Cerere de reincredintare pe cale de ordonanta presedentiala. Refuzul reclamantului de executare a hotarari judecatoresti de incredintare. Interesul superior al copilului.

dosar nr. 6216/320/2008

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU-MUREŞ

ORDONANŢA nr. 1438

Şedinţa publică din 24 februarie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ATTILA TANKA

GREFIER: XXXXXXXX

Pe rol soluţionarea cauzei de faţă având ca obiect ordonanţă preşedinţială privind pe reclamantul XXXXXXXX în contradictoriu cu pârâta XXXXXXXX şi Primăria Comunei Sângeorgiu de Mureş – Serviciul Autoritate Tutelară.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la termenul din data de 23.2.2009, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la termenul de azi, 24.2.2009, când a hotărât următoarele:

I N S T A N Ţ A

Prin cererea formulată la data de 22.7.2008 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 6216/320/2008, reclamantul XXXXXXXX a chemat în judecată pe pârâta XXXXXXXX, solicitând instanţei ca pe calea ordonanţei preşedinţiale să dispună reîncredinţarea temporară spre creştere şi educare a minorului Tõkés Roland-István, născut la data de 12.8.2003, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de divorţ din dosarul nr. 8108/320/2007 a Judecătoriei Târgu Mureş, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că, prin sentinţa nr. 215/15.1.2008 pronunţată în dosarul nr. 8121/320/2007 de Judecătoria Târgu Mureş s-a dispus încredinţarea provizorie a minorului la pârâtă până la soluţionarea procesului de divorţ între părţi. Reclamantul a învederat că în prezent minorul locuieşte cu el, din 17.9.2007 copilul frecventează Grădiniţa cu program normal din comuna Sângeorgiu de Mureş şi este foarte puternic ataşat de el, rugându-l mereu

să nu fie lăsat să fie luat de mamă la Sfântu Gheorghe. Reclamantul a subliniat că interesul copilului este să rămână în mediul în care a crescut de când s-a născut, iar pârâta neavând aceleaşi condiţii financiare ca reclamantul nu îi poate oferi posibilităţi de creştere la fel de bune. Reclamantul a mai arătat că, condiţia urgenţei pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială este îndeplinită, întrucât minorul fiind născut şi crescut la domiciliul conjugal, unde locuieşte şi în prezent, a fost afectat psihic de mutarea intempestivă a reclamantei la Sfântu Gheorghe, iar reîntoarcerea lui la domiciliul conjugal a fost benefică pentru el deoarece şi-a regăsit mediul în care s-a născut. Ruperea minorului din acest mediu şi mutarea minorului la Sfântu Gheorghe nu ar fi benefică copilului, îi provoacă o stare de plâns şi refuz total, de altfel, fiind audiat în cadrul dosarului de divorţ şi-a manifestat clar dorinţa de a fi încredinţat spre creştere tatălui.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 115 şi art. 581 Cod procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, potrivit chitanţei nr. 0039244 (f. 5) şi timbre judiciare în valoare de 0,3 lei.

La data de 14.10.2008, prin Serviciul Registratură, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. În apărare pârâta a arătat că datorită comportării violente a reclamantului, la data de 8.7.2007 a părăsit împreună cu copilul domiciliul conjugal, mutându-se la mama acesteia din Sfântu Gheorghe. La data de 6.9.2007 copilul a fost lăsat să plece cu reclamantul, potrivit înţelegerii părţilor copilul urma să fie adus înapoi peste o săptămână, însă reclamantul refuză de atunci acest lucru, mai mult nu permite nici să ia legătura cu copilul decât în prezenţa sa şi a bunicilor paterni, fiindu-i interzis să iasă cu copilul în afara curţii. Pârâta a mai arătat că prin sentinţa nr. 215/15.1.2008 pronunţată în dosarul nr. 8121/320/2007 de Judecătoria Târgu Mureş, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 341/13.5.2008 pronunţată de Tribunalul Mureş a obţinut încredinţarea provizorie a minorului până la soluţionarea procesului de divorţ între părţi. Pârâta a argumentat că de la pronunţarea hotărârii menţionate motivele care au determinat încredinţarea copilului la mamă nu s-au schimbat, iar în ce priveşte opţiunea exprimată de copil în cadrul procesului de divorţ, aceasta nu poate fi luată în considerare, întrucât instanţa a procedat la audierea copilului cu încălcarea dispoziţiilor art. 42 din Codul familiei, respectiv în ciuda faptului că copilul nu împlinise vârsta de 10 ani şi această declaraţia nu poate avea valoare cu privire la reîncredinţare deoarece la vârsta sa minorul este influenţabil, nu are format discernământul necesar pentru exprimarea unor astfel de opţiuni, fiind chiar contraindicat pentru dezvoltarea sa să fie pus în faţa unor astfel de dileme. Pârâta a mai accentuat că reclamantul, prin adeverinţele depuse la dosar şi evaluările psihologice ale copilului dovedeşte reaua sa credinţă şi nu face altceva decât să amplifice traumele inevitabile suferite de minor ca urmare a divorţului şi certurilor dintre părinţi.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 115 Cod procedură civilă.

La dosar au fost depuse, în fotocopie, următoarele înscrisuri încuviinţate de instanţă: sentinţa nr. 215/15.1.2008 pronunţată în dosarul nr. 8121/320/2007 de Judecătoria Târgu Mureş (f. 5-6), adeverinţă eliberată de un medic psihologic (f. 7-8), certificat de naştere al minorului (f. 27), bilet de externare/scrisoare medicală (f. 28-29). Instanţa a mai încuviinţat pentru părţi proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiaţi martorii Fazakas Agneta, Kozak Ilona, Kacso Andrei, Tokes Csaba Arpad (f. 35-38). Instanţa, faţă de caracterul urgent al prezentei proceduri şi în condiţiile în care pentru termenul de 23 februarie 2009 nu s-a realizat ancheta socială dispusă şi ţinând cont de faptul că în dosarul nr. 8121/320/2007 s-au efectuat anchete sociale la domiciliul ambilor părinţi, iar aceştia nu contestă că există condiţii de locuit bune la domiciliul fiecăruia, instanţa a revenit asupra probei în şedinţa publică din 23.2.2009, apreciind-o ca nefiind concludentă soluţionării cauzei. De asemenea, pentru termenul de faţă instanţa a dispus ataşarea dosarului nr. 8108/320/2007.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Reglementând prin dispoziţiile art. 581–582 Cod procedură civilă procedura specială a ordonanţei preşedinţiale, legiuitorul a stabilit condiţiile de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această cale rapidă. Astfel, stabilind că „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice”, art. 581 Cod procedură civilă fixează două din condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei: urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii care se cere a fi luata pe această cale. Din această ultimă condiţie decurge şi o a treia cerinţă, şi anume aceea ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul cauzei. În plus, în cauză, instanţa reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 6132 Cod procedură civilă potrivit cu care instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţa preşedinţială, masuri vremelnice, printre altele, cu privire la încredinţarea copiilor minori. Astfel, textul de lege menţionat instituie o prezumţie relativă în privinţa unei dintre condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, respectiv condiţia urgenţei. Referitor la celelalte două condiţii şi anume caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului, instanţa apreciază că şi acestea sunt întrunite în cauză prin însăşi natura măsurii ce se cere a fi luată pe această cale şi criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea temeiniciei acţiunii: instanţa urmează că dispună încredinţarea provizorie a copilului până la soluţionarea definitivă a procesului de divorţ, iar la soluţionarea cererii instanţa va face o cercetare sumară a situaţiei de fapt care justifică încredinţarea temporară a copilului până la pronunţarea soluţiei pe fondul cererii de încredinţare spre creştere şi educare a minorului.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine, că prin sentinţa civilă nr. 215/15.1.2008 a Judecătoriei Târgu Mureş rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 341/13.5.2008 pronunţată de Tribunalul Mureş minorul Tõkés Roland-István, născut la data 12.8.2003 a fost încredinţat pârâtei până la soluţionarea irevocabilă a procesului de divorţ dintre părţi ce face obiectul dosarului nr. 8108/320/2007 pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş. La pronunţarea acestor soluţii instanţele au avut în vedere că faţă de vârsta fragedă a minorului, care a beneficiat în permanenţă de prezenţa mamei sale până la vârsta de 4 ani, ar putea „reprezenta o posibilă traumă majoră privarea bruscă şi nejustificată de prezenţa continuă şi necesară a mamei sale”. După cum rezultă din recunoaşterea părţilor, precum şi din declaraţiile martorilor audiaţi copilul la data de 8.7.2007 a părăsit împreună cu mama domiciliul conjugal, mutându-se la bunica maternă acesteia din Sfântu Gheorghe, fiind readus de tată la data de 6.9.2007, moment de la care reclamantul refuză darea copilului în îngrijirea mamei. Din procesele verbale de executare din datele de 13.3.2008, 19.3.2008 şi 8.4.2008 încheiate în dosarul execuţional nr. 20/E/08 (f. 67-69 din dosarul de divorţ nr. 8108/320/2007) rezultă că ordonanţa preşedinţială de încredinţare provizorie a copilului nu a putut fi pusă în executare, întrucât reclamantul nu a predat de bunăvoie copilul mamei, iar cu ocazia deplasării executorului judecătoresc copilul nu se afla la domiciliu. După cum rezultă din concluziile examinării psihiatrice a copilului (f. 28-29), acesta se află în prezent la domiciliul tatălui, se bucură de condiţii materiale optime de creştere şi întrebat fiind arată că îşi iubeşte ambii părinţi, însă preferă să locuiască cu tatăl, fără a putea însă explica această opţiune.

Trebuie reţinut că în cadrul cererii de reîncredinţare instanţa trebuie să analizeze dacă considerentele acestei hotărâri s-au schimbat încât interesul superior al copilului să impună reîncredinţarea acestuia la tată. Înainte de a trece la examinarea motivelor şi argumentelor invocate de părţi, trebuie amintit că toate împrejurările invocate de părţi în sensul reîncredinţării copilului sau, dimpotrivă, pentru păstrarea situaţiei stabilite prin ordonanţa preşedinţială nr. 215/15.1.2008 vor fi analizate ţinându-se cont că ceea ce trebuie să primeze în adoptarea unei soluţii în cauză este interesul superior al copilului, noţiune care prezintă un caracter complex, fiind determinată de o multitudine de factori şi interacţiunea acestora, cum ar fi vârsta copilului şi nevoile sale, comportamentul părinţilor şi mediul în care urmează a fi crescut.

Mai întâi, instanţa apreciază că, condiţiile de locuit ale părinţilor nu constituie în cauză un criteriu care să determine schimbarea soluţiei în privinţa încredinţării provizorii a copilului. După cum reiese din declaraţia martorilor audiaţi în cauză (f. 35-38), reclamantul se bucură de condiţii materiale mai bune decât pârâta, însă şi aceasta din urmă oferă condiţii adecvate pentru creşterea copilului. De asemenea, susţinerea pârâtei privind comportamentul violent al reclamantului a rămas la nivelul unei simple afirmaţii, nefiind susţinută de niciun mijloc de probă, fiind contrazisă de chiar declaraţiile martorilor încuviinţaţi pentru pârâtă, care au arătat că pârâtul are un comportament normal faţă de copil, iar copilul se simte bine cu el. În acelaşi timp, cum reclamantul nu a reproşat pârâtei comportamentul acesteia faţă de copil, instanţa apreciază că declaraţiile martorului Tokes Csaba Arpad privind violenţele exercitate de pârâtă asupra copilului nu au forţă de convingere, fiind influenţate evident de subiectivismul martorului, care este văr primar cu tatăl copilului şi locuieşte în aceeaşi curte cu familia pe linie paternă a copilului.

Reclamantul invocă în primul rând importanţa mediului în care copilul s-a născut şi crescut şi unde se află şi în prezent, şi-a format prietenii de joacă şi s-a integrat foarte bine la grădiniţa pe care o frecventează. Instanţa nu poate primi argumentele reclamantului, întrucât la vârsta sa minorul trebuie să se bucure de toate condiţiile şi circumstanţele favorabile unei dezvoltări şi evoluţii normale, care în primul rând trebuie să constea în stabilitate emoţională şi afectivă, mediul de creştere – în situaţia în care ambii părinţi oferă condiţii optime pentru educare – se află pe planul secund. La vârsta sa şi în condiţiile în care părinţii se află în divorţ, copilul are nevoie de prezenţa afectivă activă a părinţilor şi de un echilibru în ceea ce priveşte imaginea şi rolul tatălui şi al mamei. Prietenii de joacă, grădiniţa şi mediul în care a crescut copilul până la vârsta de 4 ani sunt criterii mai puţin importante, un copil de vârsta minorului Roland-István se poate adapta cu uşurinţă la un nou mediu dacă i se asigură stabilitatea emoţională din partea mamei şi a tatălui, care la vârsta pentru un copil de 5 ani sunt pilonii care ajută la clădirea personalităţii sale şi relaţionarea acestuia cu cei din jur.

Totodată trebuie reţinut că, cu toate că copilul a fost încredinţat mamei, copilul nu a ajuns în îngrijirea acesteia şi acest lucru nu se datorează opţiunii minorului, astfel cum încearcă reclamantul să demonstreze. Mai întâi, după cum rezultă din procesele verbale executare reclamantul a blocat executarea hotărârilor judecătoreşti definitive refuzând să predea copilul mamei. Mai mult, după cum reiese din declaraţia martorilor, mama copilului, în ciuda faptului că beneficiază de o hotărâre judecătorească favorabilă are dreptul de menţine legături personale cu copilul după regulile reclamantului: poate vizita copilul doar în prezenţa tatălui şi nu-l poate lua în afara curţii în care trăieşte reclamantul. Inclusiv martorul încuviinţat pentru reclamant, vărul acestuia, Tokes Csaba Arpad a relatat că atunci când mama vine în vizită „mama este lăsată împreună cu copilul, dar la locuinţa tatălui, nu am văzut ca mama să fi părăsit locuinţa împreună cu minorul”. Instanţa apreciază că este întotdeauna lăudabil când un părinte solicită încredinţarea copilului spre creştere şi educare, însă modalitatea în care acţionează reclamantul nu este în acord cu interesele superioare ale copilului. Reclamantul refuză conştient să respecte autoritatea unei hotărâri judecătoreşti, încercând să-şi facă singur dreptate, iar regulile impuse de acesta în privinţa împărţirii ocrotirii părinteşti duc la excluderea mamei de la exercitarea rolurilor materne specifice. Interesul superior al minorului impune necesitatea unui cadru de stabilitate şi echilibru în relaţiile copilului cu mama, or vizitarea copilului sub supravegherea şi permisiunea tatălui sunt de natură a vătăma interesele copilului.

Reclamantul subliniază că copilul este ataşat de el, aducând în susţinere declaraţia copilului luată în camera de consiliu, în cuprinsul căreia copilul a menţionat că preferă să rămână cu tatăl său. Instanţa reţine că în acest sens sunt şi declaraţiile martorilor Kacso Andrei şi Tokes Csaba Arpad, care au menţionat că copilul a precizat că nu vrea să plece la mamă, dorind să rămână cu tatăl. De asemenea, cu ocazia examinării psihiatrice a copilului acesta a arătat că doreşte să rămână cu tatăl. Instanţa nu poate reţine ca concludentă opţiunea copilului, întrucât copilul întrebat fiind de vecinul Kacso Andrei sau de medicul psihiatru de ce nu vrea să plece la mama nu a putut explica opţiunea, iar aşa cum s-a arătat şi în cuprinsul sentinţei civile nr. 215/15.1.2008 la această vârstă copilul este uşor influenţabil fiind chiar contraindicat pentru dezvoltarea psihică a minorului punerea sa în faţa unor astfel de alegeri. Or, pentru un copil de vârsta minorului relaţia strânsă se datorează în primul rând faptului locuirii în comun, care în cauză a fost obţinută de reclamant prin forţă şi în contra unei hotărâri judecătoreşti.

În acelaşi timp, trebuie reţinut că un copil de vârsta minorului Roland-Istvan nu are discernământul format, informaţiile despre lumea înconjurătoare şi persoanele din jurul său sunt furnizate în primul rând de persoanele cu care trăieşte. Mai simplu, afirmaţiile, atitudinea sau gesturile celor dragi, la această vârstă nu sunt filtrate de copil printr-un aparat critic (discernământ), luând drept bune constatările făcute de părinţi unul despre celălalt. Astfel, în condiţiile în care copilul se află la tatăl şi familia acestuia, iar după cum rezultă din arătarea pârâtei din cuprinsul scrisorii medicale conflictele cu părinţii soţului a constituit unul dintre motivele care a dus la vătămarea relaţiilor dintre părţi, instanţa apreciază că în acest mediu imaginea mamei poate fi uşor deformată de cei din jur. Totodată, martorul Tokes Csaba Arpad, care face parte din familia reclamantului, stând în aceeaşi curte cu acesta deşi iniţial a arătat că în familie nu se discută despre pârâtă, ulterior, a precizat critic că ştie de la reclamant că în cele 4 zile cât copilul se afla la spital nu a venit să viziteze minorul decât o singură dată, rămânând doar câteva minute. Aşadar, în familia reclamantului ataşamentul mamei faţă de copil este pusă la îndoială, or acesta poate determina asociaţiile ideative ambivalente ale copilului cu privire la mamă. Instanţa nu neagă că tatăl îi oferă copilului condiţii materiale optime şi manifestă interes pentru copilul său, însă o atitudine responsabilă faţă de echilibrul emoţional al copilului i-ar impune să se abţină de orice aprecieri critice, negative cu privire la ataşamentul mamei faţă de copil sau la modul de îndeplinire a obligaţiilor părinteşti. Copilul în mod natural simte o afecţiune faţă de ambii părinţi, însă în situaţia în care din mediul său „culege” informaţii privind dezinteresul unuia dintre părinţi faţă de el, se ajunge invitabil la un conflict, la sentimente ambivalente faţă de mamă, care nu pot fi rezolvate decât de părinţi, astfel cum se recomandă de către medicii pediatrii care au examinat copilul, prin explicarea situaţiei de fapt copilului şi a faptului că separarea nu modifică dragostea părintească faţă de copil.

Instanţa apreciază că efectele mediului în care trăieşte în prezent copilul şi ale comportamentul tatălui se văd în ceea ce priveşte raportarea copilul faţă de persoanele de sex feminin. Astfel, martorul Kacso Andrei, încuviinţat pentru reclamant, vecinul acestuia şi care interacţionează cu copilul aproape la două zile, a menţionat că „copilul are un comportament ciudat faţă de femei în general, refuză să intre în legătură cu acestea, se comportă ostil şi faţă de soţia mea (...). Arăt că copilul are o atitudine mai rece şi faţă de bunica, nu o ascultă.” În acelaşi sens sunt şi concluziile medicilor specialişti din cadrul Clinicii de Neuropsihiatrie, care examinând copilul la solicitarea instanţei sesizate cu cererea de divorţ au evidenţiat că copilul are o relaţie uşor distantă faţă de elementul matern, având asociaţii ideative ambivalente şi se constată o confuzie uşoară în privinţa rolurilor intrafamiliale şi nevoia de apropiere. Or, în condiţiile în care reclamantul nu a invocat vreo altă împrejurare care poate determina atitudinea uşor distantă a copilului faţă de mama şi nici copilul, întrebat fiind, nu a putut explica de ce îl preferă pe tatăl său, instanţa apreciază că acest comportament al minorului este rezultatul îndepărtării forţate a copilului de posibilitatea de a dezvolta relaţii libere cu mama sa.

Instanţa reaminteşte că în cadrul ordonanţei preşedinţiale este chemată să ia o măsură provizorie, fără a soluţiona pe fond problema încredinţării copilului. Cu alte cuvinte, instanţa trebuie să dispună încredinţarea copilului până la soluţionarea procesului de divorţ, ţinând cont de interesele superioare ale copilului, respectiv ca scindarea în fapt a ocrotirii părinteşti să fie cât mai puţin resimţită de acesta. Or, în cauză, faţă de dezechilibrarea forţată a relaţiei copilului cu mama instanţa apreciază că o eventuală schimbare la acest moment, respectiv păstrarea status quo-ului de fapt, prin încredinţarea minorului la reclamant, ar fi de natură să adâncească răcirea relaţiilor dintre copil şi mamă şi să împieteze asupra procesului educativ în care este implicat şi să se reflecte în mod negativ asupra dezvoltării sale ulterioare. De aceea, faţă de modul în care părţile au înţeles să îşi exercite îndatoririle faţă de minor şi apreciind că stabilitatea şi echilibrul afectiv al copilului ar fi mai bine asigurată prin menţinerea concluziilor la care a ajuns instanţa de judecată prin adoptarea sentinţei civile nr. 215/15.1.2008, instanţa va respinge cererea ca neîntemeiată.

Văzând că cererea urmează a fi respinsă, partea căzută în pretenţii respectiv reclamantul, în temeiul art.85 raportat la art.107 art. 274 alin.1 Cod procedură civilă va fi obligat la plata către pârâtă a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată dovedite prin chitanţa nr. 10/31.10.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

 ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul XXXXXXXX, domiciliat în comuna Sângeorgiu de Mureş, str. Principală, nr. 69, jud. Mureş în contradictoriu cu pârâta XXXXXXXX şi PRIMĂRIA COMUNEI SÂNGEORGIU DE MUREŞ – SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ.

Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de  judecată.

Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.2.2009.

PREŞEDINTE GREFIER

red./dact. AT/

5 ex./25.2.2009

Domenii speta

Spete similare