Înlocuire sancţiune amendă contravenţională

Sentinţă civilă 25 din 06.01.2010


Dosar nr. 1873/316/2009

 

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TG.BUJOR

JUD. GALAŢI

SENTINŢA CIVILĂ NR. 25

ŞEDINŢA PUBLICĂ din  06.01.2010

La ordine fiind soluţionarea sesizării pentru înlocuire sancţiune amendă contravenţională

cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii formulată de P. de P. B  în contradictoriu cu

intimata G  E .

La apelul nominal au  lipsit reprezentantul petentei şi intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei,  în sensul că Postul de Poliţie B a solicitat judecarea cauzei

în lipsă.

Instanţa încuviinţează pentru  petent proba cu acte şi reţine cauza spre soluţionare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub număr unic de dosar  1873/ 316/

2009 la data de 15.12.2009, petentul Postul de Poliţie B judeţul G  a chemat în judecată în baza art. 39

indice 1 din O.G. nr. 2/2001, modificată prin O.G. nr. 8/2006, pe intimata G  E  .

Petentul a arătat că numita G  E  a fost sancţionată cu amendă contravenţională în

cuantum de 200 lei, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria AX, nr. 2677076, încheiat la

data de 19.09.2006 de Postul de Poliţie B reţinându-se în sarcina acesteia comiterea contravenţiei

prevăzute de art. 2 pct. 36 din Legea 61/1991 Republicată.

Întrucât contravenienta nu a achitat amenda contravenţională, în termenul de 30 de zile

prevăzut de art. 9, al. 3, din O.G. nr. 2/2001, a fost sesizata instanţa, solicitându-se înlocuirea amenzii

contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

În dovedirea cererii, petenta a depus în copie: procesul verbal de contravenţie seria AX,

nr. 2677076 (fila 4), Adresa nr. 535 din 25.06.2009 a Primăriei B  (fila 3).

În drept, petentul şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 39 din O.G. nr. 2/ 2001, deşi a

solicitat obligarea intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Faţă de încadrarea în fapt a cererii, instanţa califică acţiunea ca având ca obiect înlocuire

amendă cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, potrivit

prevederilor art. 9, al. 3 din O.G. nr. 2/2001

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Instanţa a admis pentru petentă proba cu acte.

Analizând materialul probator administrat, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria AX, nr. 2677076, încheiat la

data de 19.09.2006 de Postul de Poliţie B intimata a fost sancţionată cu amendă contravenţională în

cuantum de 200 lei.

Întrucât contravenienta nu a achitat amenda contravenţională în termenul de 30 de zile de la

rămânerea definitivă a sancţiunii, prevăzut de art. 9, al. 3, agentul constatator a procedat la sesizarea

instanţei, solicitându-se înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii,

deoarece nu este posibilă executarea silită, deoarece contravenientul nu posedă bunuri mobile sau

imobile (adresa nr. 535 din 25.06.2009).

Potrivit art. 9, al. 5, din O.G. nr. 2/2001 modificată, în cazul în care contravenienta nu a achitat

amenda in termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea

executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a

cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării

contravenientei la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Având în vedere modificările O.G. nr. 2/2001, aduse prin O.G. nr. 293/2009, care a înlăturat din

cuprinsul textului de lege, condiţia ca intimata contravenientă să îşi dea acordul în vederea înlocuirii

amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, cât şi Decizia nr.

1354/12.12.2008 a Curţii Constituţionale, care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat

că sintagma "cu acordul acestuia" din art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic

al contravenţiilor este neconstituţională, deoarece are ca efect  exonerarea contravenientului de orice

sancţiune, în ipoteza în care nu are venituri care să poată fi urmărite", instanţa urmează să admită ca

fiind întemeiată cererea formulată şi să dispună obligarea  intimatei să efectueze un număr de 20 de

ore, care vor fi executate de către intimată la Primăria B , jud. G .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite sesizarea înregistrată sub număr unic de dosar 1873/316/2009, formulată de

Postul de Poliţie B,  în contradictoriu cu intimata G  E.

Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei, stabilită prin

proces-verbal seria AX, nr. 2677076/19.09.2006, cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, pe o

durată de 20 de ore, care vor fi executate de intimată în com. B jud. G..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, din 06.01.2010.

Preşedinte, Grefier,

Red.N.N.

Tehnred.M.G.

19.01.2010

Com. 2 ex.

20.01.2010