de procuror potrivit art. 399 Cod procedură penală.

În motivarea cererii sale, revizuientul a arătat că hotărârea a cărei revizuire o solicită este nelegală şi netemeinică, deoarece după rămânerea definitivă a acesteia au  fost descoperite fapte şi împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţă la data soluţionării cauzei şi care demonstrează nevinovăţia sa.

S-au invocat ca temei în drept dispoziţiile art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.

Au fost efectuate acte de cercetare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, iar procurorul a înaintat instanţei referatul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. 5 Cod procedură penală, formulând concluzii de respingere a cererii.

În referatul procurorului s-a reţinut că faţă de probele aflate la dosarul cauzei nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 394 Cod procedură penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat şi la motivele invocate de către revizuient, instanţa constată că cererea de revizuire formulată de A.B. este inadmisibilă, astfel încât urmează să o respingă ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin sentinţa penală a Judecătoriei Vaslui, definitivă la data de 14.03.2006 prin decizia penală a Curţii de Apel Iaşi, inculpatul A.B. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin respingerea apelului, respectiv a recursului, formulate de inculpat.

În fapt, s-a reţinut că revizuientul A.B. împreună cu coinculpatul N. P, au sustras bunuri de la S.C. S. S.R.L. Negreşti, în noaptea de 27/28.04.2001, cauzând un prejudiciu în cuantum de 4.279.000 Rol, nerecuperat.

În urma verificărilor efectuate, instanţa constată că, referitor la sentinţa penală de condamnare sus-menţionată a mai fost formulată de către numitul A. B. o altă cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la nr. 1217 şi care a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 865/2008, definitivă prin respingerea apelului, conform deciziei penale a Tribunalului Vaslui şi, respectiv a recursului, conform deciziei penale a Curţii de Apel Iaşi.

Din analiza dosarului în care a fost soluţionată cererea anterioară de revizuire, dosar ce a fost ataşat la prezenta cauză, instanţa constată că respectiva cerere de revizuire a fost formulată tot de condamnatul A.B. 

De asemenea, rezultă şi că revizuirea a fost formulată împotriva aceleiaşi sentinţe pronunţată de Judecătoria Vaslui şi pentru aceleaşi motive, respectiv administrarea aceloraşi noi probe apărute care să-i demonstreze nevinovăţia. Ca temei de drept au fost invocate, de asemenea, tot dispoziţiile art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.

Dintr-o minimă analiză a acestor aspecte, instanţa constată că între cererea de revizuire care face obiectul prezentei cauze şi cererea de revizuire ce a format obiectul dosarului, soluţionată prin sentinţa penală nr. 865/2008, există identitate de părţi, fiind formulată de revizuientul A.B, identitate de obiect (aceeaşi intenţie de a-şi demonstra nevinovăţia) şi aceeaşi cauză.

Rezultă astfel că ne aflăm în prezenţa autorităţii de lucru judecat, excepţie care împiedică reanalizarea fondului unei cauze definitiv soluţionate.

Este adevărat că legea penală sau procesual penal nu oferă o definiţie autorităţii de lucru judecat, nu îi identifică natura şi nici regimul juridic, aşa cum o face legea civilă, existând doar menţiuni „expressis verbis” ale principiului în unele dispoziţii procesual penal sau explicări punctuale.

Cu toate acestea, principiul funcţionează deplin şi în dreptul procesual penal, doctrina fiind aceea care a configurat definiţia sa ca fiind ansamblul de efecte acordate de lege hotărârii judecătoreşti definitive, în scopul de a fi executată şi de a împiedica o nouă urmărire penală pentru aceeaşi faptă, hotărârea penală definitivă fiind considerată că exprimă adevărul.

Deşi definiţia se referă la hotărârea penală prin care se soluţionează un raport de drept penal substanţial având ca obiect tragerea la răspunderea penală a unei persoane, principiul trebuie considerat incident şi în cazul hotărârilor prin care se soluţionează căi extraordinare de atac.

În măsura în care, referitor la aceeaşi sentinţă penală a Judecătoriei Vaslui, s-a mai pronunţat o hotărâre penală definitivă privind soluţionarea unei cereri de revizuire, privind aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, instanţa apreciază că există autoritate de lucru judecat, care împiedică reanalizarea cauzei definitiv soluţionate.

Ca urmare a acestui fapt, instanţa va respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul A.B, ca inadmisibilă, nefiind posibilă exercitarea unui drept epuizat prin utilizarea din nou a unei căi procesuale deja folosite şi valorificate.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală

Domenii speta

Spete similare