Nulitate titlu de proprietate

Sentinţă civilă 104 din 05.03.2010


R O M Â N I ACod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr. …nulitate acte

Sentinţa civilă nr. 104

Şedinţa publică din 05 martie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE …

Grefier …

Pe  rol fiind judecarea acţiunii pentru constatare nulitate absolută formulată de reclamantul …, domiciliat în …, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Turburea, cu sediul în comuna Turburea, judeţul Gorj, Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj şi Direcţia Silvică Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, str. Lt. col Dumitru Petrescu, nr.3, judeţul Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile, reclamantul solicitând judecarea cauzei în lipsă prin cererea de chemare în judecată.

Procedura de citare legal îndeplinită

S- a făcut  referatul  oral al  cauzei de  către  grefierul de  şedinţă, care a învederat instanţei că s-a depus la dosar răspunsul solicitat Comisiei locale Turburea, după care, nemaifiind alte cereri de formulat şi probe de administrat, s-a constatat cauza în stare de  judecată  şi  s-a reţinut dosarul în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. …, reclamantul …, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de aplicare a Fondului Funciar Turburea, Comisia Judeţeană Gorj de aplicare a Legii fondului funciar şi Direcţia Silvică Gorj, a solicitat ca prin sentinţa ce va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 64/13.11.2002 şi a procesului-verbal de punere în posesie nr. 301/26.09.2002 pentru suprafaţa de 1 ha teren cu vegetaţie forestieră şi eliberarea unui nou titlu de proprietate şi proces verbal de punere în posesie pentru aceeaşi suprafaţă de 1 ha teren cu vegetaţie forestieră, pe vechiul amplasament.

În motivare, reclamantul a arătat că prin titlul de proprietate nr. 64/2002 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha teren cu vegetaţie forestieră, însă reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate a cărei nulitate o solicită, nu s-a făcut pe vechile amplasamente deţinute de antecesorul său la momentul preluării abuzive, aceasta făcându-se pe amplasamentele altor proprietari, fiind evidentă îndreptăţirea sa la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, terenurile aflându-se în continuarea terenurilor agricole.

În drept reclamantul şi-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 247/2005, Legea nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare şi art.1 din Primul Protocol Adiţional la CEDO, precum şi prevederile Legii nr. 169/1997 şi în conformitate  cu prevederile art. 242 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reclamantul a depus la dosar în copie titlul de proprietate nr. 64/13.11.2002.

La solicitarea instanţei,  Comisia  Locală Turburea de fond  funciar  a  comunicat cu adresele nr. 944 din data de 10.02.2010 şi 1280/02.03.2010 că reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a făcut pe vechiul amplasament, vechiul amplasament solicitat de reclamant fiind liber parţial pe suprafaţa de 0, 3636 ha şi a depus la dosar în copie HCJ nr. 2964/15.10.2001, cerere de reconstituire, procesul-verbal de punere în posesie nr. 301/26.09.2002, schiţa de identificare a vechiului amplasament (filele 17 -21, 28-29).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că acţiunea formulată de  reclamant este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

Prin titlul de proprietate nr. 64/13.11.2002 a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului pentru terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 1 ha. situat pe raza comunei Turburea, punerea în posesie fiind efectuată conform procesului verbal nr. 301/26.09.2002.

Cu adresele nr. 944 din data de 10.02.2010 şi 1280/02.03.2010 Comisia Locală de Fond Funciar Turburea a comunicat că reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a făcut pe vechiul, amplasament ce este parţial  liber pe suprafaţa de 0, 3636 ha.

Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, modificată prin O.G. nr. 102/2001, în vigoare la data emiterii actelor de reconstituire contestate, reconstituirea dreptului de  proprietate asupra terenurilor forestiere se face de regulă pe vechile amplasamente, dacă acestea sunt libere.

Art. 24 alin. 2 prevede terenurile care sunt exceptate de la reconstituire dreptului de proprietate pe vechile amplasamente.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale cu prevederile art. III alin.1 litera a (ii) din Legea nr. 169/1997, potrivit căruia, sunt lovite de nulitate  actele de reconstituire emise în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foştilor proprietari, libere, la data solicitării de către aceştia, rezultă obligaţia atribuirii terenurilor cu vegetaţie forestieră pe vechiul amplasament, cu excepţia celor menţionate în art. 24 alin. 2 din Legea nr. 1/2000, caz în care revenea comisiei locale competenţa de stabilire a amplasamentului, însă pe alte terenuri situate în apropierea vechilor amplasamente conform art. 24 alin. 3.

În cauza de faţă, terenul solicitat de către reclamant nu face parte din categoriile de terenuri prevăzute la art. 24 alin. 2 din Legea nr. 1/2000, vechiul amplasament pentru suprafaţa de 0, 3636 ha, astfel cum a fost identificat de către Comisia locală, prin schiţa întocmită în cauză, fiind liber, astfel încât titlul de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie, pentru această suprafaţă, au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legale, în vigoare la acea dată, nulitatea operând conform art. III alin. 22 din Legea nr. 169/1997.

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite în parte acţiunea, va constata nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 64/13.11.2002 şi a procesului verbal de punere în posesie nr. 301/26.09.2002 pentru suprafaţa de 0, 3636 şi va dispune emiterea unui nou titlu de proprietate şi proces verbal de punere în posesie, pentru această suprafaţă, pe vechiul amplasament.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul …, domiciliat în …, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de  Fond Funciar Turburea, cu sediul în comuna Turburea, judeţul Gorj, Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, judeţul Gorj şi Direcţia Silvică Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, str. Lt. col Dumitru Petrescu, nr. 3, judeţul Gorj. 

Constată nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 64/13.11.2002 şi a procesului verbal de punere în posesie nr. 301/26.09.2002 pentru suprafaţa de 0, 3636 ha şi dispune emiterea unui nou titlu şi a unui nou proces-verbal de punere în posesie pentru această suprafaţă, pe vechiul amplasament.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.03.2010.

PREŞEDINTE, GREFIER,

RED. TEHN.CV

6 EX/12.03.2010

Domenii speta