Procedură civilă. Executare silită.
Contestaţie la executare silită .Judecarea de urgenţă şi cu precădere nu presupune judecarea cauzei în astfel de condiţii încât să fie încălcate drepturile părţii.
Încheierea de şedinţă din 10 ianuarie 2007.
Prin încheierea din 10 ianuarie 2007 Judecătoria Turnu Măgurele a dispus suspendarea executării silite până la soluţionarea cauzei în dosarul de executare nr. 350/2006, executare pornită la cererea creditoarei S.C.L. pentru recuperarea creanţelor în sumă de 239.338,53 lei de la debitoarea S.C.M.N.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că termenul pentru vânzarea bunurilor aparţinând debitoarei a fost stabilit prin publicaţii de vânzare la data de 26.01.2006, iar în cauză a fost admisă proba cu expertiză tehnică judiciară pentru stabilirea preţului real al imobilului supus urmăririi imobiliare. În conformitate cu prevederile art. 403 C.p.civilă a fost admisă cererea de suspendare a executării, întrucât bunurile puteau fi vândute la un preţ care ar fi prejudiciat debitoarea.
Împotriva încheierii de suspendare a executării s-a declarat recurs de către creditoare, motivând că instanţa era obligată să soluţioneze cauza potrivit art. 402 alin.1 C.pc. de urgenţă şi cu precădere, încălcându-se aceste dispoziţii prin dispunerea de către instanţă a efectuării expertizei.
Prin sentinţa civilă 155 R /2007 s-a respins recursul, motivându-se că în cauză nu au fost încălcate prevederile art. 402 alin. 1 C.p.civilă, faptul că instanţa a încuviinţat proba cu expertiză tehnică nu reprezintă o încălcare a acestui text de lege atâta timp cât judecata de urgenţă şi cu precădere nu presupune judecarea cauzei în astfel de condiţii încât să fie încălcate drepturile celeilalte părţi .
Judecătoria Bacău
contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului
Judecătoria Pașcani
Contestaţie la executare admisă - prematuritate executare silită.
Curtea de Apel Oradea
Acțiune în anulare poprire instituită de creditorul bugetar asupra contului de insolvență al debitoarei. Temeinicia acțiunii
Judecătoria Buzău
CIVIL.ÎNCUVIINŢARE EXECUTARE SILITĂ RESPINSA. CONTRACT DE AMANET
Curtea de Apel Galați
Luarea unor măsuri asiguratorii prev.de disp.art.139 alin.6 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. 123/2005