Acţiune în pretenţii. Chirie restantă.

Sentinţă civilă 61 din 04.03.2014


Cuprins pe materii: Drept civil. Contract de închieriere.Chirie restantă

Sarcina probei: cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească”, conform  art. 249 C.pr. civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Bujor sub nr. 1301/316/2013, la data de 31.05.2013, reclamanta G P a chemat în judecată pe pârâtul P I, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pe pârât la plata sumei de 1980 lei reprezentând chirie restantă conform contractului de închiriere înregistrat la Administraţia Finanţelor Babadag sub nr. 4798/18.05.2010.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a încheiat la data de 18.05.2010 cu pârâtul P I un contract de închiriere prin care se obliga să îi pună la dispoziţie o cameră cu acces la  bucătărie şi la baie din imobilul proprietatea sa situat în Babadag, urmând ca acesta să îi plătească lunar o chirie de 330 lei.

A înregistrat acest contract de închiriere la Administraţia Finanţelor Publice Babadag sub nr. .2010 şi a plătit impozitul pe venit aferent acestui contract.

Deşi contractul a fost încheiat pentru perioada 18.05.2010 - 18.05.2011, pârâtul a solicitat rezilierea contractului începând cu data de 21.11.2010.

S-a înţeles cu acesta ca plata chiriei să se facă lunar pe data de 18 a fiecărei luni,  începând cu 18.06.2010 – prima plată a chiriei pentru luna mai-iunie 2010.

Pârâtul nu i-a  achitat niciodată chiria pentru perioada în care a locuit în imobilul proprietatea sa.

A precizat faptul că acesta era angajat la Unitatea Militară  şi primea în fiecare lună bani pentru chirie în baza contractului de închiriere încheiat.

A fost în audienţă la comandantul acestei unităţi militare şi i-a  spus acestuia că pârâtul refuză să îi plătească chiria, dar i s-a comunicat că nu îl poate obliga să îi plătească chiria  restantă şi a îndrumat-o să se adreseze poliţiei sau instanţei de judecată.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul  pârâtului şi proba testimonială.

Contractul a fost încheiat pe un termen de 1 an, iar chiria  lunar a fost stabilită la suma de 330 lei.

Părţile au convenit ca rezilierea unilaterală să se facă prin notificare scrisă cu cel puţin 30 zile  înainte.

Prin notificare, pârâtul P I a solicitat rezilierea contractului începând cu data de 21.11.2010.

Martorii G D D-L şi D N au declarat că în perioada în care pârâtul a locuit în imobilul proprietatea reclamantei au locuit şi ei în acel imobil având contracte de închiriere încheiate cu aceasta, şi atât ei, cât şi pârâtul  au achitat acesteia chiria lunar, la data la care primeau salariul.

Au precizat martorii că au fost nevoiţi să rezilieze contractele de închiriere deoarece reclamanta a început  renovarea imobilului, venea la ore nepotrivite şi le umbla prin lucruri.

Prin adresa nr. /14.10.2013, Poliţia Babadag a comunicat instanţei că reclamanta a formulat două plângeri penale împotriva numitului P  I , respectiv dosarul penal cu numărul unic 601/P/2011 în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin. 1 – 217 alin. 1 Cod Penal – soluţia neînceperea urmăririi penale la data de 02.03.2012 şi dosarul cu numărul unic 645/P/2012 în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 217 alin. 1 şi 213 alin. 1 din Codul Penal – soluţia neînceperea urmăririi penale la data de 23.08.2013.

Conform dispoziţiilor art. 249 C.pr. civilă, „ cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească”.

În speţă, cu probele administrate nu s-a făcut  dovada  susţinerilor reclamantei.

Mai mult, acestea au fost infirmate de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi de pârât prin răspunsurile la interogatoriu.

În consecinţă, faţă de cele  expuse şi reţinute, instanţa a respins acţiunea ca nefondată.

Domenii speta